GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În prima duminică din luna iunie ne-am hotărât să ieșim la plimbare și am ales ca destinație municipiul Brăila. Am mai mers la Brăila și cu alte ocazii, așa că destinația nu a constituit chiar o noutate pentru noi. Ne-am propus de acasă să vizităm mai multe locuri frumoase din oraș, ceea ce am și reușit, chiar dacă la plecare ne dureau un pic picioarele.
Am plecat spre Brăila destul de târziu, în jurul orei 10.30, pentru că am preferat să lenevim dimineața, fiind destul de obosiți după o săptămână încărcată. Însă am scuturat lenea și... la drum! După aproximativ 80 de kilometri parcurși pe DN 22 (asfaltul este în general bun) am intrat pe varianta Brăilei, virând către dreapta pentru a ajunge la primul nostru obiectiv – la Zoo.
I. Grădina Zoologică din Brăila dispune de o parcare spațioasă aflată la intrare, așa că am găsit fără probleme un loc pentru mașină, chiar dacă nu eram singurii vizitatori aici. Înarmați cu aparatul fotografic, ne-am îndreptat spre intrare, unde am achitat următoarele tarife: 5 lei/adult, 2 lei pentru copil, 1,5 lei pentru parcare și taxa foto – 6,5 lei. Programul afișat: zilnic, între orele 10.00 – 19.30.
Pe aleea principală sunt câteva chioșcuri de unde se pot cumpăra sucuri, înghețată, vată de zahăr, popcorn, biscuiți și alte produse de acest fel, iar baloanele și câteva jucării micuțe completează oferta comercială adresată în special celor mici. În ceea ce privește vizitarea grădinii zoologice, am ales să mergem pe o alee spre stânga și am realizat pas cu pas un tur circular, ajungând după aproximativ 50 de minute înapoi pe aleea de la intrare.
Animalele au în general condiții bune de găzduire, bineînțeles că ar fi loc și de mai bine. Dintre păsările pe care le-am putut vedea aici, aș putea aminti gâștele, rațele, un pelican și o barză, bibilici, găini și cocoși pitici, pasărea emu, porumbei, niște păuni frumoși sau struțul. Și animalele au destui reprezentanți de seamă la acest Zoo: ponei, capre, un porc mistreț, lupi cenușii, lupi de Alaska, coati, nutrii, ratoni, căprioare, oaia cu coamă, un ren cam năpârlit, un urs mare, maimuțe, un tigru ce a ales să doarmă în celălalt colț al țarcului său (probabil ne-a făcut în ciudă, nevrând să fie fotografiat), dar și niște lei ce s-au dovedit a fi destul de activi. Bineînțeles că am păstrat distanța de siguranță, doar nu degeaba sunt afișate din loc în loc avertizări cu privire la acest lucru.
În partea din stânga a acestei grădini zoologice se află o zonă pentru manej, unde prichindeii pot călări ponei, sub supravegherea strictă a unui adult. Era și un tarif afișat acolo: 15 lei pentru 5 ture.
Un motiv serios de bucurie pentru cel mic a fost faptul că în incinta grădinii zoologice sunt amenajate două spații de joacă, unde juniorul a avut ocazia să testeze câteva tobogane, leagăne ori balansoare, în timp ce noi l-am așteptat cuminți pe o bancă din apropiere. După ceva mai mult de o oră petrecută la Zoo, ne-am îndreptat către parcare, întrucât mai doream să vizităm și alte locuri din Brăila.
II. Plimbarea pe faleza Dunării a fost următorul lucru pe care l-am făcut. Am intrat în oraș pe Calea Călărașilor și am lăsat mașina într-o parcare gratuită din vecinătatea Primăriei Brăila. Chiar peste drum de această parcare, am remarcat Palatul Agriculturii, o clădire impunătoare, declarată monument istoric.
Am traversat Piața Independenței, trecând pe lângă fântânile arteziene funcționale, care ne-au stropit puțin sub bătaia vântului, spre bucuria băiatului. Am coborât apoi treptele către faleza orașului, unde aveam să ne petrecem într-un mod plăcut următoarele două ore. Aici sunt amenajate câteva terase unde se pot servi mici, cârnăciori, fripturi sau se poate savura o bere (dacă ești șofer, e bună și o Cola :) ). Ne-am oprit și noi pentru niște mici cu muștar, apoi am străbătut faleza la pas, odihnindu-ne din când în când pe câte o bancă la umbră, cu privirea spre apele tulburi ale fluviului ce are un debit destul de ridicat în această perioadă, când ploile parcă nu vor să ne mai dea pace.
Faleza propriu-zisă este dublată de strada Fața Portului, între cele două aflându-se o zonă cu vegetație, prevăzută din loc în loc cu alei de legătură. Am văzut aici mai multe sculpturi realizate în piatră, iar lângă chei sunt ancorate ambarcațiuni mai mari sau mai mici, unele cu destinație turistică (existau afișe pentru plimbări în Delta Dunării, precum și suficiente numere de telefon de contact). Erau și câțiva pescari ce-și încercau norocul, însă nu am văzut pe vreunul că a prins ceva cât timp noi ne-am aflat în apropiere.
Către celălalt capăt al falezei se află o clădire declarată ”monument istoric”. Este vorba despre clădirea Gării Fluviale Brăila, o construcție din perioada 1906-1907 (conform unei plăcuțe informative). Nu departe, statuia numită ”Marinar” este un alt punct de interes din această zonă a falezei. Realizată în anul 1959, această statuie evidențiază un marinar cu chipul împietrit care stă în picioare pe soclu și privește cu atenție către apele bătrânului fluviu. Cam la fel am făcut și noi în marea parte a timpului petrecut pe faleză, fie că am admirat ambarcațiunile care treceau în viteză, fie că am făcut diverse fotografii.
Pas cu pas, ne-am întors către locul unde parcasem mașina, făcând planuri cu privire la o altă vizită la Brăila în această vară, mai ales că aici pe faleză, nu chiar departe de locul unde parcasem noi, am observat o piscină destul de generoasă, Temptation Summer Club parcă. Doritorii de bălăceală erau prezenți deja la datorie acolo, noi însă nu eram echipați pentru așa ceva și parcă ar trebui totuși să fie ceva mai cald afară. Însă nu mai e mult...
Ajunși lângă mașina noastră, ne-am hotărât să mai amânăm plecarea spre casă. Soarele era încă sus (fiind trecut puțin de ora 15.00), așa că următoarea noastră țintă a fost centrul vechi al orașului. Am ajuns în câteva minute în acea zonă și am parcat la umbră pe o străduță lângă hotelul Traian.
III. Ansamblul de arhitectură Piața Traian este un loc în care parcă respiri istoria orașului. Spun asta deoarece în zonă sunt mai multe clădiri declarate monumente istorice, având o arhitectură interesantă, construcții ce reprezintă adevărate perle în patrimoniul cultural al zonei. Am traversat și am ajuns lângă ceasul monumental de culoare albastră, unul dintre simbolurile orașului. Având în spate o istorie de peste 100 de ani (este realizat în anul 1909), acest ceas reprezintă o creație a lui Carol Sakar din Praga și a fost recondiționat de două ori: în anul 1968 și în anul 1993.
Am trecut pe lângă o fântână arteziană aflată în zona centrală a pieții (nefuncțională atunci, din păcate) și am luat loc pe o bancă la umbră, nu departe de locul unde se află statuia împăratului Traian. Realizat în anul 1906, după trecerea a optsprezece secole de la cucerirea Daciei de către romani, acest monument are la bază un bătrân care îi indică unui copil bustul împăratului Traian, așezat în partea superioară.
În apropierea acestei statui se află o biserică interesantă; este vorba despre biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, cel mai vechi lăcaș de cult existent pe raza orașului. Interesant este faptul că biserica nu are turlă și în interior combină elemente musulmane cu elemente ortodoxe. De fapt, construcția inițială a funcționat ca geamie, fiind ulterior transformată în biserică ortodoxă.
Piața Traian poate fi un punct de pornire într-o altă plimbare frumoasă, de data aceasta pe strada Mihai Eminescu (fostă Strada Regală sau strada București). Numeroase clădiri interesante de patrimoniu, unele aflate (din păcate) într-o stare avansată de degradare pot fi văzute aici, ele aparținând în trecut negustorilor înstăriți din oraș. Noi nu am făcut decât câțiva pași, până în dreptul Teatrului ”Maria Filotti”, care are o intrare și în Piața Traian. De aici am făcut niște fotografii în lungul străzii, apoi ne-am întors și am mers spre mașină. Eram destul de obosiți, așa că vizita noastră din acea zi în zona centrului vechi se încheiase.
Ca o completare utilă a informațiilor referitoare la multe dintre clădirile vechi de pe strada Mihai Eminescu, dar și din alte zone ale Brăilei, vă recomand să lecturați excelentele articole scrise de Mitica49.
IV. Catedrala ”Nașterea Domnului” din Brăila ne-a prilejuit o nouă oprire, de data aceasta mai scurtă decât celelalte. Impunătorul lăcaș de cult se află la intersecția dintre strada Calea Călărașilor și bulevardul Dorobanților și nu poate trece neobservat dacă ajungeți în zonă grație dimensiunilor sale. Am coborât din mașină pentru a vizita catedrala, însă nu am putut intra, ușa fiind închisă (lucru firesc totuși, gândindu-ne că era duminică după-amiaza). Așa că ne-am mulțumit să o admirăm din exterior. Construcție a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1990, catedrala are două turle mici și una mare, înălțimea turlei mari fiind de 46 de metri. În afara icoanei de hram aflată deasupra intrării, catedrala nu are alte picturi exterioare.
Finalul vizitei noastre la Brăila a constat într-o altă oprire, de data aceasta pentru unele cumpărături în zona comercială aflată la ieșirea din oraș. În jurul orei 18.00 am plecat către casă, nu înainte de a face o ultimă fotografie lângă vaporașul amplasat la intrarea în Brăila, în apropiere de varianta de ocolire a orașului.
Dacă vă recomand să vizitați Brăila? Evident că da, este un oraș frumos ce oferă destule posibilități de petrecere într-un mod plăcut a timpului liber! Călătorii plăcute tuturor!
Trimis de Floryn81 in 14.06.16 18:19:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRĂILA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Crazy_Mouse - Dacă spuneai... Eram acasă, la Brăila. Puteam pleca la București puțin mai târziu și v-aș fi însoțit în plimbare.
Nu știu de ce, dar parcă ceva mă-mpiedică să scriu ”de-acasă”. Cred c-aș fi prea subiectivă.
Mă bucur că vă place ”casa ” mea! Ar fi frumos să veniți într-o seară, acum, vara, să vedeți fântâna noaptea.
P16226-37 = dacă nu v-ați prins, este o bucată de lanț! Toată lumea se gândește la excavator.Nu, e un lanț!
@Zoazore - Cred că majoritatea din noi, cei care scriem aici pe AFA, avem o oarecare reținere atunci când e vorba să scriem ”de-acasă”. Și eu m-am gândit ceva timp dacă e Ok să scriu despre frumosul Complex Brâncovenesc de la Râmnicu Sărat și abia anul acesta l-am amintit într-un articol în care am prezentat muzeul amenajat într-una dintre clădirile sale anexă.
Da, ar fi o idee bună să vedem fântâna noaptea, bănuiesc că este iluminată cumva.
În ceea ce privește P 37, mă gândeam la orice, dar nu la o bucată de lanț
Mulțumesc pentru completări și vot!
@Crazy_Mouse - Ați petrecut o zi frumoasă în orașul dunărean. Am citit și articolele lui @Mitica49 atunci când le-a publicat - mi-au plăcut și am pus pe listă orașul Brăila. Acum mi-ai întărit și tu hotărârea de a ajunge pe meleaguri brăilene.
O sinteză a unei vizite reușite am citit și în articolul de prezentare de aici: agerpres.ro/cultura/2014/ ... oria-a-11-07-35.
Mi-a plăcut vasul din P26 și am căutat amănunte despre această navă impozantă - este nava de protocol Mureșul. Construită în anii 80 la ordinele familiei Ceaușescu nava fluvială e o „bijuterie” bine păstrată - amănunte interesante citiți în articolul de aici: obiectivbr.ro/vaporul-interzis_id97625.
@tata123 - Ca de obicei, completările tale sunt excelente. Mulțumesc!
@Crazy_Mouse -
” Da, ar fi o idee bună să vedem fântâna noaptea, bănuiesc că este iluminată cumva.
= cumva feeric! Merita drumul! Va puteti caza la Belvedere pe faleza, si va puteti duce, dimineata, cu bacul,in Dobrogea, in Muntii Dobrogei. Desi nu-s asa spectaculosi ca fratii lui mai mici, Hercinicii Dobrogei sunt frumosi, totusi.
Despre a scrie sau nu despre orasul nostru poate fi subiectiv sau nu. Poti insa sa realizezi ca daca vrei sa scrii ceva despre orasul tau o sa-l vezi altfel chiar daca si pana atunci ti-a placut (sau nu).
Cum am spus in cel mai recent articol al meu, pentru ca am avut 30 de minute de pierdut, am cascat ochii la cladiri si chiar daca si inainte le admirasem in treacat, acum parca le descopeream pentru prima data.
Am strans ceva material pentru niste articole viitoare si cu cat studiez mai mult aflu noi lucruri interesante (sper ca in concediul ce se apropie sa mi le ordonez).
Cum am mai vorbit si cu @zoazore apropo de retinerea ei de a ne prezenta orasul ei, mi se pare ca de fapt vrea sa-l ascunda de noi.
Felicitari pentru deplasare, votat cu placere.
@Zoazore - Tu ai avantajul ca esti acasa, asa ca poti sa ne pui poze si ziua si noaptea, precum si toate anotimpurile, doar sa te hotarasti sa scrii, si uite ca ai despre ce si avantajul jocului pe teren propriu, cred ca stii mult mai multe locuri de prezentat.
@mishu - Nu, Mishulică, nu-s acasă. Din 2010 stau în București. Acasă ajung vinerea noaptea și plec duminica la prânz. Între timp-ba o piață, ba o ajut pe mama la diverse...
Poate în concediul ăsta să reușesc să fac ceva poze și să vă povestesc. Sper!
@Crazy_Mouse - Mă bucur că ai trecut prin orașul în care viețuiesc de peste 40 de ani. Articolul și în special fotografiile mi-au plăcut mult.
Răspunzând temerilor tale și ale brăilencei @Zoazore, cred că-i bine să scrii despre orașul în care trăiești. Pentru că poți da mult mai multe detalii, având mai mult timp de preumblare și documentare, despre ceea ce vezi.
Pentru că ai zis că-ți pare rău că n-ai văzut fântâna noaptea, atașez eu pozelor făcute de tine, câteva cu fântâna cinetică așa cum arată ea seara (împreună cu fotografii ale fântânilor mici din fața Primăriei).
@Crazy_Mouse - Mă bucur că ai trecut prin orașul în care viețuiesc de peste 40 de ani. Articolul și în special fotografiile mi-au plăcut mult.
Răspunzând temerilor tale și ale brăilencei @Zoazore, cred că-i bine să scrii despre orașul în care trăiești. Pentru că poți da mult mai multe detalii despre ceea ce vezi, având mai multă vreme de preumblare și documentare.
Pentru că n-ați văzut fântâna cinetică noaptea, am atașat acum câteva fotografii ale acesteia, așa cum arată ea seara (împreună cu fotografii ale fântânilor mici din fața Primăriei), la articolul meu "Clădiri vechi ce fac istoria Brăilei (3) ".
Referitor la nava de protocol "Mureșul" pot spune că este deosebită. Am avut ocazia să o vizitez în anul 2000, un minunat prilej de a admira o adevărată bijuterie realizată de industria anilor '80.
@Mitica49 - De ce te grăbești? Ideea era să vină s-o vadă el! Nene Miticăă, oooff! Bine, las-așa! Mouse, sper că te-a convins să vii, da?
@Zoazore - Sunt convins! Total! Doar timpul să ne mai ofere o fereastră și gata... vom cutreiera iar Brăila!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Braila, între vechi si nou — scris în 05.09.24 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Brăila (II) – Arhitectură în Centrul vechi — scris în 31.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Brăila (I): Pe faleză sub soarele dunărean — scris în 11.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Brăila (II) sau “Sic transit gloria mundi” — scris în 21.06.22 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Brăila (I) — scris în 20.06.22 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Relaxare la club Raay Braila — scris în 20.02.19 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Apr.2018 BRAILA - un oras care si-a pastrat arhitectura — scris în 16.05.18 de profesor73 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ