GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
"Faleza Dunarii", ca si asociere de cuvinte mi se parea absurda pana sa ajung pentru prima oara in Galati. Eu stiam una si buna: faleza exista doar la mare, in Constanta, la Cazino. Aveam si noi Borcea, un brat de Dunare, pe malul caruia era orasul meu natal, dar nic vorba de faleza. Asa ca, dupa Faleza Dunarii de la Galati am fost foarte curios sa o vad si pe cea de la Braila.
Ajungand in Braila dinspre Slobozia, am mers pe Calea Calarasilor pana la intersectia cu strada Spitalului Municipal "Sfantul Spiridon". Am mers pana am ajuns intr-o parcare spatioasa, aproape de malul Dunarii si am lasat acolo masina. Ajunsi pe malul fluviului am vazut o alta "parcare" pe luciul apei si atunci am inteles ca eram in capatul sudic al falezei, la debarcader.
Barci pescaresti cu vasle, cu motor, salupe, dar si iahturi mai pricopsite erau insirate la apa mica, fiind cald erau si multi dintre proprietari care surubareau pe la ambarcatiuni sau lustruiau pielea canapelelor iahturilor, deh, fiecare cu ce are.
Am pornit in plimbare catre nordul falezei, trecand pe langa zona Esplanadei, cu un soi de amfiteatru imens si o scena acoperita pentru specacole si concerte in aer liber. In imediata apropiere se afla un strand unde probabil vara este multa animatie, cu un bazin destul de marisor si o terasa, langa care exista si un restaurant dragut (pe dinafara) de unde mirosea a mancare.
Am observat ca si la Braila au aparut pe faleza cateva restaurante plutitoare destul de ingrijite si frumos amenajate, cu terase inalte de pe care se poate admira Dunarea.
Faleza, o alee nu prea larga, proaspat asfaltata, cu bancute aflate la umbra unor salcii batrane, plina de batrani iesiti la promenada si de parinti cu copii, plina de farmec si de aer curat. Vasele de tot felul se indesesc, abia mai poate fi vazuta Dunarea, paramele din ce in ce mai multe strabat partea pavata cu piatra cubica a aleei, chiar langa mal.
Paralel cu faleza propriu-zisa, Calea Calarasilor, cum apare ea pe hartile orasului, se afla o alta alee plina de farmec, Fata Portului, tot proaspat asfaltata, cu bacute, dar si cu niste sculpturi de piatra interesante.
Dupa ce am pandit un pescar ce-si incerca norocul de pe un ponton, pana cand am reusit sa conving copilul ca tipul nu are mari sanse sa ne arate vreun baboi, am facut cale intoarsa pentru a cerceta mai bine zona Esplanadei. Ajunsi aici am descoperit o multime de pusti echipati cu role si board-uri ce se jucau pe suprafata plana si foarte fina din fata scenei si am primit din nou comanda de la copil sa-i cumparam "lole". Dupa o scurta reprezentatie pe scena acoperita pe care scria, ca nu cumva sa avem dubii, ca apartine Primariei Braila, am pornit spre debarcader, unde aveam masina, nu ca s-ar fi grabit cineva sa plecam, dar zarise copilul un loc de joaca foarte atragator pentru copii.
Acest loc de joaca apartinea de Clubul Ra Ay, un club foarte cochet care, pe langa un restaurant foarte aratos, detinea si niste terenuri de sport bine ingrijite, plus o sala de sport pe care o banuim interesanta.
Pret de o jumatate de ora nu am putut dezlipi copilul din instalatiile alea formate din tobogane, scari si franghii, dar macar ne-am putut odihni pe o bancuta din apropiere.
Am profitat din plin de vremea buna din noiembrie, faleza fiind unul din locurile numai bune de vizitat in Braila.
Trimis de valimi in 23.11.10 09:09:58
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (valimi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Valimi, ma vezi ce cuminte sunt acum? Vezi ca se poate si altfel? Nu eu am fost rau (si nici nu sunt, in graba fie zis), ci tu m-ai pus sa fiu al naibii. Daca pui si niste poze misto, chiar nu mai am nimic de obiectat. Nici nu am la ecest rew.
@sntana iti este dedicat acest review, normal sa iti placa
@santana, @valimi - eu ce ar trebui sa inteleg - lui @santana ce ii place - Braila, faleza, barcile sau pescarii... ... ?
@valimi
Cred că trebuie să fie foarte frumos pe faleza Dunării (atât în Brăila cât şi în Galaţi) dar până să ajung eu acolo am să mă mulţumesc cu "faleza" Someşului Mic. Poate o întâlnesc acolo şi pe Alina Morar, ea, călare pe bicicletă iar eu pe... bere.
@santana
Te pomeneşti că vrei să-ţi schimbi username-ul în Sântana.
Toate cele bune!
Buna ziua. Indraznesc sa intervin si eu. Citesc de mult timp impresiile de pe acest sait. Sunteti atat de umblati prin ''lume'' ca deja va invidiez.
Valimi, imi place cum scrii Chiar daca este dedicatie pt. santana (probabil sunteti prieteni), ai descris locurile foarte frumos. Braila este unul dintre locurile unde imi doresc sa ajung.
Eu am amintiri ''cu inimioare'' din timpul adolescentei mele, petrecute pe malul Dunarii! Este un loc foarte romantic, sau, cel putin era, cu 2 decenii in urma!
Astept pozele, sunt curioasa daca mai sunt salciile alea batrane si pletoase de pe mal, sub care era ascunsa cate-o banca .
Frumoasa descriere!
Sper sa ajung si eu in Braila sa ma plimb pe faleza, cu atat mai mult cu cat am si prieteni unde sa stau.
Un loc ce merita vizitat! Frumos ai descris si am retinut, daca o sa ajung acolo nu o sa ratez o plimbare pe "Faleza Dunarii ".
intotdeauna am admirat acest oras iar prima mea vizita in Braila am facut-o venind cu vaporul de la Galati! imi amintesc bine portul, faleza si parcurile orasului si atunci mi-au placut atunci foarte mult. sper ca orasul sa-si recapete stralucirea si faima de altadata! felicitari!
Imi place cand citesc ceva frumos despre orasul adolescentei mele si apreciez ca tu bati ceva kilometri ca sa-l vizitezi. Felicitari!
Nici eu nu am ajuns inca aici, dar mi-a placut cum ai descris acest loc. Avem foarte multe locuri frumoase! O plimbare pe faleza Dunarii nu poate sa fie decat placuta!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Braila, între vechi si nou — scris în 05.09.24 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Brăila (II) – Arhitectură în Centrul vechi — scris în 31.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Brăila (I): Pe faleză sub soarele dunărean — scris în 11.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Brăila (II) sau “Sic transit gloria mundi” — scris în 21.06.22 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Brăila (I) — scris în 20.06.22 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Relaxare la club Raay Braila — scris în 20.02.19 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Apr.2018 BRAILA - un oras care si-a pastrat arhitectura — scris în 16.05.18 de profesor73 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ