... Maramureș...

TIPĂREȘTE

Ziua 4: Câmpulung Moldovenesc - Bistrița - 126 km.

În Bistrița am avut două opțiuni: să vizităm orașul sau să facem o excursie la Vișeul de Sus pentru - ce altceva - o plimbare cu mocănița. Noi le-am făcut pe amândouă. Mocănița s-a plătit separat, 49 de euro de persoană/cap/căciulă/bască/șapcă... mă rog, ce are fiecare.

Dacă tot am ajuns mai devreme în Bistrița, am zis să facem o plimbare și să vizităm oareșce obiective turistice pe care le-am “ochit” de acasă. Și am făcut un traseu pe care - o perioadă - l-am și respectat. Îmi pare rău că nu am fost mai atent, pentru că Bistrița ar fi meritat un review doar pentru ea!

Primul obiectiv a fost Biserica Ortodoxă aflată în Piața Unirii (coordonate - 47°08′08″N 24°30′01″E). Biserica este începută în sec. XIII, fiind terminată în sec. al XV-lea. Este o biserică mare, impunătoare, copleșitoare, specifică stilului baroc - la interior, și gotic la exterior. Ea a aparținut ordinului minorit - un ordin călugăresc Franciscan.

Al doilea obiectiv pe care l-am avut în vedere a fost Șirul Sugălete, aflate pe strada Dornei 12. Este vorba de un număr de 13 case construite pe niște bolți cu arcade, care aparțineau negustorilor, fiind construite între secolele XIV și XV, fiind primele case construite pe două niveluri din Bistrița. Pe lângă cele 8 case private, celelalte adăpostesc și unele instituții: Parohia evanghelică, Casa adunării preoților "Kapitelhaus", Casa Petermann și Galeriile de artă și atelierele UAP.

A urmat un obiectiv turistic cu care vă recomand să începeți vizitarea orașului Bistrița - Casa Argintarului, aflată tot pe Strada Dornei.

De ce spun asta? Pentru că acolo, la Casa Argintarului, veți găsi o adevărată enciclopedie nu numai a orașului, ci și a istoriei României! Ea, enciclopedia, este pe două picioare și este de fapt custodele și ghidul Casei Argintarului! Dacă prezentarea Casei ne-a fost făcută de o ghidă a unui alt obiectiv turistic (foarte competentă dealtfel), la plecare a venit și “titularul” funcției de ghid al Casei. Și s-a pus pe povestit, pornind de la istoricul Casei Argintarului, trecând prin istoricul orașului și ajungând la istoria Transilvaniei (care, se pare, cam diferă de istoria învățată în perioada comunistă!!) După ce ne-a vorbit vreo oră, ne mai și invita în frumoasa curte interioară,” să mai stăm la o vorbă” ! Din păcate timpul nu era de partea noastră, fiind legați de o excursie și de un grup, dar cred că merita să-l asculți o zi întreagă. De la el am primit o foarte utilă hartă a orașului, cu obiectivele turistice. Și așa, având harta, am realizat că deși orașul e mic, turele, și circuitele pe care le poți face prin oraș sunt multe și frumoase! Am mai “cârpit” câte ceva a doua zi, în puținul timp rămas.

În Casă (ridicată și ea de curând - sec. al XV-lea!) a locuit - cine altul - decât cel mai mare bijutier al orașului. Pe arcul ferestrei de la parter putem vedea sculptate două cupe, ce reprezintă simbolul Breslei Aurarilor, unul din multele meșteșuguri al orașului din epoca medievală. Am admirat unele din bijuteriile făcute, dar și unele unelte cu care au fost realizate. Și ar mai fi ceva, cred eu, unic în România: Casa adăpostește și o expoziție de pictură a unui mare pictor al orașului. Ce este surprinzător este faptul că - sub fiecare pictură - este un model din gips al picturii, pentru ca persoanele nevăzătoare să poată “vedea” și ele picturile expuse! Mi s-a părut ceva extraordinar și, repet, cred unic în țară.

A urmat Turnul Dogarilor, aflat, normal, pe Strada Dogarilor 14. Este singurul turn rămas în picioare din cele 18! turnuri ale cețății de odinioară. Are trei etaje - de aceea, poate, construcția lui a durat din 1465 până în 1545 iar acum în el se află Galeria de Măști și Păpuși.

Având de acum prețioasa hartă cu obiectivele, am început și noi, în limita timpului rămas, să umblăm mai organizat. Adică, am luat-o din nou pe Pietonală, învârtindu-ne prin câteva din cele XI (așa sunt notate) Pasaje ale orașului, până la Biserica Evanghelică (aflată în reparații, deci am ratat urcarea în turn), și am mers către Turnul Dogarilor, descris mai sus. Luând-o pe lângă el, am urmat o parte din Traseul Rondul Cetății și am ajuns în frumosul, curatul și îngrijitul parc al orașului, unde am putut admira lacul cu pești ornamentali. Ce mai, un oraș care trebuie vizitat cu răbdare și atenție.

---

Mocănița - este denumirea dată unor trenuri mici, cu ecartament - lățimea șinelor - mai mic decăt cel obișnuit, numită așa după numele locuitorilor Apusenilor, mocani. Ea, mocănița, era destinată atât transportului de lemne, cât și transportului de persoane. Neglijate și devenite inutile, au cam fost abandonate după ’89. Creșterea numărului de turiști atât interni cât și din afară a făcut ca Mocănițele să fie reintroduse în circuitele turistice. De cele mai multe ori prin voluntariat sau sponsorizate de diverse firme sau persoane. Iată câteva dintre ele: Trenul Oravița-Anina, Mocănița Covasna-Comandău, Mocănița de la Huțulca-Moldovița, Mocănița de la Sovata, Mocănița de pe Valea Arieșului, Mocănița de la Brad, Mocănița de la Abrud Câmpeni.

Dacă tot mergeam cu mocănița, de ce nu ne-om fi cazat la Borșa … nu știu! Am făcut niște sute de kilometri în plus. Mă rog, treaba lor! În Vișeul de Sus nu te poți duce decât având o singură destinație: Mocănița de pe Valea Vaserului. Este o cale ferată forestieră îngustă.

Abea coborâsem din autocar și am simțit imediat un miros ce-mi amintea de copilărie - cel de lemn-cărbune ars, care m-a transportat la mocănița de pe Valea Arieșului, de acum 50 de ani. "Înăuntru sau afară? ", suntem interogați de un cetățean. Acumaaaa, ... noi fusesem avertizați că e frig dimineață în vagoanele deschise, dar sunt sătul de mijloacele de transport închise cu care circulăm. Și ne-am urcat pe platformă. Și am plecat. Ne-am așezat pe partea dreaptă, neștiind că cei care îngrijesc de calea ferată au ras-tuns-frezat vegetația de pe marginea căii ferate exact la nivelul vagonului! Cât despre traseu... e greu de descris în cuvinte! Pe stânga urmăm Vaserul, admirând gospodăriile înșirate de-a lungul drumului, dar și munții înverziți ce ne înconjurau. Atmosferă plăcută, intimă oarecum, fiecare vorbea cu fiecare, se făceau poze la greu. O experiență ce trebuie neapărat trăită, nici chiar pozele nu pot reda atmosfera traseului.

Opriri, au fost două, w. c. -uri, vreo 6, destul de curate, iar după locomotivă, dintr-un vagon, niște cetățeni vindeau la greu cafea (cu gust de cafea), palincă (cu gust de palincă) și vișinată (cu gust tot de palincă!)

După vreo două ore am ajuns la Paltin, unde era puhoi de lume, adunate din 5 trenuri (că au mai sosit și după noi vreo două!) Toată lumea mânca, bea, și se uita la tinerele perechi ce dansau cu foc pe o scenă improvizată! O atmosferă de petrecere populară, cu specific "Maramu' "!

După aproximativ o oră, am făcut drumul înapoi, dar cu spatele către direcția de mers, că n-au avut ăia unde să întoarcă trenul! Două sfaturi: 1. luați locuri în vagoanele deschise și 2. îmbrăcați-vă bine!

Cam asta am făcut noi în Bistrița (și zona înconjurătoare), lucru pe care vi-l doresc să-l faceți și voi.

---

VIZUALIZĂRI: 1081 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI