GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La prima impresie a scrie despre Bârlad este la fel de greu și de ușor deopotrivă. Pe saitul de ne agățăm de el sunt mai multe povești despre ce și cum, în care fiecare a povestit ce a văzut și cât de impresionat a fost, ori nu, despre urbea respectivă. Mă rog, fiecare după felul lui de-a fi: pretențios, mofturos, optimist sau care cum este el pentru că știți vorba:” uniți în diversitate” .
De aceea cred că nu este potrivit să încerci să încadrezi Bârladul în vreo categorie anume de oraș pentru că el trebuie luat așa cum este: un municipiu din Moldova, cu o istorie de o culoare mai accentuată ca a altor așezări din Moldova sau România, cu o culturalitate și viață socială peste medie: "Bârlad, o vreme... un fel de Weimar... " G. Călinescu, chiar dacă, uneori, vasluienii, județul unde este acest oraș, sunt subiecte de bancuri. De fapt, bancuri sunt doar unul, restul sunt întâmplări adevărate, asta v-o spune unul care a fost polițist și a fost tăbăcit de bancurile cu” instituția și angajații ei” :)) =))
N-am fost acum, ultima oară, special în Bârlad dar, duminica ce tocmai a fost veneam din alte localități și am trecut prin Bârlad. Fiindcă aveam amintirea unui oraș care nouă ne-a plăcut atunci când am fost ultima oară pe-aici, am decis să ne mai oprim și să mai dăm o geană, chiar dacă mai erau doar 55 de km până acasă. Sau, tocmai de aceea.
Ce-a urmat, vă spui mintenaș, cu o condiție: să nu luați cele ce urmează drept ghid turistic, iar informațiile pe care, prin absurd, le veți găsi. sunt absolut părerea mea, atâta cât am putut eu procesa.
Ca să nu fiți supărați pe mine, mai ales pentru că v-ați pierdut timpul citindu-mi inepțiile, iacă, vă pui o melodie frumoasă, cântată de o fată și mai frumoasă, moldoveancă de-a noastră, a ăstora de trăim încoa' de Milcov și peste Prut. Web, te rog eu: https://www.youtube.com/watch?v=TTiaES7CU5o
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Bârlad este un oraș frumușel, situat cam prin mijlocul Moldovei. Ajungeți aici și auto și cu trenul sau, ce știu eu, săriți din avion cu parașuta. Dacă aveți noroc și se deschide, când veți ateriza, după ce vă veți șterge de praf și vă reparați hainele, veți vedea un oraș care, acum, la început de primăvară capricioasă, era înverzit în parcuri iar pomii ce mărginesc trotuarele înfloriți. Era și un fel de soare care te păcălea, pentru că deși lumina căldura nu era furnizată. Sper că n-a trecut-o-n factură, că, la prețurile de azi. Cică doi cerșetori vorbeau între ei: Și, cum de-ai ajuns sărac: femei, jocuri de noroc, băutură? -Ei, pe dracu' , am uitat lumina aprinsă peste zi!” .
Venind dinspre Iași, la intrarea-n oraș veți găsi” Grădina Publică” și, chiar lângă ea, dacă nu cumva parte integrată, Grădina ZOO. Am scris despre astea acum vreo doi - trei ani, când am stat mult mai mult timp acolo. Grădina Publică chiar este frumoasă, cu spațiul verde îngrijit. Dacă vreți, am văzut și vreo două terase unde să te-oprești să-ți iei o cafea, Cola sau ceva de ronțăit, sau, pur și simplu, cazul nostru, doar să te plimbi pe alei. Cât ne-am plimbat noi, am ajuns la bustul lui George Enescu, dacă nu mă-nșel, să mă fac de râs, plus încă un alt monument despre care nu am stat să văd ce reprezintă.
Plimbarea a fost așa, să coborâm din mașină după cele două ore de condus și ca să n-ajungem prea repede acasă și chiar asta am obținut. N-am abuzat de oferta Grădinii Zoo, dar, dacă chiar vreți să vedeți ce e pe-acolo, am scris despre asta într-un alt review, știe web cum să facă să-l vedeți și pe ăla.
Am urcat din nou în mașină și am mers cale de, hăt, 3 km și am ajuns în centru, unde ne-am oprit pentru că, long time ago, Adriana a găsit un magazin de țoale de unde și-a luat pentru ea și fiie-sii (mii) niște bluze-bluzițe-pulovărașe, de o calitate wow și la prețuri suuuper. Calitatea, nu mă pricep, prețul da, că eu le-am plătit. De aceea a vrut ca să vadă dacă nu cumva dugheana în cauză și-a păstrat obiceiul. M-am uitat la ceas, era 10,30, nicio șansă ca ăia să-nchidă.” Elegance” se cheamă magazinul, cred, c-am văzut o mică reclamă, și năpădeau înăuntru o grămadă de doamne-domnișoare, dornice să se puie la punct cu niște noutăți. Din momentul în care puneau mâna pe mânerul ușii, le făceau ochii-n cap ca girofarele de la” Pompieri” .
Ca să știți unde este magazinul, aflați că este chiar pe colț cu parcul Victor Ion Popa, ăla cu teatrul. Am acceptat ca Adi să abuzeze de magazin cu condiția ca eu să trec în parc și să ma vântur pe-acolo, vreo câteva minute, cât mi-a spus ea că stă-năuntru.
Deci, m-am plimbat agale și-am văzut ceea ce știam că este acolo: Pavilionul Expozițional” Marcel Guguianu” , Muzeul” Vasile Pârvan” , ceva mai încolo de ele e și Casa Sturdza” Muzeul Colecțiilor” . Hei, le-am văzut, nu le-am vizitat, OK?
Parcul este mărișor și foarte bine întreținut, plimbarea a fost așa, la tragere de timp, dar mult mai frumoasă decât așteptatul în fața ușii magazinului în cauză.
În fine, a ieșit Adriana din magazin, abia ce trecuse o oră și ceva de când pătrunsese, n-a cumpărat nimic, și mi-a reproșat asta, pentru că văzuse vreo două-trei rochițe dar n-am stat lângă ea să-mi dau cu părerea. Am făcut fața mea de” Vai, ce rău îmi pare!” și m-am jurat că, pe viitor, decât să stau când își alege hanțe prefer să mă duc să fac pană la cauciucurile mașinii, chiar dacă n-am! URĂSC MAGAZINELE DE HAINEEE!!! De fapt, nu magazinele, cât borfăiala aia, de” dă s-o probez și pe asta” , care nu se mai termină!!!
Ca să mă răcoresc, am mers spre piața agro a orașului. Cobori spre Pimărie, treci podul peste părăul Valea Seacă, lași, în stânga clădirea Bisericii Domnești care e față-n față cu sediul Primăriei, îl saluți pe Vodă Cuza, care stă pe soclu de ceva vreme și vii spre” Hotel Moldova” și, mai departe, spre Piața Agro.
Mie Piața Agro a oricărui oraș îmi place! Acest loc îți spune cât de vie este comunitatea. Îmi plac tarabele cu produse, gheretele unde se vând răsaduri de flori, legume, sticle de lampă, praf de stele și esență de curcubeu. Mă uit, ca dobitocul, la piața de păsări vii, la porumbei și iepuri, la găini de rasă, câini, pisici și dinozauri, nu-mi pasă, mie-mi place! Știu că Adrianei nu, așa c-m dus-o peste tot, să mă răzbun pe magazinul de hanțe! Mi-a ieșit, yesss!
Bârladul, duminică, la prânz, este un oraș viu, lume multă pe străzi și în magazine, care mânați de treburi, care la pierdut timpul. Lumea, pe străzi, nu foarte luxos îmbrăcată, dar de bun simț.
În fine, mi-am dat seama să nu-mi forțez norocul și i-am spus Adrianei să mergem spre casă, mai ales că urma să trecem și prin Tecuci, unde știe Adriana un magazin cu rochii-rochițe, bluze-bluzițe, pe unde voia să intre așa, s-arunce un ochi. Am zis” Da!” din toată inima, că știam că eu conduc iar magazinele din Tecuci, duminica se-nchid la 12, deci doar dacă depășeam viteza luminii puteam s-ajung în trecut!
N-am putut ieși din Bârlad fără să trec prin” Parcul Prodana” dar, hotărât lucru, nu-mi iesă faza cu locațiile acvatice luna asta: deși recenziile erau de” wow!” mie nu mi-a spus mare lucru mersul pe faleza de pe lângă balta cu acest nume” Prodana” , dar, poate că pe viitor, în ăsta apropiat, voi reveni acolo și voi rămâne extaziat. Deocamdată să spun că e de vreun 6,5. Să mai spun că este chiar la vreo 500 de m de drumul spre Galați, pe care intri cu tupeu. Poartă mare, de lemn, imposibil de ratat, auto nu se intră!
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Bârlad are destule muzee, biserici, parcuri, statui, busturi și alte alea. Până și Observator Astronomic are, cine știe ce” Stea fără Nume” s-o găsi, că, nah, Brăila lui Mihail Sebastian nu e așa de departe. Este orașul care a dat doi domnitori ai României, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ăla cu Unirea și pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Primul are o mare statuie-n fața Primăriei, al doilea n-am văzut. Deși, poate c-ar fi meritat,” Rulmentul” Bârlad, fabrica unde lucrau 12.000 de oameni i se datorează. Dar, mă rog, mai durează până o să ne intre-n sânge că din istorie trebuie să-nvățăm nu s-o renegăm.
Sunt terase-terăsuțe și restaurante de Doamne-ajută, dar, n-am abuzat de ele, dar le vezi cu ochiul liber și arată drăguț.
Zic, deci, dacă aveți prilejul ocaziei, faceți un efort și opriți-vă-n Bârlad. Merită, mai ales dacă n-ați fost vreodată, ștergeți o pată albă de pe hartă.
Altfel, mă declar mulțumit de cât v-am aburit, mă tirez că nu vreau să-mi forțez norocul și să-mi faceți vrăji d-alea, nasoale, haidi, pa!
Trimis de Yersinia Pestis in 06.04.22 14:07:58
38 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
38 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Yersinia pestis: Uite ca m-am plimbat si prin Barlad. Nu am mai fost acolo de 40 de ani.
Iar asta "De fapt, bancuri sunt doar unul, restul sunt întâmplări adevărate" m-a facut sa rad singura!
” Cât ne-am plimbat noi, am ajuns la bustul lui George Enescu, dacă nu mă-nșel, să mă fac de râs
De fapt e statuie ecvestră ????
” Este orașul care a dat doi domnitori ai României
Și cu Antioh Cantemir - trei. Ți-am mai spus, ai uitat.
”” Rulmentul” Bârlad, fabrica unde lucrau 12.000 de oameni
Ei, demult. Ultimele două zerouri nu mai sunt de actualitate. Dar ce înseamnă niște zerouri...
” vasluienii, județul unde este acest oraș, sunt subiecte de bancuri
Catalunya is not Spain, Bârladul nu e Vaslui. Și asta ți-am mai spus.
Și: Irina Rimes fără breton? Așa ceva!
Te întreb și eu, așa, din curiozitate: Adriana a citit acest review? Dacă l-a citit, nu te văd bine. Stai liniștit, va avea ea grijă ca data viitoare să ajungeți la timp în Tecuci, femeile nu uită și nu iartă, ți-o spune unul pățit de nenumărate ori în cei aproape 28 de ani de chin... pardon, de căsnicie!
Și mie îmi place să ies duminica în oraș, prin piață, pe la tarabe, mai stai de vorbă cu unul, cu altul, te mai oprește câte o tanti care se uită mirată că nu te-a mai văzut din precambrian, îți spune cu nonșalanță că te-ai mai îngrășat și te întreabă de neamurile tale și ale nevestii până la a șaptea spiță...
Asemenea Bârladului sunt multe orașe și orășele în România, fiecare cu istoria lui, cu farmecul lui, trebuie doar să le vizităm, și mai ales să le promovăm.
Toate cele bune!
@Yersinia pestis: Am inteles, urasti magazinele de haine dar de ce insisti?
”Ca să știți unde este magazinul, aflați că este chiar pe colț cu parcul Victor Ion Popa, ăla cu teatrul
doar, doar s-or mai pacali si altii sa ajunga acolo.
Dar sa stii ca nici mie nu imi plac magazinele de haine, si nu te uita la avatarul meu sa vezi daca e ceva gresit, am urat intotdeauna magazinele de haine, am intrat in ele doar de nevoie. Si ca sa vezi cat de mult le urasc, m-au luat odata 4 prietene sa merg sa imi cumpar ceva, si am fost la un mare mall, cu multe magazine, 3 fete intrau in magazin, eu stateam afara si ele dinauntru imi aratau cate ceva, eu ma uitam la cea cu care eram afara si o intrebam "Ce crezi, imi vine? " si ziceam nu . Nu mi-a iesit figura, una dintre ele a insistat a doua zi sa mergem la alt magazin si a trebuit sa o fac si pe asta.
Cat despre oras, cred ca merita intotdeauna sa mai faci si cate o astfel de oprire mai ales ca mai aveai atat de putin pana acasa. Orice oras mic sau mare are ceva de aratat si tu ne-ai prezentat orasul ca pe o invitatie de a-l vedea.
Felicitari, votat cu mare drag.
@adrianaglogo: Vezi, de-aia se spune că n-aduce anul (40 ai spus) ce-aduce ceasul (3, în cazul meu). Bașca alea 9 minute de zice saitul că sunt necesare ca să citești inepțiile-mi. Dar, ai ajuns la Bârlad!
Acuma, pe bune, orașul ăsta merită ceva mai mult decât o descriere făcută așa, pe fugă de un neîndemânatic cu cuvintele, cum sunt eu. Are un aer aerisit și tineresc, zău!
Deci, oricând ești pe-aproape de urbea bârlădeană, vino, vei găsi ceva să-ți placă, pe cuvânt!
Mulțumesc de vorbe, vot și vizită!
@adso: A descrie statuia lui Enescu din Grădina Publică din Bârlad folosind cuvântul” bust” este tot atât de corect ca și cum aș compara litoralul mării cu malul unui canal de irigație. Spre rușinea mea am folosit acel cuvânt dintr-un reflex de meduză, să rămân în apă ca să pot respira. Scuze, chiar greșii!
Niet, a dat doi conducători ai României, Cuza și Gheorghiu-Dej. Antioh a fost domnitorul Moldovei, nu a României! Chestie de nuanță, zic eu! Așa să știi, ce, tu nu te-ai luat de mine că spusei” bust” (Doamne, ce cretin am fost!) descriind statuia aia?
” Rulmentul” a fost chiar ambiția lui Gheorghiu-Dej, ambiție cu mare impact în zonă, Bârladul avea să devină un important centru industrial al Moldovei și chiar al României. 12.000 era ceea ce ar fi fost un bun nume de roman proletcultist. Fără alea doo zerouri, numărul reprezintă numele unei tragedii pe care zona Bârladului n-o merita. Eram puțoi, așteptam deplasarea la Bârlad, cu alea două echipe” Rulmentul” și FEPA 74 cu mare bucurie, era un oraș tare frumos în anii ăia, 1981-1983.
Hei, ce-ar fi bancurile fără vasluieni?! Exact ca Poliția fără bancuri! Să ne bucurăm, zic!
Irina Rimes e frumoasă și dacă ar lua pieptănătura mea, care-mi rad devla cu osârdie de prin anii 2000. Doar că eu sunt tot mai urât! Ea- nu!
PS. Cum spuneam, mie-mi place Bârladul, sincer! Și Adrianei, când ajungem pe-aici oprim, mereu, cu plăcere!
@Safta Radu: Normal c-a citit, relația noastră se bazează pe respect profund și pe asigurarea intimității personale. De când a citit mi-a asigurat toată intimitatea, mă simt foarte bine, aici, sub pat.
Am putut intra cu laptopul deschis, sper să nu-mi taie netul de la router! Bine că am un pat greu că nu poate să-l ridice! Sunt bărbat, ce mama dreaq?!
Pe bune, în toate orașele în care ajung țin, din toată inima, s-ajung în piața agroalimentară. E ceva de Caragiale, gen” Moșii” , acolo-i viața reală, nu la restaurantele sau la magazinele de fițe.
Am prieteni care, ori de câte ori se ține, sunt în Oborul din Focșani. Nu cumpără nimic, decât dacă e vreun chilipir, cuvântul atât de drag românilor! Se plimbă, văd marfă, bârfesc... mda, viață liberă!
Cât despre orașele mici, așa e, trebuiesc promovate! Cazul meu, de când promovez Mărășeștiul a intrat din B în Q. Știi vorba aia :” I-am bătut de s-au c***t pe noi!”
Deci, o femeie căreia să nu-i placă magazinele de haine e mai rară decât ploaia-n Sahara, soțul tău e un mare norocos!
Bine, pentru mine a cumpăra haine e ceva simplu: vreau cămașă, știu numărul și talia, merg la locul unde se distribuie asemenea produse, aleg una, plătesc și-mi văd de viață!
Dacă merg cu Adriana, cumpărarea unei cămăși devine ceva extrem de complicat: alegerea magazinului, ce model de cămașă, a culorii, că eu habar n-aveam ce-nseamnă culoarea” alb” ! Că e de nuanțe, pricepi? Eu, nu, neam!
Și nasturii trebuie să fie într-un fel, iar cârpa să stea pe umeri, să nu se ridice pe burtă, să nu fie prea lungă/scurtă/lăbărțată/strâmtă, viața poate fi grea, ce știi tu?!
Singurul loc unde pot să stau și să casc gura, cu plăcere, sunt magazinele alimentare, măcelăriile și, evident, piața agro! Cum spuneam, viața poate fi tare grea, uneori, zice, acum, Adriana!
@Yersinia pestis: Sper ca ecoul era pentru mine ,
”Bine, pentru mine, o femeie căreia să nu-i placă magazinele de haine e mai rară decât ploaia-n Sahara, soțul tău e un mare norocos!
corect, si e moldovean de-al tau, sau si tu zici ca el, ca nu sunteti moldoveni ci vranceni ?
Nu-mi place sa fac cumparaturi nici pe internet, iar in magazine nu intru sa vad ce mai e, ce se mai vinde. Daca am bani si imi trebuie ceva intru, daca nu, nu.
Nu degeaba mi se spune Mishu . Haidi, pa!
@Yersinia pestis: Ei, statuia aia are o poveste a ei. Era preferata mea atunci când eram pici*, era locul de întâlnire perfect când am mai crescut, a devenit și favorita fetei mele, care i-a dat de sute de ori roată cu tricicleta. E sfântă pentru bârlădeni.
* deși părinții sunt siguri că preferam monumentul lui Creangă de pe aleea de la intrare, cu cei doi copii în brațe. Nu îi contrazic niciodată când vorbesc despre asta.
Pe la 1900, chiar unde stă acum Enescu s-a ridicat monumentul unui om politic și filantrop local. Vorbesc din amintiri, nu am timp să caut, dar e prea fain pentru a nu povesti și altora.
Respectivul, filantrop, vorba aia, a donat inclusiv pentru propria statuie . La dezvelirea monumentului s-a dat un mare bairam la restaurantul de alături, actualmente se cheamă „Poienița”, dar exista și pe atunci. Poate finanțat tot de filantrop. Ei bine, omul - megasurescitat, probabil - a făcut o congestie cerebrală și a murit chiar în acea zi. Cum se pune: că era monumentul unei persoane decedate, sau al uneia încă în viață?
Ei, când au venit la putere comuniștii, reprezentatul regimului burghezo-moșieresc a fost dat la topit. Și a apărut actualul monument, unul foarte reușit. George Enescu a concertat de mai multe ori în Bârlad, era legat de oraș prin Elena Bibescu, cea care a văzut în copilul Enescu un geniu și l-a promovat intens în saloanele pariziene.
@mishu: Da, evident că pentru tine, am văzut că n-a fost trecut adrisantul, scuze, i-o fi dat cu virgulă lu ăla de grijește saitul!
Io nu am nimic cu modovenii, mi-s dragi! Mai ales că vrîncenii sunt moldoveni, dar ceva mai nobili! ????
Și buzoienii sunt moldoveni, dar ăștia-s pârâți, că nu se recunosc!!!
Băi, activitatea comercială a dus la creearea drumurilor și dorința de-a călători, poate că nu-i așa de bine s-o hulim! Nici n-o fac, pe mine comercializarea hainelor unor anumiți clienți mă enervează!
@Yersinia pestis:
” Niet, a dat doi conducători ai României, Cuza și Gheorghiu-Dej. Antioh a fost domnitorul Moldovei, nu a României!
Asta îmi amintește de o poezie de-am învătat-o pentru Cântarea României:
blog.romandria.ro/victor- ... vatra-fericirii
Și de continuarea lui Radu Paraschivescu: În lume nu-s mai multe Românii / Planetei noastre asta i-ar lipsi.
Dacă tot o dăm pe subtilități, nici Cuza nu a domnit peste aceeași țară ca Gheorghiu Dej.
”” Rulmentul” a fost chiar ambiția lui Gheorghiu-Dej, ambiție cu mare impact în zonă, Bârladul avea să devină un important centru industrial al Moldovei și chiar al României.
Da, Dej a susținut orașul cât a putut. Dar asta i-a adus și decăderea (orașului), că urmașul la „tron” a făcut tot posibilul să-i dea la oase. Ca în meciurile tale din tinerețe.
” Cum spuneam, mie-mi place Bârladul, sincer! Și Adrianei, când ajungem pe-aici oprim, mereu, cu plăcere!
Fiecare cu motivele sale, dar... shhhhhh!
„Elegance” e una dintre puținele clădiri istorice care au supraviețuit demolărilor din anii 80. În timpul odiosului și a sinistrei se numea „Hermes” și avea aceeași funcțiune, magazin de țoale. Plus că era singurul loc din oraș unde (rar, desigur) se băgau ciorapi de damă.
@adso: Nasol moment la firma” Kent” să mori chiar în ziua de-ți dezveleau propria-ți statuie!
P-ormă, nici statuia n-a avut o poveste lungă, că se schimbă regimul social cu credința :” să nu te-nchini la idoli!” De fapt, doar la idolii de era necesar puteai comiți acte de adulare... Și topiră fierătania!
Chiar așa, când Ceaușescu a-nnebunit și ne-a pus să ne-nchinăm la el, Dumnzeu sau, nah, Entitatea Sa, n-a acceptat afrontul și l-a retras de pe piață. Și, ulterior, nici statuile de-l reprezentau pe cârmuitor nu s-au simțit confortabil , de fapt, s-au topit de emoție . Ce ciclică-i istoria!
Să țin minte, să nu-i las pe ăștia să-mi facă statuie, atrage ghinionul!
@Yersinia pestis: Și nici să nu ți-o finanțezi.
Să nu-ți faci chip cioplit.
@adso: Haide că poezia ta este valoare, eu studiam” Silvestru Andrei salvează abatajul” , poem proletcultist, despre libera aderare la valorile comunismului. Chiar, ce s-o mai fi ales de Alexandru Toma? Că nici nu era numele lui real !
Silvestru Andrei, vagonetarul și minerul Bogănici, care luptau socialist - muncitorește pentru întîietatea de fruntaș în producție... hm, ce zici? Patriotic, nu?
În tinerețea-mi, minerii îndeplineau planul cincinal în trei ani jumate sub sloganul” Țării tot mai mult cărbune!” , dădea la Telejurnal asta.
Oare credea cineva?!
@adso: Cât despre ciorapii de damă, e-hei, câte un ambalaj din ăla era, în mintea unora, conținut explicit.
Da, i-a dat la gioale Bârladului și-a plusat pe Scornicești. Facultate trebuia să-i mai facă și, gata! Apoi, a merlit și mărețul lider și s-a topit și Scorniceștiul, deh,” Cronica unei morți anunțate” .
Că spuseși de cotonogeala de la meciurile mele, n-ai să vezi, ieșeam pe centrare cu genunchiul sus, să mă apăr. Și strigam, tare, ”Eeeuu!” să știe fundașii mei că ies pe minge și-o scăp printre mâini...uneori, că nu este portar de fotbal să n-o fi comis !
Lângă clădirea magazinului în cauză era o alta, spre Primărie, mai mare și mai frumoasă, în stare a expunere spre vânzare. Mai avea vechea firmă,” hotel” , chiar a hotel bengos arăta.
@Yersinia pestis: Ăla a fost sediul Băncii Naționale în anii de tristă amintire. Construit pe la 1900 nu mai țin minte cu ce scop (parcă ceva administrativ), a devenit bancă prin 1950 și a funcționat ca atare și după mutarea reședinței de județ la Vaslui - până la urmă, economia județului nu s-a mutat, Rulmentul, Fepa, Vigonia și celelalte fabrici tot în Bârlad au rămas.
Dar după 90 s-a schimbat treaba. Industria s-a distrus / a fost distrusă, BNR s-a retras și a vândut sediul cuiva care a transformat clădirea în hotel. (Apare pe AFA ca Hotel Premier. Nota 1,9 din 1 rw.) Doar că e cam greu să aduci turiști în târgul ăsta. În plus, era nevoie de reparații majore, pe clădire de patrimoniu, deci belea. Iar încăperile au 5 metri înălțime, consumă curent și gaz de numa. Deci, din start, afacere falimentară.
Acum da, se caută un nou proprietar. Dar, dacă ții seama de ce am scris mai sus, îmi vine greu să cred că se va rezolva prea repede și în mod fericit. Ar trebui să ajungă a Primăriei și să se acceseze fonduri europene, nu văd altă variantă.
@adso: Păcat, e o clădire frumoasă, cu stil!
Nu m-am oprit niciodata in Barlad, dar am trecut de destule ori pe acolo cu masina. In ultima vreme nu am mai trecut, asa ca am rugamintea sa-mi spuneti daca s-a re-asfaltat drumul, ca mie-mi venea sa plang de fiecare data cand treceam pe acolo.
@Yoda: De la Tecuci la Iasi, via Barlad, drumul e bun. Pe unele portiuni chiar foarte bun.
Nu stiu cum e Podu Turcului - Barlad, pentru cei care vin dinspre Oituz. La un moment dat era ok, dar nu am mai trecut pe acolo de multi ani. Cred ca va poate spune Yersi, banuiesc ca il foloseste mai des.
Iar, nu stiu cum este cel spre vama Albita, in cazul in care doriti sa continuati catre Republica Moldova.
@Yoda: Drumul este bun, asfaltat de vreo 5 ani, doar că monoton, e zona de platou a Moldovei, se ghicesc ceva dealuri și cam atât!
În plus, e cu câte o bandă pe sens pe cea mai mare parte și, de aici și aglomerația care este, uneori. Doar e drumul de bază pe relația Tecuci-Iași. Doar că, atenție, Poliția Rutieră” veghește” mai mereu, pe la Berheci, Munteni. Deh, planul de amenzi...
Oricum, la mers normal, fac cam vreo 45-50 de minute de la Mărășești la Bârlad, trecând pe ”centura” Tecuciului.
Dar, cu toate acestea, Bârladul merită o vizită, măcar din dorința de-a vedea dacă este schimbat față de amintirile tinereții.
@adso: Nu merg pe la Podu Turcului pentru că legătura Mărășești- Bârlad înseamnă, prin Tecuci, un drum de maxim 60 de km. Prin Podu Turcului, numai Bârlad-Adjud înseamnă 55 de km și apoi, alți 25, deci e mai lung și la fel de plictisitor.
Plus că Tecuci are magazine de bluze-bluzițe, Podu Turcului n-are!
Acum 3 ani când am fost la Chișinău drumul era foarte bun, de la Crasna până la Albița, via Huși, mergi” țeavă” . Și nici în Basarabia nu erau rele drumurile, pe cuvânt!
@Yersinia pestis & @adso: Va multumesc amandorura pentru raspunsuri. Eu intrebam in special de drumul prin oras, ca ala era bombardat rau. In afara era ok. Cred ca ultima data cand am fost pe acolo a fost in drum spre Iasi, in toamna lui 2008, asa ca banuiesc ca acum e ok drumul.
”Dar, cu toate acestea, Bârladul merită o vizită, măcar din dorința de-a vedea dacă este schimbat față de amintirile tinereții.
Sa fiu sincer, nu am prea multe amintiri ca eu eram cu ochii la gropi.
@Yoda: Cei care sunt in trecere prin Barlad sunt directionati de indicatoare catre Bd. Epureanu (traficul usor) sau catre Mihai Viteazul - Sterian Dumbrava (traficul greu). Astea ar fi "centurile" orasului.
Cea pentru masini mici e praf si in ziua de azi. Si prezinta trecatorului o fata ciudata a orasului: cladiri de patrimoniu nerestaurate, amestecate cu blocuri foarte vechi, anii 50, anvelopate aiurea, fiecare apartament vopsit cu alta culoare, dar si cateva cladiri remarcabile si in stare buna.
Cea pentru trafic greu trece printre blocuri sociale, prin cartiere de evitat. Drumul e ceva mai bun, dar nu foarte.
Cunoscatorii, insa, ignora indicatoarele (cei cu masini mici) si strabat orasul pe bulevardul central, Republicii. Acesta are 3 benzi pe sens si e asfaltat perfect (mereu a fost asa!). Pe acesta il descrie Yersi.
Cu riscul de a prinde toate semafoarele, recomand varianta asta - si pentru ca arata o fata mai luminoasa a orasului.
@adso: Multumesc frumos pentru raspuns. O sa tin minte. Sigur ca este de preferat drumul cu semafoare, daca e mai bun.
Despre Bârlad citesc întotdeauna cu mare plăcere, am spus-o, am și scris, mie îmi place!
Așa că m-am bucurat să revăd anumite locuri pe care le știu, sau să văd altele noi. În parcul Prodana nu am fost. Deci mai am ce face! Piața îmi place și mie, este foarte bine aprovizionată și nu știu dacă mă credeți, sună ciudat, dar-miroase- bine, a piață; iar orașul e foarte verde!
Și apropos, am fost în weekend și erau magnoliile din centru înflorite! Superb!
@Yersinia pestis: Si unde mai pui ca si io fac la fel: am nevoie de o toala, ceva? Intru-n magazin, o ochesc si zic lu' tanti de pe-acolo ca aia! Mi-o da, o verific sa nu fie rupta sau ceva, o platesc si ies! Nici nu probez de multe ori.
Odata o tanti d-asta a pus pariu cu mine ca nu-mi vine ce vreau eu. I-am zis ca daca-mi vine, sa mi-o dea gratis! Era lume in magazin si n-a avut de ales! Imi venea perfect!
Am trecut si eu prin Barlad, in precambrian, cum zice @Safta Radu. Eram prea copil sa mai tin minte ceva. Dar cum si eu traiesc intr-un oras mic, stiu cam ce inseamna asta.
@maryka: Sărut mâna,
vezi că nu găsești minciuni în ceea ce scriu io, aicișa?
Că asta spusei și io, în esență, despre Bârlad, că e un oraș viu, care îmbie la viață. Bine, esteții puriști vor strâmba din nas găsind o grămadă de nasulii dar io spun să nu mai fim așa de scorțoși și să-nvățăm să ne bucurăm de ceea ce ne oferă prilejul ocaziei, gen magnolii înflorite!
Hristos a-nviat, să ai parte de sărbători liniștite, cu bucurii și lumină-n suflet!
@Zoazore: Probatul mă omoară și, mai ales, alegerea finală :” pe care s-o iau?!” . Invariabil, ne contrăm! Ca să scap, spun” Ia-le pe toate!” , dar, normal, nici asta nu-i bine, că nu particip, constructiv, la activitatea de shopping.
Bașca faptul că, acasă, probăm. again, cârpa cucerită și apare îndoiala :” Oare nu era mai frumoasă aia de n-am luat-o” ? Și, iar e vina mea... over and over, again!
Altfel, ca să închei haios, într-un magazin de textile, intră o femeie foarte, foarte voluminoasă.
- Vreau să văd un costum de baie pentru mine! cere ea vânzătorului.
-Hm, și eu, răspunde ăsta.
Sărbători de Paște liniștite, Hristos a-nviat!
@Yersinia pestis: Adevarat a Inviat! Sa aveti sarbatori luminate si cu sanatate!
Aia cu costumul de baie e pentru mine, nu pentru tine!
Dar culmea e ca chiar am gasit, deci nu sunt un caz pierdut!
@Yersinia pestis:
Mulțumesc frumos pentru urări, vi le întorc cu dragă inimă!!! Numai bine și sănătoși să fim!!!
@Yersinia pestis: Te suparasi pe mine de nu mai dai si prin ograda mea? Eu inca te mai astept la portita, desi nu te numesti Ghita!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 Călător prin țara mea: Bârlad, altfel decât în bancurile despre vasluieni — scris în 24.04.19 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Nov.2018 Muzeul Vasile Parvan din Barlad — scris în 02.11.18 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Toamnă frumoasă la Bârlad! — scris în 11.10.18 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Dec.2017 Bisericile Bârladului — scris în 21.03.21 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- May.2015 Bârlad, orașul surprizelor — scris în 27.11.17 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ