GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
M-am îndrăgostit! De Spania.
Mai întâi vreau sa multumesc tututor care au postat impresii despre călătoriile lor in Spania, si care m-au ajutat foarte mult sa am o idee despre ce e de facut/ vizitat in câteva zile.
Fiind prima data când am mers in Spania, am intrebat prietenii de pe AFA ce-mi recomanda între Barcelona si Madrid. Barcelona a câștigat. Si uite-asa ne-am luat bilete de avion (luate de pe o zi pe alta au fost destul de scumpe) ai am pornit. Am ajuns la Barcelona in jurul orei 12, am luat un taxi pana la hotelul nostru, care este in Castelldefels, la 20-22km de Barcelona.
De la hotel, la 5 min. de mers pe jos este stația de tren, cu care in 15 min ajungi in stația Sants Estatio. De acolo poti ajunge oriunde cu metroul, trenul sau busul.
In prima zi, am pornit pe jos către piața Columbus, iar de acolo, pe Rambla, pana in piața Spania.
A doua zi, stadionul Camp Nou, care pe mine, contrar așteptărilor, m-a impresionat.
Ziua a treia, la Pedrera, Parcul Guell si de la ora 18, intrare la Sagrada Famillia.
Ziua a patra parcul Ciutadella, apoi urcare cu funicularul pe Montjuic, am coborât pana pe Ramblas, cumpărăturile de rigoare, (am cumpărat un tablou pictat cu Grafitti in fata noastra), piața Bockeria, unde am așteptat 20 de minute sa se elibereze o masa, dupa care am renunțat si am mers pe terasa mall-ului Arenas la restaurantul Abrassame unde am mâncat, dupa care am fost sa vedem spectacolul fântânilor.
Înainte sa plecam de acasa, ne propusesem sa facem o excursie de o zi la Madrid, dar am ajuns la concluzia ca va trebui sa acordam si Madridului câteva zile, asa ca am lăsat pe alta data.
Am vizitat Barcelona la foc automat, a fost una dintre cele mai obositoare si in același timp frumoase excursii pe care le-am facut. Stiu ca sunt multe locuri pe care nu le-am văzut, dar sper sa ne întoarcem.
Trimis de Coca Dosky in 02.11.15 15:52:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Coca Dosky); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Coca Dosky -
”.....hotelul nostru, care este in Castelldefels, la 20-22km de Barcelona.
ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@webmaster70: da, o sa scriu, câteva impresii si despre hotel. Am avut ceva probleme cu netul, si nu am reușit sa pun toate pozele la acest review. Acum încerc din nou.
@polat: nu pot sa spun cu exactitate, dar in afara de cazare, cred ca undeva pe la 600-700€. Cred...
@Coca Dosky: Barcelona este intr/adevar un oras spectaculos, din care abia m/am intors, subscriu celor de mai sus.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Un castel pe vârf de deal, ... pe malul mării – Castelul Montjuïc — scris în 12.10.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 O săptămână în Barcelona — scris în 29.07.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Barcelona - supraevaluata — scris în 05.11.23 de marius71a din MEDGIDIA - nu recomandă
- Mar.2023 Barcelona, o dorinţă împlinită — scris în 13.01.24 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Revelion in Barcelona — scris în 23.02.23 de anila82 din ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Scumpa de Barcelona — scris în 29.08.22 de vali65 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 La pas prin Barcelona — scris în 21.06.22 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ