Manifest pentru sinestezie

TIPĂREȘTE

M-am tot gândit cum să încep relatarea mea din Barcelona şi, într-o zi fără inspiraţie, am început să scriu... Multitudinea de informaţii deja extistente pe site m-a determinat să recurg la date pur „logistice”. Rezultatul: informaţii seci, care nu au nicidecum legătură cu experienţa mea în acest oraş... de suflet. Căci da, pot să îi spun „de suflet” devreme ce i-am redescoperit aceeaşi savoare care m-a vrăjit cu ani în urmă. Aşa că mi-am zis: „În mod clar, aşa nu merge! ”. Trebuie să scriu ceva care să reflecte Barcelona aşa cum am văzut-o eu: vibrantă, colorată, sinestezică.

După cum probabil aţi ghicit din cele câteva relatări ale mele pe acest site, nu îmi plac excursiile organizate, nu îmi plac tururile ghidate, nu îmi place aglomeraţia de turişti şi nu reţin pe termen lung prea multe date istorice. Îmi plac plimbările în voie pe străzi, îmi place să insist asupra detaliilor care îmi captează atenţia şi să le ignor pe altele (chiar dacă uneori acestea sunt considerate esenţiale), îmi plac legendele şi poveştile locurilor pe care le străbat, îmi place să observ oamenii şi modul lor de viaţă, îmi place să simt pulsul străzii.

Da, înainte de a pleca la drum, sunt cel mai organizat om posibil: citesc review-uri, caut informaţii fel de fel, îmi fac planuri B (sau C), cu o frenezie demnă de un comportament obsesiv-compulsiv, ar spune cunoscătorii :d. Dar odată ajunsă la faţa locului, îmi recapăt liniştea şi încerc să le ofer simţurilor mele desfătarea mult aşteptată. Căci, după cum îi spuneam cuiva deunăzi, nici o mie de poze, de filme şi istorisiri nu te fac să simţi că ai fost acolo. Eu, cel puţin, asociez acest Am Fost Acolo cu o experienţă proprie. În paranteză fie spus, am citit review-uri atât de frumos scrise, încât m-am simţit ca şi cum aş fi fost acolo, dar chiar şi aşa, aceasta era o experienţă împrumutată. Când eşti acolo, tactilul, mirosul, văzul, auzul, gustul se îmbină în aşa fel încât experienţa ta devine unică. Iar mie, Barcelona mi-a solicitat fiecare simţ în parte şi le-a combinat în aşa fel încât să mă facă să vreau să revin, iar şi iar.

De la grădinile de pe Montjuic cu al lor miros de primăvară, până la ameţitoarea explozie de culoare din Sagrada Familia sau freamătul aproape continuu din subteran, Barcelona îţi asaltează simţurile şi te îndeamnă să o asculţi, să o priveşti, să o atingi, să o miroşi, să o guşti. Păcatul suprem! - care mă trimite inevitabil cu gândul la celebra replică din Avocatul Diavolului;) cu care mi-am şi început acest „manifest”.

Am „ratat” – voit – multe locuri în Barcelona, alegând să le explorez doar pe cele care mi se potriveau mie sau care, cred eu, mi-au întregit experienţa în acest oraş. Am ales arhitectura sinestezică a lui Antonio Gaudi, care a transformat materia dură în căsuţe de turtă dulce, cuiburi de rândunele, chiparoşi sau animale marine. Am „ascultat” muzica murmurată de numeroasele chipuri ale faţadei Casei Batllo şi am „savurat” şampania pe teresa Casei Mila. Am privit de pe fundul abisului către „crestele” bazilicii Sagrada Familia şi am simţit atingerea rece a „şarpelui” ce se ondulează pe Portal de Finca Miralles. Aproape că am gustat din şerbetul fin de fructe de pădure privind apele colorate ale Fântânii Magice şi am auzit valurile mării urcând scările Casei Battlo. M-am teleportat la începutul secolului trecut în călătoria cu Tramvia Blau şi m-am întors la copilărie în Museu d’Autòmats de pe Tibidabo. Am experimentat o plimbare pe fundul mării în Aquarium şi am descoperit latura terapeutică a esteticii într-un spital transformat în operă arhitectonică.

Pe scurt, în Barcelona nu mi-a şoptit nimeni la ureche “Look but don't touch. Touch, but don't taste. Taste, don't swallow”. Am auzit mai degrabă şuieratul amăgitor al şarpelui care m-a împins mai aproape de fructul interzis.

---

VIZUALIZĂRI: 3130 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI