Abu Simbel – punctul culminant al unei excursii în Egipt

TIPĂREȘTE

Știam de templele de la Abu Simbel încă de pe vremea deplasărilor în Egipt din anii ' 80. Mă gândeam încă de atunci ce frumos ar fi să ajung și eu acolo. Cumpărasem, pe plan local, un ghid al excursiilor posibile în Egipt, pe care îl am și acum. Dar nu erau nici condițiile și nici momentul pentru aceasta. La excursia din 2008 m-am înscris în mod special pentru că oferea posibilitatea de a ajunge acolo. Am fost impresionat în mod deosebit de ceea ce am văzut, și am descris acele momente într-un articol publicat pe AFA în august 2014 (vezi impresii).

Ajungând din nou în Egipt și, relativ, aproape de locul cu pricina, era păcat să nu încerc să îl mai văd odată. Am convins-o ușor pe Doina să mergem acolo (îi este greu să se scoale așa de dimineață), a fost prima excursie din afara programului achitată, și nu ne-a creat nici o problemă programul obositor impus pentru realizarea acesteia.

Deci, pe data de 18 mai trezirea este la 4.00 dimineața. Cu micul dejun la pachet, la ora 4.30 suntem în autocar. Plecarea este la aceeași oră ca data trecută, dar impresia este că am plecat mai târziu. Chiar răsăritul de soare ne prinde pe la marginea orașului Aswan, în timp ce data trecută eram în plin deșert. Probabil a fost diferența la lungimea zilei între lunile mai și septembrie. Deși, cred că aproape de tropicul racului, nu ar fi trebuit să fie așa de mare. Urmează o surpriză: plecăm de capul nostru, un autocar singur, fără convoi, fără escortă militară. S-au liniștit atât de mult lucrurile în Egipt? Dacă da, este un motiv de bucurie.

Pentru a ajunge la destinație avem de parcurs circa 280 km. Estimez că peste 95% din aceștia sunt prin deșert. Este ceea ce se numește „Deșertul de vest” , la vest de cursul Nilului, la vest de fâșia verde, îngustă, care adăpostește cea mai mare parte a populației Egiptului. Dar, deși deșert, am impresia că, în lungul drumului, se văd mai multe prezențe ale omului în acest mediu ostil. La început remarc ceva ce pare a fi o industrie. Ceva mai târziu, pe partea dreaptă, este un adevărat oraș în construcție.

Cam la 180 km de Aswan, oprim la un popas. Acasă descopăr că are și un nume „Tourist Cafeteria” . Avem 20 de minute pentru cafea, sucuri și alte nevoi. Noi mâncăm micul dejun din pachet, cam slăbuț față de masa de pe vapor, și avem timp și de câteva poze.

Cam cu 50 km înainte de destinație, traversăm ceea ce îmi pare unul din nenumăratele canale de irigații ce străbat valea Nilului. Google Earth de acasă mă lămurește că, de fapt, este o ramificație a lacului de acumulare ce poartă numele fostului președinte Gamal Abdel Nasser, în timpul căruia s-a construit „Marele (sau „cel de sus” sau „cel înalt” ) baraj („High dam” ) . Unde este apă este și viață, așa că se îndesesc semnele prezenței umane. Apare o serie de terenuri irigate cu niște stropitoare ce se rotesc în jurul unui ax, astfel că se obțin niște culturi perfect rotunde. Apoi apar chiar și niște case.

În jurul orei 8.30 ajungem la destinație. Suntem cam la 40 km distanță de granița cu Sudanul dar, interesant, pe Google Earth, în zona de lac, granița este mutată cu vreo 20 km mai aproape.

Este prea devreme, bazarul nu s-a deschis. Ghidul ne cumpără biletele, 240 lire egiptene de persoană, iar noi ne punem măștile de protecție, ca să putem intra.

După intrare, măștile nu mai sunt obligatorii. Am senzația că intrarea în complex este prin altă parte decât cea din 2008, intrând pe unde am ieșit data trecută, în spatele templelor. Ocolind spre stânga, ajungem întâi în dreptul templului mic.

Ansamblul de la Abu Simbel cuprinde două temple impresionante, săpate în stâncă de faraonul Ramses al II-lea. Amplasamentul atât de sudic a fost ales special, pentru a impresiona dușmanii din Nubia (Sudanul de astăzi), care trebuiau să se teamă de puterea faraonului. Din câte ni s-a spus ar mai fi între Aswan și Abu Simbel alte 4 sau 5 temple, cu același rol, dar nu sunt într-un circuit turistic normal, accesul la ele fiind posibil numai cu vaporul. Toate acestea, mai mici decât cele de la Abu Simbel, sunt și ele săpate în stâncă, și au avut aceeași istorie cu primele.

La Abu Simbel sunt două temple, „Marele Templu” , dedicat zeilor Ra-Harakhty (un alt nume al lui Horus), Ptah și Amon, dar, de fapt, lui Ramses al II-lea și „Templul Mic” , dedicat zeiței Hathor, dar, de fapt, soției sale principale, Regina Nefertari. Construcția complexului a început aproximativ în 1264 î. Hr. și a durat circa 20 de ani, până prin 1244 î. Hr. Pare-se că prin secolul al VI-lea î. Hr., templele au fost acoperite complet de nisip, și au rămas așa până în 1813, când elvețianul Johann Ludwig Burckhardt găsește partea superioară a fațadei „Marelui templu” . O istorioară locală spune că „Abu Simbel” era numele unui tânăr din zonă, care i-a condus pe exploratori la locul monumentelor. Drept răsplată, teritoriului respectiv i s-a atribuit numele său. Dar, abia în 1817 exploratorul italian Giovanni Belzoni reușește să dezgroape marile construcții.

Proiectul „Marelui baraj” și iminenta apariție a imensului lac de acumulare, Nasser, puneau în pericol cele două temple, acestea urmând să ajungă sub nivelul apei. După mai multe variante de salvare elaborate de specialiști din întreaga lume, sub egida UNESCO, se ajunge la soluția mutării întregului ansamblu. Noul amplasament este cu 65 m mai sus și 200 m mai spre vest, în afara amprizei lacului (a suprafeței lui). Lucrările încep în 1964 și durează 4 ani. Fiecare construcție este tăiată în blocuri de 20 – 30 tone, numerotate, transportate la noul amplasament și reasamblate. Deasupra templelor reamplasate s-a turnat o cupolă de beton armat care să le protejeze, peste care s-a realizat o movilă de pământ. În urma uneia din cele mai mari încercări ale ingineriei și arheologiei din istorie putem noi să admirăm astăzi grandioasele monumente. Sunt, totuși, câteva chestii care nu au fost făcute cu cea mai mare atenție. Pe fațada „Templului mic” sunt vizibile astăzi urmele tăieturilor în stâncă. Probabil au început cu acesta și abia mai târziu și-au perfecționat mâna.

Astăzi, templele fac parte din patrimoniul UNESCO, fiind înscrise în „Lista Monumentelor Nubiene de la Abu Simbel la Philae” .

În 2008, la prima mea vizită acolo, era interzis filmatul și fotografiatul în interiorul templelor. La această vizită am putut face fotografii, fără filmare, cu telefonul. Pentru filmat și fotografiat cu alte aparate, trebuie plătită o taxă de 300 lire egiptene la intrare.

„Marele Templu” are o fațadă impresionantă, de 33 x 38 m, decorată cu 4 statui imense, de 20 m înălțime, ale faraonului. Acesta poartă pe cap coroana dublă a „Regatului de sus” și a „Regatului de jos” . Bustul și capul statuii din stânga intrării sunt căzute, în urma unui cutremur. La reamplasarea templului s-a încercat refacerea statuii, dar nu s-a reușit. Ca urmare, au fost repoziționate exact în poziția în care erau inițial. La picioarele statuilor mari sunt alte statui mai mici, care reprezintă membrii familiei faraonului. La partea superioară a fațadei, un șir de babuini pândește și se bucură de răsăritul soarelui. Textul de sub aceștia menționează căsătoria faraonului cu una din fiicele regelui Hattušili al III-lea, fapt ce a permis încheierea unui tratat de pace cu hitișii.

În templul propriu-zis, săpat în interiorul stâncii, se intră printr-o deschidere relativ mică, aflată în mijlocul fațadei.

Templul este destinat și să omagieze bătălia de la Kadesh, din Siria de astăzi, deși aceasta nu a fost chiar o victorie clară a lui Ramses al II-lea asupra hitiților, conduși de Muwatalli al II-lea. Mai mult, la un moment al bătăliei, părea a fi chiar o înfrângere, dar Ramses reușește să-și mobilizeze trupele și să scape cu fața curată. Ulterior, ambii conducători și-au asumat victoria. Ca urmare, întreg templul este decorat cu scene ce ilustrează luptele de atunci. Încă de pe culoarul de la intrare sunt desenați prizonierii hitiți.

Templul este săpat în interiorul stâncii pe o lungime de aprox. 40 m. Prima sală, sala hypostil, este echipată cu 8 coloane, câte 4 pe fiecare latură. Are 18 m lungime și 16.70 m lățime. Coloanele îl reprezintă pe zeul Osiris, zeul fertilității, agriculturii, vieții de apoi, învierii, al vegetației. Statuile doresc a indica natura veșnică a faraonului. Basoreliefurile de pe pereți indică scene din bătălia de la Kadesh.

Templul diferă de alte temple egiptene prin cele 6 încăperi laterale, săpate din sala hypostil, care, pare-se au avut rol de magazii. Nu le-am remarcat în excursia anterioară. Plafonul lor pare neterminat, dar basoreliefurile de pe pereți sunt foarte bine păstrate.

Din sala hypostil se intră în a doua sală, care are patru stâlpi decorați cu frumoase scene cu ofrande aduse zeilor. Sunt aici și imagini ale lui Ramses și Nefertari în bărcile sacre ale Amon și Ra-Horakhty. Din această sală se trece într-un vestibul transversal, în mijlocul căruia se află intrarea în sanctuar. Aici, lipite de peretele din spate, se află patru sculpturi în stâncă cu persoane în poziție așezată. Ele reprezintă pe zeul Ra-Horakhty, pe faraonul Ramses al II-lea, pus la același nivel cu zeii, și pe zeii Amon Ra și Ptah.

Particularitatea principală a templului constă în faptul că, de două ori pe an, în 22 februarie și 22 octombrie, la răsăritul soarelui, razele acestuia străbat întreaga adâncime a templului și, pentru câteva momente luminează statuile lui Ra-Horakhty, Ramses al II-lea și Amon Ra. Statuia lui Ptah, zeu al întunericului, rămâne în umbră. Interesant este faptul că egiptenii au învățat să facă turism și în aceste două zile, pe care la denumesc „festivalul soarelui” , excursiile și intrarea la obiectiv costă dublu. Dar, înainte de mutarea templelor, fenomenul se petrecea cu o zi înainte, respectiv 21 februarie și 21 octombrie, zile asociate cu data nașterii faraonului și respectiv înscăunarea lui. Nu am idee de ce savanții secolului XX nu au reușit aceleași calcule ca predecesorii lor antici. Unii dau vina pe modificarea înclinării axei pământului în decursul ultimelor 3.5 milenii. Eu nu cred.

Circa 100 m spre nord – est este „Templul Mic” , cel prin dreptul căruia am trecut la sosire. „Mic” este în comparație cu primul templu, în fapt este și el destul de mare. Din punct de vedere religios, închinat zeiței Hathor, templul este o dovadă de considerație, de apreciere din partea faraonului pentru principala sa soție, Nefertari.

Ramses al II-lea, cel mai cunoscut și considerat cel mai mare faraon al Egiptului antic a avut o domnie de peste 66 de ani. Până la moartea sa, la vârsta de 91 de ai (99 de ani după alte surse), a avut un număr impresionant de neveste, pare-se circa 200, de la care a avut 156 ce copii. Dar Nefertari a fost prima și cea mai iubită. Faraonul îi spunea „cea pentru care strălucește soarele” . A fost foarte erudită și diplomată, alături de faraon, în conducerea regatului.

Un prim semn de apreciere este pe fațada Templului Mic. Aici sunt 6 statui imense, în picioare, de peste 10 m înălțime. Patru dintre ele îl înfățișează pe Ramses și două pe Nefertari. Lucru nemaiîntâlnit în Egiptul antic, statuia soției are aceeași înălțime cu cea a regelui. De regulă, înălțimea statuilor membrilor familiei nu depășește genunchiul faraonului. Apoi, statuile zeiței Hathor din interior, în varianta cu urechi de vacă, au chipul reginei Nefertari.

La picioarele statuilor din fațadă sunt și statuile copiilor cuplului regal.

De o arhitectură mai simplă decât a „Marelui Templu” , templul cel mic are o sală hypostil cu numai 6 coloane, un vestibul și sanctuarul. Intrarea din sala hyposyil în vestibul se face prin trei deschideri. De regulă, basoreliefurile de aici o prezintă pe Nefertari oferind daruri mai multor zei, sau cântând la diverse instrumente muzicale. Nu lipsește nici faraonul, care, și aici, se mai luptă cu o serie de dușmani. Există o imagine, din nefericire nu am identificat-o, în care faraonul Ramses se închină zeului Ramses (după 30 de ani de domnie, un faraon intra în rândul zeilor). Dar cele mai multe imagini cuprind ofrande aduse zeilor.

Imagini cu ofrandele oferite de cuplul regal sunt, inclusiv, pe pereții laterali ai sanctuarului. Pe peretele din fund al sanctuarului zeița Hathor, în reprezentarea sub formă de vacă ce parcă iese din peretele de stâncă, acordă protecție reginei Nefertari.

Dar, timpul trece și se apropie ora de plecare. Părăsim templul și ne îndreptăm spre autocar. Îmi doream să ocolim templele pe partea opusă celei de la sosire. Dar, timpul ne presa și, dacă acel drum era blocat, puteam să întârziem. De data aceasta, bazarul era deschis, iar noi obligați să trecem prin el.

În drumul spre Aswan, autocarul nu mai oprește la locul de popas anterior. Ne grăbim, trebuie să ajungem devreme la vapor, după amiază avem alt program.

X

Notă de final.

Ideea din titlu îmi aparține și nu oblig pe nimeni să și-o însușească. Așa am simțit eu, și prima dată, și a doua oară. De ce? Greu de spus! Poate pentru că este departe și nu ajunge toată lumea acolo. Poate pentru că monumentele au aproape 3300 de ani și s-au păstrat în condiții foarte bune. Poate pentru că au fost integral săpate în stâncă. Poate pentru că sunt impresionante, mărețe, chiar frumoase, și te fac să te simți mic pe lângă ele. Poate pentru că erau gata să dispară sub ape, dar omenirea s-a mobilizat pentru salvarea lor. Poate...

---

VIZUALIZĂRI: 1904 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI