GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Marea cu sclipatul
Şi albele păsări pe plajă
Şi iarba subţire ca ţipătul...
Ce încremenită paragină...
Sub plaja-n cămara adâncă,
De veacuri, nisipuri se macină...
Cronos feciorii-şi manâncă.
Nina Cassian - „Peisaj”
De pe la 2 sau 3 ani (din câte mi-a povestit mama) şi până în 1990 am frecventat asiduu litoralul românesc. Cu rare excepţii, în fiecare vară am răspuns „prezent” la întâlnirea cu plaja şi valurile. În copilărie părinţii m-au dus în gazdă la Eforii, în liceu şi în timpul facultăţii am mers în staţiunile noi din sud, „la modă” la acea vreme, iar în anii ’80, când fiul nostru era mic, am preferat Mamaia, cu plaja ei lată şi intrarea lină în apă, tocmai bune pentru pitici. Am fost şi la Costineşti sau la Năvodari, în tabără, e drept că în octombrie, la munci agricole patriotice – recoltatul porumbului şi strugurilor, pe când eram studentă.
În 2003, când, fiind cazaţi la Eforie Nord, după-amiaza n-am reuşit să găsesc loc de întins cearşaful pe plajă şi am stat în fund pe dig, am jurat că nu mai revin pe ţărmul mării noastre. De ce să-mi fac nervi, în loc să mă bucur de soare şi o apă limpede precum cristalul pe meleaguri elene?
Ei, dar părerile se mai schimbă şi iată-mă pe ţărmul Mării Negre, la 2 Mai, mânată de curiozitatea de a vedea cum mai arată staţiunile scumpei noastre patrii.
Câteva informaţii de bază
Am ajuns aici „neîmpovărată” de amintiti sau nostalgii, căci nu ştiu cum se face, dar în sudul extrem al litoralului, la 2 Mai sau Vama Veche, n-am stat niciodată.
Mărturisesc că înainte de acest sejur nu ştiam mai nimic despre 2 Mai – uf, recunosc, nu ştiam chiar nimic. Credeam că numele său are legătură cu Ziua tineretului român, deşi Costineştiul era cel ce purta titlul pompos de „staţiunea tineretului”. Cum însă sunt o fiinţă conştiincioasă din fire, am apelat şi de această dată la Tanti Vichi. Şi iată ce mi-a dezvăluit Wikipedia:
„2 Mai este o localitate în partea de est a judeţului Constanţa. Este situată la 6 km de Vama Veche şi la 5 km de Mangalia. La recensământul din 2002, satul avea o populaţie de 2248 locuitori, din care 1847 români, 289 ruşi lipoveni, 97 tătari, 6 turci şi 5 maghiari. Staţiune estivală. Aparţine administrativ de comuna Limanu.
Denumirea provine de la ziua de 2 mai 1864, când Alexandru Ioan Cuza a dizolvat adunarea legislativă a Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti pentru a-şi promova reformele. Numele i-a fost dat de Mihail Kogălniceanu, care a înfiinţat localitatea în 1887, după ce cu 9 ani mai înainte Dobrogea de Nord fusese anexată de România de la Imperiul Otoman prin tratatul de la Berlin. Din alte surse, denumirea ar proveni de la cele „două maiuri”, unelte ţărăneşti ce se foloseau în această aşezare. Pe lângă pescarii greci, oierii români şi crescătorii de cai tătari care aveau aici colibe şi bordeie, primii locuitori sedentari au fost ruşii scopţi din secta Răscolnicilor, persecutaţi în Imperiul Rus şi refugiaţi aici în sec. XIX, după cum arată Eugene Pittard în „La Roumanie: Valachie - Moldavie – Dobrudja”, Paris 1917, la pagina 299."
Ca să vezi! Câtă istorie! Şi eu, care...
Din surse directe (discuţii purtate de-a lungul anilor cu prietene şi cunoştinţe iremediabil îndrăgostite de 2 Mai), dar şi prin „săpături” făcute pe net, am aflat şi alte amănunte interesante: începând de prin anii 1950 satul a devenit locul preferat de boema bucureşteană, care se retrăgea aici în căutare de odihnă şi răcoare. Căsuţele tradiţionale, zugrăvite în verde sau albastru, cu pridvoare şi curţi mari, umbrite de bolţi de viţă de vie, erau la mare căutare printre actori, pictori, medici. Între gazde, mereu aceleaşi, şi oaspeţi se stabileau relaţii de amiciţie, întărite de consumul de alimente proaspete puse la dispoziţie de proprietarii caselor şi al băuturii cu care soseau turiştii. Curtea era centrul vieţii sociale: acolo se mânca şi se bea vârtos, se făceau nopţi albe la discuţii filozofice, se declamau poezii şi se cânta până în zori. Iar după scuturatul de mahmureală urma plaja...
Regretata poetă, eseistă şi traducătoare Nina Cassian, pe care criticul literar Alex Ştefănescu a descris-o drept „cea mai atrăgătoare [şi neinhibată, adăugirea mea] femeie urâtă care s-a afirmat în literatura română”, este acreditată cu „inventarea nudismului”, devenit, fără îndoială, „marca” locului. Iată ce consemna Nina Cassian în jurnalul său în dreptul unei luni de vară din 1955: „2 Mai, un sat de lângă Mangalia. Plajă direct din ogradă, cu Ali [al doilea soţ al poetei], femeia noastră Kati - totul dulce şi paşnic (afară de înecul unei fete). Am scris vreo 20 de poezii, regăsindu-mă în sfârşit!!! ”
Nederanjate de existenţa unui unic magazin alimentar, a unuia universal şi a unui singur restaurant („Dobrogeanul”), vedetele se înghesuiau la 2 Mai: în afara Ninei Cassian, care venea în mai şi pleca în octombrie, satul era frecventat şi de Jorj Voicu, Marga Barbu, Emil Hossu, Olga Tudorache, Ileana Stana Ionescu, Dorina Lazăr, Rodica Popescu Bitănescu, Alexandru Paleologu, Iurie Darie sau Alexandru Arşinel, care şi-a construit aici o casă, la fel ca şi Stela Popescu.
Satul-staţiune
După 1990,2 Mai s-a transformat radical. Casele vechi aproape că au dispărut cu totul (am zărit doar două-trei), înlocuite de vile cu etaj(e), care de care mai arătoase, făcute pentru a găzdui turişti pe timpul verii. Nimic rău în asta – în calea progresului n-ai cum să te pui! Sigur, satul şi-a pierdut din farmec, însă curţile au rămas şi sunt frumoase, cu iarbă, mulţi copaci şi flori, cu bănci şi mese lungi de tot, aşa cum am avut şi noi la Vila Romeo ( vezi impresii).
Marea problemă este aglomeraţia din timpul sezonului estival. În 2 Mai lumea vine cu maşina; altfel, trebuie să iei trenul până la Mangalia şi de acolo autobuzul. Curţile sunt destinate socializării, aşa că maşinile sunt parcate pe trotuarele, şi aşa îngrozitor de înguste, mai ales cele de pe şosea. Cu greu reuşeşti să te strecori printre ele – de plimbare, nici vorbă! În afara şoselei, străzile din sat sunt acoperite cu criblură şi „ciuruite”; trebuie să faci slalom printre gropi.
Pretenţiile de „staţiune” emise de 2 Mai sunt deocamdată exagerate: dotările modeste nu recomandă satul pentru un astfel de statut. Există mai multe minimarketuri şi restaurante cu terasă, un mic bazar pe o stradă perpendiculară cu faleza şi cam atât... Posibilităţile de distracţie se limitează la o cină la restaurant şi, desigur, la şuete şi jocuri de table, şah, cărţi etc. în curte cu amicii sau ceilalţi oaspeţi ai pensiunii unde te cazezi, în timp ce-ţi laşi copilul să se joace în voie.
Preţurile din magazine mi s-au părut foarte mari: o sticlă de apă plată de 1,5 l costă 3,20 lei; o sticlă de bere de 2,5 l – 9,50 lei; franzela 2 lei; roşiile (mici şi necoapte) – 3 lei kilogramul. Surprinzător însă, am văzut că un restaurant din centru afişa la meniu fix cu două feluri de mâncare un preţ decent de 12 lei. Din cele trei seri petrecute la 2 Mai, într-una am ales să mergem la o terasă – „La Dinamo”, situată pe şosea, aproape de „centrul” localităţii. Pentru o ciorbă de văcuţă, o porţie de scoici în sos de vin cu cartofi natur, scrumbii cu aceeaşi garnitură, o sticlă de bere Staropramen şi o sticlă mică de apă gazoasă am plătit 69 de lei, ceea ce aş zice că e OK. Serviciul a fost foarte prompt şi atent, singura noastră nemulţumire fiind faptul că, deşi menţionate în meniu, zărganul, sardina şi stavridul lipseau la apel.
Într-o dimineaţă am dat o fugă la piaţa din Mangalia, ca să cumpărăm peşte. Aveau... din import Grecia: ton (11,50 lei kilogramul); sardine (9 lei); hamsii (19 lei); doradă (40 lei); şi păstrăv! Toată lumea cumpăra... crap autohton (19 lei). În afară de noi. Am aruncat un ochi şi în hala de legume şi fructe şi ne-am îngrozit: roşiile erau 2,5-3 lei kilogramul, cartofii 2 lei, lămâile 11 lei! Marfă scumpă şi de calitate proastă. Întrebarea mea e: cum se descurcă localnicii cu asemenea preţuri? Căci, ca turist, vii şi pleci, dar dacă stai în 2 Mai sau Mangalia ce te faci?!!
Plaja
Porţiunea destinată nudiştilor se află înspre Vama Veche şi cherhana: e o întindere de nisip de vreo 100-150 m lungime şi 20 m lăţime pe care am zărit câteva corturi şi 10-15 persoane în costumul lui Adam. Dincolo de cherhana, acolo unde îşi ţin pescarii bărcile, iarăşi am văzut nişte corturi pe fâşia de nisip: era un soi de camping ad-hoc, probabil tot de nudişti, căci cel amenajat şi autorizat se află la intrarea pe plajă dinspre şantierul naval, exact în partea opusă.
Strada pe care am locuit dădea, cum s-ar zice, direct în mare; în dreapta era zona pentru nudişti şi cherhanaua iar în stânga începea faleza, înaltă, neprotejată, cu vile-pensiuni frumoase pe partea stângă iar în dreapta practic o râpă de care se izbeau valurile – foarte periculos! Evident, drumul de pe faleză e neasfaltat şi plin de gropi şi printre casele arătoase se ivesc şi rulote ce par abandonate (vezi foto), dar mai ales mormane de moloz şi gunoaie. Strada continuă aşa circa 50 de metri, după care jos se zăreşte „plaja” – o mizerie din pământ tare, nici vorbă de nisip, de maxim 20 m lăţime, pe care nu încap decât trei rânduri de şezlonguri (15 lei/zi) şi nişte beach baruri micuţe, cu muzica, ce-i drept, mai în surdină. Lume multă, multă! Cu mare greutate am găsit un locşor în care ne-am înghesuit cearşafurile, după care ne-am îndreptat glonţ spre apă: pietre şi scoici la mal cât cuprinde (evident că mi-am uitat acasă papucii speciali) şi o groapă în care te adânceai după 1 metru. Câh!
Aşa ne-am păcălit în prima după-amiază. Cu ochii mei de vulturi am sesizat însă că în capătul opus, dinspre Mangalia, malul nu mai era înalt şi plaja se lăţea, aşa că a doua zi dimineaţa ne-am urcat în maşină şi într-adevăr, imediat după ieşirea din sat un drum ducea în dreapta către mare. Aşa da, nisip fin, suprafaţă suficientă cât să nu stai lipit de vecini, porţiuni amenajate cu umbrele şi şezlonguri dar şi spaţiu îndeajuns pentru întins prosoapele sau jucat fotbal. Câteva tonete cu sucuri, cafea, bere, snacksuri, şi digul, în spatele căruia se înălţau macaralele Şantierului Naval din Mangalia (Daewoo Mangalia Heavy Industries), un peisaj industrial deloc atrăgător, dar măcar ne puteam mişca în voie. Intrarea în apă tot cu pietre şi groapă, dar după câţiva metri se revenea la adâncimi rezonabile şi după alţi 10-15 m se putea înota. Zis şi făcut! În jur, familii tinere cu copii şi/sau cu câini – a fost o adevărată distracţie să urmărim cum unele exemplare canine se avântau în apa mării, în timp ce altele se împotriveau din toate puterile stăpânilor. Şi apropo de distracţie, lângă plajă era un circ şi la mal era tras un vaporaş care făcea croaziere de 30 de minute în larg. Ca să vedem ce? Şantierul naval? Pas! În schimb, am revenit în fiecare zi pe această plajă, chiar dacă asta a însemnat să ne urcăm în maşină şi să strabatem vreo 3 kilometri.
Aşa cum ziceam, marea problemă la 2 Mai este înghesuiala din lunile de vară. Plaja e locul unde îţi dai perfect de bine seama că în sat s-au ridicat prea multe pensiuni pentru o întindere de nisip atât de mică. Cred că autorizaţiile de construcţie au fost date fără nicio gândire şi că singura şansă ca acest sat-staţiune să devină un loc civilizat este ca ţărmul dintre 2 Mai şi Vama Veche să fie amenajat ca plajă, aşa cum am văzut că s-a întâmplat între Eforie Nord şi Eforie Sud. Altfel, păstrând acest ritm al construcţiilor, turiştii vor ajunge să se calce pe picioare pe străzi, pe plajă şi în apă. În plus, nu ar strica deloc ca autorităţile locale să asfalteze străzile şi să asigure protejarea malurilor înalte.
Recomadări
2 Mai nu este genul de loc de vacanţă unanim agreat. Depinde ce îşi doreşte fiecare. Amatorii de distracţie, muzică, dans, clubbing etc. nu au ce face aici. Plimbările sunt şi ele excluse: trotuarele de pe şosea sunt prea înguste iar pe faleză rişti să faci entorse dacă nu eşti atent – din cauza gropilor.
Familiile cu copii şi câini au însă la dispoziţie curţi mari, perfecte pentru joacă. Sau pentru stat la un grătar şi o băuturică, dacă veniţi în grupuri. Iar ambianţa generală, rustică, intimă şi prietenoasă, asemănătoare cu cea din satele-staţiuni estivale greceşti, este pe placul celor care, ca şi mine, caută o oază de răcoare şi linişte în vremuri de caniculă. Aşa că trageţi şi voi concluziile!
Trimis de Carmen Ion in 16.08.15 10:55:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VAMA VECHE / 2 MAI.
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Buna!
foarte frumos a-ti surprins prin cuvinte si imagini micutul sat cu plaja lui.
Din pacate din ce vad pare un sat nesistematizat pe alocuri neingrijit, asa ca nu stiu daca face sa vi sa stai cateva zile aici intr-un mic haos.
In rest pare asa pitoresc iarba uscata , mare, vile, alei de beton etc.
Vacante placute!
@adrianbogdan - Chestie de gusturi! Mulţumesc pentru vizită şi vot.
@Carmen Ion -... și SB vine de la... subsemnatul.
Pe mine mai convins : 2 Mai nu e pentru mine. Am zis
@johnnyredlabel - Tot în Grecia e mai bine, nu?
Exceptional articol! Ati surprins cum nu se putea mai bine imaginea acestei statiuni! Eu am fost acolo doar in trecere, insa impresiile mele sunt cam aceleași.
@Carmen Ion -
” După 1990,2 Mai s-a transformat radical. Casele vechi aproape că au dispărut cu totul (am zărit doar două-trei), înlocuite de vile cu etaj (e), care de care mai arătoase, făcute pentru a găzdui turişti pe timpul verii.
În primii ani după 1990, abia începea transformarea satului, la acea vreme vilele cu etaj putând fi numărate pe degete. Majoritatea caselor erau încă tradiționale, cu camere de închiriat, oferind condiții minime de confort, dar superioare statului la cort.
Sunt peste douăzeci de ani de când nu am mai vizitat 2 Mai de care mă leagă amintiri frumoase. Din cele citite, realizez că nu aș mai recunoaște mare lucru și m-ar întrista teribil.
Ai descris perfect aceasta statiune... nu am mai fost niciodata aici, nu stiam ce ma asteapta... nu regret ca mi-am petrecut vacanta aici... dar 2 Mai nu este pentru mine. In schimb, am fost cazati La Dinamo, despre care am doar cuvinte de lauda. Daca aceasta pensiune era in alta statiune, ar fi fost perfect!
Cat despre preturi,e o statiune la fel de scumpa ca si Neptunul...poate chiar mai scumpa...ma refer la produsele de la tarabe si din alimentari...
@nicole33 - Din câte am înţeles, 2 Mai s-a schimbat într-adevăr dramatic după '90, ceea ce - cred eu - era de aşteptat.
@Ramonella - De acord cu tine în privinţa preţurilor - e jecmăneală pe faţă! Nu ştiu însă cum se descurcă localnicii.
Am ezitat îndelung dacă să recomand sau nu 2 Mai-ul. Te înţeleg că nu e pentru tine - e chestie de gusturi, după cum am mai spus. Nici pentru mine nu e... întru totul, dar atmosfera liniştită este cea care mi-a plăcut cel mai mult.
Mulţumită "îmbogăţirii" sale, substanţiale şi remarcabile, prin acest review, am redenumit rubrica de faţă (fostă "Plaja în 2 Mai") în "Descoperă 2 Mai".
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Foarte frumos, m-am regasit cu nostalgie in amintirile vacantelor de altadata. De aceea eu iubesc tare mult marea noastra si ma intristeaza sa vad atata delasare si haiducie in turism si restaurante. Interesant este ca in afara de statiunile pomenite mai sus, in Costinesti am ajuns la varsta studentiei dar in Vama niciodata, am vazut-o abia de curand, dus de copiii mei la festivaluri muzicale. Interesanta, frumusica dar tare murdara, motiv pentru care am ales cazari la 2 Mai, rezonabile. Multumesc pentru informatii, o sa le folosesc la viitoarea excursie, si felicitari pentru frumoasele impresii oferite de 3x2 ori.
@calatorul50 - Mulţumesc şi eu pentru vizită şi vot.
@Carmen Ion -
Am tras concluziile: bun, foarte bun, foarte adevărat. Și spun asta în cunoștință de cauză, cunostință bună pentru o cauză veche, la fel de veche ca tinerețea noastră (am fost contemporan cu Nina în 2 Mai).
E comod de ajuns cu mașina de la Romeo (madamme Vizante) la main beach, dar pe faleză e mai frumos (am tot mers și nu mi s-a părut chiar așa de „periculoasă”), sau prin sat până la Dobrogeanu și dreapta din scurt, nu-i departe, iar la întors dai de Dinamo unde e f. f. bine să mănânci (scump!), dar la mesele din curte.
Și noi am jurat la un moment dat să nu mai ajungem pe litoralul rom. și până acum ne-am ținut de jurământ (cu excepția unor prânzuri la Dinamo sau fresh-uri la Stuf - Vama, în drum spre Krapets sau Kranevo, destul de aproape, în Bulgaria). Dar acum că mi-ai zgândărit nostalgiile, nu mai sunt așa de sigur...
Îmi place când postezi, îmi face bine!
@Dan-Ioan - Mulţumesc pentru ecou şi vot. Pentru mine, 2 Mai a însemnat o experienţă nouă şi interesantă, nu şi nostalgică.
Astazi m-a apucat dorul de tarile calde, de mare...
Frumos articol, si bine surprinsa atmosfera.
La "2 mai", eu mergeam an de an, de cand l-am cunoscut pe sotul meu. De fapt, la inceput, mergeam la Vama Veche, pana a apuca sa fie invadata de "noua lume buna".
Pe Nina Cassian nu am cunoscut-o, insa l-am cunoscut pe Vania, iubitul ei lipovean. Nu stiu daca mai traieste, ca nu l-am mai vazut de ani buni.
@cristina47: Multumesc pentru ecou si aprecieri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2020 2 Mai in Iulie 2020 — scris în 28.07.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2019 La 2 Mai, în August 2019. — scris în 16.09.19 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Într-o Duminică dimineață, la „2 Mai” — scris în 29.03.18 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Revederea 'obligatorie' — scris în 21.07.15 de chios* din SINAIA - nu recomandă
- Jul.2014 Micul GOLF... Marea AFACERE — scris în 17.08.14 de chios* din SINAIA - nu recomandă
- Aug.2010 Jos mainile de pe 2 Mai! — scris în 08.10.10 de santana* din CHIAJNA [IF] - nu recomandă
- Aug.2010 Plaja la Ocean — scris în 01.09.10 de ninaa din BUCURESTI - RECOMANDĂ