GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Plimbare prin municipiul Buzău (II) - modalități de petrecere a timpului liber
Acest articol reprezintă continuarea precedentului set de impresii, atunci când v-am prezentat mai multe ”monumente istorice” din municipiul Buzău și am încercat, prin intermediul scrisului și al fotografiilor, să vă însoțesc într-o plimbare imaginară pe străzile Buzăului, prin locurile încărcate de istorie și cultură ale orașului. În această a doua (și ultima) parte a prezentării municipiului Buzău voi realiza o trecere în revistă a locurilor din oraș unde vă puteți petrece timpul liber dacă vă aflați în trecere și doriți să faceți un scurt popas, ori dacă vreți chiar să rămâneți pentru câteva zile în oraș.
În primul rând, fie vară, fie iarnă, este bine de știut că în acest oraș există trei parcuri mari. Primul dintre acestea pe care vă invit să îl vizităm împreună într-o continuare a plimbării imaginare prin oraș este parcul Crâng. Situat în partea vestică a orașului, lângă stadionul echipei de fotbal din localitate, parcul reprezintă un spațiu de aproximativ 10 hectare din pădurea Crâng (aceasta fiind o rămășiță din ceea ce au fost cândva pe aceste meleaguri Codrii Vlăsiei). Parcul este străbătut de o alee pietonală principală din care pleacă alei secundare printre arborii din jur, fie către spații de joacă pentru copii, fie către bănci unde te poți odihni sau către zone prevăzute cu table de șah (în special vârstnicii au propriile lor competiții pe acolo, mai ales în zilele călduroase de vară).
Pe lângă plimbarea pe aleile parcului, este util de reținut că în parc poate fi admirat Obeliscul ”Buzău-1600”. Inaugurat în anul 1976, monumentul are o înălțime de 26,8 metri și este creația sculptorului Gheorghe Coman. La bază există câteva basoreliefuri ce prezintă scene din istoria României, putând fi recunoscute figuri importante ale istoriei noastre precum Burebista, Mihai Viteazul sau Nicolae Bălcescu. Pe lângă acest obelisc, în parcul Crâng există și alte statui de dimensiuni mai mici, dar și un lac amenajat unde vara se pot închiria bărci pentru scurte plimbări. Câteva terase ascunse printre copacii din jur, mașini electrice de închiriat pentru cei mici și un parc de aventură amenajat în apropierea obeliscului completează posibilitățile de relaxare din acest parc.
Al doilea parc pe care vreau să îl prezint pe scurt este parcul Marghiloman. Aflat în partea de sud-est a orașului, acest parc a fost amenajat în grădina unui vechi conac aparținând familiei Marghiloman. Vila și fosta grădină a conacului se află pe lista ”monumentelor istorice” din municipiul Buzău. Dacă în urmă cu ceva timp vila Albatros era doar o ruină, în prezent a redevenit o clădire cochetă grație unor ample lucrări de restaurare din ultimii ani. În această vilă funcționează Centrul Cultural ”Alexandru Marghiloman”, existând acolo cluburi de creație, de muzică clasică, de teatru, de sculptură, de folclor, de informatică sau de literatură. În ceea ce îl privește pe fostul proprietar Alexandru Marghiloman, merită amintit că a fost un important om politic care a ocupat, printre altele, funcția de prim-ministru a României în perioada martie – noiembrie 1918. Pasionat de cai de curse, el a denumit vila Albatros după unul dintre armăsarii săi favoriți. Pe lângă importanți oameni politici care frecventau conacul Marghiloman, această destinație era vizitată uneori și de către Regina Maria, care era găzduită în cel mai luxos dormitor – camera japoneză.
Să revenim la parcul propriu-zis. La fel ca în orice parc, există alei, garduri din plante ornamentale, bănci, loc de joacă pentru cei mici, dar și arbori care, chiar și acum în prag de iarnă, încă nu și-au lepădat de tot veșmântul. Nouă ne place mult să ne plimbăm pe aleile din jurul lacului aflat în acest parc, dar și să zăbovim pe podul care străbate lacul la jumătate, căutând cu privirea peștișorii prin apă. O surpriză plăcută pe care am avut-o în urmă cu câteva zile, atunci când am vizitat ultima dată parcul, a fost o lebădă albă care se tot scufunda în apa rece a lacului, probabil după mâncare. Lebăda a fost destul de cooperantă și ne-a lăsat chiar să-i facem vreo câteva fotografii.
Ultimul parc mare din Buzău este parcul Tineretului. Aflat în partea de nord a municipiului, lângă Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi”, parcul Tineretului este un loc unde mergem în special vara deoarece ne putem bălăci fie la ștrandul de acolo, fie la o piscină aflată în apropiere. Și acest parc are un lac amenajat, unde se poate pescui contra-cost (o sumă modică, din câte îmi amintesc vara trecută tariful era de 10 lei/zi).
În afară de parcurile orașului, un alt loc unde vă puteți relaxa este Muzeul Județean Buzău. Aflat pe bulevardul Nicolae Bălcescu, în spatele primului rând de blocuri și foarte aproape de intrarea în parcul Crâng, acest muzeu este găzduit de o altă clădire ”monument istoric” din oraș, alături de Teatrul ”George Ciprian”. Noi am vizitat muzeul de trei ori, ultima dată ajungând acolo la începutul acestei luni. La muzeu pot fi admirate, printre altele, exponate provenind din descoperiri arheologice, cărți religioase vechi, o colecție de telefoane din secolul XX, dar și obiecte care pun în valoare povestea globe-trotterului român Dumitru Dan. Dacă ar fi să aleg exponate care mi-au plăcut în mod deosebit, m-aș gândi la replicile pieselor din tezaurul ”Cloșca cu puii de aur” sau la o machetă a mănăstirii-cetate Bradu. Alte detalii puteți afla din articolul separat pentru acest muzeu.
Dacă parcurile Buzăului sau Muzeul Județean le puteți vizita în orice anotimp, în continuare voi prezenta un loc unde ne recreem doar pe perioada iernii; este vorba despre patinoarul ”Ice Magic”, aflat la ieșirea din oraș spre Ploiești. Anul acesta am mers deja acolo în două rânduri, așa că suntem familiarizați cât de cât cu acest loc. Există cinci intervale temporale în care se poate intra pe gheață a câte o oră și jumătate fiecare; ca tarif, o persoană va plăti 10 lei accesul și 10 lei pentru închirierea patinelor. Pentru că noi mergem trei persoane de fiecare dată, achităm un pachet de 20 de lei accesul și 20 de lei închirierea patinelor (există oferte pentru două sau mai multe persoane).
Tot la capitolul patinoare, anul acesta a fost amenajat pe platoul din piața Dacia un alt patinoar mai mic care funcționează pe perioada sărbătorilor de iarnă. Acolo accesul este gratuit și se plătește doar închirierea patinelor (10 lei/ora).
În acest articol vreau să trec în revistă și câteva informații despre principalele lăcașe de cult din Buzău. În primul rând, trebuie amintită Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, locul unde a fost finalizată în ultimii o catedrală de mari dimensiuni cu hramurile ”Înălțarea Domnului și Sfinții Trei Ierarhi”. La câteva minute de mers pe jos, pe bulevardul Unirii, se află un alt lăcaș de cult impunător – este vorba despre Catedrala ”Sfântul Sava”.
Dintre bisericile vechi ale orașului, voi aminti ”Biserica Banului”; lăcașul de cult este ”monument istoric” (am vizitat biserica de curând și am scris un articol separat). În zona centrală, în apropierea pieței, se află biserica ”Sfinții Îngeri”, declarată și aceasta ”monument istoric”. Totodată, în parcul Crâng există o biserică mică cu hramul ”Sfânta Filofteea”.
Voi încheia aici această prezentare, cu speranța că vreodată o parte dintre aceste informații vor folosi cuiva care va dori să exploreze municipiul Buzău și să descopere frumusețile acestuia! La final de articol, vă doresc Sărbători Fericite și sejururi reușite în continuare!
Trimis de Floryn81 in 20.12.16 20:41:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUZĂU.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Crazy_Mouse: Șiii... start vot! Vila Albatros m-a cucerit! Definitiv!
@Zoazore: Și nouă ne place cum arată vila Albatros după ce a fost restaurată. Locuind destul de aproape, am ajuns în fiecare an prin Buzău și am văzut în trecut această vilă devenită o ruină - un loc trist, năpădit de vegetație și înconjurat de legende sinistre. Mai mulți oameni din zonă spuneau că în nopțile cu lună plină fantomele foștilor stăpâni ieșeau la plimbare prin parc sau că fantoma lui Alexandru Marghiloman călărea noaptea armăsarul pe aleile din vecinătatea conacului.
Oricum, prin felul cum arată acum, după ce a fost restaurată, vila Albatros amintește de legendara pasăre Phoenix.
Mulțumesc pentru ecou! Toate cele bune și Sărbători Fericite!
@Crazy_Mouse: La fel de interesanta si continuarea si cred ca cele 2 parti ale acestui subiect- orasul Buzau pot servi drept ghid tuturor, localnici sau nu.
Cat despre poze, normal, citind comentariul lui @zoazore eram curioasa sa vad cum arata vila, si arata intradevar foarte frumos, insa mie, cel mai mult mi-a placut prima poza. Am prins si eu in decembrie de cateva ori un apus de soare superb, cum numai in pozele profesionistilor mai vezi si la fel ai prins si tu.
Felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2022 Aviație și parașutism — scris în 20.01.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 La pas prin orașul Buzău — scris în 18.09.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Palatul Marghiloman - Vila Albatros — scris în 24.07.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2021 Botanica din parcul Marghiloman — scris în 08.05.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2021 Albatros — scris în 30.11.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Parcul Crâng în culorile toamnei — scris în 14.10.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Buzău. O plimbare de-o după-amiază: Parcul Crâng și Conacul Marghiloman — scris în 08.06.18 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ