GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La finalul săptămânii trecute căldura insuportabilă ne-a forțat să căutăm puțină umbră și, pentru că nu aveam suficient timp să plecăm mai departe de casă, am hotărât să vizităm parcurile din municipiul Buzău, locații pe care noi le folosim deseori ca refugiu în zilele caniculare de vară.
Parcul Crâng a fost prima noastră destinație. Acest parc este cel mai întins din municipiul Buzău, fiind situat în partea vestică a orașului, lângă stadionul echipei de fotbal Gloria Buzău. Parcul ocupă un spațiu de aproximativ 10 ha din pădurea Crâng, aceasta fiind un rest din Codrii Vlăsiei. Accesul în parc se face pe o poartă din fier, iar locuri de parcare pentru mașini (fără plată) există pe marginea bulevardului Stadionului. Chiar dacă era sâmbătă, nu am avut dificultăți în a găsi un loc liber de parcare. Odată intrați pe aleea principală, căldura matinală a dispărut, lăsând loc unei atmosfere plăcute, propice plimbării. Deși nu era încă ora 09.00, parcul avea numeroși vizitatori, lucru pe care l-a observat și juniorul, care a sărit repede din căruț și a început să alerge fericit în jurul nostru, alături de alți copii.
Parcul Crâng este străbătut de la un capăt la celălalt de o alee principală, prevăzută cu băncuțe și coșuri de gunoi (apreciez acest lucru deoarece m-am întors recent din Eforie Nord, unde m-am plimbat prin stațiune minute bune cu o cutie goală de suc în mână, pe care nu aveam unde să o arunc). Din aleea principală pornesc atât în stânga, cât și în dreapta, numeroase alei secundare, care șerpuiesc printre zone amenajate cu gazon și arbori impunători. Aleile secundare conduc către locuri de joacă special amenajate pentru cei mici, către zone în care se află băncuțe pentru odihnă și relaxare, dar și mese special amenajate pentru cei care doresc să joace șah. În parc am admirat câteva statui (Călăreț atacat de leu, Leu și porc sălbatic, Leu și căprioară), dar și un Obelisc denumit ”Buzău 1600”, operă a sculptorului Gheorghe Coman, inaugurat în 1976 pentru a marca 1600 de ani de la prima atestare documentară a orașului Buzău. Acest monument are o înălțime de 26,8 metri.
După ce am trecut de Obeliscul ”Buzău 1600”, aleea principală ne-a condus către lacul amenajat din acest parc, denumit ”Heleșteul”. Acest lac a fost amenajat la construcția parcului (a doua jumătate a secolului al XIX-lea) pentru plimbări cu barca, iar apa din lac este adusă din râul Buzău printr-un canal. În trecut lacul era denumit ”Lacul hoților”. Dintre cele trei insule existente pe lac, doar una este accesibilă vizitatorilor, aici fiind amplasat restaurantul ”New Generation”. Pe lac pot fi făcute plimbări cu hidrobicicleta, prețul fiind accesibil – 10 lei pe oră, iar scăldatul în acest lac este interzis. Lacul este împrejmuit de o alee pietonală. Pe malul lacului am întâlnit și un pescar care aștepta răbdător ”marea captură”, iar pe apă am urmărit o broască țestoasă care și-a demonstrat talentul de înotătoare talentată.
Noi am petrecut aproape patru ore în acest parc fără a ne plictisi. Cel mic a beneficiat din plin de posibilitățile de distracție ale parcului, jucându-se în spațiile de joacă amenajate, alergând pe aleile parcului sau plimbându-se cu mașinuțele electrice care pot fi închiriate din parc, de lângă Obelisc (de aici pot fi închiriate și biciclete). Prețul unei mașinuțe electrice – 5 lei pentru 10 minute de plimbare. Noi am acontat 3 plimbări diferite! Tot în apropierea Obeliscului se află o trambulină elastică (tarif copii – 5 lei pentru 10 minute, iar pentru adulți 5 lei pentru 7 minute), precum și câteva tonete de unde poți cumpăra un sandwich, o vată de zahăr pe băț sau o sticlă de suc. Cei care doresc pot savura o cafea sau un suc la terasele amenajate în parc, profitând astfel de clipele de liniște și relaxare oferite de natura înconjurătoare.
Parcul Tineretului a fost destinația noastră de după-amiază. Acest parc este situat în partea de nord a municipiului, lângă Sala Sporturilor din Buzău. Și acest parc beneficiază de îmbinarea dintre aleile înverzite și lacurile amenajate. Spre deosebire de Crâng, acest parc este destinat cu precădere celor care doresc să beneficieze de o baie răcoroasă într-o zi toridă de vară. Spun acest lucru deoarece în Parcul Tineretului se află amenajat atât Ștrandul Tineretului, cât și piscina Atlantis.
Accesul în Ștrandul Tineretului se poate face între orele 08.00 și 20.00 achitând o sumă ”uriașă” pentru intrare, respectiv 3 lei pentru adulți și 1 leu pentru copiii cu vârsta între 8 și 14 ani. Noi nu am intrat de această dată în incinta ștrandului, însă pot spune, pe baza unor vizite anterioare, că aici există bazin pentru adulți, dar și o zonă delimitată pentru copii. Pe marginea bazinului există o zonă amenajată cu nisip, dar și zone cu iarbă, unde te poți instala pentru o repriză de plajă (antrenament pentru viitoarea vizită la mare). Deasemenea există și câțiva copaci, la umbra cărora poți să cauți adăpost la orele amiezii. Pe margine sunt amenajate câteva terase, iar în lateral un mic loc de joacă pentru copii. Piscina Atlantis se află amenajată pe insulița din Parcul Tineretului. Accesul la această piscină costă 7 lei în cursul săptămânii și 10 lei în weekend, iar copiii sub 5 ani au intrarea gratuită.
Pe aleea principală din acest parc am admirat statuia lui George Enescu, realizată de sculptorul Oscar Han, dar și câteva sculpturi în piatră. Cei care doresc pot să pescuiască în lacurile din acest parc între orele 08.00 și 20.00, pentru aceasta trebuind să achite o taxă de 20 de lei pentru undiță. Pentru cei mici este amenajată în parc o zonă de joacă. Existența lacurilor permite efectuarea de plimbări cu hidrobicicletele, tariful fiind de 10 lei pentru o oră de plimbare. Aleile lungi permit plimbarea pe role, pentru cei care iubesc această activitate.
Alături de Parcul Crâng, Parcul Tineretului este o altă posibilitate de a petrece timpul liber într-un mod agreabil în municipiul Buzău.
Parcul Marghiloman este al treilea mare parc din municipiul Buzău. Acest parc se află situat în partea de sud-est a municipiului, accesul putându-se face prin cartierul Dorobanți, dar și din strada Alexandru Marghiloman. Acest parc este o destinație la fel de plăcută pentru petrecerea timpului liber ca și celelalte două locații prezentate anterior.
Aici te poți plimba pe aleile parcului sau poți să te odihnești pe o bancă amplasată în jurul lacului din acest parc. Parcul este amplasat în grădina vechiului conac aparținând familiei Marghiloman, ale cărui ruine pot fi văzute și astăzi. Proprietarul conacului, Alexandru Marghiloman, a fost un important om politic, ocupând funcții precum ministru al agriculturii, ministru de interne, dar și prim-ministru, în anul 1918.
Pe marginea aleilor parcului se află plantați diverși arbuști, dar și numeroase flori.
Pentru localnici, dar și pentru cei care vizitează sau doar tranzitează municipiul Buzău, oricare dintre cele trei parcuri prezentate mai sus sunt, cu siguranță, o oportunitate excelentă pentru ”a evada” în mijlocul naturii și pentru a profita de câteva clipe de odihnă; în continuare voi lăsa fotografiile să continuie această prezentare...
Trimis de Floryn81 in 17.07.12 19:34:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUZĂU.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am scris și eu un review despre un parc din localitatea unde trăiesc. Mărturisesc că atunci când l-am editat, eram cam sceptică în legătură cu utilitatea lui, dar l-am finalizat doar pentru că putea fi ilustrat de niște fotografii foarte frumoase (după părerea mea) și pentru că merită să ne aducem aminte de parcuri, ca locuri cel mai ușor accesibile pentru reîntâlnirea cu natura. Iată că review-ul tău vine să confirme această percepție: el ne propune o altă întâlnire cu parcul în toate ipostazele lui, pe alte coordonate geografice și într-un alt veșmânt, dar la fel de atrăgător pentru cei care iubesc natura.
Și fotografiile sunt foarte expresive, iar locurile prezentate reprezintă desigur o invitație nu numai pentru concitadinii tăi, ci și pentru turiștii de pretutindeni, care un timp mai scurt sau mai lung poposesc în Buzău și doresc să-l cunoască mai bine, sau pur și simplu, să scape de arșița verii .
PS: Felicitări pentru stilul ales spre prezentare și pentru redactarea cu diacritice! Pentru mulți din generația ta este din ce în ce mai greu să se exprime elegant, simplu, clar și mai ales să folosească literele românești.
@mariana. olaru: Mulțumesc! Am considerat faptul că cei care vizitează municipiul Buzău trebuie să știe că există posibilități de a petrece într-un mod plăcut timpul liber în acest oraș.
Localnicii cunosc, cu siguranță, detaliile prezentate de mine, dar pentru cei care vin pentru prima dată în Buzău este ceva mai greu să cunoască informații exacte despre aceste locații.
Foarte frumos acest parc!
Felicitari pentru ideea de a-l face cunoscut, merita!
În momentul când am scris acest review am rămas dator cu niște fotografii de prezentare din Parcul Marghiloman. Zilele trecute am vizitat din nou această locație și am observat că lucrările de reabilitate la Conacul Marghiloman avansează cu pași rapizi. Voi încărca acum câteva fotografii din această locație.
În parcul Crâng este o micuţă biserică veche înfundată uşor în pământ. Ce e cu ea? De cîte ori am fost era îchisă şi nici un panou de informare nu dădea detalii. Sunt curios, fiindcă părea interesantă.
Mutat în rubrica "De vizitat în oraşul Buzău, BUZĂU" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2022 Aviație și parașutism — scris în 20.01.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 La pas prin orașul Buzău — scris în 18.09.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Palatul Marghiloman - Vila Albatros — scris în 24.07.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2021 Botanica din parcul Marghiloman — scris în 08.05.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2021 Albatros — scris în 30.11.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Parcul Crâng în culorile toamnei — scris în 14.10.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Buzău. O plimbare de-o după-amiază: Parcul Crâng și Conacul Marghiloman — scris în 08.06.18 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ