ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.12.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2024
DURATA: 1 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

O poveste despre Crame

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Bancul zilei

După o bătălie grea, câştigată, Ştefan şi armata lui au băut zdravăn toată noaptea. A doua zi un oştean anunţă că armata turcilor se pregăteşte să atace din nou. Ştefan îşi adună toţi oştenii:

- Oşteni, turcii atacă din nou. Cine nu e mahmur, să facă un pas în faţă.  

O ceată de câţiva inşi face un pas în faţă

- Bine, voi duceţi-vă la bătălie. Restu', hai să ne dregem cu câte o bere.

 

Crame din județul Bistrița

Nici prin gând nu mi-ar fi trecut că Bistrița este o zonă viticolă! Omul cât trăiețte învață. Bunii prieteni din Bistrița s-au oferit să ne facă unj tur al cramelor din județ. Despre Crama Jelna nu mai are rost să vorbesc. Aceea a ajuns la un alt nivel datorită investițiilor cu fonduri europene au dezvoltat un adevărat complex în jurul ei cu restaurant, hotel și spa, ceva absolut deosebit! Din punctul ăsta de vedere stau bine, dar din punctul de vedere al suprafeței viticole sunt doar la început.

Astfel într-o zi frumoasă de primăvară am purces la drum pe străzile din județul Bistrița Năsăud! Prima cramă care ne-a ieșit în față era situată la câțiva zeci de kilometrii de orașul Bistrița și se numește Crama Lechburg!

Aici am fost întâmpinați de doi mari blănoși destul de cuminți dat fiind dimensiunile lor! Erau două exemplare superbe de ciobănești caucazieni. Cred că știți despre ce vorbesc! Vizita noastră a fost anunțată astfel am fost întțmpinați și de soția proprietarului. Ea româncă el Italian.

Doamna ne-a spus poveste lor și a cramei pe care au cumpărat-o! Italianul, pe numele lui, Guarato Cristiano, provine dintr-o familie ce s-a ocupat cu viticultură vreme de generații. E clar că știa foarte bine cu ce se mănâncă această meserie de viticultor și a venit în deplină cunoștință de cauză!

A investit în viticultură în arealul viticol din Lechinița, un pământ așa zis fermecat din inima Transilvaniei și a reușit să reînființeze vii noi, cu rod pe măsură! Pământurile din acea zonă sunt foarte potrivite pentru viticultură sunt lucrate zi de zi în vechiul spirit săsesc. Sunt situate la poalele munțiilor Carpați într-o zonă necontaminată, într-o zonă ce oferă peisaje superbe.

 Crama a fost înfiinţată în anul 1962. În interior se procesau strugurii din podgoria Lechinţa cu o capacitate de stocare de 20.000 de hectolitri de vin cu Denumire de Origine Controlată.

Cristiano a achiziţionat crama în anul 2015, şi, de atunci, a început practic povestea familiei Guarato și a brandului. Vinul este, înainte de toate, expresia mediului din care provine.

„Terroirul” este, la rândul lui, conceptul care exprimă alți diverși factori: climatul, caracteristicile terenurilor, tradițiile și stilul de viată al locului, al oamenilor care îl locuiesc. Din aceste motive, vinul reflectă unicitatea absolută a locurilor care îi dau origine.

Crama Lechburg este amplasată în una dintre cele mai frumose zone viticole din Transilvania. Pe versanții abrupți ai dealurilor, strugurii se coc în condiții climatice privilegiate. Apărat de lanțul muntuos al Carpaților și binecuvântat cu 1800 de ore sezonale de soare, cu zile călduroase și nopți răcoroase în perioada coacerii, teritoriul nostru asigură o amplă selecție a strugurilor nobile de o finete rară. Datorită factorilor săi climatici și geologici selecția, arealul Lechința si-a câștigat propria denumire de origine controlată DOC, una de prestigiu’- ne-a povestit cu mare pasiune soția Melissa!

Melissa era foarte pasionată, dar și foarte bucuroasă de oaspeți. Evident că am pus-o de o degustare de mai multe soiuri de vin asezonate cu o brânză mucegăită, traditional italiană. Dacă reușeai să treci de miros, chiar avea un gust foarte bun! Câteva ore de povești am petrecut cu doamna Melissa,  o doamnă căreia i-am promis că sigur ne vom reîntoarce pentru că prea bine am fost primiți!

Am intrat și în cramă și am achziționat vreo două baxuri de vin, cam din toate soiurile ce le avea pe-acolo. Ne-a spus că în București vinurile lor le găsim în special la Selgros.

Următoarea Cramă la care am ajuns era situată în imediata apropiere a cramei Lechburg și se chema Crama Vie-Vin Lechința.

Crama Vie-Vin Lechința a fost înființată în 2012 de către Adrian Botis, un mare pasionat viticultor și este o afacere de familie. Pe cele 50 de hectare de viță-de-vie replantate în pământul-mamă al viilor de pe dealurile Kofenberg și Vermeș, cultivă cu mare grijă și respect soiuri de struguri precum Fetească Albă, Fetească Regală, Feteasca Neagră, Neuburger, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel, Riesling de Rhin, Pinot Noir și Merlot.

În spiritul comunității și al tradiției locale, Crama Vie-Vin Lechința colaborează strâns cu oamenii din împrejurimile comunei Lechința. Majoritatea lucrărilor viticole sunt realizate manual, cu ajutorul locuitorilor care cunosc și respectă pământul de generații întregi. Lucrările continuă inclusiv în toamnă, după căderea frunzelor, când vița-de-vie este tăiată în uscat, și continuă pe perioada iernii pentru a finaliza toate activitățile la timp și a evita întârzierile în primăvară. Astfel, nu doar că asigură cele mai bune condiții pentru vița-de-vie, dar oferă și locuri de muncă stabile și sustenabile în zonă.

Suntem mândri că putem combina tradiția cu inovația, iar crama noastră este dotată cu tehnologie de ultimă generație pentru a garanta calitatea fiecărui strop de vin.

Crama este dotată cu echipamente moderne, inclusiv bazine de inox cu temperatură controlată, prese pneumatice, desciorchinătoare, benzi de sortare, filtre, instalații de spălat, pompe și o linie de îmbuteliere.

Linia de îmbuteliere, recent instalată și echipată cu tehnologie de ultimă generație, ne permite îmbutelierea vinurilor spumante și adăugarea de gaz inert, prevenind astfel oxidarea vinului și menținând calitatea optima – ne povestește vânzătorul de la magazinul de prezentare din inima satului.

În vinurile noastre veți găsi caracteristicile distinctive ale Podgoriei Lechința, unde prospețimea, aciditatea și rafinamentul se împletesc armonios. Fiecare sticlă este o invitație de a explora nu doar gustul, ci și spiritul acestei regiuni viticole, oferind o experiență unică pentru toți cei care le degustă. - a continuat acesta. Am fost invitați și în camera de degustări, dar doar am admirat-o. Nu am mai participat la o nouă degustare pentru că eram cam obosiți și știam că mai urmează una! Oricum am profitat de prilej și am mai cumpărat și de aici niște vin! Cred că n-am cumpărat în viața mea până acuma atâta vin. Eu nu sunt, mai bine zis nu eram băutor de vin! Dar anul acesta numai pe la crame am umblat!

Ultima cramă pe care am vizitat-o a fost cea denumită Valea Ascunsă Teaca! Aici am avut iar o ghidă foarte dedicate care ne-a prezentat Crama și care apoi s-a pus cu noi la masa la o plăcintă cu brânză și la un pagar de vin producșie locală!  

Cu origini ce se întind până în secolul al XIII-lea, când sașii au fost primii care au recunoscut valoarea solului prețios cu aciditate ce se regăsește și în vinurile locale, Valea Ascunsă continuă să fie și astăzi o poveste vie despre măiestrie și pasiune pentru vin. Inspirată de frumusețea și generozitatea naturii, podgoria își desfășoară activitatea în armonie cu mediul înconjurător.

La fel cum frumusețea locului se ascunde la marginea pădurii, tot așa și aroma vinului Valea Ascunsă se lasă descoperită treptat, odată cu fiecare degustare. Fiecare strop de vin poartă cu el o poveste care se dezvăluie pas cu pas, pe măsură ce descoperi fiecare nuanță și fiecare notă. Este ca o călătorie prin timp și spațiu, plină de emoție, surprize și descoperiri la orice pas.

Valea Ascunsă nu este doar un brand de vinuri, ci o poveste vie, o experiență ce te cheamă să te pierzi în misterul și frumusețea unei lumi ascunse din inima Transilvaniei, să descoperi bucuria în fiecare pahar și îți reamintești de natură și rădăcini. - ne-a povestit cu pasiunea ghida. Nu i-am reținut numele, dar era foarte simpatică și deasemenea foarte pasionată.

De la utilizarea metodelor tradiționale de cultivare, la implementarea tehnologiilor moderne prietenoase cu mediul, fiecare etapă a procesului de producție este gândită pentru a minimiza impactul asupra mediului înconjurător și a trăi în armonie cu natura.

Îngrijim 'ardelenește' 20 de hectare de viță de vie și 6 soiuri de struguri:

Sauvignon Blanc, un soi elegant și proaspăt, Chardonnay, cu notele sale fine și rafinate, Fetească Albă, cu o aromă subtilă și delicate, Fetească Regală, ce emană noblețe și eleganță, Fetească Neagră, ce ascunde în adâncurile sale puterea și misterul și Muscat Ottonel, cu parfumul său îmbietor și dulce.

A continuat aceasta să ne prezinte procesul de producție, dar și rezultatele. Un mare plus a fost pentru Vinarsul Valea Ascunsă. Distilat exclusiv din vin, vinarsul Valea Ascunsă este un produs pe care trebuie neapărat să-l încerci, căci în el se ascund secrete vechi și arome îmbietoare ce te îndeamnă să explorezi limitele cunoașterii tale gustative. Maturat și învechit timp de 3 ani, în butoaie de stejar românesc, el capătă profunzime și caracter, devenind o poveste încărcată de întâmplări și descoperiri. În fiecare picătură vei simți aroma fructelor confiate, dulceața vaniliei ce se topește în gură și căldura blândă a scorțișoarei. Toate completate de note subtile de zahăr ars, cafea și migdale. Ceva exact pe gustul meu. Am luat Doar o sticlă pentru acasă. Nu era ieftin era cam 80 de lei la poarta fabricii! Oricum a fost foarte bun!

Cam asta a fost povestea cramelor din Bistrița, vizitate de mine, cu largul concurs al gazdelor mele. Chiar a fost o zi super faină, pentru care le sunt recunoscător!


[fb]
---
Trimis de robert in 18.12.24 09:51:20
Validat / Publicat: 18.12.24 10:46:28
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Algeria, Argentina, Bahamas, Benin, Brazilia, Camerun, Chile, China, Coasta de Fildeș, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Pakistan, Republica Centrafricana, Republica Dominicană, Rusia, Senegal, Sheychelles, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia.

VIZUALIZĂRI: 143 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 doamna Melissa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13500 PMA (din 15 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDe văzut în împrejurimile Bistriței:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075514078140259 sec
    ecranul dvs: 1 x 1