De Craciun sau Revelion puteti ' mere' cu Mocanita!

TIPĂREȘTE

De multi ani imi doream sa ajung in Maramures. Si, mai ales, doream sa merg cu Mocanita. Iata ca, in vara aceasta, dorintele mi-au fost indeplinite. Am plecat cu un grup numeros in zona mult visata. Am fost cazati la Pensiunea Poiana din Glod, despre care, cu siguranta, voi scrie in curand, caci merita cu prisosinta: vezi impresii. Chiar din prima seara, am cerut proprietarei pensiunii sa-mi dea lamuriri despre cum facem ca sa mergem cu Mocanita. Iar, a doua zi dimneata am si facut rezervare pentru un grup de 55 de persoane, majoritate fiind copii. Avand in vedere marimea grupului, am negociat pretul biletelor. Cam greu s-au lasat convinsi, dar pana la urma, adultii au platit ca si copiii, 29 lei, in loc de 45, si am obtinut si 5 gratuitati pentru profesorii insotitori +ghid. Good deal! mi-am zis, dar provocarea cea mai mare era Vremea! Caci, acum ploua, acum iesea soarele. Stateam cu inima cat un purice, pentru ca in capul meu s-ar fi spart toate oalele, daca aceasta plimbare ar fi fost un esec!

In dimineata respectiva m-am sculat la 5. Am privit pe fereastra si am respirat usurata. Nu ploua. Dar... o ora mai tarziu eram disperata: ploua! Totusi, mai aveam trei ore pana sa ne prezentam la casa de bilete din Viseu de Sus. Era timp berechet ca Doamne- Doamne sa se razgandesca si sa ne ofere o zi minunata. Dupa micul dejun pe care l-am servit stand cu ochii lipiti de geam, ne-am urcat in autocar si am plecat. Pe drum, a iesit Soarele!!! Simteam ca plutesc. Am ajuns in Gara Mocanitei, cu mult timp inainte ca acesta sa plece. La casa de bilete, o coada IMENSA, pana afara! Eu, care nu suport sa stau la coada, mi-am zis ca trebuie sa ajung in fata, pentru ca aveam rezevare si luam bilete pentru 53 de persoane! Nimeni nu a protestat ca ma bag in fata. Apoi m-am lamurit eu de ce: persoanele respective asteptau sa-si faca rezervare pentru zilele urmatoare. Venisera asa, direct la casa, nestiind ca sunt sanse foarte mici ca sa prinzi bilet chiar pentru acea zi. Si, ratand plimbarea din ziua in curs, sperau sa prinda ceva, macar a doua zi. La casa, am crezut ca mor! Facusera rezervarea pentru 50 de persoane, nu pentru 55 cum cerusem eu! Ma “bucuram” ca doua persoane nu mai venisera cu noi. Dar, ce era de facut cu cele trei persoane care nu aveau loc? In fine, dupa sapte mii de “manevre”, ne-am urcat. Nimerisem bine, in vagoane cu geamuri, adica la nevoie, eram mai feriti. Pe o alta linie era tras alt tren. Plin- ochi. El a plecat primul. Apoi, la 15 minute diferenta, a urmat al nostru. La fel de plin- ochi!

Locomotiva cu abur a suierat puternic, de doua ori. Apoi, cu o smucitura ne-am urnit din loc. Din toate vagoanele se auzeau chicoteli, semn ca lumea se bucura de noua aventura in care tocmai pornisem. Trenul aluneca incet pe sinele inguste. Am trecut pe langa alte locomotive mici, garate pe “linii moarte”. Mai departe se vedeau altele doua, mari. Toate cu abur, “venite” din alt timp. Fumul locomotivei incepuse sa ne invaluie incet, dar patrunzator! Miros de lemn ars, amestecat cu abur. Totul incepea sa fie ca din alta lume: o lume pe care cei tineri n-au apucat-o, dar o lume pe care cei varstnici si-o mai amintesc nostalgici. M-au napadit atunci amintiri, din diminetile in care ne sculam cu noaptea-n cap sau din noptile tarzii cand ne asezam bagajele sus, intr-o plasa din sfoara lucrata cu noduri, ca sa poata tine greutati, cand porneam spre mare sau spre munte sau spre “bai” sau cand plecam “la tara”. Mi-am amintit de calatoriile copilariei mele, care aveau toate acest miros de... locomotiva cu abur. Calatorii cu locomotive si vagoane din alt timp. Din acel timp, al copilariei, ramase acolo, in urma, ca si aceste vehicule...

Inaintam hurducaindu-ne si smucindu-ne. Dar, ne placea! Caci, nu mai era mersul obisnuit, zilnic, al tramvaiului sau autobuzului. Nu mai erau strazi mai mult sau mai putin aglomerate de oameni si masini. Era un peisaj nou, care iti umplea sufletul de bucurie: Vaserul care curgea cand linistit, cand involburat, cand pe vai inguste, cand intinzandu-se lenes pe prundul bolovanos; erau culmile domoale ale muntilor pe care ii strabateam, era toata acea vegetatie salbatica, pana la care poluarea, care ne sufoca in orase, nu a ajuns. Privind tot acel verde ce dansa in fata ochilor nostri in mii de tonuri ale aceleiasi culori, simteam cum ne relaxam, cum devenim alti oameni. Toti ne rupsesem de lumea din care venisem ca sa ne asezam pe bancutele tari, de lemn ale acelui tren tras de o locomotiva micuta, cu abur. Nimeni nu se mai gandea la LCD-ul de acasa, la caii-putere ai SUV-ului proaspat achizitionat sau la care doar visam... Toti priveam cu nesat acel spectacol grandios al naturii! Si incercam sa-l imortalizam in memoria noastra sau a cardului aparatelor foto. Poze, multe, multe poze. Filme. Zeci de minute de filme. Totul, intr-o incercare disperata de a prelungi placerea, bucuria unei astfel de intalniri cu natura, mult timp dupa ce aceasta calatorie se va fi terminat.

Cam dupa o ora, trenul s-a oprit. Locomotiva trebuia sa “bea apa”. Printr-un furtun gros, dintr-un ochi de apa de izvor, locomotiva era alimentata. Apoi, au mai fost aruncati in foc si cativa busteni zdraveni. In timpul acesta, toata lumea a coborat. Unii s-au dus si si-au inmuiat picioarele sau doar palmele, in apa Vaserului. Altii s-au intins pe iarba, la soare. Altii au cautat fragi printre tufele de pe margine. Altii au cautat si ei “ceva” pe dupa copaci, caci locul special amenajat ori nu a fost de gasit, ori nu “arata” prea bine...

Apoi, suieratul prelung al locomotivei ne-a adunat iar pe toti, in vagoane. Si, din nou ne-am urnit, cu smucituri. Am continuat sa admiram tot ceea ce ne fusese dat pentru acea zi. La un moment dat, a sosit “nasul”. Un tinerel, cu sapca si cleste-compostor s-a urcat si ne-a cerut sa-i prezentam biletele. Spre amuzamentul celor mari si spre nedumerirea celor mici, ne-a “compostat” biletele. Micutii au facut ochii mari cand au vazut ca le facuse “o gaura in bilet”. Nu intelegeau gestul lui si, mai ales bucuria noastra. Am uitat sa va spun ca primisem bilete “clasice”, de carton, asa cum le stiam noi dinainte de a se computeriza CFR-ul. Le am si azi, pentru ca le-am pus in caseta cu amintiri, caci nu cred ca voi mai avea ocazia sa mai am astfel de bilete, decat daca mai merg cu Mocanita.

Dupa alta ora de mers, ne-am oprit intr-o poiana mare, unde erau instalate cateva corturi si construite cateva foisoare imense, care adaposteau cate sase mese lungi, cu bancute de lemn, unde se putea sta si manca ceva “din traista” sau cumparat de la “restaurant”.

Din “vagonul-restaurant” au fost descarcate bauturi racoritoare, bere, termosuri cu cafea si carne pregatita pentru a fi “aruncata” pe gratar. Toate au fost duse intr-un foisor special amenajat, unde s-au incins gratarele si bauturile au fost puse la rece. Imediat s-a facut o coada...

Am stat acolo aproximativ doua ore. Fiecare a facut ce a dorit. Dar toti s-au relaxat!

Drumul de intoarcere, la fel de frumos ni s-a parut. Acum vaile aveau alte tonuri, pentru ca Soarele era dincolo de amiaza.

Din nou ne-am oprit pe la jumatatea drumului. Si iar ne-am cautat “de lucru” pe malul apei, pe marginea caii ferate sau prin tufe. Sau, toate astea la un loc, cine a fost “mai harnic”.

Cand am ajuns din nou in gara, am coborat cu regretul ca trebuie sa coboram din acel tren, dar cu bucuria ca, in acele cinci ore, ne-am acumulat amintiri de neuitat. Asa cum spune si Gabriel Jose Garcia Marquez: “Nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut”.

La pensiune gasisem un pliant editat de Fundatia elvetiana care s-a dedicat din anul 2000, acestiu proiect de a “invia” Mocanita. (Din nou a trebuit sa vina un strain ca sa ne “arate” ce comori zac in tara asta a noastra!)

In acest pliant am gasit informatii utile, ce ar putea sa-i intereseze pe aceia care vor sa (re)traiasca placerea de a merge cu Mocanita. Astfel, pentru perioada ce a mai ramas din acest an, mai sunt trenuri speciale:

26 si 29.12.2011 Trenuri de Crăciun Plecarea la ora 10:00

31.12.2011 Revelion pe Valea Vaserului Plecarea la ora 19:00

02.01.2012 Tren în noul an Plecarea la ora 10:00

Pentru grupuri, companii, etc. pot fi comandate pe parcursul întregului an trenuri-charter, dacă e nevoie şi cu catering.

O variantă mai convenabilă la preţ este închirierea unei drezine-automotor. Aceasta se poate comanda într-un timp scurt; tarifele diferă în funcţie de distanţă/durata traseului pornind de la suma de Euro 250. - fără TVA.

Un tren cu abur trebuie comandat cu cel putin 2 zile înainte. Preţul diferă în funcţie de distanţă/durata traseului şi numărul vagoanelor începând cu suma de Euro 500. - fără TVA. - conform pliantului.

Anul trecut, trenul de Craciun: de la ora 10 la 15;

preturile au fost: 69 lei/pers. adulti; 39 lei/pers. copii intre 6 si 16 ani, pret in care au fost incluse: calatoria, o gustare, spectacolul “Viflaimul”.

Pentru trenul de Revelion: de la ora 19 la 3.30;

preturile au fost: 169 lei/pers. adulti; 79 lei/pers. copii, pret in care au fost incluse: calatoria, o gustare, cina de Revelion, sampania de la miezul noptii, doua bauturi calde, divertisment.

Preturile si programul de anul acesta inca nu sunt afisate pe site, dar, cred ca trebuie sa apara.

Oricum, daca mergi in Maramures, asa cum zice morosanu’: ”ii musai sa meri cu Mocanita! ”

- -

Mai multe informatii: cffviseu.com

---

VIZUALIZĂRI: 4305 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI