Complex Turistic Alpina-Casi

TIPĂREȘTE

În minunata excursie în care am vizitat unele biserici fortificate din Transilvania, am avut o noapte de cazare la Complexul Turistic Alpina-Casi, str. Platos II, Păltiniş.

Acesta este compus din două clădiri ce par noi, unite de un restaurant, plus o încă o clădire. Grupul mare a fost împărţit spre cazare în cele trei clădiri.

Şi se cam află în mijlocul... pustiului. Adică nu mai sunt aproape alte clădiri. Dar peisajul este foarte frumos, acum verde de la atâtea ploi. Este şi o piscină cu apă caldă, foarte frumoasă, pe care însă condiţiile de cazare care se revelau rând pe rând ne-au descurajat s-o folosim.

Grup de prieteni fiind, am avut o cazare la cameră de trei persoane. A trebuit să ne căţărăm, pe multe scări, la nivelul al treilea al uneia dintre clădiri. Zic „să ne căţărăm” pentru că parţial, pe scările întortocheate, nu erau balustrade. Cu toată grija pe care un om de vârsta noastră trebuia să o arate în această întreprindere, tot am observat că scările erau cam murdare. Am ajuns, printre copii care fugeau de la o cameră la alta, la camera noastră.

Duşumea laminată de calitate pe jos, nemăturată şi aceasta, ferestre şi uşa de la balcon de termopan, faianţă frumoasă dar cam întunecată în baia a cărei curăţenie nu am putut-o constata în lipsa luminii necesare. În aplica de două becuri chioare mai era unul chior. Nu mirosea, e drept. Chiuveta era spartă, din cabina de duş, cu uşile închise totuşi, se prelingea apa spre uşa de la cameră. Apa se aduna şi în cădiţa de duş prost montată. Asta când era. Căci în cea mai mare parte APA NU A CURS. De nici un fel, nici caldă (oricum n-am fi avut ce face cu ea, că era clocotită când era, iar amestecul se făcea foarte greu la tipul acela de baterie), nici rece. În afară de hârtie igienică nu mai era nimic altceva. Suportul de săpun lichid părea să aibă săpun în el, cât am văzut la lumina aia, dar nu funcţiona. Pentru săpun am dat peste o fată buimacă, care umbla cu o cutie de săpunuri în mână, să încerce să le pună pe unde lipseau. Cârlige, cuiere – ioc. Am găsit trei feluri de prosoape, dar nicicum în numărul suficient pentru câte locuri de cazare erau. În camera în formă de L erau un pat matrimonial, cu cearşaful găurit, prin care se vedea salteaua (iniţial am crezut că-s pete, dar era curat) şi un pătuţ pliant, cu tot cu saltea. Care saltea se sprijinea pe jumătate din lemnele somierei, jumătatea cealaltă, din care o parte rupte, fiind aruncată în dulap.

Pe holul dintre camere, în capul scării, în mod ciudat, se găsea un pat normal, pregătit de culcare. Din această cameră, o scară foarte abruptă ducea undeva. Norocul nostru a fost că acel „undeva” era o altă cameră de trei paturi, de data asta normale, aşa că nu a trebuit să dormim trei persoane în acelaşi pat. Acea cameră avea televizor, dar nu avea baie. Cred că nici nu era declarată la număr de persoane, pentru că atunci când am căutat pe internet hotelul, să văd cât se poate cere pe o asemenea cazare (163 de lei camera), am văzut că e de fapt hostel şi că era ocupat 100%. C-am zis de televizor: camera de jos avea televizor LCD, dar n-avea telecomandă. Frigider era, culmea şi funcţiona. Dar când am văzut prizele smulse din pereţi, mi-am dat seama că stabilimentul nu are nici un management.

Păcat de investiţie, că nu a costat puţin.

Afară este loc de joacă, cu nisipul copiilor neschimbat de mult, grădină cu mese şi scaune în dezordine, mai vedeai peste tot materiale de construcţii abandonate sau surplus sau pregătite pentru reparaţii, cine ştie. Iar drumul era făcut din pavele puse în evantai. Golurile din model erau umplute cu ciment.

Între două corpuri este o sală de petreceri, bal sau ce-o fi fost. Atunci slujea de discotecă pentru copiii cazaţi acolo. Poate de aia mi-o fi şi părut a sală de sport.

Restaurantul are mese de toate mărimile şi tipurile, mult înghesuite. Asta înseamnă pentru cei doi chelneri (aceiaşi şi dimineaţa şi seara şi probabil şi la prânz) datul farfuriilor din mână în mână şi tot aşa se şi strâng.

Am avut o cină destul de târzie. Servirea a fost un chin. Trei persoane de la masa de 12 s-au trezit cu farfuriile în faţă, apoi au aşteptat până când restul localului a fost servit, ca să mai ajungă şi ultimele farfurii la masa noastră.

Deşi locurile erau clare ca număr, paharele erau mai puţine. Iar apă de băut doar o carafă de un litru. Tacâmurile erau de tablă, cu mâner de lemn. Şerveţele din belşug. (Probabil când se termină, durează vreo două zuile până vin altele.)

Dar mâncarea a fost bună: coaste şi cârnaţi cu cartofi la cuptor bine gătite. Şi ceva legume crude. Şi fade, pentru că decât să te întinzi după unica olivieră de la masă, mai bine le mâncai aşa. A fost şi desert: minciunele cu gem şi sferturi de piersică gustoasă, totul pe două farfurii la 12 persoane.

A doua zi micul dejun a fost foate bun: mâncare caldă, bine gătită, friganele, mezeluri şi brânzeturi, lapte şi fulgi, totuşi rama în loc de unt. Dar aveai de unde alege. Cafeaua ţi-o cumpărai cu 6 lei, dar foarte bine făcută, chiar dacă barmanul era mahmur că nu mai ştia să facă socotelile şi să dea restul.

În întregime personalul a fost basarabean: oameni curaţi, frumoşi, politicoşi şi binevoitori. Dar lăsaţi să se descurce singuri. Şi cred că prea puţini pentru un hotel ocupat în întregime.

Vi l-aş recomanda dacă preţul nu ar fi aşa de mare şi dacă ar curge permanent apa. Dar s-ar putea şi să fie singura dv. opţiune, având în vedere frumuseţea zonei şi numărul mare de turişti.

După cum l-am văzut, nu mai rezistă mulţi ani.

Fotografii nu am. Pe cele frumoase le găsiţi pe site-uri, iar chiuvete sparte şi cearşafuri găurite nu era să mă apuc să fotografiez.

---

VIZUALIZĂRI: 807 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI