O recomandare inspirată

TIPĂREȘTE

În deplasarea la Valladolid am mers pe alegerea unui hotel convenabil sportivilor, recomandat de clubul Real Valladolid, cel care ne invitase în Spania pentru susţinerea unui meci amical de fotbal.

Astfel, Hotel Colon Plaza ne-a fost gazdă timp de două nopţi iar recomandarea gazdelor spaniole s-a dovedit a fi una excelentă. Nici nu avea cum fi altfel de vreme ce şi jucătorii lor au cantonamentul dinaintea meciurilor importante tot aici.

De menţionat că nuanţele cromatice ale holurilor şi spaţiilor comune din hotel sunt aceleaşi cu ale clubului local de fotbal, respectiv alb liliachiu, astfel încât din tribună ai senzaţia că ai păşit direct în hotel.

Este cotat la 4 stele şi poziţionat excelent în centrul oraşului, la nici 50 metri de statuia lui Cristofor Columb – sau Cristobal Colon cum îi spun ibericii -, la 200 metri de gară şi cam la tot atât de principala atracţie a oraşului, fântâna arteziană din Plaza Zorrila.

Deşi aflată în inima oraşului, unitatea se bucură de linişte, pe strada cu sens unic din faţa intrării circulând destul de sporadic maşini sau autobuze, iar dincolo de aceasta există o alee pietonală străjuită de copaci înalţi care mărginesc şi una din laturile lui Parque Campo Grande.

Amenajat într-una din clădirile impozante şi înşirate perfect pe Calle Acera de Recoletos, nu îl identifici până nu te afli în faţa lui. Cobori câteva trepte, o uşă de sticlă transparentă va fi deschisă şi ajungi la recepţia destul de austeră.

În partea stângă se află un bar care dimineţile se transformă în sala de mic dejun, iar în partea dreaptă un lobby cu nişte fotolii comode, un mic frigider de unde te poţi servi gratuit cu apă îmbuteliată la 0,5 l şi o bicicletă veche, scoasă din uz şi amenajată cu stil şi gust, cu două poliţe. Una pe care găseşti tot timpul o carafă cu apă, mentă şi lămâie şi o altă cu două boluri cu dulciuri.

La cele 5 niveluri pe care sunt dispuse camerele şi la subsolul în care se afla sala de conferinţă – ce era transformată şi în sală de mese pentru grupul nostru – ajungeai fie cu unul din cele două lifturi care porneau doar după introducerea cartelei de oaspete, fie în pas săltăreţ pe scări.

După un drum de 3 ore şi jumătate cu avionul până la Madrid şi apoi aproape încă trei cu autocarul, mare mi-a fost bucuria să fi fost primul căruia i se repartizase camera (mai ales că în unele încă se făcea curăţenie). Dar cum soarta are grijă de noi, am primit-o la ultimul nivel. Mai bine zis în pod, astfel încât prin unele zone ale camerei era nevoie să îmi protejez fruntea pentru a nu o zdreli în urma impactului cu zidul.

Acesta şi lipsa unei ferestre normale aveau să fie cam singurele incoveniente, de vreme ce camera era curată, dotată cu un pat confortabil, cu o lenjerie şi tapetul pereţilor în alb şi negru, adică culorile clubului nostru.

Undeva înghesuite în nişte unghere erau poziţionate un fotoliu, o măsuţă cu un scaun pentru însemnări şi o noptieră nu prea fandosită.

În dulap, pe lângă rafturi şi umeraşe îi făcuseră loc şi frigiderului.

Baia era albă în totalitate. Era extrem de curată, cu o oglindă mare care, parcă, sporea senzaţia de perfecţiune. Atâta doar că duşul era prevăzut cu două pălării – sper că înţelegeţi la ce mă refer -, una poziţionată în tavan. Şi pe care nu o observasem... Şi care bineînţeles că fusese cea reglată să funcţioneze când intrasem eu şi dădusem drumul la apă. O apă rece...

Personalul hotelului cu atribuţii de curăţenie, în alcătuirea căruia identificăm rapid şi două urmaşe născute în spaţiul carpato – danubiano – pontic, îşi face excelent treaba, în fiecare zi fiindu-ne schimbate obiectele sau articolele de consum.

Deşi situaţi la ultimul cat, internetul a ajuns şi până la noi, nimic de reproşat.

Nu am cum mă referi la partea de servire a mesei întrucât noi trimisesem meniul pentru sportivi, complet pe zile şi mese încă de la Mediaş. Dar, având în vedere calitatea produselor puse la dispoziţia noastră, sunt convins că nu mă hazardez în a crede că mâncarea este bună şi gustoasă şi pentru cei care o servesc în sala din stânga intrării, pomenită mai la început.

Cei de la recepţie au fost amabili şi deschişi în a ne acorda sprijinul în tot ce am solicitat, mai ales că eram şi un grup destul de numeros iar doleanţele diverse.

Mai puţin cu intransigenţa în negocierea parcării autoturismului închiriat, suma de 16,75 euro fiind calculată pe zi întreagă, chit că noi încercam a o reduce la mai puţin doar pentru orele nopţii. Drept pentru care am găsit un loc de parcare în stradă, cu mult noroc, şi am lăsat Fiatul 500 acolo peste noapte, oferta primăriei fiind mai bună: gratuitate între orele 20 – 9. Iar a doua zi la 8.55 am fost acolo pentru a demara spre noi orizonturi castiliene.

Cam impropriu scris “a demara” pentru o asemenea maşină în care am urcat patru persoane, dintre care unele depăşesc chintalul. Am cam obosit-o... Dar m-a ajutat să vă mai pot povesti câte ceva în articolul următor.

---

VIZUALIZĂRI: 380 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI