Oaspeți în sătucul de turtă dulce

TIPĂREȘTE

Cum dă firul ierbii, cum încep să ne mănânce tălpile! Da’ rău de tot! Și ca să ne potolim cât de cât, e musai să le dăm de treabă! :)

Nu mai știu exact când și cum am aflat despre Cob Village; ideea m-a fermecat atât de mult, încât am zis că trebuie să ajungem și noi acolo cât de curând. Pe la începutul lui 2020, am vrut să fac rezerv o cameră pentru minivacanța de 1 Mai, dar tocmai ce apăruse un articol pe AFA care m-a cam dezumflat, colegul plângându-se că a cam îndurat frigul în cursul nopții în cameră. Însă ceea ce m-a făcut să dau înapoi a fost lipsa unui restaurant propriu. Am luat harta Google la puricat și am găsit totuși vreo 2 mâncătorii prin zonă, ocazie cu care am redescoperit o altă locație de care uitasem, la care am rezervat; din motive prea bine cunoscute, minivacanța n-avea să se concretizeze.

Lucrurile nu stau pe loc, ieșim din lockdown și încep să se mai ivească ici-colo, timid, ceva informații despre Cob Village. În general de bine. A apărut și restaurantul; faptul că oferta ar fi cam subțire nu mi se pare un impediment major. Nici acela că nu există televizor în cameră. În plus, nici vara nu-i departe; vorba poetului „de-acum nu ne mai îngheață nasul și picioarele” ... Așa că rezerv un weekend în iulie. A trebuit să anulez după doar 2 zile, din motive independente de voința mea.

Credeți că m-am dat bătută?! Păi așa mă cunoașteți?!... Vaccinați și încrezători, pe la sfârșitul iernii precedente începurăm iar a lua agenda la puricat și a ne face planuri. Am ales jumătatea lui aprilie pentru Cob Village, ne-am gândit că vremea de-acum s-o mai îmbuna, întrucât zona mustește de obiective turistice pe care le aveam de mult în plan. Am antamat așadar o cameră dublă, pentru 2 nopți, fără nicio masă inclusă, pentru prețul total de 600 lei, cu posibilitatea de a anula gratuit până cu o săptămână înaintea plecării. După acest moment, cardul mi s-a debitat automat.

Dar ce este și ce vrea Cob Village ăsta?!

Cob Village este visul devenit realitate al unei doamne, fostă învățătoare, și al soțului dumneaei, care au proiectat și construit în comuna Berca (jud. Buzău) un mic „sat” doar din materiale naturale și/sau reciclate: cob (argilă amestecată cu nisip, paie și apă), lemn și piatră, ferestrele realizate din parbrize de la automobile dezafectate și... numeroase sticle și borcane ce traversează pereții de lut, sporind luminozitatea interioarelor.

În total sunt 5 corpuri, dispuse concentric în jurul unei mici terase acoperite, sprijinite pe trunchiul gros al unui copac; ideea pe care dorește s-o transmită acest amplasament este de rupere de restul lumii, de întoarcere către vatra simplă a satului tradițional. Fiecare corp conține câte 4 camere, dimensionate pentru 2 persoane (cu posibilitatea de a se putea introduce un pat suplimentar, deoarece spațiul permite), iar unul din corpuri include și restaurantul. Deși felul cum sunt mobilate și decorate camerele se situează la nivel basic, s-a intenționat a nu se face niciun rabat de la confortul vremurilor prezente, fiecare cameră având atașată o baie dotată corespunzător.

Numitorul comun (și ceea ce conferă locului unicitatea și farmecul absolut!) îl reprezintă absența totală a liniilor drepte, muchiilor sau colțurilor! Acolo totul este o desăvârșită și continuă unduire! În plus, totul a fost realizat manual, nicio căsuță nu seamănă cu alta. Există poze și reportaje pe internet despre diversele etape și provocări pe care le-a implicat ridicarea Cob Village; spre exemplu: lataifas.ro/destinatii-tu ... sute-de-poveste.

Experiența noastră

Am comunicat cu gazda pe WhatsApp vineri pe la prânz, când am plecat de acasă, pentru a anunța ora probabilă la care aveam să ajungem și a întreba dacă funcționează restaurantul. Am primit răspuns afirmativ și urări de drum bun, care chiar așa avea să se dovedească, bun și destul de puțin aglomerat pentru o vineri după-amiază. Berca e ușor de accesat, nu-ți trebuie cine știe ce sisteme de navigație; din DN10 (Buzău – Brașov), la vreo 30 km de Buzău se face drum în dreapta, imediat după ce traversezi apa Buzăului, ai și intrat în localitate.

Mare, mare atenție însă! Dacă veți căuta Cob Village pe GoogleMaps, veți găsi 2 locații, una în apropierea stadionului (nu-i absolut nimic acolo, doar o priveliște frumoasă asupra râului) și alta – cea adevărată – pe str. Calea Șoimului 316G. Nu știu de unde și până unde (bănuiesc doar), eu aveam setată pe hartă prima locație și acolo am nimerit, ceea ce într-un fel n-a fost rău, căci soarele începuse pregătirile de culcare peste apele vaste și molcome. După ce ne-am săturat de pozat și admirat, am sunat gazda, care ne-a direcționat spre adevărata adresă. Deci: ați trecut podul, mai mergeți puțin și, la giratoriu, o luați spre stânga, la prima intersecție țineți tot stânga, mergeți cam 1 km și veți auzi vocea suavă a GPS-ei: „destinația dumneavoastră va fi pe partea dreaptă” . Atât de simplu.

La stradă, locul este marcat cu un panou suspendat, frumos colorat, inscripționat cu „datele personale” ale pensiunii. Imediat în dreapta este parcarea, destul de încăpătoare (să zic, vreo 10 mașini) și tot aici intrarea principală în restaurant (mai e una pe partea opusă, dar nu totdeauna am găsit-o deschisă). De-o parte și de alta acestui corp se face câte o alee ce duce în „sat” .

Pensiunea nu are o recepție dedicată, sau cel puțin eu n-am prea văzut așa ceva. Noi am intrat în restaurant și am abordat singura angajată pe care am întâlnit-o (și singura cu care aveam să interacționăm de-a lungul micului nostru sejur, o doamnă extrem de harnică și amabilă); știa de venirea noastră, pur și simplu a pescuit o cheie de sub tejgheaua barului și ne-a condus la camera ce ne fusese repartizată.

Am avut camera 5.4, chiar lipită de restaurant. Inițial mi-a fost teamă că va fi zgomot de la cârciumă, dar n-avea să pătrundă nici cel mai mic decibel până la noi (oricum, toată activitatea părea că se încheie pe la orele 21-22). Gazda noastră ne-a descuiat ușa, ne-a zis să ne instalăm, iar pe urmă ne așteaptă la masă. Fix ăsta avea să fie programul (incluzând și o mică tură de „cartier” ).

Camera noastră a fost spațioasă, de forma unui policiclu. Piesa principală o reprezintă patul matrimonial, care avea să se dovedească foarte confortabil, fiind acoperit cu o saltea mai tărișoară (mie îmi place așa, mă odihnesc mai bine decât în cele moi), iar aceasta cu lenjerie albă, de bumbac, peste care zăcea o cuvertură înflorată (pe care am exilat-o pe un scaun pe tot parcursul șederii noastre). Am avut câte o pernă mare de fiecare și o singură noptieră cu veioză.

Restul mobilierului cuprinde o masă și 2 scaune simple de lemn, pe masă se odihnea televizorul (na, că au apărut televizoarele la Cob Village, să mai cârcotească cineva!). De-o parte și de alta a ușii de la intrare se află un mic răcitor și un stativ scund, cu 2 rafturi, pe care am găsit 2 perechi de papuci de unică folosință. Pe post de dulap, o creangă legată cu 2 sfori de tavan, pe care sunt agățate câteva umerașe. Mi-a plăcut ideea cu cele 3 nișe săpate în perete, am întâlnit acest concept în vechi case țărănești, prin muzee ale satului; într-una se găsea o tăviță cu 2 pahare acoperite cu folie, într-alta un odorizant de cameră, alta era decorată cu mici tablouri rotunde.

Un coș de gunoi într-un colț, draperie alburie la ferastră, podeaua acoperită cu parchet laminat, tavanul cu șipculițe de lemn lăcuit. O scoarță multicoloră aruncată pe jos – frumușică, din același film, dar absolut nefuncțională, ba chiar periculoasă; după ce am alunecat pe ea de era să-mi rup gâtul, am strâns-o cu năduf și am exilat-o și pe ea într-un colț.

Teoretic, era un termostat într-un colț, dar nu se putea regla temperatura de la el. Am citit pe undeva că pensiunea ar avea încălzire prin pardoseală; neh, nici vorbă de așa ceva cât am stat noi acolo, poate costă mult și nu se justifica pentru doar 5-6 camere ocupate sau poate e doar la stadiul de proiect. În tot cazul, termostatul a arătat mereu între 21 și 22 de grade, ceea ce mi s-a părut rezonabil, mai ales că noi n-am făcut prea mulți purici prin cameră. Noaptea, învelită cu pilota groasă, mie mi-a fost numai bine; Tati a zis că putea să fie un pic, doar un pic, mai cald.

În baie însă era sensibil mai cald, caloriferul a fost fierbinte, cel puțin noaptea. Baia conține tot ce e nevoie într-un astfel de spațiu: vas de toaletă, chiuvetă, oglindă (până și asta de o formă policiclică, neregulată!), cabină de duș. La chiuvetă, un pahar pentru periuțe, săpun lichid în dozator (încă unul la duș) și, alături, un mic cuier pentru prosoape. A propos de prosoape, le-am găsit frumos împăturite, aranjate într-un dispozitiv format din 2 rafturi suprapuse, ancorat de tavan prin lănțucuri metalice. Într-o altă nișă ne așteptau 2 suluri de hârtie igienică, iar coșul de gunoi într-un colț. O parte din pereții băii erau văruiți în alb (ca și cei ai camerei), restul acoperiți cu piatră, la fel și podeaua. Baia se aierisește printr-o mică fereastră, apă caldă am avut la discreție.

Nici camerele, nici restaurantul nu dispun de aparate de aer condiționat, dar am înțeles că vara n-ar fi foarte cald, lutul păstrează destul de bine răcoarea interioară. Dacă mă gândesc la casa bunicii de la țară, din copilărie, înclin să cred că așa e. Deși pe undeva citisem că locația nu beneficiază de Wi-Fi, în realitate nu e așa, adică există internet și nu sunt probleme nici cu semnalul de telefonie mobilă.

Fiecare „căsuță” deține afară o mică zonă de relaxare – 2 scaune dispuse în dreptul unei mese sau a unei lavițe săpate în perete. A noastră fiind situată chiar lângă intrarea (secundară) în restaurant, se pare că n-a mai rămas loc de așa ceva, dar aveam să descoperim rapid 2 scaune destul de aproape, pe latura din dreapta a proprietății, despre care am dedus că ar fi fost ale noastre. Oricum, n-a prea fost vreme (și nici timp) de stat afară, la relache.

Căsuțele sunt văruite în alb și pe dinafară, iar ferestrele și ușile sunt decorate cu drăguțe brâuri naive, de mare efect, întregind impresia de „căsuțe de turtă dulce” . Din loc în loc sunt ronduri cu flori sau... buturugi pictate în culori vesele. Streșinile supradimensionate se sprijină pe alocuri pe „coloane” din trunchiuri de copac, delimitând mici „prispe” . Se poate urca pe un delușor, în spatele proprietății, unde am văzut o mică esplanadă amenajată (viitor loc de joacă pentru copii?!), dar și o băncuță rustică. De aici, de sus, perspectiva asupra întregului domeniu este foarte frumoasă!

Restaurantul

Se pot lua acolo toate cele 3 mese principale, în anumite intervale orare (mic dejun 8-10, prânz 12:30-14:30, cină 18-21). Noi am mâncat 2 mic-dejunuri și 2 cine.

Micul dejun are preț fix, 30 lei/persoană și constă în câte un platou cu produse tradiționale: file de porc, babic, cașcaval afumat, șunculiță, fâșii de pui pane, 2 ouă (gătite după doleanță), măsline, legume. În plus, pâine prăjită, cafea sau ceai, lapte, iaurt, suc sau apă. Mi-a plăcut absolut totul, am lins farfuria cum s-ar spune; în plus, ne-a ținut atât de bine de foame acest mic-mare-dejun, încât n-am mai simțit nevoia să mâncăm de prânz!

Restul meselor se servesc a la carte; se poate plăti fiecare masă separat, sau toată consumația la final; cash sau cu card. Într-adevăr, meniul nu-i prea stufos, oferă feluri clasice, tradiționale, dar de asemenea ne-am lins degetele după fiecare masă, iar porțiile ni s-au părut optim dimensionate, cel puțin pentru noi. În prima seară am luat (ce altceva?!) cârnați (40 lei) și pastramă (46 lei) de Pleșcoi (celebra localitate este vecina Bercăi), fiecare a venit cu mămăligă și murături. Precedate de o țuică mică (10 lei) și o afinată delicioasă (12lei) și însoțite de o carafă de vinul casei roșu (15 lei/500 ml). La desert, am împărțit o porție de papanași cu dulceață de gutui (20 lei; absolut demențiali!).

A doua cină am început-o cu câte o ciorbă de găină (15 lei), apoi am continuat cu coaste de porc cu cartofi copți (40 lei) și sărmăluțe cu mămăligă (36 lei; îmi plouă în gură când îmi amintesc). Evident, stropite cu același vin roșu care ne plăcuse foarte mult în seara precedentă. Nu mai zic nimic despre servire, doamna care ne-a întâmpinat la cazare nu știa cum să ne mai răsfețe!

Împrejurimi

Ohooo! Se pot scrie romane!... Cob Village se află într-una din cele mai ofertante zone turistice din țară și nu exagerez cu nimic spunând asta! Noi n-am apucat să vedem decât câteva obiective, sâmbătă am avut noroc de o vreme splendidă, duminică însă nu prea, dar nu ne-am lăsat. Pe altele din cele rămase le-am văzut cu alte ocazii, iar pe altele le vom descoperi altădată; sănătoși să fim! Enumăr doar câteva: celebrii Vulcani Noroioși (de fapt, am identificat cel puțin 3 locații), așezările rupestre Aluniș-Nucu, Babele (Trovanții) de la Ulmet, Muzeul Chihlimbarului (Colți), Focul Viu (Terca), Muntele de sare și lacul Meledic, Tabăra de sculptură Măgura, Mânăstirea Ciolanu, Cascada Cașoca, Barajul Siriu. Din păcate, nu întotdeauna accesul e facil, multe din drumuri se află într-o stare deplorabilă, atât de contrastantă cu frumusețea nepământească a zonei!

De prisos să spun că pentru noi Cob Village s-a dovedit o alegere mai mult decât inspirată, ne-am simțit excelent, ne-am odihnit și am mâncat pe măsură. Dacă aș mai reveni acolo?! O, da! Sper să se mai întâmple cândva! Poate de evitat miezul iernii, când temperaturile (inclusiv în camere) pot fi neprietenoase și nici nu prea ai ce face prin preajmă.

Un pic răcoare în cameră noaptea (aprilie).

10 cu felicitări! Produse simple, dar proaspete și foarte gustoase.

O zonă foarte densă în obiective turistice.

---

VIZUALIZĂRI: 1770 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI