ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.09.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 03.08.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 17 zile
Prieteni
48 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Circuit Fiorduri Scandinave — un circuit extraordinar

TIPĂREȘTE

Am asteptat plecarea în acest circuit din decembrie 2019 de când am facut contractul cu agentia de turism… Plecarile din iunie si iulie de anul acesta pe acest circuit au fost anulate din motive de pandemie asa ca nu mai aveam încredere ca plec si eu pe 7 august … Dar soarele a zâmbit si toate tarile din circuit au trecut pe lista verde si asa am plecat în excursia mult visata!

Un circuit de 17 zile, prin unele tari am trecut pe repede înainte, în altele am stat 2 zile, în Norvegia am vizitat mai multe locuri fiind perla coroanei a acestei excursii :

Budapesta - Cracovia - Varsovia - Kalmar - Stockholm - Drottningholm - Uppsala - Hammar - Lillehammer - Kristiansund - Molde - Drumul Atlanticului - Drumul Trolilor - Drumul Vulturilor - Aurland - Bergen - Oslo - Goteborg - Copenhaga - Hamburg - Berlin - Dresda - Praga - Budapesta - ACASA.

Budapesta a fost doar o tara de tranzit unde am înnoptat la hotel atât la dus cât si la întoarcere.

A fost un drum lung de aprox. 8 400 km parcursi în 17 zile cu autocarul, am plecat la drum doar un grup de 13, cu restul ne-am întâlnit la hotel în Stockholm în ziua a patra, ei au venit cu avionul si s-au întors tot cu avionul din Copenhaga având un sejur mai mic.

Eu am preferat sejurul cu autocarul pentru placerea de a vedea în plus Cracovia, Kalmar, Berlin, Praga si alte locuri de care voi pomeni pe parcurs.

Calatoria cu autocarul dura o zi la trecerea dintr-o tara în alta, dar aveam popasuri în zone pitoresti, pauze de dezmortire, pauza pentru masa de prânz, urmate apoi de zile de tur cu autocarul pâna la obiective si tur pietonal de dimineata de la ora 9 pâna la ora 18.30 când se dadea adunarea în punct fix pentru plecarea spre hotel, oricum trebuie sa fii dotat cu picioare bune pentru aceste deplasari de forta si rezistenta.

Trecerea dintr-o tara în alta s-a facut fara probleme, fara control la acte, la frontiera noastra am ridicat în sus pasaportul sau buletinul si vamesul ne-a urat drum bun, doar soferii au prezentat actele autocarului de la agentia de turism.

În Gdynia am prezentat actele fiecare pentru a primi biletul de feribot la trecerea în Suedia, si la trecerea în Norvegia doar vamesii norvegieni ne-au controlat certificatul COVID! în rest traiasca Schengen-ul si UE. Poate am fost noi norocosi ca circuitul a trecut doar prin tari verzi.

Sa va explic pe zile traseul urmând ca in review-urile urmatoare sa detailez pe zile ceea ce am vazut.

Ziua 1. Bucuresti- Budapesta, hotel Bestline aflat la 18 km de Budapesta.

Ziua 2. Budapesta-Cracovia-Varsovia, hotel Ibis Warszawa Ostrobramska.

Ziua 3. Varsovia- Gdynia- croaziera de o noapte pe ferry-sosire în Karlskrona Suedia

Ziua 4. Karlskrona- Kalmar- Stockholm, hotel Scandic Skärholmen Suedia

Ziua 5. Stockholm, hotel Scandic Skärholmen

Ziua 6. Stockholm- Uppsala- Hammar, hotel Scandic Hamar Norvegia

Ziua 7. Hammar- Lillehammer- Kristiansund- Molde- Drumul Atlanticului, hotel Scandic Alexandra Molde Norvegia

Ziua 8. Molde- Drumul Trolilor- Drumul Vulturilor- Croaziera fiord Geiranger, hotel Scandic Sunnfjord Norvegia

Ziua 9. Aurland- croaziera pe fiordul Sognefjord- Bergen, hotel Scandic Flesland Norvegia

Ziua 10. Bergen- fiordul Hardanger- Oslo, hotel Scandic Fornebu Norvegia

Ziua 11. Oslo

Ziua 12. Oslo- Goteborg – traversare cu feribotul spre Helsingor- Copenhaga, hotel Scandic Hvidovre

Ziua 13. Copenhaga

Ziua 14. Copenhaga- Rodby- traversare cu feribotul la Puttgarden- Hamburg- Berlin, hotel Lichtenberg

Ziua 15. Berlin- Dresda- Praga, hotel Krystal

Ziua 16. Praga- Budapesta, hotel Parc Budapesta

Ziua 17. Budapesta- ACASA.

Circuitul a asigurat doar micul dejun, bogat si variat doar cu o singura exceptie, pentru masa de prânz s-au facut opriri de care voi scrie, doua locuri au fost de poveste, iar masa de seara a fost asigurata din resurse proprii, ce si-a luat fiecare de acasa, mai mult cei care au calatorit cu autocarul si mai putin cei ce au calatorit cu avionul. Cursa cu avionul a fost low cost si au avut întârziere la decolare, probleme cu deplasarea pâna la scara avionului, vi se pare cunoscut? cred ca ati ghicit firma de transport aerian…

Autocarul a transportat si baxuri de apa plata si minerala, rezerve serioase. Surpriza a fost ca unul dintre cei doi soferi s-a aprovizionat cu bere la sticla 0,33 l, peturi de 0,5 l apa plata si minerala si un aparat de facut cafea cu o cafea foarte buna, berea si apa ni le-a vândut pe parcursul excursiei. Berea s-a terminat prima, apoi apa cam pe la jumatatea traseului, apoi ne-am aprovizionat pe parcurs din benzinarii sau magazine, sau donatii între noi, de la cel ce avea mai mult catre cel ce a ramas fara, asa pe simpatii.

Am avut parte de doua croaziere cu feribotul pe Geiranger si Sognefjord si traversari cu feribotul la Gdynia, Norddalsfjord, Sognefjord, Helsingor, Puttgarden. Prilej de-a admira fiordurile, cascadele spectaculoase, marea Baltica, formatiuni de nori cu uimitoare forme.

Personal, am calatorit cu Carte de Identitate care trebuie sa aiba trecuta cetatenia, conditie solicitata la intrarea în Norvegia. Pasaportul meu expira în luna septembrie si am considerat ca nu trebuie sa ma grabesc sa scot altul, asta pâna se stabilizeaza situatia în lume si am luat decizia de a nu mai calatori în afara Uniunii Europene desi ieri am primit un SMS de la Directia Generala de Pasapoarte cu mesajul ca îmi expira actul si ca pentru reînnoire sa ma programez online pe « epasapoarte.ro ». Civilizat, nu-i asa?

Banii. Am plecat cu euro la purtator si cu cardul. În Polonia musai sa platesti cu zlotul lor, nu vor euro. Fiind duminica a fost mai greu sa gasesti un butic exchange money, 1€ = 4,3 zloti dar au profitat si am primit pentru un euro doar 3,4 zloti… în tarile nordice am facut plati doar cu cardul, nu am gasit nici o banca care sa vrea sa schimbe euro, în magazine ne-am lovit de-un refuz categoric de parca euro e ciumat, în special în Norvegia, în schimb am putut plati cu cardul chiar si la magazinele de suveniruri de la Cuibul Vulturilor- locul de belvedere spre fiordul Geiranger. Prin Suedia la opririle pentru masa de prânz am putut plati cu euro si primeam ca rest sveringi -monezile lor si coroane suedeze. În Berlin e tara euro, chiar si în Praga am platit cu euro si am primit rest tot în euro, tara destupata la minte!

Traseul prin tara a trecut prin orasul meu, asa ca nu am avut probleme cu îmbarcarea, Valea Oltului-Sibiu spre Timisoara, popas la o statie peco la Dumbravita pentru îmbarcare turisti si via Orastie la hanul Sureanu pentru masa de prânz. A fost un moment special pentru mine sa revad orasul meu natal, sa vad transformarile prin care a trecut din momentul plecarii acum 50 de ani! Bineînteles ca si la întoarcere tot aici am luat masa de prânz plus o palinca din partea casei, înclin sa cred ca au întelegere cu agentia de turism. M-a durut sa vad ca fabrica de blanuri Favior (Vidra) a disparut de mult din peisaj, va amintiti de vestita haina de blana « Alain Delon », ramanând doar micii mestesugari cu ateliere personale.

Reguli COVID – fiind toti vaccinati în autocar am stat fara masca, în Cracovia am folosit masca la intrarea în magazine, pe ferrybot suedezii nu foloseau masca, în tarile nordice Suedia, Norvegia si Danemarca fara masca, în schimb in Berlin, Dresda si Praga am utilizat masca, lumea purta masca si pe strada. Se observa întrucâtva o grija pentru a pastra o distantiere.

Am plecat sanatosi, am stat împreuna 17 zile, am cutreierat 8400 km si ne-am întors sanatosi. Au trecut doua saptamâni si suntem bine. Am avut noroc!

Ziua 1. Pornim la drum, coada de tiruri e mare la vama, autocarul nostru trece repede (nici nu i-am vazut pe vamesii unguri) si drum întins spre cazare la un hotel de pe lânga Budapesta.

La revedere pâna la urmatorul rewiev.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

In fiecare rw voi descrie ceea ce am vazut.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Yolanda in 06.09.21 21:44:18
Validat / Publicat: 07.09.21 11:51:37
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ȚĂRILE SCANDINAVE

VIZUALIZĂRI: 2082 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yolanda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Drumul Atlanticului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 49400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[07.09.21 11:51:26]
»

Excelent

Mutat în rubrica "Circuite prin Țările Scandinave, #CĂLĂTORII" (nou-creată pe sait)

robertPHONE
[07.09.21 12:13:29]
»

Super tura asta! Felicitări!

ANILUPHONE
[07.09.21 13:13:02]
»

Wow... un adevărat tur de forță, de fapt un adevărat traseu de vacanță, inedit și spectaculos...

Am să urmăresc traseul tău cu mare plăcere pentru că mai aflu lucruri noi și așa mă plimb și eu!!!

Deci, te-au ținut picioarele să te poți plimba!!! Felicitări pentru vacanță!

Aștept continuarea.

YolandaAUTOR REVIEW
[07.09.21 13:14:53]
»

@webmasterX: multumesc pentru ajutorul acordat.

YolandaAUTOR REVIEW
[07.09.21 13:18:00]
»

@ANILU: multumesc de vizita si ecou. Recunosc ca m-a ajutat si unguentul Diclofenac????!

adrianaglogoPHONE
[07.09.21 17:49:16]
»

@Yolanda: Oau, ce calatorie!

Poate mai facem o miniintalnire AFA in Pitesti? Sa ne povestesti!

webmaster
[07.09.21 18:07:32]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

YolandaAUTOR REVIEW
[07.09.21 18:25:14]
»

@adrianaglogo: yupppyyy! sigur vreau sa ne întâlnim la o terasa, miniAFa în Pitesti.

Stabilim la telefon.

adrianaglogoPHONE
[07.09.21 19:21:29]
»

@Yolanda: Da, da. Am si eu nr multor pitesteni

valentinag
[08.09.21 09:13:11]
»

Ce circuit frumos. Abia astept sa citesc impresii de la toate locurile vizitate.

mprofeanuPHONE
[08.09.21 09:24:42]
»

@Yolanda: Citit cu mare plăcere articolul tău! Îl așteptam dar din motive obiective, bunică cu normă întreagă, acum i-a venit și lui rândul.

Un adevărat maraton, câte frumoase amintiri adunate! Astept continuările dar și o revedere mini AFA ar fi excelentă!

elenaadina
[11.09.21 12:44:10]
»

Foarte frumoase impresiile dar si pozele!

Am fost intr-un circuit asemanator tocmai in 2007 asa ca mi-a facut placere sa revad prin intermediul articolului macar o parte din locuri!

Felicitari pentru destinatie!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, ANILU, elenaadina, mprofeanu, robert, valentinag, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂCircuite prin Țările Scandinave:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07247519493103 sec
    ecranul dvs: 1 x 1