ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.08.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 2 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Redescoperind bătrâna Eladă!

TIPĂREȘTE URM de aici

Reîntâlnire cu Riviera Olimpului

Aşadar, în ziua de 22.06. a. c. ajungem în jurul orei 16.00, după cca 10 ore de condus (marea majoritate pe teritoriul Bulgariei), pe Riviera Olimpului, mai exact în Neos Panteleimonas, lângă Platamonas, la pensiunea Chalet Castello, unde am avut prima cazare.

Iniţial am fost tentat să iau cazare în Litochoro, un sat tradiţional de la poalele muntelui Olimp, pe care l-am vizitat în 2002 în drum spre faimosul masiv, cu ocazia primului meu sejur în Grecia, la Paralia Katerini; am remarcat atunci că această localitate pitorească, aflată la 300 m deasupra nivelului mării, îmbină foarte frumos peisajul montan cu cel maritim – pe lângă punctele de plecare pe numeroase trasee de munte (unele pt alpinişti chiar!) aici găsim şi un Muzeu Maritim, precum şi câteva mănăstiri şi biserici bizantine. Numai că atunci preocuparea de a ajunge cât mai sus pe acest munte legendar, ne-a privat de vizita localităţii în amănunţime, oprind doar pt masa de prânz şi aceea la o oră cam târzie. Nu am făcut-o nici de data aceasta deoarece ne-ar fi luat ceva timp, în acea după-amiază am fi fost obosiţi după un drum lung, iar a doua zi trebuia să ajungem la un obiectiv mult mai important, căruia vroiam să-i alocăm câteva ore bune – Mănăstirile de la Meteora!

Aşa că am mers mai departe, până la locaţia pomenită mai sus iar în acea seară, după ce ne-am îmbăiat şi relaxat preţ de vreo două ore, am vizitat staţiunile apropiate – Platamonas şi Nei Pori, staţiuni din extremitatea sudică a Rivierei; pe prima o trecusem în revistă cu ocazia primului sejur şi îmi făcuse impresia unei staţiuni lungi şi înghesuite, cu plajă îngustă şi cam puţin populată la acea vreme – nici acum nu s-a schimbat mare lucru în privinţa plajei, numai că, fiind început de seară, staţiunea începea să devină animată pe toată lungimea promenadei de pe faleză, promenadă plină de taverne, baruri, magazine etc care face din Platamonas o staţiune mai atipică pt Riviera Olimpului.

A doua staţiune însă, Neoi Poroi cum îi spun grecii, contrastează în mare parte faţă de prima, având o plajă foarte lată, cu nisip fin, căi de acces foarte largi (strada principală este cât o autostradă de lată!), clădiri aerisite cu arhitectură asemănătoare celor din Paralia Katerini, locuri de parcare destule; în schimb cam multă mizerie, multe spaţii neîngrijite şi lume ,,pestriţă’’. Am făcut ceva cumpărături din cele două staţiuni, după care am plecat spre pensiune, am mâncat (excelent!) în restaurantul gazdelor noastre de unde aveam o superbă panoramă asupra peninsulei Halkidiki (în depărtare), castelului din Platamonas şi Rivierei Olimpului la timp de seară – nu am prins răsăritul dar am înţeles că este superb, pensiunea fiind orientată spre est şi cocoţată pe munte!

A doua zi am intenţionat să vizităm măreţul castel bizantin pe care l-am admirat atât de pe şosea cât, mai ales, de la terasa pensiunii, dar ajunşi la poarta acestuia, am găsit un mare lacăt pe poartă iar la casa de bilete linişte totală, în ciuda faptului că era ora 9.00 şi conform programului ar fi trebuit să fie deschis – fiind luni dimineaţa m-am gândit că e riscant să mai aşteptăm, să pierdem timp preţios cu vizitatul (se urca pe jos pe o potecă destul de solicitantă, iar castelul nu e unul chiar micuţ!) şi să ajungem la Meteora după-amiază când se lasă căldura aia mare!

Drumul spre Meteora – Valea Tembi

Aşa că am plecat mai departe pe un traseu pe care nu-l mai făcusem, spre Larissa, trecând prin Valea Tembi (sau Tempi cum spun unii), un defileu îngust, o trecătoare de cca 10 km lungime pe cursul râului Pinios, care face legătura între provinciile Macedonia şi Thessalia sau dacă vreţi principala cale de acces între Marea Egee şi Câmpia Thessaliei. Aici nu mai este autostradă, drumul este pe două benzi şi destul de aglomerat în special în cel mai îngust punct al defileului, Lykostomo, loc unde parchează majoritatea autocarelor cu turişti de pe Riviera Olimpului, în drum spre Meteora, pentru vizitarea principalului obiectiv de pe această vale – schitul Agia Paraskevi unde se găseşte un izvor cu apă tămăduitoare, după cum se spune. Tot aici găsim Izvorul Afroditei, un izvor de suprafaţă care face tenul frumos (asta nu cred că e legendă, doar am văzut doamnele care se îmbarcau în autocare!), precum şi un templu al lui Apollo. Nu am vizitat aceste obiectve din acelaşi motiv pt care renunţasem şi la celelalte (Litochoro şi castelul din Platamonas), adică vizita Meteorelor din acea zi, principalul obiectiv al acestui circuit! Asta pe de o parte, iar pe de alta, nu vroiam doar să le bifăm ,,pe fugă’’, ci să zăbovim puţin asupra lor, iar asta se va întâmpla cel mai probabil la anu’, în drum spre Sporade!

Bine-bine, mă veţi întreba, dar de ce-ai ales acest traseu ocolit spre Meteora când cel mai simplu era pe autostrada Egnatia Odos, prin Grevena? Ei bine, pt diversitatea traseului şi mai ales pt faptul că nu-mi place să merg, aşa cum v-am mai spus, pe acelaşi traseu atât la dus cât şi la întors, ori la întoarcere mi-am rezervat plăcerea de a parcurge această minunată autostradă aproape în integralitate, de la vest la est! Deh, fiecare cu fixurile lui!

După ce ieşim din acest frumos defileu, Valea Tembi, lăsăm autostrada spre Atena pe partea stângă şi traversăm Larisa, capitala regiunii Thessalia şi principalul centru agricol al ţării, pe centura de nord, unde am întâlnit un mic paradox – două benzinării vecine (gard în gard!) vindeau motorină, una cu 1,29 euro iar cealaltă cu 1,38 euro!

Drumul de la Larisa la Trikala şi mai departe la Kalampaka (sau Kalambaka), foarte bun şi puţin circulat, nu este spectaculos ca şi peisaje, munţii de înălţime mică (care pigmentează din loc în loc Câmpia Thessaliei) printre care îşi face loc şoseaua sunt foarte săraci în vegetaţie, lucru datorat climei extrem de uscate din centrul Greciei – câmpurile întâlnite în drum erau cultivate într-adevăr, însă beneficiau de sisteme de irigaţii bine puse la punct (nu ca la noi!), altfel ar fi fost pârjolite – aveai senzaţia că pe-aici nu plouă niciodată!

Kalampaka –Kastraki - Meteora

Cu cca 10 km înainte de Kalampaka însă, n-am mai observat aceste aspecte deoarece toată atenţia ne-a fost captată de siluetele spectaculoaselor stânci în vârful cărora sunt cocoţate celebrele mănăstiri de la Meteora, al doilea centru religios al Greciei ca mărime, după Muntele Athos. În momentul în care am ajuns în oraşul de la poalele acestor senzaţionale forme de relief, aproape că am rămas fără respiraţie – parcă ne aflam într-un film SF! Am uitat să mai facem chiar şi poze, am traversat Kalampaka şi satul Kastraki mai mult cu ochii pe sus (din când în când mai aruncam câte un ochi şi la şosea!) iar după câţiva km de condus pe serpentine ajungeam la prima mănăstire!

Nu o să mă apuc acum să vă povestesc despre mănăstirile de la Meteora (au făcut-o mulţi şi bine înaintea mea!) deoarece consider că acestea merită cu prisosinţă un rewiev separat, iar pt acest rewiev cred că trebuie să am o anumită stare de spirit! Poate de sărbători! Un lucru este clar – aceste mănăstiri nu trebuie să lipsească din itinerariul celor care călătoresc în Grecia indiferent de destinaţia aleasă (mai puţin poate a celor care merg în Thassos şi Halkidiki, ţinând cont de distanţă, dar aceştia au varianta vizitei Muntelui Athos!).

După cca 4 ore de vizitat mănăstiri am coborât în centrul staţiunii, am servit masa la Taverna Panellinio (care are o terasă foarte răcoroasă datorată în primul rând vecinătăţii unei superbe cascade), unde am constatat că mai toţi ospătarii cunosc destule cuvinte româneşti uzuale – n-am fost surprins deoarece zona e înţesată de români în sezon estival iar în această localitate locuiesc destul de mulţi vlahi. Preţuri rezonabile atât la mâncare (un şniţel pui cu cartofi pai, pui umplut specialitatea casei, o salată grecească, tzatziki, pâine, două limonade, o bere Amstel= 37.50 euro; unt în deschidere şi pepene la final din partea casei!) cât şi la cazare, aşa că vă recomand cu încredere locaţiile din această zonă – Kalampaka şi Kastraki – în vederea vizitării mănăstirilor.

Metsovo – altă surpriză plăcută!

Am plecat spre Metsovo, unde aveam următoarea cazare, deosebit de încântaţi de ceea ce văzusem iar această senzaţie am păstrat-o până la destinaţie, deoarece am circulat pe un drum de munte de cca 60 km, deosebit de frumos, plin de flori sălbatice galbene şi roz, câteva localităţi răzleţe foarte liniştite, iar pe ultima porţiune şoseaua s-a ,,împletit’’ efectiv cu autostrada Egnatia Odos, care apărea şi dispărea prin tunelurile săpate în munţii Pindos, deveniţi din ce în ce mai înalţi – în mod normal acest traseu se poate face în ceva mai mult de o oră, noi l-am făcut în aproape două, deoarece am oprit să culegem flori şi exponate pt colecţia de... pietre!

Am ajuns spre seară în Metsovo, un orăşel de munte deosebit de pitoresc, cu străzi foarte înguste, ne-am cazat la hotel Adonis (situat la cca 50 m de centru), unde am vorbit în română cu proprietarul care era vlah, ne-am relaxat timp de vreo oră, după care am plecat prin centrul staţiunii, centru foarte animat unde găseşti un parc mai mare şi unul mai mic, magazine, terase, baruri, pensiuni, diverse instituţii, bancă, biserică, muzeu etc; aici am mai ,,socializat’’ cu două femei vlahe care aveau un magazin de suveniruri şi aşa am aflat că aceste ,,neamuri’’ ale noastre păstrează tradiţiile cu sfinţenie iar în fiecare weekend se strâng în parcul central pt diverse manifestări sau pur şi simplu să stea la taclale.

Am încheiat seara apoteotic la ,,taverna Apokentro’’, un local puţin mai retras dar recomandat cu căldură de gazdele noastre şi care nu ne-a înşelat aşteptările! Ne-am ,,răsfăţat’’ papilele gustative cu o porţie de viţel cu paste, un pui cu caşcaval şi cartofi pai, o pizza, ½ litru vin, o cola, o fanta, totul la 36 euro; din partea casei 1 ½ l apă, un desert local deosebit de gustos şi vizionarea unui meci de la C. M. de fotbal! Ne-a prins bine (pt digestie în primul rând!) plimbarea de la tavernă la hotel, ,,via'' parcul de lângă biserică unde am mai zăbovit câteva minute, după care ne-am îmbrăcat frumos şi ne-am băgat la somn!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de marocanu21 in 04.08.14 20:57:51
Validat / Publicat: 05.08.14 00:54:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 2238 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marocanu21); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Olimpul văzut de pe şosea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 64300 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[05.08.14 05:18:34]
»

Un articol reusit

voi urmari si alte articole ale dvs

dan&ema

Dabator
[05.08.14 07:17:41]
»

Mi-a plăcut articolul așa încât superbonusul a venit natural.

danamandache
[05.08.14 09:10:40]
»

La fel simt si eu in privinta Meteorelor, trebuie sa ai o anumita stare de spirit pentru a putea scrie! La cateva zile dupa vacanta, fizic sunt acasa dar sufletul meu a ramas in Grecia!!!

Frumos articol! Felicitari!

marocanu21AUTOR REVIEW
[05.08.14 16:11:12]
»

@all: Multumesc pt aprecieri! Mi-as fi dorit sa ofer mai multe detalii despre ceea ce am vazut dar, din lipsa de timp, ma multumesc doar sa le trec in revista! Poate la iarna cand ma bag la hibernat!

le_maitre
[05.08.14 23:17:18]
»

@marocanu21: Eheeeiii... ai făcut un traseu la dus - Panteleimonas - asemănător cu al nostru, ajuns doar cu o zi înaintea clanului gălăgios!!! Uite cum nu se întâlneşte om cu om, nici Paralia cu Neos

Felicitări pentru vacanţă şi descriere şi Yamas (cliing - un ţoi de ouzo ciocnit!).

marocanu21AUTOR REVIEW
[06.08.14 07:53:55]
»

@le_maitre: Vezi ce înseamnă lipsa de comunicare! Ar trebui creată o rubrică nouă pe sait cu planificarea concediilor pt a se evita asemenea nesincronizări! Dacă ştiam că veniţi mai zăboveam puţin în Noul Pantelimon! Poate la anu'!

webmaster
[06.08.14 08:13:33]
»

@marocanu21:

Ar trebui creată o rubrică nouă pe sait cu planificarea concediilor pt a se evita asemenea nesincronizări!

O asemenea rubrică există, de aproximativ 6 ani - se numeşte "Rendez-vous touristic " - vezi de exmeplu aici

" " face parte din denumire, din numele rubricii

C-i drept, ar cam trebui însă modernizată, "amplificată" etc.

marocanu21AUTOR REVIEW
[06.08.14 12:09:04]
»

@webmaster: Nu stiam, sincer! Initiativa este buna, numai ca eu n-as pleca in concediu cu persoane pe care nu le cunosc (am consultat lista respectiva!), ci doar cu cei pe care i-am cunoscut deja (la intalnirile AFA in cazul de fata) si cu care sa fiu cam pe aceeasi lungime de unda iar clanul galagios al mesterului (sau familia aricita !) sunt niste prezente agreabile, fara doar si poate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Eugenia55* †
[06.08.14 14:15:48]
»

@webmaster:

Mie-mi seamana a matrimoniale ))))))))))))))))))))))

Scuze, da' e unul din sinonime pentru sincronizari!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, danamandache, Eugenia55*, marocanu21
Alte impresii din această RUBRICĂCircuit Grecia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056185960769653 sec
    ecranul dvs: 1 x 1