Cetatea Rupea, ruine si legende

TIPĂREȘTE

In iulie 2007 pe drumul de intoarcere de la Sighisoara la Bucuresti, pentru a prelungi oarecum atmosfera medievala, ne abatem catre Cetatea Rupea. Mai greu cu indicatoarele (superbe, dar lipseau cu desavarsire, ca sa facem haz de necaz), dar cum e situata in varful unui deal nu e greu sa te orientezi. Ajungem cu masina pe un drum de tara, printre lanuri de porumb. Praf de doua degete pe masina, dar suntem deja obisnuiti. La un moment dat insa nu mai putem inainta cu masina, drept pentru care o abandonam si ne continuam drumul de jos.

Suntem intampinati la intrare de cel ce este ghid, portar si paznic al cetatii. Cu un caiet in poala, asezat pe un scaunel minuscul, isi asteapta oaspetii: dupa noi mai urca un grup de tineri, asa ca facem impreuna turul cetatii. Vremea este caniculara, asa ca toata lumea se indreapta catre fantana din curtea cetatii. Aici iti astamperi setea de apa rece dar si de povesti, pentru ca se pare ca este o fantana fermecata: indragostitii ce beau impreuna din apa ei vor fi impreuna chiar si dupa moarte! Asa ca alegeti cu grija persoana cu care impartiti apa rece ca gheata scoasa din fantana fermecata. De fapt aceasta este mandria cetatii: se povesteste despre fantana ca nu ar fi secat niciodata; are o adancime de aproape 60 de metri si rivalizeaza cu alte doua fantani celebre si sapate in aceeasi perioada: cele din cetatile Saschiz si Rasnov.

Se pare ca aici a fost construita initial o cetate dacica, Ramidava. Este posibil ca aici sa fie locul in care Decebal si–a pus capat zilelor dupa cucerirea romana si tradarile unora dintre generalii sai. (Aici cred ca s-ar potrivi o paranteza mai larga, in care sa amintesc filmul "Columna" si pe maestrul Gheorghe Dinica cu celebra replica: "In nemernicia mea, ca un caine turbat, am muscat mana care m-a hranit").

Cetatea a fost cucerita de catre romani, transformata in castru, iar mai apoi in asezarea romana Rupes. Continua sa se dezvolte in perioada prefeudala, apoi medievala – atestata documentar in 1324, printr–un act emis de Carol I Robert de Anjou, regele Ungariei. Devine “targ” in anul 1433 sub numele de Kohalm ("varf de stanca"). In1432 si 1437 este jefuita de turci, in 1736 a cunoscut epidemia de ciuma, iar in anii comunismului s–a confruntat cu exodul masiv al sasilor catre Germania. In 1929 i se schimba numele din Cohalm in Rupea. Cetatea de pe stinci a rezistat si rezista inca vitregiilor timpului. Poate si pentru ca toti locuitorii ei si-au pus o parte din sufletul lor intre zidurile cetatii. Legenda spune ca cetatea ar fi fost construita prin munca fiecarui locuitor: la casatorie, tinarul cuplu trebuia sa duca o piatra care sa fie folosita la construirea unor noi pereti ai cetatii. In felul acesta, fiecare om era mai strins legat de aceste locuri, simtind ca si el a contribuit cu ceva ridicarea Cetatii Rupea. Noi, calatorii de astazi, poate ne vom mandri ca am contribuit la pastrarea ei!

Cetatea merita vizitata, fiind una dintre cele mai ingrijite din cate am vazut. Si aici, ca si in alte cetati ruinate in care am ajuns, este impresionant modul in care cei care a au in grija isi fac datoria: majoritatea nu sunt platiti, traind din ceea ce vizitatorii le pot lasa. Singuri au aflat, au intrebat sau au citit despre cetatile respective. Unii dintre acesti "gardieni ai ruinelor" au mai aflat ca la televizor s-a vorbit despre cetatea lor draga; mai vin "de la Bucuresti" si vad cum stau lucrurile... dar rar, desigur... Si cam atat...

Ca si cai de acces catre Rupea: DN 13 si E60 pe ruta Brasov – Sighisoara, aproximativ la jumatatea distantei dintre cele doua orase se pot zari ruinele cetatii. Exista si tren, pe ruta Brasov – Rupea.

---

VIZUALIZĂRI: 2969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI