Cetatea Marienburg - un exemplu de „așa da” în materie de restaurare

TIPĂREȘTE

Auzisem de ceva vreme despre Cetatea Feldioarei că a fost fain restaurată și poate fi vizitată, dar încă nu se nimerise ca drumurile să ne poarte într-acolo. Și dacă tot ne aflam la numai câțiva kilometri de ea, am zis că ar cam fi momentul. Așa că, după ce ne-am decazat de la Wokendorf Hotel & Spa, am setat pe GPS „adresa” cu pricina și-am pornit la drum, bucuroși că gerul cumplit din ultimele zile se mai înmuiase un pic (nu mai erau -12°C, doar vreo 5-6, tot cu minus...).

Feldioara se găsește la aproximativ 20 km de Brașov, pe drumul ce leagă de Sighișoara frumoasa capitală a Țării Bârsei. În șosea este indicator la locul potrivit, l-am urmat și am virat dreapta, apoi am străbătut artera principală a localității, care ne-a condus până în dreptul vechii biserici fortificate. Ne-am oprit un pic încurcați, credeam că acolo e destinația finală și nu înțelegeam pe unde se intră, dar am întrebat o localnică și am aflat că trebuie să mai înaintăm încă vreo câteva sute de metri. Într-adevăr, imediat s-a ivit silueta inconfundabilă a cetății, pe un delușor, chiar în fața noastră.

Undeva, în stânga, am zărit o mică parcare destul de rudimentară, am găsit loc fără probleme (până am plecat, se strânseseră totuși 4-5 mașini). Am observat în apropiere toalete ecologice, nu ne-au interesat, ne-am îndreptat spre containerul (total neaspectuos; s-or fi terminat fondurile la el, săracu’!) inscripționat cu termenul Caserie/Ticket Desk. Pe peretele frontal erau lipite tot felul de afișe cu recomandări privind combaterea răspândirii covid19, am găsit de asemenea programul de vizitare (luni 11-17, în restul zilelor săptămânii 9-17) și prețurile practicate (15 lei/adult, 10 lei/pensionar, 5 lei/elevi și studenți).

Văzându-ne, o doamnă drăguță a deschis gemulețul și, în schimbul sumei cuvenite, ne-a înmânat cele 2 bilete personalizate, precum și un pliant de prezentare a zonei turistice Feldioara-Crizbav-Măieruș (pe care l-am studiat acasă și l-am găsit foarte interesant și bine conceput, chiar mi-a dat idei pentru alte incursiuni în zonă...). Am citit câteva informații generale despre cetate pe un panou informativ plasat în apropiere; dealfel, aveam să întâlnim astfel de panouri bilingve în dreptul principalelor puncte de interes, însoțite de fotografii și schițe sugestive, pe tot traseul de vizitare.

Am urmat aleea în pantă, îngrijit pietruită, trasată între cele două ziduri de apărare și am ajuns la poarta de intrare în cetate, prevăzută cu grilaj cu țepi (despre care am aflat că s-ar chema „hersă” ). Am reținut recomandarea de a purta măști de protecție pe toată perioada vizitei noastre, apoi am pătruns în incinta de formă aproximativ ovală, acoperită cu spații verzi întretăiate de numeroase alei pietruite. Am identificat ușor, dintr-o privire, turnurile dispuse în cele 4 puncte cardinale, fântâna centrală, conturul vechii biserici. Fotografiasem lângă casa de bilete o mică hartă ce sugera ordinea de vizitare și am decis s-o urmăm întocmai.

***

Dar mai întâi, un pic de istorie...

Feldioara (în limba maghiară Főldvár = „cetate de pământ” ) a fost fondată de Ordinul Cavalerilor Templieri, care în 1211 au primit din partea regelui Andrei al II-lea al Ungariei dreptul de a se stabili în Țara Bârsei contra obligației de a apăra granița imperiului de atacurile migratorilor și de a converti populația băștinașă ortodoxă la catolicism. Templierii, mai degrabă soldați decât călugări, pricepuți mai mult la război și la construit sisteme defensive decât la a cultiva pământul, au solicitat regelui să trimită în zonă familii de sași din Saxonia, spre a le asigura cele trebuitoare vieții de zi cu zi.

Cavalerii Teutoni au primit multe privilegii, printre care acela de a exporta sare sau de a tranzita gratis drumurile comerciale. În schimb, au împânzit Țara Bârsei de cetăți de piatră, dotate cu ziduri groase și poduri mobile peste adânci șanțuri de apărare, stabilindu-și la Feldioara „sediul central” ; dealtfel, aveau să numească această cetate Marienburg, închinând-o Fecioarei Maria, sfânta patroană a ordinului. Cetatea Marienburg îngloba un teritoriu mult mai mare decât ceea ce s-a conservat în prezent, inclusiv cel pe care se află actuala biserică evanghelică și o bună parte din sat. Din acest moment, Feldioara devine Scaun de Judecată.

Existența Ordinului Cavalerilor Teutoni în Transilvania a fost însă destul de efemeră, același rege Andrei al II-lea alungându-i în 1225, după ce la urechi i-au ajuns zvonuri despre faptul că aceștia visau să creeze un stat independent în Țara Bârsei, cu sprijinul Papei. Astfel, toate proprietățile teutonilor aveau să revină după 1240 unui alt ordin călugăresc, cel cistercian – buni agricultori, crescători de animale, pricepuți în asanarea terenurilor mlăștinoase și în utilizarea forței hidraulice (mori de apă).

Cistercienii stabilesc în incinta vechii cetăți o mânăstire; construiesc o biserică, spații de locuit și de depozitare. Începând cu 1359, Feldioara devine târg liber, iar mai apoi cetate de azil, adică oricine avea dreptul de a se stabili aici, mai puțin „hoții, criminalii, falsificatorii și ereticii” . Micul târg a prosperat continuu și între 1379 și 1395 este ridicat la rangul de oraș, pierzând însă în timp competiția cu apropiatul și mult mai dezvoltatul Brașov. Deși a trecut de-a lungul vremii prin repetate incursiuni ale turcilor și tătarilor, prin boli și incendii, Feldioara a rezistat, iar vechea cetate a fost preluată de localnici, refortificată periodic și folosită spre a-i apăra de invadatori.

Evident, odată cu pierderea rolului de apărare, zidurile și turnurile de piatră s-au măcinat în timp, locul ajungând o veritabilă ruină la începutul anilor 1990, când au început primele cercetări arheologice conduse de echipa arheologului și istoricului Radu Popa. Ulterior, între 2013 și 2017, cu ajutorul fondurilor europene, s-au desfășurat ample lucrări de reabilitare; s-au conservat, pe cât posibil, vestigiile rămase, s-au folosit numeroase date de arhivă, iar „reconstrucțiile volumetrice insuficient documentate au fost realizate din lemn, pentru a se diferenția cât mai clar de componentele istorice” . Din 2018, Cetatea Marienburg a intrat în circuitul turistic.

***

Am început cu Turnul Vestic, înalt cât 4 niveluri; înăuntru avea să ne aștepte o interesantă și cuprinzătoare lecție de istorie. Încăperea de la parter este practic tapetată cu panouri informative reunite sub titlul „Feldioara redescoperită – un sit al oaspeților germani în estul Europei” . Am citit despre sat și trecutul lui, despre cercetările arheologice din cetate și din zona bisericii evanghelice și a vechii case parohiale, unde s-a descoperit, printre altele, o vastă necropolă datând din perioada medievală timpurie.

La următorul nivel am găsit expuse câteva artefacte chiar mai vechi, din epoca pre-teutonă (zona a fost locuită încă din Neolitic), în principal fragmente de ceramică sau metalice. Ultimul nivel este dedicat Cavalerilor Teutoni – istorie, însemne heraldice, cum se îmbrăcau, cum luptau etc. Am aflat câte ceva și despre Zilele Feldioarei și festivalul medieval „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara” (primul weekend din septembrie), precum și despre alte târguri și sărbători locale. Pe un ecran rula un filmuleț, l-am urmărit și noi parțial.

Am ieșit pe drumul nordic de strajă, pe care l-am străbătut, nu înainte de a admira de sus întreaga suprafață a cetății. Am remarcat, de asemenea, grosimea zidului de apărare și găurile de tragere, prin care se întrezăreau ogoarele pudrate cu zăpadă. Am coborât pe treptele amenajate, chiar în dreptul Turnului Nordic. A fost refăcut doar un singur nivel, iar expoziția dinăuntru e dedicată Marelui Război (Primul Război Mondial) și eroilor locali care au contribuit la Marea Unire de la Alba-Iulia.

Ne-am îndreptat atenția spre zona în care s-a aflat vechea biserică a mânăstirii, din care s-a păstrat doar fundația și a fost refăcută o parte a zidului de incintă. Pare să fi fost un monument impozant, surprinzător de mare (17/8 m) față de dimensiunile relativ mici ale curții interioare. Ulterior, construcția a căpătat utilizări laice, cu pivniță și spații de locuit. Tot de pe vremea mânăstirii cisterciene datează câteva resturi de clădiri de locuit și zone de depozitare.

Ultimul vizitat a fost Turnul Estic, refăcut pe înălțimea a 3 încăperi suprapuse, ce adăpostesc un mic muzeu etnografic (care ne-a încântat foarte mult!). Ideea centrală e de coexistență pașnică în Feldioara a 2 culturi, cea românească și cea săsească, păstrându-și de-a lungul secolelor valențele distincte și, în același timp, influențându-se și modelându-se reciproc. Artefactele – țesături, obiecte casnice, fotografii etc – au fost donate de locuitorii zonei și „vorbesc” foarte frumos despre ocupațiile și tradițiile specifice.

Am parcurs și cel de-al doilea drum de strajă, cel sudic, conceput mai mult ca un pod de lemn, de unde ți se dezvăluie vederi frumoase cu satul și împrejurimile. Am coborât pe alte trepte amenajate ce ne-au depus în apropierea porții de intrare.

Ieșind pe aceasta, aleea dintre ziduri mai continuă încă 15-20 m în stânga, până se înfundă în corpul Turnului Estic. Imediat după poartă, s-au conservat resturile unui uriaș cuptor de pâine.

Ne-am întors către parcare, încântați de ceea ce am văzut și am aflat. Tati a mai făcut o mică pauză, s-o întrebe pe doamna de la Casa de Bilete dacă nu are de vânzare vreo broșură despre cetate; n-a avut, dar ne-a mai oferit cu drag și gratis câteva materiale informative, inclusiv un ghid turistic al zonei. Și ne-a invitat să revenim, mai ales când om scăpa de năpasta asta de covid și s-or organiza din nou frumoasele festivaluri medievale... Și nu numai. Abia așteptăm s-o facem!

---

VIZUALIZĂRI: 1710 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI