GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cascada Tamina — un loc 'uitat'?
Pe drumul dintre Brasov si Predeal, in zona Timisul de Sus se alfa indicatorul si marcajele pentru cascada Tamina (patrat alb cu dunga albastra), impreuna cu marcajele pentru cabana si vf. Piatra Mare. Se lasa masina la bariera (pe sensul de mers spre capitala) si la drum. Pana aici totul pare in regula, mai ales ca drumul forestier spre cascada a fost inchis, deci mergem la pas si ne bucuram de aerul curat. Traseul este bine marcat putem alege varianta mai comoda, dar mai lunga, pe drumul pietruit sau prin padure, mai scurt, dar ceva mai solicitant pentru ca se tot urca pana la cascada. Deci ne bucuram de natura si mergem voiniceste pana la panoul ce ne anunta ca am ajuns; pe acesta gasim cateva informatii referitoare la cascada si canion (este formata din cinci cascade in trepte, cea mai inalta avand zece metri); mai aflam ca in aceasta zona pot cobori ursii, drept pentru care zona era denumita odata "Ursarie".
"Uitarea" de catre cei in masura a se ocupa de amenajarea sau reamenajarea zonei apare acum: de la panou nu se zareste nicicum cascada, dar nici vreo indicatie sau marcaj sa te indrume spre ea, dar poate in conditiile date e mai bine asa, caci accesul este nesigur, poate chiar periculos. Noi am mai fost in zona in urma cu ceva ani (3 sau 4) si atunci am parcurs traseul prin canion, pe niste scari vechi si prost intretinute, care intre timp sau degradat si mai mult, de aceea nu am mai avut curaj sa urcam din nou pe acolo.
Este pacat de zona aceasta frumosa si atat de la indemana pentru o excursie pe munte. Am pornit spre Tamina, curiosi sa descoperim daca zvonurile ca se va reamenaja un traseu civilizat ca la "Sapte scari" sunt puse in aplicare, dar ne-am intors dezamagiti vazand ca nimeni nu arata vreun interes sau poate cine stie interesul exista, iar rezultatele se vor vedea candva...
Daca totusi vreti sa incercati cu echipament potrivit (bocanci sau incaltamine care sa nu alunece, pentru ca stancile sunt ude si e posibil sa aveti zone unde treceti prin apa) si ceva curaj cred ca reusiti sa faceti traseul si sa va bucurati de frumusetea canionului. De la panoul cu informatii poteca coboara in dreapta pana la rau. Acolo veti vedea un podet de lemn improvizat pe care-l treceti si mergeti in stanga dupa cum auziti zgomotul apei. Aici este intrarea in canion, se vede din nou un pod de lemn improvizat si resturile unei sarme, ce ar trebui sa fie bara de sustinere pentru a traversa zona, dar care nu mai exista.
Daca va descurcati dupa aceasta zona aveti mai multe pasaje cu scari metalice ce traveseaza canionul si cascadele si portiuni unde s-ar putea sa ajungeti in "contact direct" cu apa, iar la capatul urcusului ati ajuns la finalul traseului si pe o alta poteca prin padure, din nou la panoul de unde ati plecat. Ati avut parte de ceva emotii, dar si de o priveliste superba si o amintire de neuitat.
Trimis de Gabi Georgeta in 18.07.16 15:24:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL PIATRA MARE.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Gabi Georgeta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Cascada Tamina [Timişul de Sus], MASIVUL PIATRA MARE" (deja existentă pe sait)
---
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 84&ridAnt=70449
Am fost acolo acum 30 de ani. Credeam ca s-a inchis sau a ramas de izbeliste, precum cabana Dambu' morii. Poate ca este mai bine sa nu fie amenajata, altfel se umple de pantofari si gunoaie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Canionul Tamina - un loc spectaculos din Masivul Piatra Mare — scris în 19.12.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Azi – Superba TAMINA — scris în 28.09.19 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Cascada Tamina si frumusetea canionului de calcar — scris în 18.06.17 de senateo din PăULEşTI [PH] - RECOMANDĂ
- Oct.2010 Cascada Tamina - Susur de clipe in 2 — scris în 24.02.11 de private_rayen din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2009 Entorsa la un canion superb dar, din pacate, neingrijit — scris în 31.01.10 de krondia* din BRAșOV - nu recomandă