Mărțișoare, mărțișoare / Pentru domni și domnișoare! Casa 'Mărțișor' T. Arghezi

TIPĂREȘTE

Un fel de reclamă, bizară, undeva pe o alee plină cu tarabe multicolore, unde totuși roșul îți atrage ca un magnet privirea. Mă opresc zâmbind la masa celui care continua să-și facă rost de clienți și, fără să-l întreb ceva îmi turuie repede că el este moldovean și la ei se dau, să nu mă mir, mărțișoare și la domni. Nu mă mir deloc, în tinerețe trimiteam mărțișor unui amic repartizat la capătul lumii, într-un sat de la granița de nord, respectând tradiția locului moldav căci obiceiul în Bucovina și, până de curând, nu știu dacă se mai respectă, în zona Bistriței dinspre Moldova cerea ca fetele să dăruiască mărțișor flăcăilor, nevasta să-i dea bărbatului și tot așa. De ce acest obicei acolo, nu e clar, poate este legat de religie care dă întâietate în toate cele bărbatului, considerat crucea lui Hristos.

Desigur că acum se cere ca femeile ce au dat de 1 martie să primească de 8 martie, adică de ziua femeii. Doar se uită că nu este nici o legătură în tradițiile ancestrale, ziua femeii este o sărbătoare impusă de mișcările feministe la început de secol XX și legiferată de Lenin - a nu se face confuzie cu ziua mamei, o sărbătoare întâlnită la mai multe culturi, din antichitate și până azi și care la noi se serbează în prima duminică a lunii mai.

Dar vederea atâtor mărțișoare, care de care mai purtătoare de noroc - încă se mai poartă coșari și frunze de trifoi - îmi amintesc de vizita mea de acum doi ani la casa poetului Tudor Arghezi din str. Mărțișor, nr. 26, stradă adiacentă Căii Văcărești. Am fost aici într-o lună plină de verdeață, așa cum îi plăcea și controversatului poet, un suflet cald iubitor de roșu cu semnificațiile lui dar care poet a suferit mucegaiul vieții. Povestea casei se împletește cu povestea vieții lui Ion N. Theodorescu, numele real al poetului căci cel de Arghezi, numele literar, se pare că este luat pornind de la vechiul nume al râului Argeș, Argesis cum zice poetul. Ajunsi la poarta casei ne bucură vederea curții mari și plină de viață chiar și acum când proprietarul ei a plecat pe drumul obligatoriu al fiecărei ființe, deși, de neînțeles pentru mine, poetul este înmormântat chiar în curtea casei după obiceiul momârlanilor și nu al oltenilor gorjeni, desigur din alte tainice rațiuni. Dar asupra acestui fapt voi reveni în final.

Gardul și poarta vopsite în verde viu fac bună armonie cu albul zidurilor casei, strălucitor în soare dar și cu roșul tocăriei care, în lipsa stăpânului, a început să-și arate scorojeala. Ne grăbim să intrăm în casă deoarece era un grup micuț de elevi cărora le povestea tare fain o profesoară și nu cea de la muzeu. Desigur că nu putem verifica ce se spune că pereții sunt făcuți din mortar și paie de bambus, începută în 1926 de un meșter suedez, după planurile întocmite de poet, care cumpărase atunci terenul, credem însă că s-a mutat când erau ridicate doar 3 camere din cele 18. Suntem conduși la etaj, singura parte a casei de locuit ce se poate vizita, unde ne împărțim pe camere, fiecare reținu-se câte ceva la intrare de la d-na. profesoară care, cu bunăvoință explica și spunea ceva versuri atât elevilor cât și nouă. Scara de lemn este asemeni firului obișnuit de mărțișor, adică în culori de alb și rosu, asemeni și linoleumul de care mă îndoiesc că este chiar de pe vremea poetului, oricum aceleași îmbinări coloristice, toate ca o pregătire pentru a intra în atmosfera creată de el în laboratorul lui, biroul.

Aici sunt cele aproximativ 7000 de volume ale bibliotecii lui - unele cărți sunt și în alte rafturi prin alte camere - biroul la care scria noaptea și pe care se află veioza cu basca lui arhicunoscută, ochelarii și alte mici obiecte de care nu-mi mai amintesc. Tot aici, alături de bastonul obișnuit și papucii de piele albastră, rupți - pe atunci nu era plasticul la modă - este patul în care se odihnea sau medita, un pat de fier vopsit în alb, cu saltea de paie și acoperit, cum altfel decât cu un covor oltenesc, la capul căruia veghea atunci dar și acum o icoană, spre ocrotirea rebelului prieten de o viață a altui rebel călugăr, Gala Galaction, icoana fiind veche de aprox. 150 ani.

Trecem într-o cămăruță unde sunt diverse diplome și premii primite de poet în timpul vieții și pătrundem în intimitatea camerei ce aparținea doar lui și Paraschivei, bucovineanca cu care a împărțit 56 de ani de glorie, decădere, sărăcie, bucuriile nașterii copiilor, femeie pe care, atunci când a pierdut-o, în anul 1966 a știut că și capătul lui de funie a vieții este foarte aproape. Mărțișorul, obiect, tradiție, simbol, început de an nou la toate popoarele antice, este prezent și aici, căci pe tăblia patului de lemn sunt sculptate șnururi de mărțișor. Salteaua este tot de paie, așa cum se purta cândva, sănătoasă dar ceva mai tare. Ai o senzație că trebuie să vină curând să arunce în soba albă de teracotă o esență de brad și să-i dea foc, căci în cuier atârnă încă vechiul halat de casă iar pe masa de toaletă a soției lucrurile stau în ordine pe placa de marmură albă cu vinișoare negre. Aici am avut o tresărire căci obiectele de îngrijire erau așezate frumos pe un mileu cu o dantelă care are model identic cu unul ce-l am de la bunica. Pe masă există sticluța de parfum cu pară de cauciuc și cleștele de coafat care se încingea în sobă sau la o lampă.

Pășind cu oarecare sfială în acest spațiu sacru al oricărui cuplu care a întemeiat o familie cu dragoste și respect, trecem în partea pe care o împărțea cu toți prietenii lui, la un fum de tutun englezesc "înfășat" chiar de el în foițele fine aduse de afară, sufrageria casei, largă și frumoasă, cu mobilă de lemn de cireș pe care, printre alte nenumărate și variate obiecte se găsesc tacâmurile de argint pe care sunt gravate numele copiilor lui, Mitzura (în japoneză zice că înseamnă "rază de soare") și Barutu (Iosif, după fostul lui nume de călugar), nu și Eliazar, primul lui copil fiind crescut de mama poetului. Aici dar și în atâtea alte locuri, școli și lăcașe de cult, a zidit celebra lui prietenie cu Gala Galaction, călugărul care a rămas în oastea Domnului mereu spre deosebire de Arghezi care a trecut la mireni după cam 5 ani de viață monahală. Gala Galaction a scris în jurnalul lui timp de 57 de ani - considerat cea mai amplă lucrare de memorialistică - și despre viața și întâlnirile cu Arghezi, așa că multe perioade din viața de la Mărțișor au putut fi reconstituite prin acest jurnal, chiar perioadele triste de sărăcie și teamă. Copiii pe care i-a iubit nespus, pe lângă faptul că s-au bucurat de curtea frumoasă în care la un moment dat poetul avea cam 40 de stupi și de animalele lui dragi peste care domnea Zdreanță, au avut jucării multe și frumoase, majoritatea strânse acum în una din camere într-un pătuț alb, alături de alte obiecte de școală și nu numai, alături de multele lui fotografii cu cei mici, cu prieteni dragi și valoroși și cu vecinul "moș Costache", omul de încredere și priceput la toate. Din cadrul unei uși am văzut parțial și laboratorul lui de preparat "mirosuri suave" căci era pasiunea lui să amestece substanțe frumos mirositoare. Am văzut cam 6 camere din cele 9 sau 10 câte poți vizita, tipografia doar din ușă pentru că elevii erau foarte interesați iar profesoara lor făcea o desăvârșită lecție interactivă cum totuși rar este azi. Arghezi a fost și un gospodar bun al vieții lui materiale căci, atunci în 1926 când a cumpărat teren pe cel mai înalt loc al Bucureștiului, e drept o mahala fără utilități și prăfuită, dealul Piscului, peste drum de fosta mânăstire Văcărești (unde avea să fie închis un timp după ce mânăstirea e făcută închisoare), avea în plan și ridicarea unei tipografii de care s-a folosit un timp, până la naționalizarea din 1948; tot de pe urma acestui teren a trăit și întreținut familia când nu avea voie să publice și când vindea fructe, legume, miere în piață, asemeni oltenilor din cartier. Dacă timpul nostru era mai darnic, merita să stăm după elevi și profesoara lor cât de mult, mai ales că nu ne-au dat de înțeles că suntem în plus și nici nu am intervenit cu ceva să stricăm lecția.

În curte ne-am oprit la mormintele soților Paraschiva și Tudor Arghezi, înmormântați aici la dorința poetului care și-a donat această locuință statului român în 1966, cu condiția înființării casei memoriale, ceea ce se realizează în 1974 - la 7 ani de la moartea sa survenită în 1967 - când intră sub patronajul Muzeului Literaturii Române. Este pentru mine de mirare că în anul 1966, când a murit soția sa, autoritățile i-au permis poetului înmormântarea în curte, legile fiind destul de categorice și atunci iar aici nefiind biserică. Probabil că este greu de aflat de ce este recunoscut ca poet național și internațional abia la sfârșitul vieții când este primul român care primește premiul Herder, este ales membru al Academiei Române dar și a celei sârbe, este tradus în peste 10 limbi (majoritatea estice!), ales în Marea Adunare Națională, serbat cu mare fast la 85 de ani, se dau aprobări speciale pt mormintele soției și ale lui în curtea casei în mijlocul cartierului de acum populat, se ține doliu național o săptămână și desigur funeralii naționale, biografia lui este refăcută după interesele partidului la ordinele lui Gh. Gheorghiu-Dej. Cine are de câștigat? Locuitorii de pe strada lui căci atunci se asfaltează strada, pentru funeralii.

Este interesant de văzut acest muzeu, prin prisma operei și biografiei celui ce a scris variat, poezie, proză, pamflete, a fost un părinte și un soț devotat, un oltean gospodar, ales de vecini să-i reprezinte la autoritățile locale (intuiție de olteni, doar el a obținut atâtea pentru stradă, chiar și numele Mărțișor), un prieten deosebit care a înțeles și respectat acest sentiment cu Gala Galaction, aici găsiți multe obiecte bine întreținute și ceva picturi ale prietenilor lui.

Dacă doriți să-l vizitați găsiți informații despre program și localizare pe pagina ghidului muzeelor, acolo este și o hartă; este ușor de ajuns, strada fiind în apropierea stației de metrou Piața Sudului, strada se intersectează cu Calea Văcărești. Programul de vizita este de marți până duminică orele 10 - 18. Sincer nu-mi amintesc cât este costul biletului dar știu că acolo se organizează diferite acțiuni pentru copii, cost modic, atât prin școli cât și cu cei aduși, programat, de părinți, pe diverse teme, inclusiv dragostea de animale. Doar nu credeați că l-am uitat tocmai eu pe Zdreanță! După urcatul scărilor la balconul închis de unde altă dată era o priveliște frumoasă, vă puteți odihni pe o bancă lângă cușca și mormântul "stăpânului suprem al animalelor" Mărțișorului, cel care se pare că a domnit acolo 16 ani, până în 1958 și sigur simte că nu a fost uitat de copii dar mai ales de adulții plini de griji azi dar care l-au iubit în copilăria lor frumoasă.

Din păcate atunci când am vizitat casa, drogul AFA îmi era necunoscut și fotografiatul nu așa important.

---

VIZUALIZĂRI: 1161 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI