O vizită în universul fascinant al Casei Memoriale Calistrat Hogaș

TIPĂREȘTE

La mulți ani!

După cum aminteam în articolul anterior despre Curtea Domnească, cele cinci zile petrecute în Piatra Neamț mi-au oferit ocazia de a explora pe îndelete ’Perla Moldovei’. Deși ploaia ne-a cam dat planurile peste cap, am transformat vremea posomorâtă într-un avantaj, concentrându-ne pe comorile de la interior: mănăstiri și muzee pline de povești.

M-am întrebat dacă ar fi mai bine să adun toate aceste experiențe într-un singur material, însă poveștile fiecărui loc sunt atât de bogate, încât am ales să le dedic articole separate, care pot fi găsite ușor la o simplă căutare. Ar fi fost păcat să scurtez farmecul fiecărui detaliu doar de dragul condensării.

Am avut privilegiul de a păși într-un loc unde timpul pare să fi încremenit, unde fiecare obiect șoptește povești dintr-o altă epocă și fiecare colț respiră amintirea unui om, care m-a fascinat încă de pe băncile școlii. Mă refer la Muzeul Memorial ’Calistrat Hogaș’ din Piatra Neamț, singurul muzeu din țară dedicat scriitorului și dascălului care a adus un mare plus literaturii naționale.

Am ajuns aici, pe strada care îi poartă numele și am fost întâmpinat de o casă cochetă, cu o prispă primitoare, un cerdac și un pridvor ce par să te invite să treci pragul casei fără grabă. Este o bijuterie arhitecturală, una dintre puținele care mai păstrează intact farmecul târgului moldovenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea, și pe bună dreptate înscrisă pe lista monumentelor din Patrimoniul Cultural Național. Casa, este o bijuterie a arhitecturii de târg moldovenesc, cu un pridvor străjuit de stâlpi de lemn care par să susțină nu doar acoperișul, ci întreaga istorie a locului. Am aflat cu surprindere că Hogaș, simbolul acestui oraș, era de fapt tecucean.

La prima vedere, ai impresia că această casă, impecabil aranjată și îngrijită, este încă locuită. Iar această senzație nu este deloc întâmplătoare, după cum mi-a explicat muzeograful Roxana Diaconu:

 „Asta ne-am și dorit, să lăsăm impresia că este locuită nu doar de noi, cei care lucrăm aici pentru scriitor, ci de însăși familia scriitorului.”

Dacă privești cu atenție, curtea și casa se află cu aproape un metru sub nivelul străzilor din jur. Aceasta nu este o greșeală de construcție, ci o dovadă a istoriei: orașul s-a „înălțat” prin modernizări succesive și asfaltări, în timp ce proprietatea lui Hogaș a rămas la nivelul original al vechiului târg moldovenesc.

Fiecare pas prin încăperile casei te poartă într-o altă dimensiune, într-o viață de familie plină de intelectualism și căldură. Această casă venerabilă, construită în jurul anului 1840, a aparținut inițial familiei părintelui Costache Gheorghiu, o personalitate importantă a orașului.

Povestea ajungerii lui Calistrat Hogaș în această casă este presărată cu un umor fin, demn de un scenariu de film. Roxana Diaconu mi-a povestit cum tânărul Hogaș, tecucean, dintr-o familie mare cu 12 copii, a venit la Piatra Neamț pentru un examen la Gimnaziul Comunal proaspăt înființat. Un profesor strălucit, el a devenit ulterior primul director al viitorului liceu Petru Rareș. Iar calea spre această casă? Un „mic tertip” , cum a râs muzeograful, probabil destul de des întâlnit în acele vremuri. Dar și astăzi. :) Părintele Gheorghiu, având o fiică de măritat, l-a invitat pe Hogaș să-l ajute cu traducerea unor documente latine. „Era pură întâmplare că cea mai bună cafea din Piatra Neamț i-a fost servită de o domnișoară din această casă, care era pentru măritat și care i-a devenit soție,” a adăugat Roxana Diaconu, iar eu nu am putut decât să zâmbesc la această poveste adorabilă de dragoste și destin. Calistrat Hogaș s-a ’măritat. ’

În cele șase încăperi ale casei, atmosfera caldă a unei locuințe autentice de sfârșit de secol XIX, început de secol XX, este recreată cu măiestrie. Obiectele personale ale scriitorului, mobilierul original, inclusiv un pahar din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, o cană specială cu un semi-capac pentru protejarea mustății și o linguriță asortată, toate contribuie la acest tablou viu. Este impresionant să vezi cum muzeul a reușit să adăpostească aproape 400 de obiecte de la fiica scriitorului, Sidonia Hogaș, asigurând astfel autenticitatea colecției. Mi-am imaginat casa plină de copii, de zeci de pisici care se strecurau printre picioarele numeroșilor musafiri. Un lucru mai puțin știut este că sobele casei sunt adevărate piese de inginerie pentru acea vreme, cu un sistem complex de „fumuri” care asigura o eficiență termică neobișnuită.

Și apropo de musafiri, unul dintre ei nu a fost nimeni altul decât Ion Luca Caragiale. Roxana Diaconu a povestit cu un har molipsitor cum Caragiale, în calitate de inspector școlar, a petrecut câteva luni în Piatra Neamț. „Cine se aseamănă se adună,” a spus ea, iar prietenia lor a dăinuit Mai mult, se pare că inspirația pentru „O scrisoare pierdută” a venit chiar din Piatra Neamț, din viața de zi cu zi a personajelor politice și nu numai ale epocii. ’Vă puteți imagina rumoarea stârnită când piesa a fost jucată în oraș și personajele s-au recunoscut! ’ a adăugat ghidul.

Dincolo de arhitectura casei, curtea era spațiul unde Hogaș își găsea liniștea. Scriitorul era un mare iubitor de natură, dovadă operele sale ’Pe drumuri de munte’, ’În munții Ceahlăului’ sau ’Drumuri și popasuri prin Neamț’. În grădina casei se află și astăzi statuia scriitorului, realizată de sculptorul Vicențiu Grigorescu. Aceasta îl surprinde pe Hogaș exact cum era în realitate: un bărbat impunător, cu o privire ageră, purtând celebra sa pălărie și mustața atent îngrijită. Este „prima întâlnire” pe care o ai cu scriitorul înainte de a trece pragul. Grădina casei nu este doar un spațiu verde, ci o încercare de a păstra flora specifică Neamțului de acum 150 de ani. Sidonia a refuzat sistematic să planteze flori „moderne” sau exotice, insistând să păstreze doar speciile pe care tatăl ei le iubea: trandafirii de dulceață, liliacul și tufele de iasomie. Dacă vizitezi casa primăvara, mirosul este exact cel pe care îl simțea scriitorul în 1880.

Hogaș nu era doar un profesor sedentar; era un explorator veritabil. În muzeu există obiecte care atestă acest spirit de aventură. Acestea nu sunt doar exponate, ci martori tăcuți ai lungilor sale călătorii pe cărări de munte, care au dat naștere celor mai frumoase pagini de proză din literatura noastră.

În salonul oriental, decorat după moda turcească de la sfârșitul secolului al XIX-lea, parcă simțeam aroma cafelei la nisip pe care scriitorul o oferea musafirilor. Este camera unde rafinamentul intelectual se întâlnea cu relaxarea, un contrast fascinant față de imaginea de drumeț neobosit pe care o avem despre Hogaș. Aici am descoperit obiecte de o raritate incredibilă: un pahar de pe vremea lui Cuza și accesorii create special pentru confortul scriitorului, o cană și o linguriță cu semi-capac, de care am amintit, menite să-i protejeze celebra mustață în timp ce savura ceaiul. În acea perioadă, moda orientală era un semn de rafinament în târgurile moldovenești. Prezența acestui salon subliniază contrastul dintre viața aspră de călător pe munte și rafinamentul intelectual de acasă.

Din seria curiozităților am aflat câteva lucruri interesante pe care aș vrea să vi le povestesc și vouă:

- Într-un salon există un pian cumpărat de la o fostă elevă. Se spune că Sidonia cânta la el doar când era singură; dacă simțea că cineva o ascultă, se oprea imediat din cântat.

- Calistrat Hogaș era un mare iubitor de animale, în special de pisici. Se spune că în casă existau mereu feline care se plimbau nestingherite prin saloane. Tradiția a fost păstrată de fiica sa, Sidonia, care a avut zeci de pisici de-a lungul vieții. Chiar și astăzi, vizitatorii raportează deseori prezența unei pisici în curte sau pe pridvor, considerată de localnici un fel de „spirit protector” al locului care nu părăsește niciodată proprietatea.

- Multe dintre piesele de mobilier din casă nu au fost cumpărate de-a gata, ci au fost realizate la comandă de meșteri locali, folosind lemn de nuc din zonă. Particularitatea este că mobilierul a fost conceput pentru a fi ușor de mutat. Hogaș avea obiceiul de a rearanja obsesiv obiectele din casă, căutând mereu „lumina perfectă” pentru citit sau scris.

- Un detaliu tehnic fascinant pentru cei pasionați de arhive: Hogaș scria pe orice bucată de hârtie prindea, adesea pe spatele unor documente școlare sau chitanțe, deoarece era un om extrem de econom cu resursele, deși era generos cu oaspeții. În vitrinele muzeului se pot vedea aceste fragmente care arată cât de spontan era procesul său creativ – scria oriunde îl lovea inspirația, nu doar la birou.

Inima casei este, fără îndoială, biroul unde scriitorul își corecta tezele elevilor sau își așternea gândurile pe hârtie. Pe masa de lucru se află călimara și penița originală, instrumentele cu care dascălul a așternut pe hârtie paginile din ’Pe drumuri de munte’. Am privit cu respect pelerina de ploaie și bastonul din colț, martori tăcuți ai sutelor de kilometri parcurși pe potecile Ceahlăului. Lângă manuscrise, am găsit și obiecte care trădează o altă față a epocii: un revolver și un box, accesorii obligatorii pentru siguranța oricărui bărbat educat care călătorea prin zone sălbatice în acele vremuri. Un alt adetaliu mai puțin știut este că Hogaș scria cu o caligrafie impecabilă, fiind un perfecționist al formei, nu doar al conținutului. Biblioteca conține volume în limbi clasice (latină și greacă), confirmând vasta cultură a celui care a fost „primul director” al liceului Petru Rareș.

Aflându-mă în muzeu, ghidul ne-a vorbit despre Hogaș nu doar ca despre un scriitor, ci ca despre un profesor cu un farmec aparte. Spunea că a format generații întregi de elevi remarcabili și că prin clasa lui au trecut nume care aveau să devină celebre: Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, viitorul mitropolit Visarion Puiu. Orele lui de limba română erau descrise ca „o adevărată sărbătoare” , iar Ionel Teodoreanu mărturisea că profesorul avea darul de a-i face pe elevi să simtă că venise la școală special pentru fiecare dintre ei.

Dar, ne-a mai povestit ghidul, Hogaș avea și metode neobișnuite de a impune disciplina. Îi sancționa pe elevi prin caricaturi, iar puțini își doreau să ajungă sub creionul profesorului. O asemenea „pedeapsă” era, se pare, mai rușinoasă decât orice mustrare spusă pe un ton sever.

Muzeul nu ar fi existat în forma de astăzi fără devotamentul fiicei sale celei mici. Sidonia a locuit în această casă și a fost cea care a conservat cu sfințenie atmosfera. Ea a fost primul ghid al muzeului, transformându-și practic propria viață într-un act de omagiu adus tatălui său. Vizitatorii de acum zeci de ani o puteau întâlni personal, oferind o continuitate emoționantă locului.

Am aflat și povestea discretă a Sidoniei Hogaș. Datorită ei, care a donat aproape 400 de obiecte personale, noi putem vedea astăzi jobenul, fracul și chiar micile detalii intime ale vieții lor de familie. Mi-am imaginat-o pe Sidonia ghidând vizitatorii prin aceste camere, povestindu-le despre tatăl ei sau despre cum Ion Luca Caragiale, în vizitele sale de inspector școlar, se întreținea la o glumă cu Hogaș, găsind în viața politică a orașului inspirația pentru ’O scrisoare pierdută’.

La plecare, am mai aruncat o privire spre cerdac, închipuindu-mi zecile de pisici care se strecurau cândva printre picioarele musafirilor... Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” este locul unde înveți că poți fi, în același timp, un profesor riguros de latină și un călător neobosit care știe să se bucure de micile delicii ale vieții. Dacă treceți prin Piatra Neamț, acordați-vă o oră pentru acest spațiu; vă garantez că veți ieși cu sufletul mai bogat și cu dor de munte. Nu ratați ocazia de a vedea cu ochii voștri cum un pahar de cristal sau o simplă pelerină de munte pot supraviețui unui secol pentru a ne spune povestea unui om care a iubit viața, muntele și limba română în egală măsură.

Pentru că ultimul articol de pe AFA a fost în urmă cu 10 ani, redau mai jos câteva detalii, dacă planificați o vizită acolo:

Tarife:

Adulți: 16 lei

Preșcolari, elevi: 4 lei

Grupuri (adulti și studenți, minim 5 persoane): 8 lei

Taxă fotografiere și filmare (necomercială): 10 lei

Program de vizitare:

Aprilie – Septembrie: Marți – Duminică, 10:00 – 18:00

Octombrie – Martie: Marți – Duminică, 09:00 – 17:00

Luni: Închis

Notă: Ultimul bilet se eliberează cu 15 minute înainte de ora închiderii.

Se poate parca cu ușurință în apropiere, Casa Memorială se bucură de două laturi către străduțe cu sens unic, iar una dintre ele avea locuri disponibile. Parcarea este cu plată.

Dacă aveți șansa să o prindeți pe doamna muzeograf Roxana Diaconu, veți afla mult mai multe lucruri decât am povestit aici, iar vizita voastră se va transforma într-o călătorie în timp plină de detalii pe care nu le veți găsi în nici o broșură. Până la următorul obiectiv din Piatra Neamț, vă doresc toate cele bune și călătorii minunate!

---

VIZUALIZĂRI: 63 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI