Sora Plumbuitei o găsiţi prin ţară!

TIPĂREȘTE

Rog d-vostră, dragi cititori, să mă scuzati că revin la amintirile ce mă mai cuprind din când în când, de pe vremea... ahaaaaaa... de-amu’ 9-10 ani, când eram aproape tineri, liberi şi fără bani! Destui!

Ne-am hotărât să mergem într-o vacanţă de Paşte (sau Paşti – pentru cârcotaşi) la “ţară”. OK! “Mergi cu mine la tata! ” :) Hotărâtă să-l vadă într-un final şi pe tatăl-socru’ @arru acceptă. Destinaţia: Brebu... de Prahova! Distanţa: cam 100 şi ceva de kilometri – pornind din Bucureşti, mai precis din faţa fostului cinematograf sau Bingo Melodia (pentru ăştia mai tineri - clubul Bellagio).

Având în vedere că “renumita” autostradă A3 lipsea cu desăvârşire din peisaj, am apucat spre nord (prin Barbu Văcărescu, prin Aviaţiei, pe lângă vechiul aeroport Băneasa, spre DN1). Drumul: drept şi asfaltat. Şi-i dă-i în goarnă până-n... primul radar. Am scăpat oare? După Otopeni, Săftica, Tâncăbesti, Ciolpani, sau Pucheni (aştia sunt 2, sau două?), Bărcănesti sau Băicoi (la fel, merci! :)), la aproape 100 km si ceva fix, la ieşirea din Băneşti, facem dreaptaaaa spre Câmpina. (Atenţie! La prima intersecţie vă aştepta - de regulă - cel puţin un vajnic slujitor al codului rutier. Pe vremuri negocierea se lasa c-o minimă spaguţă. Îi înţelegeam: până la urmă erau si ei oameni. Da’ nici eu uşă de biserică!)

Câmpina e un fel de orăşel curat, de “munte” cu ceva blocuri, şi nişte lucruri de văzut: începând cu gara construită prin 1879 si ceva fix, continuând cu casa lu’ ăla... Grigorescu parcă (nu ştiu la ce echipă a jucat, da’ cică a fost mare pe timpuri, că are şi uliţă cu numele lui), ajungi şi la Castelul Iulia Haşdeu. (De asta am auzit şi “io”! E liceu în Bucureşti! Plus că ta-su a fost ceva „sculă” prin zonă de şi-a tras ditamai strada). Mai poţi “admira” celebra şcoala de subofiţeri de Poliţie sau Lacul Miresei (le-am ratat din două motive: nici eu nu mă duceam la cursuri, nici ea la măritiş!). În prelungirea Bulevardului Culturii, prin centrul urbei, urmez Calea Doftanei (100E). Cam 3-5 km cu gropi! .

Ieşind din Câmpina, trecem printr-o intersecţie, peste o şină de tren, peste un podeţ pestre râul Doftana. Pedala de acceleraţie o deranjam doar câte un pic! La un fel de intersecţie facem stânga... De acum e simplu - ca vaca pe linie, vorba unui hâtru din zonă - e un singur drum asfaltat (214) ! Înainte... şi dreaptaaaaa, pe urmă stângaaaa! Mai un urcuş, mai un ac de păr, dar la sfârşit apare!

Brebu! O comună întinsă pe o limbă de pământ ce se află la destui metri deasupra râului Doftana. Habar n-am la câţi metri, da’ oricum nu trebuie să vă faceţi griji dac’ ajungeţi acolo, că oricum sunteţi sus :) Râul ăla, cam nesimţit de felul lui, an de an, îşi ia nişte pământ înapoi din Brebu Megieşesc (zona se afla chiar în stânga dvs. în direcţia de mers SPRE curtea domnească):) Colegul Testosu' a descris împarţirea pe zone a comunei aici: “De fapt comuna Brebu se compune din mai multe sate: Brebu Manastirii, Brebu Megiesesc, Pietriceaua si Podu Cheii. ” Aşa că nu vă mai plictisesc şi eu cu alte detalii! Cert e că aşezarea e mai mult lungă decat lată...

Sfaturi pentru şoferi: până în centru mergeţi încet. Riscaţi să nu vedeţi chiar toate frumuseţile naturii! Nu de femei era vorba aici!!! Ci de ambient! Timpul pare că îţi joacă feste! Oameni cosind, animale aduse de la păscut, copiii desculţi jucându-se în băltoaca din faţa porţii sau bătând mingea chiar pe drum, bătrânii adunaţi la sfat pe scăunelele “antice şi de demult”, dealurile acoperite de păduri (hehe, încă mai sunt nişte copaci p’aici!) ce se văd în zare, aerul curat şi mirosul de “ţară” te fac să uiţi de agitaţia “metropolitană”. Vis sau realitate? Te trezesc scuteriştii şi “şoferii de şoferi” din zonă. Care mai de care cu muzica dată la maximum! Şi de calitate! Îndoielnică!

Hotărâtă să nu piardă nimic din priveliştea ce i se arata în toată splendoarea ei, doamna mea se declara dezamăgită de construcţiile ce păreau a fi noi: “Ăştia nu mai respectă nimic. Uite cât e de “tare” căsuţa aia veche! ”

Dorind să nu ratez vacanţa chiar din prima zi, am făcut ceea ce nu mai făcusem de mult: am tăcut! Cu toate că mă cam mânca limbuţa să-i zic că are dreptate şi că Brebu nu mai e demult împărţit între “megieşeni” sau alţii, ci doar între brebeni şi bucureşteni (Se pare că ultimii sunt majoritari! Altfel nu-mi explic viloaiele gen “a mea e mai mare” care-ţi îngreunează vederea, spre deosebire de căsuţele munteneşti vechi dar superbe, aparent părăsite, ale celor care sunt localnici sau un pic mai nevoiaşi.)

Să fim inteleşi: comuna nu era plină de hoteluri, pensiuni sau restaurante. De benzinării nu putea fi vorba. Doar aer curat, 2-3 buticuri-bodegi răsfirate prin sat, o discotecă, o Casă Domnească (cu biserica aferentă, ziduri groase, teren şi lac) şi, făcând stânga la intersecţia mare dai peste un stadion comunal, un monument în cinstea eroilor căzuţi în război (parca WW2), o clădire cu dublu rol -crâşmă+staţie de autobuz-, o biserică (nouă!) şi casa popii! Asta-i musai de văzut. Monumentul monumentului! Se află vizavi de cimitir sau de stadionul plin de verdeaţă (că doar are ieşire pe două străzi!) şi oarecum pe diagonală faţă de casa fostului primar. O urâţenie mai mare n-am văzut în viaţa mea. Nu popa, ci casa lui! O măgăoaie de coteţ cu piscină, cu ziduri înalte întru apropierea credincioşilor (desigur!) şi un acoperiş ce coboară din ceruri până pre’ pământ. Da’ cum zicea dacu’ pe vremuri: de gustibus non est disputandum. :) “Oricum îl doare în 4*4 ăla ce zace-n grădina din spatele casei dacă ne place nouă sau nu” mi-a zis viitoarea soaţă a doua zi, când am mai inspectat cazemata.

Să revenim la subiect... Cazarea: gratuită cu all inclusive. Aş recomanda-o pe AFA, da’ mi-e teamă că nu ne mai primeşte al bătrân data viitoare! Masa: ca la m... tata acasă! Şosele: asfaltate - vreo 3. Restul cu pământ. Tare! Că nu prea plouase şi era cam răcorică afară!

Atmosferă: În noaptea Învierii era un cer fără nori ce te îmbia să atingi stelele cu mâna! Imaginea era feerică: astrele nopţii păreau că dansează cu şi lângă tine. (Scena asta trebuia descrisă ori de cineva de gen feminin, ori de unul mai romantic cu ceva simţăminte, ca să vă capteze macar un pic atenţia)... Slujba s-a ţinut la biserica nouă! Oamenii, veniţi din toate colţurile comunei (şi nu numai) au avut parte de o slujbă fast-forward. Prima şi ultima de acest gen la care am asistat. “La noi dura mai mult” mi s-a plâns însoţitoarea în timp ce ne îndreptam spre “casă”.

Petrecând mai mult timp prin localitate am luat fiecare straduţă la pas, am admirat casele vechi cu ale lor grajduri sau acareturi, cu grădinile de flori sau livezile de pruni străjuite de nucii nelipsiţi din peisaj, am hoinărit până la Doftana (n-am vizitat-o chiar dacă am trecut pe lângă ea), am băut o bere pe ştrandul din Telega (circa 2 ore de mers lejer pe jos – doar dus) am văzut toată Valea Doftanei de lângă barajul Paltinu’ (musai cu maşina sau autobuzu’ - la vreo 30-40 de minute pe 102I). Am ajuns chiar până la Teşila. Sus pe dealuri! Am dat o raită şi prin regatul ouălelor, via Cornu :) ! Am scos-o pe @arru (“la şosea, fey”) în fiecare zi, de dimineaţa până seara. Mai aveam puţin şi mergeam până pe Valea Prahovei (maximum o oră pănă-n Predeal). În rest, plictiseală. :)

Într-o zi, partea feminină a cuplului îşi aduce aminte că a vazut ceva ziduri. Vezi cum e cum mintea “hodinită”? Data viitoare o las să zacă la soare! După ce îl intreabă pe ghidu’ ăl bătran ce e cu zidul ăla, e gata! Adică programul pentru cealaltă zi, plus odihna mea! Musai să vedem minunea minunilor, singurul obiectiv turistic de seamă din comună, mândria brebenilor. M-am gândit ca-i trece. Nu i-a trecut! A doua zi, cu noaptea-n cap (era spre prânz, da’ sună mai bine – pare că suntem matinali), revenind la drumul principal din intersecţia în formă de T mă uit după ziduri. Le văd!!! “Biserica e în faţa ta, n-ai cum s-o ratezi. E o alee frumoasă.

Primăria şi şcoala se află după mănăstire, cam la 400 m în faţa voastră., în ordinea asta. Pe dreapta e oficiul poştal” - mi se transmite telefonic! Poate batrâneţea, poate iubirea faţă de locul respectiv îl face pe al’ bătrân să vadă un pik deformată realitatea. Sau ochelarii sunt de vină. Sigur trebuia să-i schimbe! Aleea strajuită de nişte copaci înalţi era plină de maidanezi (oameni sau căţei). Pe margine erau coşuri de gunoi şi parcă nişte băncuţe.

Ne-am luat inima-n dinţi şi am păşit spre intrare. Eram singurii ce se aventuraseră în ziua aceea. Am păşit prin poarta mare hotărâţi să vedem tot! Nimeni şi nimic nu ne-a ţintuit în loc, aşa că am explorat curtea domnească de la un cap la altul. În dreapta era mănăstirea. Goală şi închisă. N-am putut intra! Am mai mers un pik si am avut un şoc. Era ceva ce mai văzusem în copilărie: casa domnească (actual muzeu) seamană mult cu cea din Plumbuita. Parcă sunt surori! Gemene! Se pare că-s certate de vreme ce una-i hăis şi alta cea! E treaba lor! Păşind pe aleea din curte, vreo 5-10 metri, minune mare: am găsit şi primul om. Mă rog, era o femeie într-un muzeu! Ne-a vândut biletele (parcă 3 sau 5 lei de persoană), ne-a insoţit prin camerele asezământului parţial deschis (doar etajul era disponibil), ne-a spus povestea fiecărui lucruşor din muzeu. Nu ştiu chiar dacă asta era treaba ei, da’ sigur se cam plictisea. Apoi am trecut la exterior, de data asta fara madama ghid: am vizitat grădina cu băncuţe şi copaci, am văzut lacul ce-şi cere în fiece an tributul şi... am iesit după vreo 3 ore!

Ce-am admirat au spus înaite-mergătorii noştri afa-istici aici si aici

Pentru varianta scurtă: ca în orice muzeu vezi iar hărţi, cărţi, arme, icoane, mobilier şi haine. Poate şi nişte monede. Iar spui “uaaaau., cât de taaaare. Mişto! Musai să o pun pe site“ Acu’ eu nu am fost chiar bun la istorie, nici nu mă dau, plus că nu tre’ să ţin minte ce au făcut alţii, având în vedere că eu nu mai ştiu ce am făcut ieri!

Ar fi păcat, totuşi, să rataţi o zonă ce a fost vizitată de Ştefan Luchian şi Nicolae Grigorescu. Nu mergeţi luni că e închis. În celelalte zile se pare că muzeul e deschis de la 9.00 la 17.00.

Comuna e mereu deschisă!

La buna REvedere

---

VIZUALIZĂRI: 1953 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI