ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.06.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Drumeție la Canionul ”Șapte Scări”

TIPĂREȘTE

După mai multe tentative, iată că am vizitat și noi Canionul ”Șapte Scări”. Când? Sâmbătă, în prima zi a weekend-ului de Rusalii, plecând dis-de-dimineață de acasă pentru că doream să ajungem cât mai repede pe traseul către canion. Pe la ora 09.45 eram în apropiere; din DN 1 (direcția Brașov - Predeal) am intrat pe drumul secundar spre obiectivul nostru. Pe marginea drumului erau deja grupuri de mașini parcate, altele veneau în urma noastră, așa că am ochit un loc liber și am coborât. Ne-am echipat repejor (am încălțat bocancii, am luat rucsac, gustărele, apă și pelerină de ploaie, bețele), apoi am pornit în drumeție! Uraa!

Era ora 10.05; în câteva minute am trecut de casele din zonă și am urmat marcajul ”bandă galbenă” spre canionul de care ne despărțeau 45 de minute, conform indicatorului (noi am ajuns într-o oră, dar am făcut mai multe pauze pentru fotografii). În primele câteva minute am grăbit pasul pentru că soarele strălucea cu putere, dar imediat ce am ajuns la umbra pădurii ne-am relaxat. Acea poiană mare aflată pe marginea drumului spre canion era populată cu numeroși oameni ieșiți la picnic sau chiar la plajă, iar zona mi s-a părut a fi destul de curată, ceea ce este lucru bun (și normal, totodată).

Pe drum ne-am întâlnit cu grupuri de adulți și de copii, unii ne-au ajuns și chiar depășit, pe alții i-am depășit noi, atmosferă de bună dispoziție la toată lumea. Apa pârâului Șipoaia susura pe lângă drum, prilej pentru alte fotografii. La un moment dat, drumul forestier s-a transformat într-o potecă, dar gradul de dificultate a traseului nu a crescut mai deloc. Din loc în loc, trunchiuri legate de câte doi-trei copaci servesc drept podețe pentru a traversa pârâul de pe o parte pe alta, iar pe deasupra noastră se observau porțiunile traseului de tiroliană, realizat pe această vale. Ne-a mai plăcut faptul că pe marginea potecii sunt amplasate din când în când mese cu băncuțe de lemn, locuri numai bune de popas pentru cei care doresc să mănânce un sandviș, să se odihnească nițel ori doar să se relaxeze la umbra pădurii, ascultând murmurul copacilor, ciripitul păsărelelor sau clipocitul apei printre pietre.

Am trecut la un moment dat și pe lângă o cascadă micuță, în trepte, dar gândul nostru era deja la canionul aflat în apropiere. În fața căbănuței din bârne unde se achită tarifele de vizitare a canionului era aglomerație mare. Totuși nu am stat mult la coadă, am plătit 25 de lei și am primit cele trei brățări care reprezintă, de fapt, biletele de intrare în canion. Din acel punct am mai mers cam 5 minute și am ajuns la intrarea în Canionul ”Șapte Scări”.

Unul dintre angajați ne-a verificat biletele, apoi ne-a permis să avansăm către coada care era deja formată în dreptul primei scări. Bănuiam că o să fie aglomerat, știut fiind faptul că este unul dintre cele mai vizitate obiective din zonă, așa că am așteptat cu răbdare să intrăm și noi în defileul săpat printre impunătoarele stânci de apa neobositului pârâu.

Aștepând să ne vină rândul să urcăm prima scară, am avut timp să parcurgem cele câteva interdicții, obligații, atenționări sau recomandări pentru vizitarea Canionului ”Șapte Scări”, afișate pe panoul din dreapta noastră. Dintre acestea, aș putea aminti că ”se interzice accesul în canion în afara programului afișat; se interzice accesul fără echipament adecvat traseelor montane; urcarea scărilor se va face pe rând, doar de câte o singură persoană (Vezi să nu!); în canion nu există semnal telefonic; există pericolul căderii unor pietre de pe versanți; din cauza înălțimii și apropierii versanților poate apărea senzația de claustrofobie sau rău de înălțime; pe timpul verii, temperatura în canion este cu 10-15 grade mai mică decât în afara acestuia, motiv pentru care se recomandă vestimentație adecvată în vederea evitării șocurilor termice. Nu în ultimul rând, se recomandă purtarea căștii de protecție chiar și de către adulți. ”

După câteva minute în care am avansat pas cu pas pe platforma metalică, ne-a venit și nouă rândul să intrăm în canion. Pereții verticali abia ne permiteau să vedem câte o bucățică de cer, apa care curge pe dedesubt făcea un vuiet puternic și ne mai stropea din când în când, iar curenții de aer și răcoarea și-au făcut imediat simțite prezența. Am făcut mai multe poze, am glumit cu cei din jur și, după vreo 25 de minute, am ajuns în dreptul celei de-a treia scări, cea mai mare din canion (aproximativ 15 metri de urcuș aproape vertical). Datorită ploilor repetate din ultimul timp, pârâul are un debit destul de bun, ceea ce a făcut ca treptele scării să fie umede, alunecoase. Am urcat totuși cu grijă, fără să întâmpinăm nici cea mai mică problemă.

Din acel punct, traseul prin canion este foarte simplu, iar spațiul dintre pereții de stâncă se mărește. După aproximativ 50 de minute prin canion, am ajuns în partea superioară a acestuia, alegând să ne întoarcem la baza canionului pe traseul de ocolire (marcajul este punctul roșu) . Se poate continua prin pădure către Cabana Piatra Mare și mai departe spre Vârful Piatra Mare, dar niciuna dintre aceste ținte nu s-a aflat pe lista noastră pentru ziua respectivă.

Traseul de ocolire presupune un urcuș destul de solicitant pentru vreo 10 minute și apoi o coborâre cam la fel de abruptă. Este necesară atenția voastră sporită, mai ales după vreo ploaie, când pământul este umed și poți aluneca foarte ușor.

În momentul în care am ajuns în cel mai înalt punct al traseului nostru din acea zi, ne-am oprit pentru o pauză de masă. Ochisem un buștean în apropiere pe care l-am folosit ca băncuță, așa că am mâncat de prânz în mijlocul naturii.

Am coborât apoi agale prin pădure, ne-am mai oprit din când în când, i-am admirat pe curajoșii care foloseau traseul de tiroliană ce trece în multe locuri pe deasupra potecii turistice și au urmat alte și alte fotografii. Am ajuns înapoi la mașină la ora 13.55, ceea ce înseamnă că plimbarea noastră la Canionul ”Șapte Scări” și înapoi a durat 3 ore și 50 de minute.

Canionul ”Șapte Scări” - Tarifele și programul de vizitare

Conform informațiilor primite la fața locului (nu l-am văzut afișat pe nicăieri), programul de vizitare din această perioadă este zilnic, în intervalul orar 10.00 - 17.00. Programul poate suferi însă modificări în funcție de condițiile meteo, și acest lucru este postat pe o rețea de socializare. În această primăvară, canionul a fost închis mai multe zile din pricina vremii ploioase.

În ceea ce privește tarifele pentru vizitarea canionului, acestea sunt: 10 lei/adult; 5 lei/copil, elev sau student (dovada calității de elev sau student pentru persoanele peste 14 ani se va face cu ajutorul carnetului sau a legitimației vizate la zi de către unitatea emitentă). Dacă este vorba despre grupuri organizate (cu ghid sau cu profesor coordonator), atunci tarifele sunt următoarele: 5 lei/adult; 2 lei/copil, elev sau student.

Alte informații

- Canionul ”Șapte Scări” se află în Masivul Piatra Mare, la altitudinea de 948 de metri.

- Parcurgerea integrală a defileului cu ajutorul scărilor și a pasarelelor metalice montate acolo înseamnă o diferență de nivel de 58 de metri.

- În ceea ce privește Tiroliana ”Șapte Scări - Valea Șipoaia”, tarifele sunt următoarele: 100 de lei/adult, pentru toată lungimea traseului; 60 de lei/adult, pentru jumătate din lungime; 20 de lei/copil - 30 de minute. La Cabana ”Șapte Scări”, pe lângă accesul în canion pot fi achitate și tarifele pentru tiroliană. Tot acolo, am observat un regulament conform căruia există anumite limite fizice pentru folosirea în siguranță a tirolianei: greutate minimă - 45 de kilograme; greutate maximă - 95 de kilograme; înălțime minimă - 1,40 metri; înălțime maximă - 1,95 metri. Echipamentele de coborâre și protecție se închiriază doar în baza unui act de identitate valabil și doar de către titularul actului de identitate.

- În Masivul Piatra Mare pot fi vizitate și alte obiective, urmând diferite marcaje turistice. Aș putea aminti locuri precum: Vârful Piatra Mare (1844 de metri, altitudinea maximă din acest masiv), Cabana Piatra Mare, Prăpastia Urșilor, Șirul Stâncilor, Peștera de Gheață sau Cascada Tamina.

Ajuns la final de articol, recomandăm vizitarea Canionului ”Șapte Scări”, dar și a altor locuri frumoase din Masivul Piatra Mare! Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 27.06.19 14:23:48
Validat / Publicat: 27.06.19 15:38:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL PIATRA MARE.

VIZUALIZĂRI: 1810 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 La pas către Canionul ”Șapte Scări”.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[27.06.19 16:28:56]
»

@Crazy_Mouse:

Superbissim! ☀️

Ce vreme super ati avut! Faina scara 3. Acum ca nu sunt pe ea! ????

Mi-ai amintit de ultima mea drumetie la 7 Scari, anul trecut.

Am aflat de la tine si de traseul de ocolire de urmat dupa parcurgerea canionului, il stiam de pe harta si de pe indicatoare, dar nu l-am urmat niciodata.

Bravo! Fain articol! Faina drumetie!

Vacanta faina! Numai de bine! Pe curand!

Sper pe aceleasi carari! ????

Floryn81AUTOR REVIEW
[27.06.19 16:57:03]
»

@Dan&Ema: Am fost foarte norocoși atunci, am avut parte de vreme faină tot weekend-ul. La 7 Scări probabil că a plouat în urma noastră, iar a doua zi am urcat în Șaua Crăpăturii, Piatra Craiului. Și atunci a plouat în depărtare, a tunat mult, dar nu a căzut vreun strop de apă pe muntele nostru. A fost foarte bine, sperăm să avem noroc de vreme bună toată vara atunci când suntem ieșiți pe undeva!

Referitor la cea de-a treia scară, noi am avut emoții pentru cel mic, însă piticul ne-a depășit așteptările!

Vacanțe faine și vouă!

Mika
[27.06.19 19:23:55]
»

@Crazy_Mouse: Frumos traseu. Când am fost eu ultima oara la Șapte Scări, acum n ani, întrarea era libera iar urcușul pe scările canionului era o adevărată nebunie. Erau trepte rupte, balustrade lipsa, etc. Înțeleg ca acum s-a schimbat mult în bine. Felicitări și pentru fotografii.

Floryn81AUTOR REVIEW
[27.06.19 19:40:14]
»

@Mika: Este foarte fain traseul, scările sunt sigure și nu există mari pericole. Câns spun pericole, mă gândesc mai ales la neatenție, cel mai mare inamic (vreo alunecare prin pădure, picior pus greșit pe vreo treaptă). Canionul arată foarte bine, de aceea atrage atât de mulți turiști în ultimii ani. Să reveniți acolo când se va ivi vreo oportunitate! Merită!

Mulțumim frumos! Drumeții cât mai frumoase în continuare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[27.06.19 22:02:37]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

adrianaglogo
[27.06.19 22:44:37]
»

@Crazy_Mouse: Sa stii ca nu mai citesc articolele tale despre munte!

Vrei sa stii de ce? Pentru ca imi trezesc prea multe nostalgii: am fost si eu acolo, in tinerete, acum... 100 de ani!

Canionul Sapte scari era o escapada de sambata dupa-amiaza, cand scapam de la cursuri (ca pe vremea aia invatam si sambata), cu o noapte petrecuta la cabana Piatra Mare.

Am facut acest traseu de multe ori, atat vara cat si iarna.

Tin si acum minte cat de bine era vara, cand stropii de apa ne racoreau, si ce spectaculoasa era casvada inghetata, in timpul iernii.

PS: te-ai prins ca am glumit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008
[27.06.19 22:47:40]
»

@Crazy_Mouse: Felicitări pentru articol si fotografiile minunate!

Mi-ai luat-o înainte cu scrisul! Articolul meu e în așteptare.

Noi am fost acolo în weekendul de Rusalii după ce ne-am întors din Bucegi, adică luni. Noi l-am parcurs în pas alert pentru că ploaia cât că ne-a iertat, până ne-am urcat în mașină.

Am avut și noi emoții pentru juniorul nostru la scara nr. 3, dar a fost curajos și a trecut cu bine prin Canion.

Cred că îi subestimam pe copii.

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Floryn81AUTOR REVIEW
[27.06.19 22:49:34]
»

@adrianaglogo: Ha, ha! M-am prins din primele două rânduri că este o glumă! Cred că zona este spectaculoasă și pe timpul iernii, cine știe, poate cândva vom reveni în perioada rece a anului. Ne-am gândit și noi la o drumeție care să combine canionul și Cabana Piatra Mare, dar a doua zi planificasem să urcăm în Piatra Craiului, așa că ne-am menajat!

Iar articolele despre drumeții vor continua, doar sănătatea și vremea să ne ajute, că noi avem disponibilitate! Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Floryn81AUTOR REVIEW
[27.06.19 22:55:18]
»

@Dana2008: Lasă, așteptăm cu interes și impresiile voastre! Pentru că noi am parcurs traseul sâmbătă și voi luni, era oarecum firesc să scriu eu primul!

Ce mai pot zice? Un obiectiv amenajat corespunzător, natura este respectată și poate fi admirată în toată splendoarea ei, iar puțină mișcare nu dăunează nimănui! Așa că trebuie să-i convingem pe cât mai mulți prin articolele noastre că în România avem locuri foarte frumoase, care merită să fie vizitate!

Poate la un moment dat ne sincronizăm mai mulți AFA-iști pentru vreo drumeție! Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adrianaglogo
[27.06.19 23:02:47]
»

@Crazy_Mouse: Acum ma iei cu Piatra Craiului, si pe acolo am fost de multe ori, asta dupa ce ne-am stabilit in Pitesti. Ce frig am tras acolo intr-o vara, la un refugiu vandalizat. A trebuit sa ne oprim, pt ca incepuse... viscolul.

Am dormit cu tot ce aveam pe noi si cu bocancii in picioare!

Vorba vine ca am dormit.

Drumuri bune sa aveti!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱
[28.06.19 09:26:02]
»

@Crazy_Mouse: Mă bucur că excursia voastră la Canionul 7 Scări a fost o reușită. Obiectivul a devenit foarte cunoscut după reamenajarea din 2013 și atrage zeci de mii de turiști anual (au fost weekenduri de vară când au urcat mii de turiști prin canion).

Am fost de două ori în canion (vezi impresii și vezi impresii) și de fiecare dată am apreciat peisajele și opera Naturii. Nu este un traseu greu, trebuie doar puțină atenție pe anumite porțiuni (am văzut turiști care au călcat greșit și au suferit diverse traumatisme) și un echipament adecvat drumețiilor.

Mulțumim pentru fotografii și răcoarea transmisă de la munte!

P. S. Am citit că Primăria Săcele a publicat o licitație de concesionare către o firmă privată a administrării Canionului 7 Scări și a tirolienei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, Dan&Ema, Mika, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂCanionul 'Şapte Scări' [Dâmbu Morii]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088780164718628 sec
    ecranul dvs: 1 x 1