Canionul 'Şapte Scări'

TIPĂREȘTE

Cum traim azi?

Cu totii traim, mai bine sau mai rau, ca vrem sau nu, pe fundul unui ocean de oxigen, adanc de 3 Km. Dar totu-i relativ, zic fizicienii si mai ales chimistii. In marile aglomerari urbane si mai ales in spatiile inchise, (loc de munca sau locuinta), unde ne desfasuram o mare parte din traiul nostru cotidian, oxigenul e “rara avis”. Fuga dupa profit si industrializarea exploziva, a facut ca in unele metropole, sa apara pe strazi “butelii de aer curat”, de unde, trecatorul intoxicat de smog, sa poata trage in piept, cateva guri de aer proaspat, de munte.

Primul lucru pe care trebuie sa-l facem dimineata, noi cei care traim in orase mari si poluate, este sa deschidem larg fereastra si sa alimentam mai intai creierul cu oxigen, caci in restul zilei, acesta s-ar putea sa fie aprig solicitat, mai ales daca avem un sef care sta mai tot timpul cu ochii pe noi. Iar noi, stam toata ziua cu ochii pe monitorul unui computer. Hrana materiei cenusii, este glucoza si oxigenul. Apoi, dimineata, dupa ce-am inchis fereastra, ar trebuie sa ne gandim si la stomac, dar, de obicei, se gandeste mai intai, el la noi, transmitandu-ne tot felul de semnale, ca sa nu-l ignoram. Dieteticienii ne recomanda ca masa de dimineata sa contina si niscaiva glucide, dulciuri pe care le vom consuma (arde), destul de repede in cursul zilei. Seara, in schimb, e bine sa uitam de ele, caci acestea, se depun sub forma de grasimi, mai ales in jurul soldului si pe burta. Ele nu se ard, caci, noaptea nu depunem efort, nu gandim. Cu exceptia noptilor cand mergem la discoteca. Un sondaj facut de englezi (care le stiu pe toate), afirma ca, atunci cand un Romeo intalneste pentru prima data, o Julieta, primele lucruri pe care le priveste (si-l intereseaza), sunt buzele si ochii iar mai apoi, silueta si coapsele. Nu anii de studii sau marimea contului bancar. Prima impresie, e mereu cea fizica si apoi, vin si celelalte lucruri. Se stie ca oamenii de la sate au gene mai bune decat cei de la oras iar cei de la munte, au gene mai bune decat cei din vale. Daca ai trait intreaga viata intr-un sat de munte, ai o speranta mai mare la o viata lunga si la o sanatate de fier (beton).

Putina istorie

Sa ramanem in spatiul carpato-dunarean. Pai, ia ganditi-va un pic, in urma cu doua milenii, de ce s-au stabilit falnicii legionari romani, dupa ce-si satisfaceau cei 20 de ani de serviciu militar, si aveau si ei, saracii, dreptul la o solda, o bucata de pamant si o nevasta, tocmai aici, departe de patria-mama, in “prapadita” si prea putin civilizata provincie de la marginea Imperiului roman, numita Dacia? Cand puteau ei, bine-mersi, sa ramana undeva in jurul Mediteranei, tinut plin de soare si vitamine, la care visam noi astazi in fiecare zi de iarna? Pentru ca fetele din Dacia, fete de la munte, erau longiline, blande, frumoase si muncitoare. In campaniile lor militare, credeti ca romanii se uitau doar la inamic, la codrii desi de brazi, la termele noastre sau la kosonii si bratarile de aur ale dacilor? Nu! Mai trageau cu coada ochiului si la fetele dacilor, acoperite, de la brau in sus sau uneori in intregime, doar cu-o transparenta ie sau rochita din in, prin care puteai lesne sa-ti dai seama de “dedesubturile” acestor meleaguri. Ca doar oameni, erau si legionarii, nu?

Dar sa revenim la oxigen si la aerul de munte, de care, se pare ca noi romanii, nu profitam indeajuns. Ia gandit-va un pic, la exodul de vineri al bucurestenilor si brasovenilor spre Predeal, Sinaia sau Busteni. Cu masina, se merge in pas de melc, in viteza intaia sau a doua, timp de 2 ore, intr-un mediu suprapoluat cu nervi si gaze de esapament, intr-un aer nociv care patrunde in masina si-apoi in plamani. Adesea, dezintoxicarea de doua zile de la munte, din week-end, poate, in mare parte sa dispara in doua ore, prin toxicitatea aerului respirat “pana la” si “de la” munte.

Canionul 'Şapte Scări'

Si totusi, omul, strivit de stresul si mediul potrivnic din vale, resimte nevoia de-a evada la munte, cu orice pret! Si, daca tot e sa pleci din Brasov, in week-end, spre Predeal sau Sinaia, poti sa te abati, pentru cateva ore, la "Canionul 7 Scari”. De fapt, nici nu iesi bine din Brasov si devii spectatorul unei noi batalii, inceputa acum cateva milioane de ani, dintre picatura de apa si granitul cel dur. Invingatoare? Apa bine-nteles, ca-ntotdeauna! Daca-i dai suficient timp, apa, poate sa-ti transforme chiar si masivul Everest, intr-un desert, precum Sahara. Canionul despre care va vorbesc, e un canion pe care-l poate strabate oricine, chiar si copiii, situat in topul popularitatii canioanelor din tara noastra. De ce? Pentru ca pe parcursul a 3 ore de mers si pe un spatiu relativ restrans, ai de toate: cascade, stanci, crevase, paduri, paraie, poduri. Nici nu stii daca drumul pana la canion nu e mai frumos decat canionul insusi.

Sa vedem ce zice @Wiki despre acest canion. “Canionul Șapte Scări este un defileu săpat în calcare jurasice din partea vestică a munților Piatra Mare, în județul Brașov. Lungimea lor este de 160 metri cu o diferență de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 948 metri. Defileul este format din șapte trepte cu înalțimi între 2.5 și 15 metri, care îi dau numele și care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Valea Șurii de Piatră, afluent de stânga al Șipoaiei, este ridicat. Traseul poate fi parcurs cu ajutorul unor scări, nefiind nevoie de echipament specializat. ”

Sa vedem ce zice @dorgo, despre acest canion: “Cum ajungem acolo? Simplu! De la soseaua DN1, cum iesi din Brasov, spre Predeal, nu faci nici 3 Km si apare intrarea spre “Canionul 7 Scari”. Mai mergi o vreme cu masina, apoi cauti un loc de parcare, caci un parau si-o carare, te-anunta ca drumul auto, s-a terminat. O iei asadar, pe-un drum de munte, urmezi cursul paraului. Un indicator, te-anunta ca prin zona, sunt mai multe trasee montane, unele de 3 ore, altele de 4,5 ore. Azi, e week-end, de-a lungul paraului, spre intrarea in canion, lumea s-a oprit la "pick-nick", fleicile si micii sfaraie deasupra carbunilor incinsi langa lazile cu bere. La un moment dat, intram in padure, incepe salbaticia. Intalnim grupuri-grupuri de parinti cu copii. Se pare ca avem de-a face cu un canion pietonal al familistilor. Drumul prin padure e grozav, in mod normal, pana la canion, nu faci mai mult de 40 de minute, dar drumul poate dura si-o ora, din cauza opririlor dese pentru sedinte foto. Apare si-o cascada in trepte. Si un pod din lemn. In sfarsit, am ajuns la "Casa de bilete", intrarea in canion e 10 lei... "Atentie, a plouat, pietrele sunt alunecoase! ", ni se spune. Incepe urcusul pe scari si pe bare metalice. Aici, e mai greu. ”Uff, iar am mancat prea mult la micul dejun! ”. Cu fiecare pas, suntem tot mai aproape de cer. Ajungem si la o zona mai ingusta, lumina de-abia se strecoara printre stancile alburii. Urcam de-a lungul unei cascade, care uneori te cam stropeste, luati cu voi impermeabilele! Ajungem si la a “7-a scara” si parca ne pare rau ca acest canion n-are mai multe trepte. Drumul de intoarcere ni se pare mai usor dar cand ajungem la sosea, parerea de rau, aproape ca se transforma in jale. Bucuria muntelui se transforma brusc, in nici o ora, in peisajul anost dar necesar al unei sosele. Cat de repede se poate trece de la extaz la banal, de la salbaticie la civilizatie.

De-a lungul anilor, am strabatut cateva canioane si chei din tara, Cheile Rametului, Cheile Varghisului, Cheile Bicazului, Cheile Turzii, Cheile Ordancusei, Cheile Dambovicioarei, Cheile Valea lui Stan, Cheile Zarnestilor, Cheile Rasnoavei, Portile de Fier, Cheile Nerei, Cheile Gradistei. Fiecare despicatura montana mai sus amintita, e frumoasa in felul ei, fiecare colt de natura a ramas salbatic, toate cheile si canioanele au devenit rezervatii naturale si ecologice, as reveni oricand in fiecare dintre ele si cred ca, de fiecare data, m-as bucura tot atat de mult, ca si cum le-as vedea pentru intaia oara. Poate doar la Cheile Gradistei nu m-as mai duce, caci acestea s-au “urbanizat” prea mult. Peste tot, omul n-a intervenit decat atat cat trebuie, prin scoabe, lanturi sau podete metalice, pentru a facilita ascensiunea sau strabaterea lor. "Canionul 7 scari" e destinat, cred eu, incepatorilor. Sau celor care si-au propus sa faca un tur al tuturor cheilor din tara. Sunt vreo 30. Ar fi bine sa inceapa cu aceste chei si sa lase Cheile Valea lui Stan sau ale Rametului, spre exemplu, mai la urma. Canionul celor 7 scari si drumul pana la ele, nu sunt greu de gasit si strabatut, cu exceptia unor portiuni prin padure, care sunt “in panta” si pe unde e "musai sa treci", urcand sau coborand, uneori peste radacinile groase ale arborilor. Parcarea pentru masini e destul de aproape de intrarea in canion iar urcatul scarilor din canion, nu e chiar atat de anevoioasa, e ca si cum ai urca pe scarile unui bloc de 10 etaje (doar ca scarile de metal din canion sunt ceva mai inalte), sau precum ai urca pana la etajul II al Turnului Eiffel din Paris. E bine sa ai un rucsac cat mai usor in spate.

In loc de final

Asadat fratilor, hai, saltati din fotoliul moale si veniti in codrul verde, la izvor/Caci sunt convins ca de stanci, cascade si drumetii, va este iarasi dor/Nu mai stati toata ziua cu ochii-n internet si-n televizor/Caci viata e scurta, trece repede, totu-i efemer/Si-au mai ramas atatea carari neumblate, suspendate intre pamant si cer!

@Web, te rog videoclipul, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=r6UdD_Rw4sU

---

VIZUALIZĂRI: 1358 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI