21 de tiroliene, 7 scari

TIPĂREȘTE

Scriu aceste randuri pentru ca eu sincer cred ca este o destinatie care trebuie promovata, care este accesibila tuturor (fiind in centrul tarii) si care merita vizitata!

Despre drumul pana la locul unde lasi masina s-a mai scris, dar ar fi de punctat ceva: nu exista niciun indicator clar, prin care sa iti dai seama ca trebuie sa faci dreapta daca vii dinspre Predeal, sau stanga, daca vii dinspre Brasov. Spun asta pentru ca desi mai fusesem in urma cu vreo 5 ani la canion si intre timp am mai trecut prin dreptul acestei iesiri spre Dambul Morii de j’de ori, am avut nevoie de gps ca sa nimerim locatia. Nu mi se pare normal ca un astfel de loc sa nu aiba parte de promovarea pe care o merita si sa nu existe muuulte indicatoare cu “Canionul 7 Scari”.

In sfarsit, shimband stilul scrierii… Daca tot reusesti sa nimeresti intrarea din drumul national, acu’ ia de cauta sa iti parchezi masina. Si asta pentru ca parcarea existenta e sublima, dar lipseste cu desavarsire! Iti poti lasa masina pe unde poti, pe marginea strazii sau pe cele 2-3 strazi laturalnice, oricum nu conteaza decat pentru tine si tine doar de bulanul fiecaruia unde isi lasa masina.

De aici incepe traseul catre canion… Sperand ca toti/toate au lasat ciocatele si tocurile in portbagaj – o sa va dati seama pe drum ca nu chiar toti, dar asta e alta discutie – o luati usor pe un traseu aparent usor, de vreo ora, spre canion. Iara dupa ce mergi asa catinel si te bucuri ca nu ai nimic de urcat, te mai proptesti pe la masutele de pe malul raului sa mai tragi vreo bere din ghiozdan, ti-ai tras cateva selfie’uri pe la minicascada… incepi sa urci usurel-usurel, pana ti se inmoaie gladiolele. Iar cand crezi ca nu mai poti si ca ai scapat, ajungi in luminisul unde se afla capatul tirolienei. Wow, cand vezi ca toata lumea zboara deasupra testei tale zbierand, ca e plin de kinderi si insotitori care posteaza “my treasure at seven stairs” sau “flying like batman – mamuca e mandra de u”, incepi sa te bucuri cand afli ca nu aici e canionul, ci mai ai de urcat pana la dansul. Si-o luati de la capat, cu gladiolele tremurand din ce in ce mai tare, injurand urcarea (cine naiba a mai pomenit sa urci, daca esti la munte?) pana la urmatorul popas, cabanuta aia unde trebuie sa va hotarati daca vreti sa va dati in tiroliana sau daca vreti sa urcati pe canion – culmea, tot nu ati ajuns la canion, nici acum. Dar cum hotararea nu e usoara si necesita ceva timp de gandire, macar va bucurati ca aia in dilibau acolo sus au bere si puteti sa profitati de un timp de odihna, imbogatind colectia de cutii goale sau chistoace de pe jos.

Daca in sfarsit v-ati hotarat ca nu ati venit pana aici degeaba si vreti sa urcati, renuntati la o bere si jumatate de persoana si achitati omuletilor de la cabana contravaloarea licorii in lei, la cursul berii in varf de munte – primind in schimb o bratara all-inclusive (include ceva febra musculara, ceva apa pe ceafa la scara a’ mai lunga si ceva “morcovel”, pe alocuri). Si cand va pregatiti sa mergeti pe canion… surpriza: mai aveti de urcat un delusor, numa’ bun sa va aduca aminte de gladiolele alea inmuiate de mai devreme si sa va faca sa incepeti urcusul scarilor cu tremur in tulpina.

Bunnn, ai urcat si ultimul deal si ai ajuns langa cel mai ciudat foisor vazut vreodata, intrebandu-te cum naiba asa maretie de foisor nu are gratar (bine ca ai lasat micii in lada, in masina, ca altfel ii carai degeaba pana aici). Asa ca mai bine prezinti bratara, (poate nu ii ignori pe bizonii aia grasi din fata ta care il injura in cel mai josnic mod pe bietul om ce nu le permite accesul cu bete de treckilng si incaltati in sandale) si o iei catinel catre motivul sosirii tale aici. Cum “care motiv”? Canionul, bre!

Revin la persoana I… Daca ultima oara cand fusesem canionul figura inchis (l-am prins dupa o viitura), urcarea si traversarea lui pe podete cu scanduri din 2 in 5 plus scarile tremurande dand nastere la mai multi morcovei decat ar fi putut papa o turma de iepuri si am renuntat a urca la scara cea mare, de data asta l-am regasit… gigea! Traverse anti-alunecare si scari din otel zincat, nimic nu tremura, puteai privi peisajul fara riscul de a-ti mutila corpul. Traseul este… nici usor, dar nici greu, depinzand putin si de gladiolele descrise mai sus :) Cu o incaltaminte decenta nu risti sa ramai blocat/a cu tocurile in rizurile traverselor si daca rezisti sa urci la tara de 7 ori consecutiv pana in pod, reusesti sa urci si aici. Nu mai scriu acum de diferenta de nivel de 58 de metri, de adancirea in conglomeratele cretacice sau de calcarele jurasice, ca le gasiti singuri pe net. Dar nu ma duce exprimarea cat ar trebui ca sa descriu privelistea absolut superba din canion si senzatia traita acolo. Poate unii ar spune: “piatra si niste apa, ce dreaq e misto? ”. Pai au fost altii la Roma si au vazut doar pietre, de ce le-as raspunde? Este un loc unde mi-as petrece ore intregi, daca n-as fi “traversat” de alti admiratori ai muntelui (multi cu copii miiici) sau de bizoni de weekend. Hai ca am luat-o pe campii (sau prin canion :)) si am deviat. L-am urcat, ne-am pozat, am admirat, am scapat neudati la scara cea mare si am crezut ca incepe coborarea spre locul ala unde aveau bere, dar neah… mai urcam putin si fara scari, sa nu ne iesim din ritm. Si urcam, si urcam, si toti copilasii fugeau pe langa noi… si in sfarsit, coboram vreo 20 de minute pana la locul cu hidratarea, ala unde cedaram cate o bere si ju’ma mai devreme, ca sa ne deshidratam urcand.

Doar ca nu ne-a ajuns, ca imediat de am dat de gustul hameiului au inceput sa revina si amintirile cu drumul parcurs de la un anume luminis pana acilea sus si brusc cineva de langa noi a avut o revelatie: De ce naiba sa coboram pe jos, sa ne rupem gleznele sau alte lucruri folositoare omului? Nu mai bine o dam pe tiroliana? . Io, care azi “sarbatoresc” anul de la fractura mea de glezna de anul trecut din la Mamaia (d’aia prefer Grecia :)) ), desi singura experienta cu firele pana acusa fuse aia din troleu, ce mi-am zis? Ce naiba poa’ sa faca dracia asta? Trebuie doar sa conving Pufoshenia sa se lase in voia firului si gata. Nu ne-a omorat pe noi toata Portaventura, nu ne face nici un amarat de cablu. . A tinut vrajeala si hop am mai lasat la omuleti inca 7 beri de persoana, am aratat o poza a buletinului avuta pe telefon (cine naiba are buletinul la el in varf de munte?), am semnat niste hartii si gata. Pus casca, pus manusile si hamul si… teapa! Ca in loc sa o iei in jos pe cablu, o iei iar la pas in sus, fix pe dealul ala de iti dadeai sufletul mai devreme mergand catre intrarea in canion – de acolo incepe traseul doamnei tiroliana.

Acum ok, dupa ce ca nu ma suisem in viata mea pe o dracie d-asta, macar stiam ca dansa pleaca din punctul A si ajunge la punctul B, unde te bucuri ca poate ai scapat intreg… sau nu. Numai ca asta pleaca din punctul A si depaseste aproape alfabetul, ca ajunge pe undeva pe la punctul P, fiind un fel de sampon-gel de dus-sapun-pasta de dinti-detartrant-deodoratnt wc-axion-otrava de gandaci-etc, pana la 21. Adica nu-mi ajunse mie ca urcai pana aci, ca ma chinuii sa ma catar pe toate treptili, sa urc muntili si sa il scobor, sa imi conving Pufosenia ca e simplu si ca se termina repede? 21 de bucati tiroliana??? Peste 2 kilometri lungime, prin/spre/peste pomi? Douazecisiuna? Moaaaaaaaa. Traseul nu este extrem de greu, cu exceptia a 2 portiuni in care “aterizezi” in varful unui brad si trebuie sa il cobori ca sa poti continua; aici ti se inmoaie si mainile, ca gladiolele erau deja lesinate de mult – dar daca pe prima nu o stii si nu o prea vezi, pe a doua o poti ocoli macar :) Bine, sosiri si plecari din pomi si de la inaltime mare sunt destule, dar macar nu trebuie sa te dai jos din copac - ai ajuns, “o dai pe dupa visin” si pleci mai departe. Nu e de gluma cu masurile de siguranta, inaltimea la care se afla multe dintre plecari e semnificativa, iepurasii ne-au cam insotit pe intreg traseul. Mare atentie la coborarile lungi, unde se prinde viteza!!! Eu la cea mai lunga, de vreo 300 de metri, am ras un mare umar in pomul care ma intampina si am scapat printr-o minune de o alta “aniversare” a unei fracturi (de deget la picior, de data asta) – un pic de frana pe fir, cu mana din spate si e totul “safe”. 21 in 1, e cel mai tare concept pe care l-am vazut si probat vreodata! Sosirea se face in locul ala de unde isi posta lumea kinderii mai devreme – predai echipamentul si hartiuta pimita sus la plecare si gata, ai scapat!

Drumul pana la masina e doar o relaxare a muschilor fesieri (fortati de la morcovul de la tiroliene) si o relaxare a creierului, amintindu-ti tot e ai facut in ultimile ore. Acum doar ne cautam masina, trecem pe la punctul de hidtatare si ne pornim mai departe, avem atatea lucruri frumoase de vazut. Tuturor ce au ajuns pana aici cu cititul, va este deja clar ca destinatia este de vis si as recomanda-o intotdeauna, oricui. Celor care n-au ajuns aici nu pot sa le spun decat ca n-au pierdut nimic, nici macar timp :))

Si clasicul … VACANTE PERFECTE!!!

---

VIZUALIZĂRI: 3558 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI