ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.08.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 28.08.09
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 adulti ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Canionul 7 scari - o capodopera a naturii accesibila aproape oricarui turist !

TIPĂREȘTE

Dupa mare merge putina racoare la munte nu? Inarmati cu un ruxacel in care am aruncat ceva dulciuri, o sticla cu apa si un prosop parcurgem drumul de la Moeciu unde suntem cazati pe traseul Paraul Rece (varianta din Rasnov) trecem prin Predeal si apoi Timisul de Sus (Dambul Morii) unde parcam…... ; zarim si niste corturi aruncate in poienita unde curge un paraias …

Masini …multe …parcate haotic pentru ca asa e pe la noi iar ce m-a deranjat profund a fost faptul ca aceeasi imagine locala de santier si cu gunoaie distribuite piramidal la baza unui stalp tronau identic ca anul trecut cand am fost in vizita (2009) de parca nu le-ar fi ridicat nimeni de atunci…. Zarim un indicator …apoi o harta pe care o pozam si …. hai la drum!!!

Pana la Canionul 7 scari se ajunge facand o drumerie superba prin padure de cca 1 ora si 15 min (cu pasul larg si mai putin) si paralel cu un paraias de munte cu apa cristalina si rapida in curgere…... Amenajat cat sa-ti fie drag sa mergi, traseul este bine indicat si potecuta ajuta turistul cu podete, scari improvizate dar sigure, ……... apoi aliati ne devin pana si radacinile de suprafata ale copacilor din drum – adevarate scari la urcusiri si coborasuri …. Nu e cald, padurea isi face pe deplin datoria cu o racoare placuta si un aer curat de munte…... turisti …... ooooo, o multime (inclusiv copii) semn ca locul e foarte cunoscut si…... iata-ne ajunsi!!!

Canionul 7 scari. De ce se numeste asa? Pai sa detaliem …. dar o voi face pe limba mea, caci dupa ce am citit panoul local cu denumirile stiintifice din geologie si amanunte privind stratificarea marmitica cu diaclaza si vechime cretacico-jurasic-cuaternara …... (de parca pe acolo merg doar studentii la geologie), …… neuronii mei din partea occipitala „au provocat la tenis” pe cei din partea frontala, „fileu” devenindu-le cea parietala …... ;

Deci …. , e vorba de doua formatiuni stancoase mari care formeaza canionul propriu-zis de cca 150 m lungime, strabatut de un paraias acum „grasut” de la ploi si care in anumite locuri cade in cascade spectaculoase. Trecerea se face parcurgand in urcare 7 scari (montate de alpinisti, candva vopsite in rosu) si legate intre ele prin podete; ambele (scarile cu podetele) sunt partial intretinute, se mai balangane din cand in cand, ici colo cate o barna lata lipsa in podetele si asa inclinate …... dar va sfatuiesc sa nu priviti prea mult printre ele ca inima o sa va sparga dintii iesind in zbieretura pe gura, ca la un ceas cu cuc!!! Evident ca de frica imi bataiau involuntar picioarele dar in fata sotului ma dadeam viteaza si ……. iata-ma ajunsa la ultima scara, apoi mai departe padurea; daca drumul se continua inca o ora se ajunge la o cabana. Evident am facut cale intoarsa…… Pai la dus ca la dus, dar la intoarcere mirelutza era sa ramana „ mascota” canionului; ……. Cu un curaj de soricel care vrea sa fugareasca o pisica …. m-am mentalizat aducandu-mi aminte de scarile de la Pestera Scarisoara unde inima mi-am recuperat-o jos de prin tufisuri (asa eram de alba la fata). Asadar, la intoarcere am reusit cu un curaj comparativ cu cel al lui Napoleon Bonaparte cand pleca la razboi sa merg viteaza pana la cea mai inalta scara (35 mentri) … a treia pare-mi-se, in sensul de urcare si ……. aici am lasat sotul sa demareze. Numai ca atunci cand am vazut cum face uta – uta sub greutatea lui de ursulet am inceput sa analizez pironii in care era prinsa biata scara si curioasa ca o virgina sa vad „cum e” am privit timida haul din fata mea …... ; evident inimioara mi-a reintrat in dans sarbesc …... si …... asa mi-am adus aminte fulgerator de Maica Domnului cu Pruncul si Sfantul Anton, mi-am inclestat toate cele 10 degete cu unghii proaspat ojate pe metalul ud al scarii si hai usurel la vale…... ; A fost pentru prima data in viata mea cand am avut sentimentul ca am fundul mare si ca atarna …. ; ma simteam grea cu cele 60 kg ale mele de parca aveam o tona, fiecare treapta era o etapa in aterizarea mea vie si nevatamata iar spre finalul „parasutarii” apa cascadei incepea sa ma plesneasca obraznica peste partea dreapta a trupului …. dar bine ca nu am facut pe mine ca sa fiu uda toata……

La dus si la intors in adevarate pozitii de hatha yoga pozam …... , aveam o figura de gladiator care a scapat inca o data cu viata din crancena ”batalie” si sentimentul revenirii pe teren mai prietenos a fost ca o descatusare …. Intreaga adrenalina care m-a perpelit si s-a preumblat cu tupeu prin venele mele acum imi oferea o senzatie de „orgasm turistic „ (pe care vi-l recomand cu prietenie) …. si la final chiar m-a calarit putin mandria vizavi de fapta mea „eroica”;

Sunt gata oricand sa reincep acesta aventura cu alta ocazie!!! Nu e asa periculos cum pare, dar senzatiile traite sunt unice…. Atentie insa! Bocanci de munte sau adidasi adevarati altfel……o sa va para rau ca nu v-ati nascut …... pasari!!!

Am revenit la masina incantati de isprava noastra, delectati la max. si cu sufletul plin de incantare pentru peisajul local intalnit…...

Vreti sa uitati pentru cateva ore de seful vesnic nemultumit sau plata intretinerii? …. vreti sa faceti miscare si sa cunoastetiu locuri inedite dar accesibile?

Mergeti la Canionul 7 scari din jud. Brasov, Muntii Piatra Mare, zona Predeal, comuna Dambul Morii.

MERITA!!!

Pozele completeaza review-ul.


[fb]
---
Trimis de mirelutza in 25.08.10 11:28:24
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7323 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

40 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mirelutza); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 parcarea locala ( daca poate fi numita asa ) ; foarte multe masini desi era zi de luni.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14900 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

40 ecouri scrise, până acum

magdalena
[25.08.10 12:03:54]
»

Felicitari pentru impresii! Un loc pe care mi-l propusesem sa il vizitez!

dartax
[25.08.10 12:15:06]
»

Pai daca vrei sa scapi de sef, ia-l cu tine si "ajuta-l" putin pe-acolo ...

krondia*
[25.08.10 12:25:00]
»

Canionul este un monument al naturii spectaculos, foarte căutat în special pe timpul verii, zona de agrement de la Dâmbul Morii fiind preferată de braşoveni tocmai datorită distanţei mici de Braşov, doar 5 km, comuna Dâmbul Morii fiind chiar la ieşirea din Braşov. Din DN1 urmează Timişu de Jos, Timuşu de Sus şi apoi Predeal. În "tinereţe" mergeam pe jos din Braşov până la Canion, dus-întors şi chiar mai sus, până la Platoul de pe Piatra Mare de unde ai o privelişte superbă asupra întregii zone. Mă bucur că ţi-a plăcut. Foarte plastică descrierea, în acelaşi stil inconfundabil.

presario
[25.08.10 12:30:26]
»

mirelutza, te-ai facut alpinista ?

Asteptam pozele.

pepsi70ro
[25.08.10 12:42:09]
»

Si eu, si eu pozele alea in diferite pozitii

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[25.08.10 12:55:18]
»

Amanuntit review-ul tau si palpitant descris.

Drept pentru care te altoiesc cu un SB asa, ca de revenire (a mea) din concediu. Sper sa-mi fac timp sa desert si eu tolba cu amintiri din Budapesta, Oradea, Arad, Timisoara, Valea Oltului, Slatina...

Intreaga adrenalina care m-a perpelit si s-a preumblat cu tupeu prin venele mele acum imi oferea o senzatie de „orgasm turistic „ (pe care vi-l recomand cu prietenie) …. si la final chiar m-a calarit putin mandria vizavi de fapta mea „eroica”;

Limbajul tau alambico-plastic ma face sa cer mai multe amanunte referitoare la acea senzatie precizata in paragraful de mai sus, pentru care ma rusinez s-o pronunt. Rogu-te fii mai explicita, daca tot ne-o recomanzi cu prietenie (senzatia )

mirelutzaAUTOR REVIEW
[25.08.10 13:06:21]
»

@dana draga: ca sa ai "orgasm turistic" trebuie sa cauti aventura... ; te ia mai intai pe sirea spinarii... ; simti o raceala usoara cu amortire care iti creeaza senzatia ca ai cocoasa... ; ochii iesiti din orbite ca la melc se rotesc in jur incercand permanent sa gaseasca ceva de care sa te apuci cu mana desi o ti deja pe balustrada... ; urechile vajaie de vuietul apei si falfaie ca la elefant... ; picioarele sunt ca rotile de la caruta, abia se misca... ; glasul iti devine ca de primadona si fiecare sunet scos este un amalgam de vocale "emise" de un bebelus... ; mintea repeta intr-una rugaciuni sincere demne de o maicuta devotata... , iar la final... simti ca plutesti ca un fluturas!!!

ascent
[25.08.10 13:57:54]
»

Un review pe care il citesti cu placere - este si practic si util si comic ... Felicitari si un vot si din partea mea !

mirelutzaAUTOR REVIEW
[25.08.10 14:11:44]
»

web , poti sa-mi validezi pozele ( ma refer la punctaj ) ? multumesc.

Admin
[25.08.10 14:41:40]
»

restituit PMA pozelor (au fost luate "mecanic" / "mecanizat" de program, in mod nejustificat; in opinia mea mea le merita)

ciocani elena*
[25.08.10 15:18:04]
»

Nici nu stiam ca exista asa ceva la noi in tara, frumos, 400 pma si de la mine iar poza nr 21 e cea mai faina. Apropo, de acum sotiile o sa ceara sotiilor sa viziteze Canionul Sapte Scari nu de alta, dar sa simta si ele cum e acel "orgasm turistic".

georgiana
[25.08.10 15:22:31]
»

Mirelutza draga, ai mila de noi!!!

Sunt la lucru si sunt singura si rad ca proasta citind review-ul si ecoul de mai sus. Daca intra cineva si ma vede razand in halul asta de una singura o sa spuna ca am luat-o razna, cam devreme!

Deci, no coment!

Il mai citesc a 3 a oara.

Vrei si voturi, sau doar sa ne binedispui/?

laurentiucapac
[25.08.10 15:28:02]
»

@mirelutza,

Multumim pentru lectia deschisa ;

Cum trebuie sa avem un orgasm...turistic.

Felicitari pentru review

Sanziana
[25.08.10 16:14:40]
»

vad ca toata lumea e la ora de "orgasme")))Noroc ca la majoritatea e liniste la munca si nu va prinde pe niciunul sefu sa vad cum explicati atata euforie.

Mirelutza, pai se poate sa pui asa review in toiul saptamanii? Penalizare cu 400 de "orgasme turistice"

mirelutzaAUTOR REVIEW
[25.08.10 16:33:43]
»

la mine seful e in CO hi hi, dar cum spunea dartax... il astept sa vina ca sa-i fac o invitatie la 7 scari (buna idee)... ; apoi daca leafa mi-a scazut cu 40%... tot cu atat am redus si eu munca... ; daca mai pun comportamentul sefului plus "amenintarea" schimbarii organigramei din care mai pierd 25% la salariu... nu e de mirare ca am ganduri de duca din iarna-primavara si sa nu mai aud in viata mea de sectorul public...

ascent
[25.08.10 19:38:58]
»

@mirelutza - si tu esti bugetara? Acum imi explic eu de ce ai atata umor ...

georgiana
[25.08.10 21:17:09]
»

La finalul anului vei concura cu @Alex Macedo, sau veti fi amandoi la egaliatate -pentru titlul de ''Cel mai nostim review din 2010'', am drepate, dragi colegi?? Acum il citesc a 4 a oara, sotului...

trandafir 1970*
[25.08.10 21:50:51]
»

De multe ori am spus ca Afa este prilej de decretire a fruntilor, insa tu azi, draga@mirelutza, ai fost... cireasa de pe tort! Acum, dupa acest"preludiu" sa nu ne lasi sa ne racim, asteptam un nou "orgasm montan", ca vad ca a inceput sa-ti placa (pe carari de munte!)

Primeste cel mai bine-dispus vot!!!

Andox
[25.08.10 22:12:43]
»

mirelutza ai uitat sa ne spui scorul la meciul de tenis . Hai nu ne mai perpeli , spune-ne care neuroni au castigat.

georgiana
[25.08.10 22:19:12]
»

@andox,

Mirelutza cred ca doarme si ne tine pe toti in suspans, visand alte modalitati de a-si recupera inima ''din tufis''!

presario
[25.08.10 22:26:01]
»

Interesante chestiile astea cu "orgasm turistic", "orgasm montan"...

Oare o fi existand si "orgasm de mare/ocean"?

(Deja intram la filozofari turistice de AFA)

dannek
[25.08.10 22:28:37]
»

@mirelutza

Daca il inviti pe seful la un ogasm turistic, dupa ce se consuma (orgasmul) ai doua variante ori iti da preaviz ori te promoveaza.

Depinde de final!

Incalzirea ai facut-o acum depinde cit de mult il cunosti pe seful .

Conform Wikipedia Orgasmul este rezultatul final apărut ca răspuns al activității ciclice din timpul actului s... și poate fi obținut de ambii parteneri. Orgasmul este caracterizat ca o plăcere fizică intensă, controlată involuntar de sistemul nervos autonom

Depinde si ce iti doresti poate vrei preaviz decit sa ingrosi randul bugetarilor care au leafa mai mica cu 25% (apropo am auzit ca o sa ne dea si 5 zile fara plata lunar pina in 2011)

georgiana
[25.08.10 22:36:41]
»

@Dannek,

Banuiesc eu ca in cazul ei partenerul e...natura!

presario
[25.08.10 22:39:53]
»

Si ar trebui sa ne mai lamureasca daca orgasmul a fost 100 %, sau 60 %, sau 75 % ?

georgiana
[25.08.10 22:42:06]
»

@presario,

a completat in stanga %!n-ai vazut?

presario
[25.08.10 22:46:22]
»

Am vazut aia, dar zicea mai sus ba ca i-a luat 40 %, ba ca i-a luat inca 25 %, sa ne lamureasca exact cum sta treaba.

mirelutzaAUTOR REVIEW
[26.08.10 09:17:29]
»

@andox - scorul la tenis? pai cand intelegeam cate un cuvantel din panoul afisat... toti neuronii aruncau"rachetele" si se ingramadeau intr-un loc ca la rugby... ; evident am plecat rapid spre canionul meu ca stimabilii sa nu dea cumva in... biliard...

@presario - sunt convinsa ca exista si orgasm turistic provocat de mare/ocean... ; banuiesc ca atunci cand vezi imensitatea albastra din jurul tau cu cate un yacht fain ici colo... iti vine sa gemi de satisfactie si... fara frica vecininilor ca te-ar putea auzi...

@danek - daca imi invit seful la canion cu siguranta voi avea... orgasm turistic succesiv... ; primul este reprezentat de aventura descrisa voua si al doilea cand l-as vedea cum se rostogolste urland in cascadele canionului dupa ce ii pun... piedica;

@presario - in natura am avut 100% iar la serviciu ma chinuiesc eu de 12 ani eu sa-mi satisfac seful si nu reusesc (de fapt nimeni nu reuseste)...

@ciocani elena - daca Marele O e o nebuloasa pentru unele cupluri, canionul 7 scari poate provoca divorturi... nu-i gluma... ; gandeste-te ca e vorba de un "instrument" de 150 m lungime...

@georgiana - e singura care stie Exact ce spun....; numai sa pronunti cuvantul Grecia si.....pluteste.

biancuta
[26.08.10 09:26:18]
»

Mirelutza, inedit acest review! Vad ca citirea lui a provocat o reactie interesanta! Felicitari!

Ellada_sagapo
[26.08.10 19:36:46]
»

@presario

"Oare o fi existand si "orgasm de mare/ocean"?

Bineinteles ca exista orgasm de mare, pentru ce credeati voi ca iubesc eu Grecia cu asa pasiune?

Si orgasmul asta, eleno-maritim e cel mai al dracu, pentru ca e multiplu!

Nu mai pun la socoteala ca limba greaca este cel mai bun afrodisiac, unul "auditiv"!

Hai ca daca ne "aude" webmasterul ce scoatem pe gura, ne cenzureaza!

Nu de alta, dar il avem pe "pustiulica" de 14 ani si poate si alti minori care scriu pe site, si pe care ii invatam la prostii!

Nu ii prostim, doar le dezvoltam simtul turistic!

Draga Mirelutza, 400 de pma de la mine, si de la Dumnezeu 400 de orgasme turistice elene, din alea multiple, sa se auda cum te bucuri de ele tocmai din Pitesti!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster20*
[26.08.10 20:21:50]
»

Un review savuros, care a lasat imaginatia sa zboare. Sa ne concentram totusi pe tema turistica.

magdalena
[26.08.10 21:45:03]
»

Acum am citit si eu ecourile, nu stiam de ce mi s-a umplut casuta cu ele!

Cand e vorba de placeri culinare sau...turistice, ce va mai ambalati!

@mirelutza, ai facut o descriere in ecou ca rad de una singura!

Si ca sa respectam indicatia webmasterului20, acest loc "inedit, dar accesibil" merita vizitat, macar pentru a experimenta orgasmul cu pricina!!!

presario
[27.08.10 09:26:57]
»

webmaster 20 - se pare ca la acest canion concentratia "orgasmica" este mai mare decat concentratia "turistica".

PS - deci mirelutza are un sef "din acela"

raduu1972
[29.08.10 17:43:40]
»

Viata fara poezie... e pustie... orgasm montan... orgasm oceanic... frumosa descrierea. 400pma orgasmice...)))))

Alina Morar
[03.09.10 21:25:57]
»

Vad ca am de recuperat multe review-uri. La ce viteza se scriu, nu apuc sa le citesc pe toate.

Am citit, m-am amuzat foarte tare, i l-as citi si la sot, dar se uita la meci si asa as vorbi de una singura.

Cred ca acum cand iti aduci aminte si tu razi, asa-i?

mirelutzaAUTOR REVIEW
[03.09.10 21:37:16]
»

Asa-i draga Alina .

aida.alecu*
[05.09.10 10:09:52]
»

Felicitari! Ai pus toata sarea si piperul necesare in rw asta! O lectura placuta ce descreteste fruntea si te duce in alt loc ce intr-adevar crezi ca nu exista la noi ci undeva intr-o poveste!

Cat despre titlul rw...l-as schimba! Canionul nu e accesibil prea multor persoane! Cei ce merg acolo cu odrazlele nu au decat sa le tina in carca sau sa le suspende de ceva in aer!!Am fost acolo si abia te poti descurca singur! Unele trepte presupun intr-adevar pozitii!!

artemisa24
[06.09.10 20:03:40]
»

Si eu sunt bugetar/a si sunt total de acord cu “orgasmul”, de orice natura ar fi el. Webmaster, nu ne trage de urechi…mai facem si noi haz de necaz in vremurile astea de criza…

lottee7
[14.10.10 17:58:11]
»

Sunt foarte multi ani de cand mi-au promis parintii ca vom vizita Canionul 7 Scari. N-au facut-o... Dar, poate voi reusi sa-l vad acum, cu fiul meu. Crezi ca e accesibil in luna noiambrie? Normal, daca vremea este potrivita drumetiilor.

Si pentru tine: m-ai bine dispus. Esti foarte nostima!

adri-nico
[19.04.12 23:45:49]
»

Dupa ani si ani...

Am gasit si eu acest review si am gura pina la urechi, de ris, normal!!!

Ca de orgasm, e criza... (inca)

Mi l-a recomandat o prietena draga si miine am sa ii multumesc pentru ca am ris de m-am cocosat... (cocoasa aia din review)

FELICITARI!!!

MCM
[07.08.12 21:02:11]
»

tot @pepsi70ro m-a trimis si la tine, ca si la @urjanclaudiu, cu rw lui.

Sa vad daca am inteles bine: "ooooo... dans sarbesc....... unghii proaspat ojate... orgasm turistic... si la final chiar m-a calarit putin... senzatiile traite sunt unice... iar la final... simti ca plutesti ca un fluturas!!! "

Definitely, I'm in.

Ce faina doamna esti! Halal!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
19 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, aida.alecu*, Alina Morar, artemisa24, ascent, biancuta, ciocani elena*, dananecula, dannek, dartax, Ellada_sagapo, georgiana, krondia*, laurentiucapac, lottee7, magdalena, MCM, mirelutza, raduu1972
Alte impresii din această RUBRICĂCanionul 'Şapte Scări' [Dâmbu Morii]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.091635942459106 sec
    ecranul dvs: 1 x 1