GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O gură de aer curat + piscină
Am ales să petrecem un weekend la munte, de ziua copilului, care a fost de acord să renunţe la petrecere, tort şi cadouri, în schimbul a 2 zile (aproape) de bălăceală şi tobogane.
Am căutat ceva aproape de casă (Sibiu), ok ca preţ, şi posibilitate de piscină cu apă caldă, eventual la interior, având în vedere că vremea se anunţa instabilă.
Întrucât ne-am hotărât în ultima clipă (joi pentru vineri), nu am mai găsit camere decât în corpul Căciulata, la etajul 11. Ceea ce nu a fost tocmai rău...
Am ajuns vineri după amiază, am stat aproximativ 15 minute la dispecerat, pentru a fi repartizaţi, apoi, la recepţia hotelului, am fost cazaţi imediat. A fost ok, ne aşteptam la mai rău, având în vedere perioada şi gradul de ocupare a complexului...
Am avut o cameră dublă, cu pat suplimentar pentru copil, cu vedere spre Olt şi munte, priveliştea foarte frumoasă.
Condiţiile de cazare au fost ok, camera curată, baia la fel, mobilierul este în stare bună. Prosoapele erau uşor uzate, lenjeriile un pic mai noi. În baie am avut şi articole de toaletă, nu cine ştie ce, săpun şi gel de duş. Este un hotel de 3 stele, dar mai econimice, ca să zic aşa. Per total însă, corpul Căciulata este superior corpului Oltul, unde am mai fost cazaţi cu altă ocazie.
O singură problemă am avut, dar s-a remediat într-un interval relativ scurt, sâmbătă dimineaţa, când ne-am trezit, nu curgea apa. Se schimba apa la una din piscinele complexului, astfel că scăzuse presiunea, dar, după micul dejun, s-a rezolvat.
Am avut cazare cu demi-pensiune, în sistem de fişă cont, însă am depăşit lejer suma alocată. Mâncarea a fost bună, meniul nu foarte variat, feluri de mâncare simple, se vede că publicul ţintă este format din pensionari veniţi la tratament prin casa de pensii/persoane cu situaţii similare. Servirea a fost promptă, din nou ne-am mirat, căci ştiam din experienţa anterioară la Oltul, că trebuie să te înarmezi cu răbdare...
Ziua de sâmbătă am petrecut-o aproape în întregime la aquaparc, dimineaţa am avut vreme de plajă, după amiaza a plouat şi ne-am mutat la interior. Piscinele au fost cum le ştiam, apa caldă, numai bună pentru relaxare, dar nu foarte curată, iar asta se datorează şi turiştilor necivilizaţi, care nu respectă regulile de igienă... nu toţi folosesc duşul înainte de a intra în apă, nu toate doamnele/domnişoarele îşi strâng părul, etc. Pe de altă parte, cred că şi hotelul ar trebui să acorde mai multă atenţie acestui capitol, mai ales că permit accesul persoanelor din exterior, astfel că, la un moment dat, după prânz, ajungi să te sufoci în aglomeraţie, nu ai loc nici să păşeşti pe lângă şezlonguri... După ora 18, se mai eliberează, abia atunci simţi că mai respiri.
Seara am ieşit la plimbare, după ploaie, să respirăm aerul curat şi să luăm cina, având în vedere că deja epuizasem fişa de cont a hotelului.
Duminică dimineaţa am mai prins o poţie de bălăceală, înainte de check-out, fiind vreme bună, apoi, la prânz, a venit din nou ploaia...
Concluzia este că acest complex, cu aquaparc, poate fi o variantă accesibilă, dacă nu ai aşteptări foarte mari, şi îţi asumi condiţiile de trei stele pe care ţi le oferă.
Trimis de elise in 19.11.19 09:29:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elise); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.26580000 N, 24.31992000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 80&ridAnt=97737
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2023 Revelion — scris în 17.01.23 de liviuss din ALEXANDRIA - nu recomandă
- Aug.2021 Probleme cu parcarea auto. Platesti locul de parcare, dar nu-l ai asigurat. In camere nu sunt aparate de AC. — scris în 05.08.21 de Pelikan din TULCEA - nu recomandă
- Jul.2020 Un Complex Hotelier peste așteptări! — scris în 04.08.20 de istratescu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2020 Feriți-va de măgăruș!!! — scris în 19.01.20 de ogserbu din CISNADIE - nu recomandă
- Jul.2019 Hotel Caciulata — scris în 24.07.19 de Pionica din POPEşTI-LEORDENI [IF] - nu recomandă
- May.2019 Nu recomand decât baza de tratament — scris în 09.05.19 de ela52 din GALATI - nu recomandă
- Feb.2019 Referinte sejur Caciulata — scris în 21.02.19 de simona man din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ