Mai vrem

TIPĂREȘTE

O cabană aparent banală, situată într-un loc la fel de frumos ca multe altele din Bucovina.

Doar că, în cabana asta, pe lângă condițiile foarte bune de cazare (căldură din belșug, camere spațioase cu balcoane așișderea, curățenie că în hotelurile cu ștaif, decorul decent amintind la fiecare pas că "Dumnezeu preferă lemnul", o sală de mese ca un restaurant veritabil, un bar și o recepție șic, fotolii și canapele confortabile, o terasă imensă unde poți savura o cafea bună, o afinată super ori un trabuc alături de un pahar de vinars și te poți bucura deplin de priveliștea pădurii aflate "la o aruncatură de băț" în timp ce auzul îți este mângâiat de susurul pârâului ce trece taman prin curtea împrejmuită de un gard "bucovinean" străjuit, din loc în loc, de brazi tineri, dar viguroși) și parcarea imensă, pe lângă acareturile încă în curs de construcție și stivele de lemne de foc aranjate profesionist și acoperite gospodărește, pe lângă toate astea, zic, am întâlnit câțiva oameni care nu prea știu să facă "turism de complezență".

Oamenii ăștia te primesc "în cabana lor" ca în casele lor. Pentru ei nu ești turistul plătitor care trebuie mulțumit corespunzător conform sumei plătite. Pentru ei ești musafirul important, ba chiar (cum am simțit eu), o veche cunoștință reîntâlnită după foarte mult timp, pe care se bucură nespus să o revadă și căreia, cu drag, îi oferă absolut tot ce pot oferi. Nu doar mâncare, băutură, căldură și amabilitate convențională, ci un soi de bucurie ce aduce a prietenie.

De la proprietarul priceput, urmărind ca totul să fie "ca la carte", la băiatul lui (cel mai mic dintre copii, dacă am reținut/înțeles bine) care era peste tot (bar, restaurant, bucătărie) oricând aveai nevoie de ceva, orice, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu disponibil să răspundă la orice întrebare, să îți aducă ce dorești și ce nu dorești (din partea casei), de la doamnele care se ocupau cu diverse (recepție, pregătirea camerelor, curățenie etc.), pe care le-am găsit pe picior de plecare în seara în care am ajuns (prea târziu pentru programul lor obișnuit, dar prea devreme față de ora convenită, în prealabil, telefonic, pentru cazare), dar care nu au plecat până nu ne-am instalat în cameră și nu ne-au dat toate lămuririle solicitate, până la "doamna chef" (o femeie energică, roșie în obraji și mereu vrând să "împroaște" în jur cu zâmbete, vorbe frumoase și bună dispoziție) de la bucătărie, împreună cu ajutoarele sale de nădejde, care ne-au ghiftuit, pur și simplu, din prima seară 29.12.2021 și până în ultima clipă a plecării (02.01.2022 după amiază, după "tăiatul și pomana porcului", când proprietarul, pur și simplu, și minunat, și incredibil, nu voia să ne lase să plecăm, ci a insistat realmente de vreo trei ori să mai rămânem încă o noapte (totul IAR din partea casei), deși am explicat că am fi rămas cu mare bucurie, dar nu aveam cum și... aproape am plecat pe ascuns...), de la toți oamenii ăștia am luat, câte puțin sau câte mai mult, cu noi, un pic de bunătate, de speranță că noul an va fi ceva mai bun.

Am mai întâlnit oameni amabili, ospitalieri, de treabă, prin multe din locurile pe unde am umblat prin țara asta. Peste tot sunt unii oameni buni ca pâinea caldă iar alții mai... reci că berea de la dozator.

Dar aici, la Cabana Vitoria Lipan chiar prea toate au fost la superlativ.

Nu, nu asta nu e reclamă. Nu ne sunt rude, prieteni, n-avem interese financiare comune. Căutam pe net (ca atâția alții) un loc unde să petrecem câteva zile (inclusiv Revelionul), un loc la munte, destul de aproape de casă, cu prețuri decente și mai ales, un loc unde să fie acceptat în cameră câinele nostru care se sperie foarte tare de zgomotele petardele artificiilor, tobelor etc.

Am citit recenziile. O mulțime foarte bune. O grămadă. Dar am găsit și unele "grupate" foarte proaste care, printre altele, îl prezentau pe domnul Petru, proprietarul, ca pe un zbir, un ciufut, un rău, un patron chitit să "ia pielea" de pe turist. Niște dubii au existat. Știți cum e: degeaba citești o mie de lucruri bune despre cineva, dacă "vine unul și-ți bagă un ghimpe de îndoială".

În fine, am pus mâna pe telefon. Am întrebat despre câine în primul rând. "Avem padoc". Da, dar câinele stă în casă în perioada asta cu bubuitura. Se poate? "Se poate. " Am citit că perioada e de pe30 dec până pe 3 ian. Noi putem doar de pe 29 dec pe 2 ian. Se poate? "Se poate. " Am citit în ofertă că e vorba de all inclusive (fără băuturi alcoolice care sunt incluse doar de Revelion), puteți detalia în ce constă meniul? Dacă plătim totul în avans există vreo reducere? "Există. Cat despre meniul de fiecare zi și cel de Revelion domnule dragă, n-am eu acum timp să vă scriu în amănunt ce conține și despre ce e vorba, dar să fiți fără nicio grijă, să puteți dumneavoastră mânca și bea. "

Am lăsat pentru final partea despre bucate și udatul. De ce? D-aia. Gurmand fiind, a fost, totuși, catastrofal.

Catastrofal de mult și de bun.

La prânz și cină era asa, mai sărăcuț: trei feluri de ciorbă (rețineți... și la cină): de valuta, radauteana și încă una dă care nu mai știu ca n am consumat. Celelalte două? Arhisuperdelicioase. Felul doi? E greu de povestit. Multe tare. Tare bune. Sărmăluțe (cu o smântână grăsuță bine, dar gustoasă și pufoasă precum frișca) bucovinene (băi, nene, nu vă descriu că salivați excesiv). Sau pește (dorada ori biban) la grătar sau prăjit. Sau tochitură bucovineana. Cu de toate de casă. Sau medalion de pept dă pui cu hribi. Sau friptane (cefe, cotlete etc.) dă porc dă curte. Sau pui la ceaun. Sau încă vro două trei alte giumbușlucuri nesofisticate da' teribil de gustoase. V-am dzis că a fost așa, mai pă sărăkie.

Deserturi? Slab de tot. Prăjituri dă casă (d-alea gen doboș sau albă ca zăpadă, decât că multe feluri și culori). Sau poale-n brâu de la bucătărie, nu de la cofetărie ori patiserie. Sau papanași. Atât că iera criză.

Dimineața pe răcoare? Mai nik.

Un fel bufet suedez, da' fără farafastacuri di celea cu crenwursti în apă caldă/aburi sau cârnați de la Metro prăjiți în ulei. Doar o masă lungă cu nește platouase cat rotile da la fantani, cu porcării (tobă, caltaboș, sunculita, salamior dă casă, cașcaval autohton, branzica la fel, ceapă roșie, cârnăciori dă la mama lor etc.) alături de coșulețe cu painici proaspete, farfurioare cu untulet, chisele cu trei feluri de dulcețuri (nu gemuri) din caise, afine, zmeură, dar și având alături carafe cu suc de mere (crescute frumos la fața locului) și (surpriza surprizelor pentru mine) ulcele cu lapte bătut și lapte dulce caaald și buuun. Atât de cald, dar mai ales, atât de bun, încât am consumat în fiecare dimineață (iar eu nu beau lapte dă vro... să tot hie nește ani buni). Și în afara "suedezelor" astea, se putea comanda și la bucătărie oo fierbinți în toati felurili.

Dacă am uitat ceva, că sigur am uitat (dar nu cafelele), să mă uite relele.

Deci, cum dziceam: cu mâncarea cam subțâri; se mai poate lucra la asta. Spre exemplu, să hie la mese, lângă fructierele pline cu mere și niscaiva colebile, no-spa-uri, trifermente etc.

Petrecerea de Revelion? Nimic deosebit. Muzică live dă petrecere, vro patru-cinci-șase bande dă capre, urători cu toate strumentele (inclusiv dobe mari și buciumuri), artificii interminabile, palincă, vinars, vin alb, vin roze, șampanie, sucuri acidulate, sucul ăla natural de mere autohtone, ape zbuciumate și plate, porcăriile de antreuri, fructe, prăjituri dă casă și... cele două feluri "principale", vedetele (pe lângă solista de muzică populară, saxofonist și grupul de petrecăreți autohtoni care și-au rupt picioarele horind și corzile vocale dimpreună cu toate caprele și urătorii, că știau absolut toate variantele la obiceiurile dă iarnă) care s-au chemat (și s-ar chema s-acuma dacă nu le-aș fi sorbit din farfurie) "piept dă rața pă pat dă varză" și "friptură dă căprioară" (că nu să putea fără în "țara lu poetu' Labiș").

Cam asta a fost povestea pe scurt și recenzia pe lung.

La capătul dinspre munte al comunei Malini, satul Văleni-Stanisoara, la întrarea în satul Iesle. În sudul Bucovinei.

Note proaste? Desigur: a fost zăpadă pe pârtia aflată la 300 m, dar teleschiul nu funcționa. Chiar lângă cabană e o tiroidiana. Nici aia nu funcționa. Păcat. Proprietarii celor două Instalații ar trebui să se coordoneze cu cei ai pensiunilor din zonă. E o zonă care ar atrage și mai mulți turiști. În fine. La Vitoria Lipan a fost aproape perfect. Nu ne-a interesat nici sala cu biliard, nici sauna, dar ele sunt acolo.

În sezonul cald (primăvară-toamnă) trebuie neapărat sa drumețim prin locurile alea. De stat... știm unde o să vrem să stăm. Dacă vom găsi locuri libere.

Mulțumim pentru tot, oameni buni!

---

VIZUALIZĂRI: 1966 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI