Albul pamantului la granita cu albastrul cerului...

TIPĂREȘTE

Ieri am citit aici niste impresii de la Straja si m-au cuprins deodata amintirile si starile pe care le-am trait si eu acolo si astfel am hotarat sa scriu si eu. Deci...

Mi se cam pusese pata sa mergem la Straja mai demult, dar parca n-aveam niciun imbold, parandu-mi-se atat de departe de Bucuresti... Pana cand am aflat de la ghidul pe care ni-l facusem oarece prieten de cand fusesem in 2006, in primul nostru circuit european ca intr-un week-end are loc la Straja un concurs de schi unde va participa si el. Si atunci ne-am hotarat sa mergem si noi cu aceasta ocazie, probabil acesta fiind semnul pentru a ne fie deschisa... calea pana acolo.

Si ce-a facut Ileana din prima zi a acelei saptamani? Am luat la bani marunti pe net pensiunile de acolo si m-am apucat de “forat” dupa o gazda pentru o noapte. Cu greu am gasit o pensiune al carei proprietar ne-a acceptat pentru o perioada atat de scurta: doar o noapte si la pretul de 180 lei. Cam mult, domle, cam mult, dincolo era mai ieftin... (hm, daca gaseam...). Dar asa este, distractia se plateste. Am dat un avans prin posta electronica si am asteptat sa vina sambata. Proprietarul pensiunii Edelweisse, de 2* ne-a spus cand am facut rezervarea prin telefon ca va veni dupa noi sa ne ia de jos, din Lupeni, cu masina, pentru a nu urca noi cu a noastra, drumul fiind dificil si nici pentru a nu ingheta pe telescaun. Ne-a mai asigurat ca pensiunea era de curand deschisa si ca vom avea tot confortul necesar pentru o sedere placuta acolo.

Deci zis si facut. Intr-o zi frumoasa de sambata a lui Faurar ne-am echipat cu ceva bagaj cu haine groase, cu ceva mancare, cu nelipsita sanie (macar asta sa fie caci schiuri degeaba le mai avem, caci de peste 20 de ani fac “floare” si paienjeni in debaraua de la subsolul blocului!...) si p-aci ti-e calea spre Straja. Si la o ora destul de matinala, ca sa ajungem totusi pe lumina si in aceeasi zi... Deh, sa strabati tara romaneasca pe drumurile noastre dragi si iarna, cam greu, nu? !...

Dar hai sa fiu buna si ingaduitoare, necarcotasa, drumul a fost relativ usor, sa zic. Dar luuung rau de tot, sau cel putin asa ni s-a parut, vreo 6-7 ore batute pe cutit. Am ajuns la telescaunul din Lupeni in jurul lui 2 dupa-amiaza. Am lasat masina in parcarea de acolo, contra cost, bineinteles, nu l-am sunat pe proprietar pentru c-am vrut senzatii tari si am luat telescaunul pana sus. Jos in oras nici urma de zapada. Ne-am zis: “hopa, c-am luat-o... nu avem zapada... of... si atata drum, doamne... ” Dar ne-am carat pe telescaun totusi cu sania, asa, de dorul lelii si crezand totusi in providenta, cine stie ce-o fi sus... poate D-zeu ne-o ajuta...

Si-am pornit pe “aripile vantului” la propriu pentru ca, in timp ce urcam s-a starnit un vijeloi, telescaunul a inceput un dans leganitor numai bun pentru noi dupa drumul lung cu masina... Dar au inceput sa apara si urme adevarate de zapada... vai, ce extaz pe noi... si pana sus chiar ca am facut turturi... unde? ... la nas, sau cel putin doar acolo erau vizibili... 20 de minute de inghet partial la “periferia” fiecaruia, cum a rezistat... Zambetul ni s-a transformat intre timp in “Rictus inghetatus”...

Ei, dar ce-i frumos si lui D-zeu ii place si cand am ajuns sus in statiune... mare minune; ni s-a asternut in fata ochilor albul zapezii colorat si galagios de tumultul celor care-si petreceau aici vacanta sau ca si noi doar un sfarsit de saptamana in natura perfecta...

L-am sunat pe proprietar care a venit numaidecat cu o masina si am ajuns la pensiunea Edelweisse.

Aceasta este undeva mai sus, de pe drumul principal, intr-un loc mai retras. Pe langa aceasta pensiune am vazut ca trecea o partie de schi si este chiar si un cablu de teleschi.

Am avut o camera la etaj, nu prea mare, cu un pat matrimonial incapator, si pe cealalta parte, doua paturi supraetajate. Mobilier modern, baie la fel, totul curat si foarte cald inauntru. Exact ce aveam noi nevoie atunci. Camera mai era dotata cu un dulap, tv cu cablu si un radio incorporat la capul patului.

Restaurantul era destul de mare si avea si o sala speciala unde se lasau echipamentele de schi si unde am lasat si noi sania. Pensiunea avea si internet, dar nu ne-a pasionat atunci asta... Am luat a doua zi un pranz acolo si mancarea a fost foarte buna si la pret nu chiar asa de mare, destul dar nu de speriat, tinand cont de zona de munte si de pozitionarea pensiunii...

Am pornit asadar, la cucerirea teritoriului necunoscut si sa ne vedem cu prietenul nostru ghid care era la concurs. Straja este un alt colt de rai terestru romanesc. Este asezata pe varful sau in inima muntilor Valcan, cum doriti si simtiti fiecare, in judetul Hunedoara, care iarna datorita zapezii ii da un farmec unic si aparte fata de alte regiuni muntoase de pe la noi. Faptul ca este “cocotata” aproape de cer, mie, una mi-a lasat impresia ca sunt undeva intr-un loc ferit de nebunia lumii si mai aproape de Creatorul acestui loc de o frumusete si minunatie aproape ireale... Este o asezare binecuvantata de care sunt mandra si bucuroasa ca am vizitat-o chiar si pret doar de cateva ore, mai precis, de 24 de ore. Dar le-am trait la maxim, cu mare intensitate si cu bucuria copilului care vede, simte si traieste pentru prima oara senzatia iernii si a zapezii... L-am admirat pe ghid cum schiaza si nu numai pe el, ne-am jucat cu sania si in zapada care pe partia schiorilor se transformase mai mult in gheata, pe unele portiuni de la baza acestora se facusera “chelii” in zapada si aparusera deja pete de pamant, fiind periculoase pentru schiori.

In acest peisaj mirific, de basm, se gaseste un schit construit numai din lemn. Aici, in interior se gaseste o cruce cioplita tot din lemn, unde sunt incrustate bucati din crucea sfanta pe care a fost rastignit Isus. Aceasta cruce este scoasa in fiecare an de Vinerea Mare, pe care pelerinii o poarta de la poalele muntelui pana la schit. Acest obicei este unicat in tara noastra.

Ceva mai sus este Crucea Eroilor, un monument inchinat eroilor cazuti in cel de-al doilea razboi mondial. Seara, aceasta cruce se aprinde si lumina sa razbate pana jos in vale. In acel loc parca uitat de lume, acea “aprindere” magica iti da senzatia ca esti la granita dintre pamant si cer, poate chiar asa este, o poarta de intrare spre Rai. Un Rai pamantesc, dar as dori sa gasim macar acolo Iubirea, Intelegerea, Fericirea, Uitarea de Sine... Dar din pacate, vine ziua, lumina se stinge lasand loc Soarelui si atunci ne trezim la crunta realitate ca suntem pe pamantul... nefagaduintei. (haide, c-am luat-o razna...)

Statiunea era la acea vreme intesata de pensiuni, cabane si alte constructii in devenire locuri de cazare. Sper doar din toata inima sa nu se “sufoce” si aceasta locatie de prea multe cladiri... Sa-si piarda din farmecul natural... Ar fi mare pacat, zau asa!!!

Pentru doritorii de schi se gasesc echipamente de inchiriat in multe locuri.

Iesirea noastra scurta la Straja a fost, intr-o singura fraza, o evadare din cotidian, o relaxare si o placere imensa sa fim acolo sus, deasupra norilor. Si am coborat cu picioarele pe pamantul inghetat si am plecat bucurosi ca si noi, precum multi, multi altii, AmFostAcolo!!!

---

VIZUALIZĂRI: 3103 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI