Plimbare cu vaporașul pe Bosfor - cum este Istanbulul noaptea

TIPĂREȘTE

Ca vrâncean adevărat, care habar n-are de ceea ce vă spune, vă explic că apa are, pentru noi, nepoții Vrâncioaiei, o importanță aparte.

Nu insist pe ideea că legenda Vrâncioaiei chiar asta este, o legendă, istoricii s-au forțat de să dea în iernie și n-au reușitără să demonstreze că chiar ar fi existat hârca aia cu cei șapte feciori dispuși să mierlească pentru Ștefan cel Mare. Povestea-i poveste, se vinde și cam atât, chiar dacă, în prezent comuna Vrâncioaia oferă celor curioși s-o vadă Centrul Seismologic, cu tot cu stația de la Ploștina și o biserică de lemn. Plus povestea unora care s-au opus comunismului, fără să știe de ce, dar, din spirit pur vrâncenesc, de-a fi cu filet pe stânga, s-au bătut cu comunișțtii până prin 1962 pe munții și coclaurii de prin preajmă.

Spuneam că apa este foarte importantă pentru vrânceni, mai ales că, folosită cu cap, poate da producții record de șarbă de Odobești sau Galbenă din aceeași regiune. Dacă avem apă, drojdie și oareșce esențe, facem și vin spaniol.

E ca atunci când, la facultatea de drept fiind, prin 1991, dădeam examen la” Dreptul roman” . La acel examen, nu scriam, că profu avea ambiția să răspundem în latină, deci, cum spuneam, pictam litere. Dacă aveam cursul potrivit, putea să ne ceară să dăm examenul și-n chineză, tot aia era! Vă place latina? Hm, dați examen și-o să mai vedem?

Așa și cu vinul din Vrancea :” dacă-i apă și culoare /facem orișice savoare/bei aici și mori acasă/ne-ai dat banul, nu ne pasă!”

Asta nu e o pledoarie pentru apă, nu sunt, dar, deloc, vreun admirator al legii lui Arhimede, aia cu corpul scufundat în apă. După mine, dacă-ți scufunzi corpul în lichide, tre'să știi să-nnoți, frate, că până te-o-mpinge apa-napoi, mori cu zile! Bine, pe la vârsta de vreo 10 ani m-am aruncat, plin de încredere, în Trotuș, la Adjud. Nu știam nici fizică, teoria fluidelor era un je ne sais quoi... deci, la scurt, dar foarte scurt timp de-am intrat în mediul lichid trotușesc, m-am scufundat. Drept e că m-am luptat, oarecum, cu soarta-mi: am băut apă cât o bute de 300 de kile. Asta nu m-a ajutat, neam, cu nimic, motiv pentru care mă scufundam, ca Titanicul. Îngerul meu păzitor o vrutără să nu fi fost în pauză de masă, drept pentru care l-o trimis pe unul din băieții de merseserăm la scăldat și care chiar știa să înoate, de m-o scos din apă și astfel, viața mea a continuat. Acuma, nah, ce să spun, Adriana regretă faptul, spune că viața ei chiar ar fi fost împlinită dacă m-aș fi transformat în vreun Nautilus eșuat, în apărarea mea aduc faptul că abia după vreo 16 ani de la acel moment am dus-o la ofițerul stării civile, de-am luat-o de soție. Ăla de ne-a cununat civil era surd și cumva orb, așa că numai el a putut interpreta gesturile și zgomotele făcute de ea la întrebarea” Îl iei?” ca fiind aprobatoare. Gata, tac!

Toată această divagație despre apă a vrut să vă explice antuziasmul meu când, la Istanbul fiind, în poarta Palatului Topkapî, un agent ne-a lansat invitația de-a ne plimba pe Bosfor, cu vaporașul. Normal c-am fost la fel de interesat despre propunere ca atunci când am plecat în armată sau, prin 1991, când, ofițer de poliție fiind, am fost luați din Vrancea să apărăm Bucureștiul de minerii lui Cozma, deși, ulterior, povestea asta a avut un final mișto, trăiască crâșma„Dealul Mare” pe atunci chiar în spatele stadionului” Dinamo” . Nu, nu v-o spui, povestea cu crâșma, nu știu dacă s-or prescris faptele!

Doar că grupul de eram cu el a tresărit la ideea unei plimbări pe Bosfor. Adriana a fost și ea ultraîncîntată, deci, da, mai are speranțe să devină văduvă în timp util pentru viața ei!

Cel mai frumos a fost negocierea prețului, omul ne-a propus un preț de 70 de euro de persoană. Finul meu a fost cel de-a negociat cu el și, auzind prețul, a plecat. Turcul, după el. Au urmat anii de aur ai comediei româno-turce... vreun sfert de oră s-a negoociat dacă primim de la turci Dobrogea sau nu. În final, ne-am dat seama că România are Dobrogea de pe data de 14.11.1878, că tot pierdurăm noi Basarbia, iar discuția s-a finalizat cu 35 de euro de persoană, cu transfer de la hotel la portul Kabataș, cu masă și băutură. A cerut avans dar, nu i-am dat nimic altceva decât adresa hotelului Golden Crown.

Seara, pe la ora 18,30, eram în lobby-ul hotelului de ne găzduia. Așteptam să vină cel cu propunerea de plimbare pe Bosfor. Și, n-o să credeți, omul a venit. A intrat în hotel, a venit la noi și ne-a recitat numele, scrise pe-o hârtie. Numele meu are rădăcini grecești, turcii și cu grecii sunt prieteni ca noi cu ungurii, omul s-a uitat urât la mine și, iarăși, am avut emoții: ce să caut io pe coaja aia de nucă, să mă trag cu vaporul pe Bosfor?!

Transferul hotel -port s-a făcut cu un autocar de 40 de locuri. Ne-a adunat pe toți doritorii de pe la hotelurile din preajmă. Un autocar cu 40 de locuri, pentru străduțele din Istanbul este precum o ocluzie intestinală, nu trece nimic dinspre! Oameni buni, șoferul ăla era un Merlin al volanului. Am avut impresia că, uneori, are la dotarea autocarului și levitația, a ieșit din niște situații de-am închis, cu toții, ochii, și-am strâns din buci de ne-a intrat lenjeria-n cerul gurii! De vreo două ori, ca să poată să treacă, a trebuit să rabateze brațul oglinzii laterale. Eu, dacă aș fi condus, plecam din troacă și mă duceam înapoi, la meseria mea de bază, de electrician. Curentul electric te omoară rapid, fără chinuri, nu ca-n accidentele auto!

Mă rog, în final am ajuns în portul Kabataș, ne-am urcat pe vaporaș, nu înainte de-a ne nota numărul autocarului de venisem cu el. Eu am lăsat și un tips șoferului de vreo 5 dolari, zău că merita!

Plimbarea pe Bosfor

Vaporașul de-am năpădit pe el nu era chiar așa, o bărcuță! Era suficient de mare să încapă vreo 200-300 de persoane în salonul unde se ținea petrecerea. De când dădeai să intri erai întrebat de nume, te verificau pe-o listă și, cotizai! Eu am predat cei 70 de euro ăluia de ne controla și, imediat, am fost condus la masa de ne era rezervată, noi, cei trei omi cu oamele din dotare. Recunosc, n-am vreo educația maritimă deși am lucrat la Poliția Transporturi, doar că ramura mea era aia cu trenurile, care, ce fac ele: da, iegzact, întârzie! Cât am stat la masă, până una alta a trebuit să mă obișnuiesc cu legănatul mesei și-a scaunului de stăteam pe el, stânga-dreapta. Nu-mi place senzația, e ca atunci când ești mangă, tu vrei să te duci în pat și nimerești la dracu-n praznic, în cușca câinelui.

Vreo oră a durat tot tămbălăul adunării musafirilor la bord. Vaporul era ancorat foarte aproape de Palatul Dolmabahce, am să v-arăt poze despre cum se vede, noaptea, din larg.

P-ormă, coaja aia de nucă, bine, ceva mai mare, nucă de cocos, a plecat din port, spre marea mea încântare, care am făcut, de plăcere, ochii cât farfuriuțele de dulceață.

Între timp, ăia de pe vapor au dat play la spectacolul lor: defilări de sultani, cadâne, derviși și dansatoare. Acuma, nu v-așteptați la vreun” Cirque de Soleil” dar, ca să nu fiu răutăcios, spectacolul era de văzut. Mai ales că nuca nu se mai legăna stânga-dreapta, cumva se stabilizase pe direcția înainte- înapoi. Am ieșit chiar și pe puntea de la pupa de-am belit ochii la spectacolul malurilor strâmtorii. Plimbarea în timpul nopții oferă o experiență specială, deoarece veți avea o privire asupra orașului iluminat. Puteți vedea peisaje impresionante de pe ambele maluri, cu monumente și clădiri iluminate în lumini strălucitoare.

În prețul sperieturii cu vaporul am avut și menu, ceva suficient de mult și gustos să-ți placă. Servire frumoasă și corectă, omul de ne-a servit a căpătat, la final, vreo 20 de euro de la noi, cele trei familii de stătuse după noi. Bacșiș, se spune, nu? Are rădăcini turcești...

Marea era lină, deci banii investiți în mâncare au fost bine păstrați. Am și băut, un pahar de vin și nu mai știu ce, totul inclus în preț.

Ba, p-ormă, a venit la masa noastră și-o cadână de dansa din buric, zâmbea absolut profesional și te lăsa să-i pui banii-n sutien. Eu am râs de-a dreptul, că nu i-am pus niciun ban: banii mei sunt bine păstrați... la Adriana!

Dacă ieși pe punte și te ginești spre mal, ai ocazia să vezi o grămadă de obiective frumoase, toate luminate a giorno: podul Bosfor, Turnul Galata, Dolmbahce, Cartierele Eminou și Karakoy, Fortăreața Rumeli Hisary, Moscheea Ortakoy, totul e să știi unde să te uiți.

Acuma, în loc de concluzii: Plimbarea cu vaporașul pe Bosfor oferă o experiență captivantă și memorabilă în Istanbul, dezvăluind bogăția istoriei, culturii și frumuseții naturale ale orașului. De la punctele de referință emblematice precum Podul Bosfor și Palatul Dolmabahçe la cartierele pline de viață, cum ar fi Eminönü și Karaköy, fiecare moment pe strâmtoarea Bosfor aduce cu sine o privire unică și impresionantă asupra orașului.

În timp ce călătoriți între continente, de la Europa la Asia, veți simți atmosfera unică a Istanbulului, reflectată în diversitatea sa culturală și înfrumusețarea sa naturală. Cu peisaje de neuitat, luminile orașului la apus și priveliști spectaculoase asupra apelor strâmtorii, plimbarea cu vaporașul pe Bosfor rămâne una dintre activitățile de top pentru cei care vizitează acest oraș fascinant.

Mie mi-a plăcut, recomand și altora. Ba, ca să fie pe cinstite, plimbarea pe mare, care a durat trei ore, a fost mai lină decât aia cu autocarul, dus-întors hotel-port-hotel, aia a fost cu emoții.

V-am pus poze, vă las să le priviți. Cât faceți voi asta, io mă tirez, haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 2180 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI