GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost la Blue Sea 4* in perioada 22-29 iunie 2010. Am achizitionat sejur cu demipensiune si transport cu avionul (altfel nu prea ai cum sa ajungi in Rhodos).
Sejurul a inceput cu stangul, pentru ca, odata ajunsi la receptia hotelului, am avut surpriza (noi si inca un cuplu de romani) sa ni se spuna ca hotelul e overbooked si nu mai au nici o camera libera, si ne-au propus sa ne cazam la hotelul Blue Star 3* de peste drum, care era tot al lor, urmand sa luam masa tot la Blue Sea, acolo unde platisem, iar drept compensatie ne dau si pranzul gratuit. Evident ca nu am acceptat, mai ales ca platisem inca din aprilie si nu mi se parea corect ca la sfarsitul lui iunie sa mi se spuna ca nu au camere. Dupa ce am amenintat ca iau legatura cu agentia, fetele de la receptie au vorbit cu managerul ca sa gaseasca o solutie si pana la urma ne-au rugat sa acceptam sa dormim doar prima noapte la Blue Star pentru ca nu mai au chiar nici o camera libera. Am mers la Blue Star sa vedem o camera. Conditiile erau decente, dar evident ca nu erau ca la Blue Sea. Am acceptat pana la urma sa dormim o noapte acolo si ne-au dat pranzul gratuit pe tot sejurul. S-au tinut de promisiune si a doua zi la pranz ne-au dat camera la Blue Sea. Ba chiar a doua zi ne-am trezit cu doua fete de la receptie peste noi in camera ca ne-au adus un cos cu fructe si o sticla de vin cu scuze din partea managerului pentru incident. Per total, incidentul nu prea ne-a afectat, ba chiar am mai scutit niste bani pe care i-am fi cheltuit pentru pranz, dar important este ca, in caz ca apar incidente de acest tip, sa nu cedezi, pentru ca daca nu am fi insistat, probabil am fi ramas la 3 stele tot sejurul. Daca nu te lasi calcat in picioare, pana la urma se gaseste o solutie convenabila.
Acum sa trecem la lucruri concrete.
Locatia
Hotelul este situat la marginea orasului Faliraki, spre Kallithea, chiar pe plaja.
Camerele
Camerele sunt mari si curate. Au frigider, televizor si aer conditionat. Baia este destul de mare si curata. Atat camerele cat si celelalte lucruri arata fix ca in pozele de pe site-ul hotelului.
Plaja
Plaja este cu nisip, dar mai sunt si cateva pietricele. Oricum, este una din cele mai bune plaje din Rhodos. Nu e ca la Mamaia, dar nu cred ca se poate plange cineva. Intrarea in apa e putin mai brusca, dar nivelul nu creste foarte mult. Apa e foarte limpede si nu iti vine sa crezi ca stai cu apa pana la gat si iti vezi degetele de la picioare.
Pe plaja sunt sezlonguri cu umbrelute care pot fi inchiriate. Am impresia ca daca ai all inclusive la hotel sunt gratuite, dar noi aveam pensiune completa (cu pranzul primit cadou), asa ca nu ne calificam pentru gratuitate. Doua sezlonguri plus umbrela costa 8 euro si primesti un tichet care e valabil toata ziua. Daca pleci la pranz te poti intoarce si dupa amiaza pe baza tichetului, dar noi ne lasam si prosoapele acolo la pranz si nu le lua nimeni. Daca vreti sezlong, pur si simplu il ocupati, si dupa un timp vine un grec foarte simpatic si vorbaret (Kalimera, my friend;)) sa incaseze taxa. Se pot face si sporturi nautice (skijet, banana, parasailing, etc), dar nu pot povesti prea mult pentru ca nu ma pasioneaza. Exista si bar, toaleta si dusuri pe plaja.
Restaurantul
Mancarea era bufet suedez, foarte buna, multa si variata. Nici nu stiu ce sa recomand mai repede. Evident, tzatziki, scoici, calamari, salate de fructe de mare, dar si mancaruri din animale d-astea mai domestice, gratar, la cuptor, cu sos, fara sos, garnituri, salate, dulciuri, fructe, oricum, mancare destula si pentru toate gusturile. De mentionat, pentru cine nu a mai fost in Grecia, ca la pranz si la cina bauturile nu sunt incluse la demipensiune. Se pot comanda la chelneri (de obicei vin ei si intreaba daca vrei ceva de baut). Nu mai tin minte exact, dar parca o bere Mythos (ca la greci bem bere greceasca, nu?) e cam 2,5-3 euro si o carafa de vin de 1 litru cam 9-10 euro.
Distractia la hotel
In principiu nu prea ai cum sa te plictisesti la hotel. Hotelul are o echipa de animatie excelenta care asigura toata ziua "agitatia" pe acolo: mini club pentru copii, aquagym, jocuri la piscina, darts, dansuri, etc, iar seara fac spectacole diverse la scena de langa terasa. Ne-a facut placere in fiecare seara sa stam la terasa sa asistam la spectacolele amuzante asigurate de echipa de animatie. Acolo se puteau servi bauturi alcoolice sau racoritoare. Ca preturi, o Metaxa sau un cocktail erau cam 6 euro. Dar fiind cu "distractie inclusa", nu mi se pare chiar mult.
Echipa de animatie era formata din doi tunisieni, o romanca si o bulgaroaica. O mentiune speciala merita romanca noastra, Georgiana, care era "inima" echipei de animatie, fiind foarte prezenta peste tot si discutand cu toti turistii de toate natiile si intretinea o atmosfera foarte placuta. Putem spune ca si prezenta ei a fost unul din motivele care ne-au facut sa ne simtim foarte bine la Blue Sea. De asemenea, seful si "creierul" echipei de animatie, Mike - DJ Katastrofa;)) a asigurat distractia in cadrul hotelului in calitatea sa de om care face de toate: coregraf, dansator, regizor, DJ, prezentator si multe altele, printre care chiar si scuipator de flacari.
Intr-una din seri s-a organizat la hotel o seara greceasca, cu muzica traditionala si dansatori. Se organizeaza pe scena unde are spectacolele echipa de animatie. Va recomand sa nu o ratati. Altii platesc destul de mult pentru un spectacol de genul asta. Aici il aveti gratuit. Evident, puteti sa va luati o bautura la terasa, dar nu e obligatoriu. Agentia romaneasca o sa va propuna o seara greceasca in alta parte si pe destui bani, dar cred ca nu are rost, avand in vedere ca hotelul organizeaza gratis.
Piscine
Hotelul are multe piscine extraordinar de frumoase, si de adulti si de copii, piscine pe nivele si apa curge dintr-una in alta, sezlonguri, canapele, foarte frumos. Pentru amatorii relaxarii la piscina Blue Sea e hotelul ideal, dar fiind situat chiar langa plaja, eu consider ca e pacat sa stai la piscina cand esti la mare. Piscina gasesti oriunde, dar Marea Mediterana nu vine la Bucuresti.
Peisaj
Peisajul este superb: palmieri, leandru, tot felul de flori, care mai de care mai frumoase, mare, munte, n-ai ce sa comentezi, sau ramai mut de-a dreptul.
Excursii optionale
Nu prea sunt amator de excursii propuse de agentiile din Romania. Nici nu umblu foarte mult, pentru ca mai trebuie sa stau si pe plaja, ca de-aia merg la mare, dar cel putin doua chestii pot sa vi le recomand, pentru ca le-am vazut cu ochii mei.
1. Rhodos Town. E un oras care merita vizitat. Recomand portul si cetatea medievala care este foarte interesanta si animata. Cetatea e locuita si este plina de terase si magazine de tot felul. Sa zicem ca seamana cu cetatea din Sighisoara, ca sa va faceti o idee. Nu veti regreta vizita. Se poate aunge cu un autobuz care trece chiar pe langa hotel. Drumul pana in Rhodos Town costa 2 euro.
2. Turul golfuletelor Anthony Quinn - Affandou (Traganou). Se poate face cu un vaporas pe care o sa il tot vedeti pe acolo, Afrodite. Daca sunteti in Faliraki sau Kallithea e obligatoriu sa faceti excursia asta. Dureaza 2-3 ore, dar apa turcoaz ca la Anthony Quinn nu veti vedea in alta parte. Acolo se poate sari in apa de 5 metri extrem de limpede si plina de pesti. Affandou este o plaja de pietricele maricele cu apa foarte limpede si situata intr-un peisaj stancos salbatic, superb. E greu de povestit in cateva cuvinte. Pe parcursul intregii excursii veti vedea peisaje superbe. Eu zic ca asa ceva nu trebuie ratat, mai ales ca e doar 15 euro de persoana.
Alte chestii de vazut, dar din auzite, eu nu am fost:
- Agentiile ofera turul insulei. Am inteles ca e frumos si Lindos e un oras care merita vazut.
- Faliraki - o statiune animata. Pentru amatorii de distractii nocturne.
- Excursie in insulita Simi. Am auzit ca este interesanta, dar daca faci toate excursiile nu mai ai timp sa te odihnesti deloc la plaja.
Romani
Desi pleaca 2-3 avioane pline pe saptamana catre Rhodos (sau poate chiar mai multe), la Blue Sea sunt foarte putini romani. Poate ca romanii merg ori la 5* all inclusiv, ori la locatii mai ieftine. Sau poate ca nu au gasit review-uri despre Blue Sea pe amfostacolo.ro si nu au indraznit sa mearga;). Acum le dau eu un motiv in plus sa mearga.
Concluzii
A fost un sejur excelent. Rhodos e o insula superba, care are multe de oferit, dar intr-un sejur de 7 zile nu ai cum sa le vezi pe toate.
Blue Sea este un hotel care ofera tot confortul de care ai nevoie. Se poate si mai bine, dar deja trecem de la confort la fitze. Nu cred ca i se poate reprosa ceva.
Blue Sea este un hotel unde merita sa mergi, si de la care vei pleca cu siguranta cu dorinta de a te mai reintoarce si alta data.
Trimis de mihaistoica in 21.01.11 21:20:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Halkidiki
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaistoica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.35616100 N, 28.21035700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mihaistoica
Mi-a fost dat să citesc în seara asta, unul din cele mai bune review-uri de debut. Bun venit în comunitatea AmFostAcolo. Dacă mai urci şi câteva fotografii, o să fie un review perfect.
”nu au gasit review-uri despre Blue Sea pe amfostacolo.ro si nu au indraznit sa mearga. Acum le dau eu un motiv in plus sa mearga.
Se pare că ai şi înţeles din prima ideea centrală a acestui sait. Acela, scris în prima pagină AmFostAcolo - şansa unei alegeri informate, garanţia unei vacanţe reuşite.
O chestie de genul celei pe care ne-ai indicat-o tu în review am păţit-o şi eu vara trecută la Hotel Aurum, din Hajduszoboszlo (am scris despre asta aici), dar şi eu am obţinut pentru prima noapte, tot un apartament, precum cel rezervat, cu vedere spre curtea interioară, la jumătate de preţ. În România, sincer nu ştiu cum s-ar fi rezolvat o astfel de situaţie.
Gata si 27 de poze Citesc de mult review-uri, si cred ca era cazul sa mai contribui si eu, nu numai sa citesc de la altii. Si am incercat sa scriu cam toate aspectele care ma intereseaza si pe mine cand caut informatii despre viitoarele destinatii.
Am inteles ca in Faliraki, sunt o gramada de englezi sub influenta licorilor bahice, care deranjeaza prin zgomotul produs.
Ai intalnit asemenea specimene?
Nu pot sa zic nimic despre englezi pentru ca nu am umblat prin Faliraki. Hotelul este destul de departe de centrul statiunii, e chiar la marginea ei (poti vedea pe google maps / earth). Prin zona hotelului era liniste. Majoritari pe acolo sunt rusii. Oricum, n-am vazut nici unul beat cu chef de scandal.
Blue Sea este totusi o locatie pentru familii. Am citit si eu ca ar mai exista prin Faliraki cazuri de scandalagii, dar cred ca se si exagereaza mult.
@Mihaistoica, primesti 10 cu plus pentru debut, mai astept de la tine review-uri atat de bine structurate si pline de informatii, aproape ca m-ai convins sa merg si eu acolo, pacat ca e doar cu avionul!
Iata o melodie, "Nisiotika" un gen muzical des intalnit in Insulele Dodecaneze.
@ webmaster: Se pare ca am gresit la datele despre sejur. Am fost in iunie 2010, asa cum am scris in review, nu in iunie 2009. Te-as ruga sa corectezi. Multumesc.
Felicitari pentru vacanta avuta! Ma bucur pentru insistenta ta privind camerele avute, astfel ai obtinut defapt ceea ce-ai platit.
Am fost in insula Rhodos de doua ori, de fiecare data cu all inclusive si pot sa-ti spun ca sezlongurile cu umbrelute se platesc chiar daca ai platit sejur all inclusive.
Intr-adevar sunt foarte multi tineri englezi, galagiosi si care-si fac de cap, dar daca nu sunt bagati in seama, nu deranjeaza... (dimineata se scoala tarziu si apar la piscine dupa-amiaza, iar seara preferau alte terase si cluburi, nu stateau la programul de divertisment al hotelului).
Pentru vizitarea intregii insule nu ajung 7 zile de concediu. Pot sa spun ca dupa doua sejururi pe insula tot mai am de vizitat si m-as intoarce oricand acolo. (nu am ajuns sa vad golfuletele Anthony Quinn – Affandou si in Filerimos este o manastire pe care n-am reusit sa o vizitez).
Chiar daca nu sunt adeptul stilului telegrafic, mai putin cald, nenuantat, nepigmentat cu un dialog sau cu un fapt inedit, si poate mai putin poetic "gen pliant turistic", al prezentarii unui review despre o tara care respira basm, frumusete si poezie prin fiecare insula a sa, acesta are totusi, tot ceea ce este necesar pentru a fi foarte util.
@dorgo: Depinde de preferintele fiecaruia. Eu cand citesc un review, prefer sa citesc fapte concrete. Si povestile sunt importante, dar cand ajungi acolo te lovesti de realitate. Si e important ca realitatea sa fie cunoscuta.
Chiar azi am cumparat un sejur de 7 zile in Rhodos, hotel Blue Sea si sper ca am facut alegerea potrivita.
Lasand alegerea vacantei (nu am putut sa luam cu mult timp inainte biletele) pe ultima suta de metrii - cum se zice - adica plecam pe 19 august din Bucuresti (iar noi locuim in Baia Mare), avion pe CJ nu am gasit; ceea ce am citit despre acest hotel ma face sa cred ca o sa avem (eu si sotul) o vacanta super la care o sa contribui din plin si eu. Nu voi lasa nici cel mai mic incident sa ma indispuna.
In Grecia am fost in 2005 in Paralia K si in insula Kos in 2007 si afost super.
Multumesc pt. recomadari.
Sunt sigur ca va veti simti bine acolo. Sa nu ratati excursia la Anthony Quinn.
@mihaistoica multumim pentru coordonatele GPS, acum pozitia hotelului poate fi gasita pe harta interactiva: click aici
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2015 Blue Sea Beach Resort cu bune si cu rele — scris în 30.06.15 de anca_l* din ARAD - RECOMANDĂ
- Jun.2015 O vacanta completa — scris în 13.06.15 de Esteramaria din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Blue Sea Beach Hotel Rodos — scris în 05.09.14 de delo din ALBA - RECOMANDĂ
- Aug.2013 A depasit asteptarile — scris în 02.11.13 de caraciu din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Atentie romani — scris în 20.09.12 de dombricka din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2011 Vacanta noastra de suflet! — scris în 25.06.13 de Xandra din GALATI - RECOMANDĂ