ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.04.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Romania
ÎNSCRIS: 16.04.14
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
MAR-2015
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
77.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 45 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

E loc și de mai bine...

TIPĂREȘTE

O evadare din cotidian se concretizează, de cele mai multe ori, pentru mine, într-o fugă pe Valea Prahovei, o oscilație între Sinaia și Bușteni, presărată, iarna, cu plimbări la Predeal.

Când am planificat escapada, ne-am propus să plecăm dimineața și să ne întoarcem seara, dar ne-am răzgândit în dimineața plecării și am hotărât sa rămânem și peste noapte. Prin urmare, nu aveam nicio rezervare făcută în prealabil, dar acum vreo trei ani, când am fost la festivalul Sinaia Forever, am stat La Teleferic așa că aveam numărul salvat în telefon și am zis că merită să vedem dacă au vreo cameră liberă. Zis și făcut. Am sunat și aveau o cameră liberă.

Indicații de orientare

Așa cum sugerează și numele acesteia, pensiunea se află în apropierea telecabinei din Sinaia, mai exact la 20 metri de aceasta, pe strada Cuza Vodă. Se ajunge foarte ușor aici, dacă veniți dinspre Ploiești, pe Bulevardul Carol, faceți stânga după Hotel Anda și până în Hotel New Montana, iar pensiunea o veți găsi pe această stradă, după Restaurantul Snow.

Pensiunea e amplasata într-o locație privilegiată, întrucât până în centrul orașului se fac vreo 3 minute pe jos. La 2 minute de aceasta e și un centru de informare turistică, la 5 minute un supermarket Billa, gara din Sinaia se află la 10 minute de mers pe jos, Mănăstirea Sinaia la 15 minute si Castelul Peleş la 30 minute.

În zonă peisajul e superb, în spatele pensiunii munții Bucegi se înalță spectaculos, drumurile de aici se încolăcesc în sus către vârf de munte și peste tot sunt construcții elegante cu o arhitectură deosebita. Dacă ar fi și un pic mai curat în stațiune, ar fi perfect!

Preț

Pentru o noapte de cazare cu mic dejun am plătit 150 lei, un preț cam piperat doar pentru camera în sine, dar care s-ar putea explica luând în calcul și locația centrală și pensiunea în ansamblu, care e foarte cochetă. Totuși ca să se justifice în totalitate cei 150 lei cred că e nevoie de o investiție in cameră/baie. În prețul camerei este inclus pe lângă micul dejun și internet wireless și, teoretic, un voucher cu o reducere de 20% la central Spa din Hotelul New Montana, aflat la 2 minute distanță; spun teoretic pentru că eu nu am primit așa ceva, mă gândesc că poate trebuia solicitat. Pentru o rezervare de minimum 2 zile, o cameră cu mic dejun costă 120 lei, iar pentru minimum 3 zile, de luni până joi camera costă 100lei/noapte. Din ce am văzut eu pe site-ul pensiunii, există și o ofertă specială, cu demipensiune și, în acest caz, o cameră cu mic dejun și cină pentru 2 persoane costă 180 lei/noapte de luni până joi și 200 lei/noapte de vineri până duminică.

Camera

Cele 7 camere ale pensiunii sunt situate la mansardă și sunt modeste, mobilierul din lemn se compune dintr-un pat, un fel de noptieră, un mic dulap, o măsuță și o etajeră pe care e așezat televizorul, dar nici nu am fi avut nevoie de altceva la capitolul ăsta. Mi-a plăcut aspectul oarecum rustic, dar pereții cred că necesită o văruială, o reîmprospătare. Nu am avut frigider în cameră, dar la o rezervare de doar o noapte nu am resimțit aspectul ăsta. Pe de alta parte, ceea ce nu mi s-a părut în regulă a fost ca în cameră să existe o singură priză dublă în care era deja băgat televizorul, iar dacă mă grăbeam nu aveam cum să încarc mai multe în același timp.

Baia

Baia mi-a plăcut cel mai puțin pentru că, deși e funcțională, e clar nevoie de o investiție și o reîmprospătare, mai ales la porțiunea cu dușul, care părea neîngrijită. Ca și dotări existau 2 prosoape mari, 2 mici, 1 prosop de picioare, hârtie igienică și niște săpun lichid.

Micul-dejun

Micul dejun se servește de la 8 la 9.30 într-un restaurant frumos decorat, cu o atmosferă plăcută și foarte cochet și se poate alege unul dintre următoarele meniuri:

•Varianta 1: omletă cu șuncă și cașcaval sau ouă prăjite, nectar de portocale și cafea/ceai/lapte (la alegere)

•Varianta 2: platou rece (jambon, salam uscat, brânză topită, cașcaval), gem/miere cu unt, cafea/ceai/lapte.

•Varianta 3: lapte/iaurt cu cereale (Chocapic sau Corn Flakes) și un fruct

•Varianta 4: cremvurști cu muștar/ketchup, nectar de portocale și cafea/lapte/ceai

•Varianta 5: clătite cu caramel sau ciocolată și lapte/ceai/cafea

Dacă se dorește ceva în plus față de varianta aleasă (cafea, lapte, margarină, iaurt sau o altă variantă de mic-dejun), trebuie să se plătească separat. Eu am ales varianta 1, cu omletă, care a fost gustoasă, dar n-am putut să nu constat că fiecare variantă în parte e destul de sărăcăcioasă.

Restaurantul are și o micuță terasă, foarte frumoasă vara, cu multe ghivece cu flori, iar accesul aici se face pe o scară de lemn. Și înăuntru e destul de mic, de aceea le recomand celor care vor să ia masa aici să facă rezervare înainte și să țină cont că restaurantul e deschis între orele 14.00 și 21.30.

Generalități

Internetul a funcționat foarte bine în cameră.

În timpul zilei, căldura a fost oprită și chiar dacă eram în luna martie și era puțin soare afară, în cameră era destul de frig și nu mi s-a părut normal să fie oprită, așa cum nu mi s-a părut ok să nu se poată regla căldura de la calorifere.

Check-in-ul se face între orele 14.00 și 21.30, check-out-ul se face până la ora 12.

Din câte am înțeles, se poate monta încă un pat în camere, pentru 40 lei, iar persoana respectiva are și micul dejun inclus.

Există și o parcare publică pe strada pe care e situată pensiunea, iar parcarea costă 10 lei/zi.

În camere nu se fumează, in schimb se poate fuma pe o terasă, la capătul holului.

Concluzie

În concluzie, ca puncte forte aș menționa ambianța plăcută, decorul, restaurantul deosebit, intim, locația, iar la puncte slabe aș include baia și lipsa căldurii în timpul zilei.


[fb]
---
Trimis de DepartureGate7 in 03.04.15 13:03:36
Validat / Publicat: 03.04.15 17:39:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1917 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DepartureGate7); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Pensiunea La Teleferic
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26750 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 45.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    robert
    [05.04.15 10:49:09]
    »

    @VMR - Am stat si eu aici, de două, trei ori. Camerele sunt foarte mici, dar ne-am întors datorită gazdei care e foarte primitoare și gătește foarte bine. Deasemenea locația face toți banii.

    Pensiunea e micuță, dar cochetă, amenajată cu mult bun gust în genul celor din Austria. De altfel gazda a și recunoscut ca de-acolo s-a inspirat.

    Felicitări pentru articol.

    DepartureGate7AUTOR REVIEW
    [05.04.15 16:10:23]
    »

    @robert. c - Într-adevăr camerele sunt mici, dar pentru o singură noapte nici nu aveam nevoie de o cameră mai mare, că și așa am fost mai mult plecați.

    Eu nu am mâncat la restaurantul pensiunii, în afară de mic dejun, dar am citit că mâncarea e foarte bună.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    DepartureGate7, robert
    Alte impresii din această RUBRICĂBistro & Pension 'La Teleferic':

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.034266948699951 sec
    ecranul dvs: 1 x 1