ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.07.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
NOV-2015
DURATA: 1 zile
familie cu copii
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Inapoi in istorie - Cetatile fortificate Harman si Prejmer

TIPĂREȘTE

@zlatna cu articolul sau vezi impresii mi-a adus aminte ca in toamna lui 2015 am vazut si noi niste cetati fortificate, cum insa atunci nu scriam pe AFA pozele sunt putine, insa amintirile foarte placute.

In noiembrie 2015 am dorit sa-mi serbez onomastica intr-un mod deosebit (cum o facusem si in 2014) astfel incat am ales sa mergem tot la Brasov unde am fost cazati aici iar de mancat am mancat aici

Bun, mergem vineri la Parcul Acvatic (despre el nu am povestit cred dar mai am timp, poate la o viitoare vizita pe acolo) dar ce facem sambata? Intr-un final glorios decidem sa vedem cetatile fortificate Harman si Prejmer. Sambata dimineata dupa ce am luat micul dejun, ne-am imbarcat in masina si am luat-o spre Harman. Ca si localizare Harman se afla la aproximativ 10 km de Brasov, mergand pe DN11 inspre Targu Secuiesc. Cum insa existau si niste restrictii de circulatie, putin ocolit am ajuns si la destinatie, adica la Harman, deoarece citisem ca Prejmer ar fi mai mare am decis ca ea sa fie la final.

Acestea fiind zise sa purcedem la date:

Cetatea Harman

Strada Pietii nr 1, Harman,

Program de vizitare:

Aprilie-octombrie, de marti pana sambata 9 -12 si 13-17, duminica 10-12 si 13-17, luni inchis,

Octombrie – aprilie, de marti pana duminica 10-12 si 13-16

pretul unui bilet 7 lei

Citisem ca biserica dateaza din 1240, ca este inconjurata de ziduri de aparare (de fapt am gasit denumirea mai degraba ca si Cetatea fortificata Harman

Am lasat masina in strada, in apropierea unui parculet si inainte de a intra in cetate nu am putut sa nu admiram imprejurimile. Harman este o localitate mica insa aerisita, cu case frumoase si ingrijite. In cetate am patruns printr-un culoar boltit calcand pe o alee din piatra cubica (asezata chiar si cu model) care facilita accesul. Am platit biletele de intrare si am inceput sa studiem locurile incepand cu biserica ce poarta hramul Sf Nicolae. Informatiile gasite la fata locului spun ca aceasta biserica a fost construita in a doua jumatate a secolului al XIII-lea instil romanic si transformat in secolul XV in stil gotic. Biserica a fost incendiata in 1593 iar bolta ei a fost refacuta in 1595. Cetatea din jurul bisericii a fost construita in mai multe etape si folosind diferite material de constructive (piatra bruta, piatra de rau, caramida) in secolele XV-XVII, iar altarul si orga dateaza din secolul XVIII.

Nu stiu cum sa descriu interiorul bisericii, apare ca un fagure (cel mai bine se vede in poze) si este bine conservat si ingrijit. Inauntru se remarca bancutele (tocite deja de atata utilizare) in care plini de piosenie enoriasii luau parte la slujbe dar si scaune in care probabil ca stateau cei de rang mai inalt.

Pe pereti se vad o multime de covoare de diferite modele si culori, iar in fata este altarul care se evidentiaza de restul incaperii care este unul extrem de simplu. In mijlocul altarului este statuia lui Iisus crucificat, incadrat la stanga si la dreapta de 2 statuete, iar in partea de sus a altarului este scris: Gott is die Liebe. Mai sunt si alte inscriptii dar nu le-am inteles.

Mai departe am urcat in turn, pe o scara circulara ingusta din piatra apoi pana sus pe o scara din lemn destul de abrupta. Aici am putut admira de la ferestre localitatea Harman, si am putut constata inca o data ce locuri frumoase vizitam.

Aici am avut parte si de un moment amuzant (pentru spectatori adica eu si baietii mei). In momentul in care sotul meu incerca sa treaca pe sub clopot, exact cand era in centru a batut clopotul de ne-a speriat in prima faza apoi ne-a amuzat. Bine ca a batut doar o data (de sfert) . Am facut ceva poze aici dupa care am coborat din nou in curte.

De aici patrunzand in diverse incaperi care alcatuiesc un muzeu poti incet incet sa intri in atmosfera acelor ani, astfel incat vezi portul traditional, diferite tipuri de incaperi cu destinatiile adecvate (camera de zi, un dormitor, o camera de lucru in care erau expuse ustensile utilizate in viata de zi cu zi, ba chiar si o mica scoala cu bancute micute din lemn).

Am admirat locurile minunandu-ne totusi de cat de bine si frumos sunt ingrijite spatiile si cu oarecare duiosie am plecat mai departe spre Prejmer.

Cetatea Prejmer,

Strada Pietii nr 2, Prejmer, situate la 16 km de Brasov

Program de vizitare:

1 mai – 1 noiembrie, de marti pana vineri 9 -17, sambata 9-15, duminica si luni inchis,

1 noiembrie – 1 mai, de marti pana sambata 9-15, duminica si luni inchis

pretul unui bilet 8 lei adulti/ 4 lei elevi, studenti

Este considerata a fi cea mai bine pastrata biserica-cetate din estul Europei, mentionata intr-un document din 1240 ca fiind construita de cavalerii teutoni si considerata ca loc de refugiu pentru locuitori in timpul invaziilor.

Este inscrisa in patrimonial UNESCO.

Si aici se patrunde printr-un tunel si la fel ca si la Harman, si in final ajungi intr-o curte interioara, unde de jur imprejur se inalta un zid cu numeroase camarute (functionale inca), am inteles undeva la 270-275 de camarute (aratau ca un stup la o scara mai mare) care puteau adaposti la invazii pana la 1600 de persoane.

De asemenea si aici pe unde am putut am patruns in diverse camarute pentru a admira obiectele expuse.

Tinand cont de latimea camerelor aveam aceeasi latime si pentru zid. Eu am urcat la un moment dat si am patruns prin acele culoare unde parca vedeam aparatorii cetatii in forfota cum incercau (aruncand cu ce puteau) sa apere cetatea de cotropitori. Ai o senzatie foarte ciudata patrunzand prin acele locuri, si sunt locuri de acces unde acesta este permis dar si locuri in care accesul este restrictionat.

Ne-am indreptat pasii apoi spre biserica. Aceasta este insa mai mare si mai spectaculoasa decat Harman, insa in principiu seamana mult intre ele astfel incat ai putea spune ca Prejmer este sora mai mare. As putea spune ca este simpla si maiestuoasa, cu bancile care-si asteapta cuminti enoriasii, cu acelasi tip de bolta precum un stup, insa cu un altar care pare ceva mai simplu. In spatele bancilor la balcon vegheaza asupra lucrurilor si oamenilor o orga si din cate am inteles aici se organizeaza concerte de orga.

Ne-am plimbat apoi prin curte admirand cand biserica, cand zidul cetatii, aveam senzatia ca nu sunt in tara mea, ci in alta parte.

Intr-un final insa, fara a avea un elan prea puternic am decis sa plecam spre Brasov cu bucuria in suflet insa ca am reusit sa vedem ceva deosebit.

Am atasat aici 2 filmutele incarcate de pe youtube care prezinta cele 2 cetati astfel incat sa aveti o vedere frumoasa asupra acelor locuri atat de deosebite.

Cetatea Harman youtube

Cetatea Prejmer youtube


[fb]
---
Trimis de mishu in 29.07.16 17:12:03
Validat / Publicat: 29.07.16 18:26:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.

VIZUALIZĂRI: 1694 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Harman - incarcam sa depasim grilajul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[29.07.16 18:25:52]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Biserici/cetăţi fortificate în Brașov și împrejurimi, BRAȘOV" (deja existentă pe sait)

liviu49
[30.07.16 07:28:51]
»

@mishu -Vad ca nimeni nu a avut curaj, pe canicula, sa scrie un ecou, asa ca fac eu safteaua! Acum trei saptamani, fix, venind dinspre Buzau, Siriu, Intorsura Buzaului si mergand spre casa, prin Brasov. Sinaia, la un sens giratoriu, am virat la dreapta. A fost sugestia baiatului meu, care era cu volanul in mana, dupa ce in Prejmer trecuserm pe langa cetate. Incercarea noastra de a vizita cetatea pe interior a fost sortita esecului, din cauza unei nunti in plina desfasurare, la care participau numai invitatii. Ni s-a sugerat sa asteptam incheierea ceremoniei, ceea ce nu prea era posibil. Asa ca am adoptat solutia lui Constantin Tanase, de acum peste 70 de ani, inc-o raita in jurul zidurilor si apoi drept in centrul Brasovului.

Dar, adaugand la raita mea pe exterior pozele dvs. pot spune ca stiu ce e pe dinafara, stiu ce este in interior.

Numai bine si calatorii placute!

mishuAUTOR REVIEW
[30.07.16 10:42:01]
»

@liviu49: Multumesc frumos pentru ecou, nu stiu daca a fost de vina caldura sau nu, cert este insa ca nu am intentionat sa scriu un articol impanat cu multe date istorice, avand in vedere ca au facut-o altii mult mai bine decat mine, insa mi-am adus aminte cu mare placere de acel loc, singura suparare a fost doar din faptul ca pozele facute de mine s-au pierdut si am ramas doar cu cele ale sotului.

Eu am mers si pe culoarele zidului de aparare si facusem si acolo poze, care chiar erau dragute. Am vrut sa atrag atentia ca daca mergi la Brasov ai ce face (in afara de drumetii pe munte) chiar la o distanta mica de oras.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[31.07.16 22:31:48]
»

Te felicit pentru articol. Bisericile fortificate din Ardeal ma atrag si oe mine. La Harman si Prejmer nu m-am oprit niciodata desi drum am avut pe acolo de mai multe ori.

Unul din gandurile mele este sa dedic o data un tur unor astfel de fortificatii.

Ma intereseaza insa daca exista si ceva ture organizate sau ghidate. Eu pun pret pe informatiile unei persoane aviate sa prezinte istoricul unir obiective.

Este interesanta si contradictorie starea in care se gasesc aceste biserici. Unele sunt bine intretinute, altele de la Sighisoara spre Medias mai putin.

Felicitari pentru articol!

mishuAUTOR REVIEW
[31.07.16 22:38:36]
»

@Dan&Ema - La data la care am fost acolo inca nu scriam pe AFA, citeam doar, nu stiu daca exista si tururi ghidate, poate ca intr-adevar ar fi mai utile pentru ca ar aduce ceva mai multa informatie.

Aceste 2 cetati merita insa sa le acorzi atentie si cred ca daca ai noroc poate intalnesti pe cineva care sa-ti povesteasca.

_Traveller
[31.07.16 22:56:11]
»

@mishu - Ce bine ar fi sa avem si noi niste tururi cu ghizi, organizate cu toate aceste vechi cetati transilvanene asa cum sunt in alte tari. Cel putin bine ca exista AFA.

doina_c24
[02.08.16 13:38:08]
»

@mishu - Felicitări pentru o excursie frumoasă cu amintiri deosebite!

La aceste biserici fortificate există și tururi ghidate pentru grupuri anunțate. Am ajuns și eu la cele două biserici fortificate împreună cu un grup de elevi și am beneficiat de ghid. Poveștile, legendele dar și explicațiile istorice au uimit elevii care, cei drept, la început au privit plictisiți locurile.

Îmi plac mult bisericile fortificate, dar și mai mult îmi place să urc în turnurile lor și să cuprind cu privirea frumusețea zonei.

tata123 🔱
[02.08.16 14:01:43]
»

@mishu - Mă bucur că ați vizitat aceste obiective interesante. Cele două bijuterii arhitectonice medievale, aflate doar la câțiva kilometri distanță una de cealaltă, oferă posibilitatea de a ne închipui viața comunității săsești de acum câteva sute de ani în urmă. Din fericire starea de conservare a acestor biserici-cetăți este încă bună iar noi ne putem bucura de ingeniozitatea constructorilor, de buna administrare din partea comunității locale și de priveliștile din turnurile bisericilor.

@Dan&Ema - Există agenții de turism ori asociații în Brașov sau Sighișoara care oferă contra cost tururi ghidate la bisericile fortificate din jurul acestor orașe. Unele biserici-cetăți sunt administrate de câte un sas bătrân care reușește să captiveze prin informațiile istorice și legendele înșirate în fața vizitatorilor.

mishuAUTOR REVIEW
[14.08.16 19:25:33]
»

@tata123: Multumesc frumos pentru completarile facute. Mi se pare foarte util sa poti vedea ceva la care sa iti poata spuna cineva ceva in plus. Poate ca asa cum exista in muzee audioghiduri s-ar putea face acest lucru si in cazul bisericilor/ manastirilor in situatia in care exista si turisti care intra acolo oprindu-se din drum si neavand pozibilitatea unui ghid.

Pot fi puse afisaje cu informatii in dreptul anumitor elemente care sa-ti explice cate ceva si tot la fel (pe puncte) cu audioghiduri.

Poate ca e mult si greu de facut insa cine stie ce ne asteapta in viitor. Om trai si om vedea, pana atunci o zi frumoasa insa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
_Traveller, Dan&Ema, doina_c24, liviu49, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂBiserici / cetăţi fortificate în Brașov și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073246002197266 sec
    ecranul dvs: 1 x 1