Două biserici fortificate săseşti braşovene: Prejmer şi Hărman

TIPĂREȘTE

Cei care au urmărit firul de discuţii de pe forum cu privire la Întâlnirea AFA 2012 ştiu că acolo s-au făcut tot felul de propuneri de petrecere a timpului rămas la dispoziţia fiecăruia, pe lângă activităţile „obligatorii”. Aşa cum era de aşteptat, de mare succes s-a dovedit turul pietonal al Braşovului, care s-a desfăşurat vineri, 9 martie, având-o drept ghid pe krondia.

În acel fir de discuţie, eu îmi anunţasem intenţia ca sâmbătă, 10 martie, să fac o mică escapadă până la Sfântu Gheorghe şi, eventual, Târgul Secuiesc. Între timp, pe listă am adăugat şi bisericile fortificate din Prejmer şi Hărman, astfel că propunerea mea a avut ceva succes, cel puţin acolo, pe forum. Ba chiar şi în seara sosirii, vineri, am fost întrebat de mai mulţi dacă îmi păstrez intenţiile, manifestându-şi şi ei interesul pentru acest mini-circuit.

Dimineaţa însă entuziasmul majorităţii s-a redus brusc, semn că seara trecută se prelungise destul de mult, ceea ce era, de altfel, valabil şi pentru mine. Dar odată hotărâtă, treaba trebuia dusă la bun sfârşit, că doar mi’s juma’ de ardelean! Aşa că, ne-am trezit de dimineaţă şi la ora 8 eram deja la micul dejun, după care am dat adunarea. Deşi treziţi destul de dimineaţă, majoritatea celor ce-şi exprimaseră de cu seară dorinţa de a merge pe traseu cu mine au declinat invitaţia, dornici probabil să mai urce în camere să mai fure câteva clipe de somn. Singura care a rămas pe poziţii şi a decis să ne însoţească (pe mine şi pe soţia mea) a fost joana_ro, aşa că noi trei ne-am urcat în maşină şi am pornit la drum, scăldaţi de soarele dimineţii de martie, care încerca să topească ultimele urme, pe alocuri destul de consistente, ale iernii ce tocmai se sfârşea.

Până la prima oprire, drumul a fost scurt, doar vreo 8 km şi iată-ne în centrul comunei Prejmer. Este imposibil să ratezi obiectivul turistic al comunei, se vede de la distanţă.

Fie că i se spune Biserica fortificată, Biserica-cetate, Cetatea ţărănească, sau Cetatea bisericească din Prejmer (Tartlau, în germană), este vorba de acelaşi obiectiv, unul dintre cele mai vechi si mai bine conservate edificii medievale din estul Europei, înscris pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO.

Am oprit într-o parcare peste drum de biserică şi imediat cum am ieşit „la aer”, ne-am amintit că ne aflam în zona polului frigului din România, Depresiunea Braşovului. Zăpada, acolo unde mai era, scârţâia sub tălpi şi temperatura vârfului nasului a scăzut brusc, la cote îngrijorătoare.

Aşa că am pornit în pas vioi spre intrarea în fortăreaţă, ca să nu îngheţăm cu totul.

Parcul din faţa obiectivului era şi el îngheţat şi haina de iarnă nu îl făcea prea atrăgător, aşa că nu am zăbovit la intrare decât cât să facem o fotografie. Am pătruns apoi printr-un culoar acoperit, având pe laterale arcade deschise, la capătul căruia am intrat în Curtea brutarilor, o curte înconjurată de ziduri căptuşite cu camere aşezate pe trei niveluri, cu acces din balcoanele exterioare, de lemn. Această construcţie constituie barbacana cetăţii, unde ne-am oprit căutând „casa de bilete”, sau ceva asemănător. Nu era nimic de genul acesta, dar a apărut o femeie în vârstă, puţin supărată parcă pentru că a fost deranjată şi care ne-a dat biletele de intrare, în valoare de 8 lei de persoană. Întrebând-o de niscaiva materiale informative, ne-a spus morocănoasă că doar vara putem găsi aşa ceva, pentru că iarna aceste materiale nu pot fi ţinute acolo, din cauza frigului şi a umezelii.

Biserica şi cetatea sunt în proprietatea şi administrarea Asociaţiei Saşilor Transilvăneni (siebenbuerger.de), cu sediul la München, dar cred că acolo nu se ştie de lipsa de interes a celor de pe-aici, asta pentru că mai departe aveam să vedem şi altă variantă.

Am purces aşadar la vizitarea bisericii fortificate, fără nicio informaţie, cu excepţia înscrisurilor pe diferite panouri şi plăcuţe. Noroc că acestea sunt din abundenţă.

Din Curtea brutarilor am intrat în galeria de acces în cetate, lungă de 32 m, la capătul căreia am pătruns în incinta interioară a cetăţii. Aceasta, de formă circulară, este înconjurată de ziduri înalte (până la 15 m) şi groase, căptuşite cu camere, accesul la acestea, făcându-se pe scări şi terase de lemn.

Camerele, multe dintre ele deschise, sunt numerotate şi, în general, cu unele excepţii, goale. Nu ştiu dacă numerotarea actuală este cea veche dar, în vremurile când cetatea nu era obiectiv turistic, ci loc de refugiu şi apărare, fiecare familie din sat avea câte o astfel de cameră, numărul ei fiind acelaşi cu numărul casei în care locuia familia. În mod obişnuit, camera folosea drept loc de depozitare a alimentelor, dar când satul era atacat, ea folosea şi drept adăpost pentru familia deţinătoare. Câteva camere adăpostesc mici muzee, cu diverse obiecte din vremuri mai vechi, mobilier tipic săsesc, unelte, iar într-una din ele este reconstituită vechea şcoală ce a funcţionat aici până la construcţia unei clădiri adecvate, la jumătatea secolului al XIX-lea. O altă încăpere, aflată la nivelul al treilea, adăposteşte o expoziţie cu panouri cu fotografii şi informaţii despre istoria locului. De aici şe poate ajunge pe meterezele zidului de apărare, care, lucru mai rar întâlnit, au acoperiş şi sunt suficient de late. Zona este electrificată, aşa că se poate face turul complet (aproximativ 800 m) fără probleme. Din loc în loc, creneluri înguste se deschid spre exterior, dându-ne astfel posibilitatea să realizăm înălţimea la care ne aflăm. La un moment dat, ajungem şi la locul unde, într-o deschizătură mai largă, este montat celebrul dispozitiv pentru foc continuu, numit de utilizatori Todesorgel (Orga morţii) , un fel de precursor al mitralierei. Ceva asemănător, dar la scară mai mare, proiectase şi Leonardo da Vinci, dar nu ştiu dacă proiectul acestuia a fost pus în practică.

În centrul incintei se află biserica evanghelică „Sfânta cruce”. Această biserică îşi are originile pe la începutul secolului al XIII-lea, când cavalerii teutoni au construit aici prima biserică. Adăugiri succesive au dus la forma actuală a bisericii, aceasta schimbându-şi şi „orientarea” religioasă. Dacă la început era o biserică catolică, acum ea ţine de cultul protestant evanghelic-luteran.

Construită în stil gotic, păstrează, evident, caracteristicile acestuia şi, în primul rând, sobrietatea. Interesant este însă faptul că ea are baza în formă de cruce, lucru mai puţin întâlnit la bisericile catolice şi protestante, dar comun la cele ortodoxe. De valoare deosebită este altarul, cel mai vechi din Transilvania, din secolul al XIV-lea, format dintr-un triptic. Panoul central înfăţişează scena Răstignirii, în timp ce panourile laterale prezintă scene cu Suferinţele lui Isus, Cina cea de Taină, Învierea.

Ca şi restul complexului, nici biserica nu este încălzită şi frigul tăios al dimineţii accentua atmosfera de încremenire din interior.

Între timp, atmosfera s-a mai încălzit puţin, datorită agitaţiei produse de sosirea altor grupuri de membri AFA, veniţi de la Tărlungeni. Aveau să ne urmeze şi la Hărman, aşa că, cel puţin în parte, circuitul propus de mine a fost urmat, până la urmă de mai mulţi AFA-işti decât credeam.

I-am lăsat în urmă şi am continuat călătoria noastră spre Hărman, ajungând astfel până în marginea Braşovului.

Hărman (Honigberg, în germană) este o localitate cu o istorie trasă la indigo după cea a localităţii vecine, Prejmer. De altfel, la sosirea în faţa cetăţii bisericeşti din Hărman, am avut un sentiment de déjà vu, pentru că cele două cetăţi seamănă destul de bine. Singura deosebire evidentă la prima privire este şanţul de apărare ce înconjoară cetatea din Hărman. Dar asta nu înseamnă că cea din Prejmer nu ar fi avut unul, doar că el a fost între timp astupat. Nici cel de la Hărman nu mai este ce a fost odată, nici măcar nu mai este umplut cu apă.

Privită mai îndeaproape şi mai atent, cetatea bisericească Hărman îşi arată însă şi alte elemente ce o diferenţiază de cea din Prejmer. În primul rând, barbacana este aici mult mai puţin evidentă, deoarece nu are o curte interioară, ci doar un coridor de acces şi un turn (turnul măcelarilor), prin poarta căruia se face intrarea în incintă. Coridorul cu arcade seamănă însă destul de bine cu cel de la Prejmer.

La intrare ne întâmpină tot o femeie, dar mult mai amabilă decât cea de la Prejmer. Colac peste pupăză, biletul de intrare costă pe jumătate, adică doar 4 lei. În plus, există şi o vitrină cu suveniruri şi materiale informative (toate editate de o editură din Germania). Culmea, am văzut şi o broşură despre biserica fortificată din Prejmer, ce e drept, doar în germană. Despre cea din Hărman, aveau însă broşuri şi în română şi engleză. Am mai luat de acolo o hartă a judeţului Braşov, cu obiectivele turistice ale judeţului, precum şi două postere de dimensiunea A3, unul cu armuri medievale şi altul cu cetatea Braşovului în vremuri medievale, reprezentată 3D (adică tridimensional). Mai erau încă vreo 5-6 postere, cu subiecte asemănătoare.

Fortificaţia de la Hărman pare însă (deşi nu este) mult mai „săracă” decât cea de la Prejmer. Deşi zidurile sunt la fel de înalte, ele sunt „căptuşite” doar pe aproximativ o treime din circumferinţă cu camere-cămări, dispuse doar pe două niveluri şi nevizitabile. În schimb, sistemul de apărare cuprinde şi şapte turnuri, încastrate în ziduri. De fapt, existau trei rânduri de ziduri, unul în exteriorul şanţului de apărare, demolat şi două în interiorul şanţului: unul mai scund, de doar 3-4 m, păstrat doar pe latura sudică, iar în interiorul acestuia un altul de vreo 12 m înălţime.

Biserica, tot evanghelică, este însă total diferită de cea de la Prejmer. Iniţial a fost construită în stil de bazilică romană, cu un corp de trei nave şi o absidă semicirculară. Ulterior au fost adăugate noi elemente, mai ales după incendiul de la sfârşitul secolului al XVI-lea, când i s-a construit bolta în stil gotic, existentă şi acum.

Deşi tot neîncălzită, această biserică pare mai primitoare, mai caldă decât cea din Prejmer, probabil datorită sistemului de iluminat natural, mult mai puţin zgârcit decât cel de la Prejmer. Interesant că biserica este decorată cu vreo 12 (dacă le-am numărat bine) covoare orientale (erau şi la Prejmer vreo două). Undeva, pe la mijlocul navei centrale este arborat un drapel, pe care erau brodate nişte inscripţii. Pe o parte, de culoare roşie, scrie Einigkeit macht Stark (unitatea face puterea) , adică o exprimare mai laconică, nemţească, a Horei Unirii :)). Pe cealaltă parte, de culoare albastră, scria ceva pe care nu am stat să-l descifrez pe loc (este scris în alfabetul gotic); abia acasă am privit cu atenţie şi am aflat explicaţia acestui steag. Inscripţia brodată este: Sächsicher Gewerbe-Verein Honigberg 1910-1935. În traducere aproximativă, asta înseamnă Asociaţia breslelor săseşti din Hărman. Aşa mi-am explicat şi desenul de pe cealaltă parte (vezi foto), reprezentând diferite unelte şi scule. De-a lungul laturii mari a drapelului atârnă tricolorul românesc, semn că nemţii respectă patria pe care strămoşii lor au ales-o drept patrie de adopţie.

Interesantă este şi orga, datând de prin secolul al XVII-lea.

Pe latura sudică a bisericii, într-un fel de pridvor din dreapta intrării, se găseşte un lapidariu şi, lucru surprinzător, mai multe camere, precum cele din zidul înconjurător.

Ieşind din biserică, i-am dat ocol, prin curtea largă şi goală, până am ajuns pe latura vestică. Aici, încastrat în structura bisericii, se înalţă turnul-clopotniţă cu secţiune pătrată (cel de la biserica din Prejmer are secţiunea octogonală). Sunt convins că, de la înălţimea celor 45 m ai săi, se vede o privelişte frumoasă a localităţii şi a împrejurimilor. Din păcate, accesul în turn nu este permis vizitatorilor.

Între zid şi turn se află un monument în forma unui clopot, pe care este marcat anul 1922. Pe o placă de marmură, datată din 1973, de pe latura dinspre biserică a postamentului stă scris: Gedenke der in fremder Erde Ruhenden! (Amintiţi-vă de cei ce odihnesc în pământ străin!) . Mi-am dat seama la ce se referă înscripţia, citind-o pe cea de pe latura opusă: In Russland gestorbene Honigberger 1945-1949 (Locuitori ai Hărmanului morţi în Rusia între 1945-1949) , după care urmează o listă de 36 de nume, toate nemţeşti. Evident, este vorba de deportaţii în Siberia, la muncă forţată, drept pedeapsă că erau de origine germană, fără să conteze dacă au fost de partea naziştilor sau nu. Celor ce doresc să afle mai multe despre aceste evenimente mai puţin cunoscute, le recomand materialul de aici: istoriabanatului.wordpres ... eciala-la-banat

Pe celelalte două laturi ale postamentului sunt plasate plăci de marmură pe care sunt gravate numele locuitorilor Hărmanului, căzuţi în cele două războaie mondiale.

Ca şi la Prejmer, în timp ce ne pregăteam să ieşim, tocmai soseau în vizită alţi membri ai comunităţii AFA …

Şi biserica fortificată din Hărman se află pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO şi se află şi ea în administrarea aceleiaşi Asociaţii a Saşilor Transilvăneni. Doar că aici organizarea este mult mai bună, asta ţinând, evident, de oamenii locului.

Ne-am urcat în maşină, am dat ocol bisericii fortificate, aşa cum făcusem şi la Prejmer şi ne-am îndreptat spre următoarea ţintă. Dar despre asta, cu altă ocazie, că deja m-am lungit prea mult, punându-vă răbdarea la grea încercare.

Doar o vorbă să vă mai spun, totuşi...

Cele două biserici fortificate despre care am vorbit se află în două sate, la origine complet săseşti. Acum, amândouă aşezările au peste 90% populaţie românească.

Populaţia de origine germană stabilită în diferite locuri de pe teritoriul actual sau trecut al României în diferite momente istorice, începând cu secolul al XII-lea, a avut multe contribuţii la dezvoltarea civilizaţiei româneşti şi saşii au fost întotdeauna cetăţeni loiali patriei adoptive (informaţii interesante găsiţi aici: agero-stuttgart.de/REVIST ... stantinescu.htm).

Din păcate, noi românii, nu le-am răspuns întotdeauna la fel. De la deportările în Rusia, din anii 1945-1950, până la vânzarea (la propriu) a etnicilor germani în „epoca de aur”, au fost momente ale istoriei de care nu putem fi deloc mândri. Dacă înainte de al doilea război mondial, etnicii germani din România numărau aproximativ trei sferturi de milion, în prezent au mai rămas doar aproximativ 60.000, adică mai puţin de 10%. Abia după ’90 mulţi dintre ei au început să revină, nu neapărat definitiv, dar măcar să revadă locurile natale. Dar, după cum se poate constata, oriunde i-a purtat soarta, niciodată nu au uitat de unde au plecat, dovadă asociaţiile saşilor originari din România, existente pe unde aceştia s-au stabilit.

Ei merită tot respectul nostru, la fel ca şi cei care încă mai trăiesc printre noi, pentru că, deşi s-au păstrat mereu ca o minoritate etnică distinctă, nu au făcut-o niciodată cu stridenţă, respectând întotdeauna ţara în care s-au născut.

Cei care doresc să ajungă direct la cele două obiective folosind maşina proprie şi un GPS, pot utiliza următoarele coordonate:

-Biserica fortificată din Prejmer: 45°43′18″ N; 25°46′28″ E

-Biserica fortificată din Hărman: 45°42'54" N; 25°41'9" E

Celor care nu au ajuns încă pe aici, dar şi celor care doresc să revadă locurile, le urez vizită plăcută!

---

VIZUALIZĂRI: 3710 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI