Mărcuţa - mănăstire, cetate, ospiciu

TIPĂREȘTE

Comemorarea lui Eminescu din ianuarie 2023 mi-a amintit că de mult voiam să ajung la Mărcuța, la biserica din cartierul bucureștean Pantelimon, fostă mănăstire și totodată ospiciu în care și marele nostru poet și-a petrecut o parte din viață, în suferință. Aflasem că se organiza în ziua de vineri, 13 ianuarie 2023, de la ora 18.00, evenimentul cultural "Eminescu în vers și cânt", care avea să cuprindă momente lirice, dar și un concert coral. Din păcate, n-am reușit să ajung. Informația m-a făcut totuși să-mi amintesc de "Sara pe deal" în interpretare corală, pe patru voci, la care mi-am adus și eu aportul în tinerețe, piesă cu care am câștigat locul I la un concurs. Și acum îmi vibrează în minte acordurile sublime ale piesei.

Acum, că primăvara a venit, iar frigul nu ne mai îngrozește, cu tramvaiul 14, de la Sfânta Vineri, am purces spre Cartierul Pantelimon, la Biserica Mărcuța, fosta Mănăstire Mărcuța. Tot din centrul capitalei, de la Sfânta Vineri, poate fi luat și tramvaiul 55 care - pe un traseu ușor diferit - te duce tot acolo.

Biserica Mărcuța, 436 de ani de istorie

Biserica fostei Mănăstiri Mărcuţa - una dintre cele mai vechi din capitală (a doua după Biserica Domnească) - pitită astăzi după blocurile din Șoseaua Pantelimon, a trecut prin memorabile momente istorice: molime, războaie cu turcii în vremea lui Matei Basarab, două războaie mondiale, comunism și revoluție în 1989. De asemenea, de-a lungul timpului a cunoscut mari personalități: Mihai Eminescu internat în ospiciul amenajat acolo, părintele Vasile Ţepordei, lider al basarabenilor refugiaţi în România, Sofronie de la Vrața, sfântul bulgar mort la București și îngropat la Mărcuţa...

După construirea unei noi biserici (cu hramurile "Înălțarea Domnului" și "Sf. Mare Mucenic Pantelimon") și sfințirea sa în 2013, vechea biserică păstrând încă decorația din sec. XVI, a fost declarată monument istoric. Nu se mai fac slujbe acolo, dar nici nu se poate vizita, intrările fiind ferecate.

Biserica veche de la Mărcuța, cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril", a fost construită de marele logofăt Dan și soția sa Vlada în anii 1586-1587, în timpul celei de-a doua domnii a lui Mihnea Turcitul. La început a fost cunoscută sub numele de "Mănăstirea lui Dan de la apa Colentinei". Numele Mărcuța care i-a fost dat mai tarziu, este de fapt numele strănepoatei logofătului Dan, jupâneasa Vișana (zisă Mărcuța), fiica lui Marcu Armașul. Ea se îngrijește de sfântul lăcaș, îi face reparații și îl închină Mitropoliei la 15 decembrie 1679. De-a lungul timpului biserica a trecut prin mai multe serii de renovări, în vremea domniei lui Grigore II Ghica (1733-1735) - conform pisaniei din 20 septembrie 1733 - Mitropolitul Ștefan adăugându-i pridvorul și clopotnița, încadrând cu chenare din piatră ferestrele și ușa de la intrare, zugrăvind biserica atât în interior cât și la exterior. Tot Mitropolitul Ștefan este cel care dăruiește lăcașul familiei lui Vodă Alexandru Ipsilianti în sec. XVIII.

Amplasamentul său strategic, într-o zonă mlăștinoasă de lângă Lacul Fundeni, întăriturile de fortificație pe care le avea (trei rânduri de porți, ziduri puternice prevăzute cu ochiuri de tragere în caz de atac) au făcut ca Mănăstirea Mărcuța să fie un bun adăpost în timpul năvălirilor dușmane. Se spune că din pivniţele mănăstirii se putea intra, printr-o uşă tainică, în tunelurile care asigurau retragerea în secret și în siguranță în caz de invazii sau de răzmerițe. De altfel, împreună cu Mănăstirea Văcărești - aflată mai la sud și cu Mănăstirea Plumbuita - aflată mai la nord, Mănăstirea Mărcuța alcătuia o parte din lanțul strategic de apărare a capitalei.

La Mănăstirea Mărcuţa, la începutul sec. XIX, au existat o tipografie și un atelier de basmale. Înfiinţat de Stănuţa Tudorachi, la 1800, renumit în acele vremuri, atelierul de basmale a funcţionat mai întâi într-o clădire veche a mănăstirii, extinzându-se apoi în afara acesteia. După ce au avut de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, clădirile atelierului au fost distruse de turci în 1812.

Spitalul amenajat aici în timpul ciumei din 1813 - "Ciuma lui Caragea" - apoi spitalul pentru alienați mintal mutat aici de la Schitul Malamuc, au fost momente importante în istoria sfântului lăcaș. Mutarea din 1839, în vremea Principelui Alexandru Ghica II, la început ca soluție provizorie (Schitul Malamuc fusese inundat) avea să fie începutul a ceea ce istoria va consemna ca fiind "Spitalul de smintiţi de la Mărcuţa". Aici, la 3 februarie 1889, a fost internat și poetul nostru național, Mihai Eminescu.

Eminescu la Mărcuța

Multă vreme, numele Mănăstirii Mărcuţa a fost legat de cel al aşezământului de boli mintale care a funcționat aici aproape un secol (de la 1838-1839 până în 1925). De asemenea, numele mănăstirii este legat de imaginea lui Eminescu, pacient al Spitalului de smintiţi de la Mărcuţa.

După șase ani de boală diagnosticată ca "psihoză maniaco-depresivă", în urma unor tratamente la Liman (lângă Odessa de unde a fost externat din cauza lipsei banilor necesari pentru spitalizare), la Botoşani, la Viena şi la Mănăstirea Neamţ, Eminescu este internat la 3 februarie 1889 la Spitalul de smintiţi de la Mărcuţa, într-o încăpere din fosta casă domnească a lui Alexandru Ipsilanti, intrată ulterior în patrimoniul spitalului de boli nervoase. În urma examinării din 20 martie 1889, doctorul Alexandru Șuțu - medic șef și director al ospiciului de la Mărcuța, fondatorul Sanatoriului pentru alienați "Caritatea" din București - avea să declare: "Domnul Mihail Eminescu este atins de alienaţie mintală în formă de demenţă, stare care reclamă şederea sa într-un institut".

Numai până la 8 aprilie 1889 a rămas Eminescu la Mărcuța, Primăria Bucureștiului refuzând să-i plătească spitalizarea. (Nici atunci Primăria Bucureștiului nu avea bani?).

Plasat în întreținerea doctorului Șuțu, la Sanatoriul pentru alienați "Caritatea" din Strada Plantelor, București, pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, Eminescu pierde lupta cu boala dându-și ultima suflare.

Tristă poveste! Care lasă urme adânci în sufletele noastre și ridică multe semne de întrebare. Cei care încă mai caută urmele trecerii marelui poet pe la Mărcuța (se spune că înainte de a fi transferat la sanatoriul doctorului Şuţu, poetul ar fi scris ultimele versuri, cu cărbune, pe pereții încăperii), nu vor găsi mare lucru. Sanatoriul Mărcuța nu mai există. A fost demolat, iar în locul lui a apărut Complexul de Activităţi Recreative şi Educative "Sfântul Pantelimon". Din când în când, la Mărcuța se organizează evenimente comemorative, afișele acestora tronând acolo - întru aducere aminte - mai multă vreme.

Vizita mea la Mărcuța

Vechea Mănăstire Mărcuța este situată în cartierul Pantelimon, în sectorul 2 al capitalei, vis-à-vis de Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon, pe Strada Mărcuța, nr. 8. În spatele blocurilor de locuințe, zona fostei mănăstiri se întinde - în coborâre - până la malul râului Colentina. Accesul auto este posibil, dar dacă veți merge acolo cu mașina veți avea probleme în a găsi un loc de parcare. Eu am venit cu tramvaiul și nu am regretat.

Până de curând, mai exact până în 2013 când a fost sfințită noua biserică, vechiul lăcaș a funcționat ca biserică obișnuită, aici oficiindu-se slujbe în fiecare duminică și sărbătoare religioasă. Declarată monument istoric, vechea biserică este acum mai mult încuiată.

Ca să ajungi la biserica fostei Mănăstiri Mărcuța trebuie să treci prin curtea bisericii noi și pe lângă Așezământul Socio-Cultural "Sfinții Împărați Constantin și Elena", acolo unde se află și pangarul.

Pe latura nordică a noii biserici, într-un spațiu înconjurat de un gard de fier, se află o troiță - Monumentul Eroilor jertfiți în cele două războaie mondiale. Tot pe această latură se află una dintre intrările în cimitir.

Pentru a ajunge la biserica veche, am trecut prin două rânduri de ziduri, primul cu turn de poartă, iar cel de-al doilea cu turn-clopotniță. Zidurile de cărămidă, întărite, înalte de 7 metri, sunt prevăzute cu ochiuri de tragere. Conform inscripției, Turnul-clopotniță a fost rezidit de Alexandru Ipsilanti în 1779, odată cu zidul de fortificație.

Deasupra gangului se poate observa o placă de marmură albă cu inițialele domnitorului și cu emblema familiei acestuia. De îndată ce treci de poartă, înconjurat de zidurile fortificate, deja te simți în alte vremuri.

Biserica veche, cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavril", este frumoasă, deosebită prin arhitectura și prin decorațiunile sale, dar prezintă vizibile semne de degradare. Biserica nu este mare. Are o singură turlă, octogonală, cu ferestre înguste și înalte pe fiecare latură. Dând ocol lăcașului și admirându-i zidurile - o alternanță de piatră și cărămidă roșie - cele două rânduri de ocnițe oarbe dispuse în registre despărțite de brâuri zimțate sau rotunjite, precum și frumoasele ancadramente sculptate care ornamentează toate ferestrele, apreciez că cel mai interesant și mai valoros element arhitectural este decorația exterioară a bisericii. Aceasta situeaza Biserica fostei Mănăstiri Mărcuța printre cele mai importante monumente religioase din a doua jumătate a sec. XVI.

Pridvorul este adăugat mai târziu. Îți dai seama de acest lucru chiar dacă nu te-ai documentat anterior. Stilul este diferit. Stâlpii și arcadele pictate sunt vădit marcate de trecerea timpului. Ușa de la intrarea în pridvor, simplă, din lemn, era ferecată cu lacăt atunci când am trecut eu prima oară pe acolo. De o parte și de alta a intrării, pe geamuri, erau afișe și anunțuri pentru enoriași. Nu nădăjduiam să văd vechea biserică și în interior, când... norocul mi-a surâs! Pregătind lăcașul pentru o slujbă de înmormântare, o doamnă din serviciul bisericii a descuiat și mi-a permis și mie să intru. Deși lumina era slabă, am văzut interiorul împărțit în naos, pronaos și altar, împodobit cu pictură și dotat cu tot ceea ce este necesar într-o biserică ortodoxă. Mi-a plăcut ancadramentul de piatră de la intrarea în pronaos, pisania de deasupra și pictura.

Și, în sfârșit, l-am găsit pe Eminescu! În dreapta intrării în pronaos, în mijlocul unui panou închis cu sticlă, tronează chipul poetului nostru național. În jurul lui, pagini cu versuri. Cam atât! La pangar nu există nici o broșurică sau lucrare care să amintească de trecerea lui Eminescu pe la Mănăstirea Mărcuța. Și nici un istoric al sfântului lăcaș-monument istoric. Doar lumânări, tămâie, cărbune pentru tămâiat, vin îmbuteliat și câteva icoane.

Mai adaug faptul că în curtea fostei mănăstiri încă se mai pot vedea fragmente ale fundațiilor fostelor chilii, dar și o cruce mică, albă, din piatră, despre care se spune că ar marca locul de înhumare a Sfântului Sofronie de la Vrața, episcopul bulgar care a petrecut un timp la Mănăstirea Mărcuța, canonizat ulterior de biserica ortodoxă bulgară.

De asemenea, trebuie să mai spun că în partea de est a vechii biserici, aleea te poartă spre zidul cu cea de-a doua intrare în cimitir, imensul cimitir parohial, vechi de 100 de ani, care se întinde până la malul râului Colentina.

---

VIZUALIZĂRI: 1240 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI