Biserica de lemn din Desești

TIPĂREȘTE

În ziua vizitei la Budești-Josani vezi impresii, o nouă oprire am făcut în satul Desești, reședința comunei cu același nume, pentru a vedea o altă biserică tipic maramureșană inclusă în 1999 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

O mulțime de drumuri regionale înguste dar asfaltate împânzesc regiunea și mi-a fost practic imposbil să urmăresc pe hartă traseul. Știu doar că am străbătut o zonă depresionară tare frumoasă, cu așezări de oameni gospodari, până ce am ajuns în satul Desești, situat la aproximativ 42 km de Baia Mare și 23 km de Sighetu Marmației,

Traversat de râurile Mara și Răușor, satul culcușit la poalele nordice ale Munților Gutâi are puțin peste 2.000 de locuitori și este atestat documentar din 1360.

Biserica ridicată pe un mic deal în mijlocul satului e închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarei Moldovei, așa cum fără îndoială știți. Intrarea în curte este păzită de o poartă și o troiță din lemn sculptat, după care se urcă pe o alee cu trepte din piatră, printre mormintele și crucile înecate în verdeață, către sfântul locaș construit din bârne groase de stejar, cu acoperiș din șindrilă în două ape din care se înalță falnică turla.

Și aici grupul nostru a fost așteptat de un ghid: era chiar preotul bisericii, acesta fiind singurul dintre monumentele UNESCO maramureșene în care se slujește în mod regulat. Avem deci parte de explicații detaliate, cu multe referiri la episoadele din Vechiul și Noul Testament înfățișate în picturile murale.

Construită la finele secolului al XVIII-lea, în anul 1770 sau 1780, după alte surse, pe locul uneia mai vechi, distrusă de inavziile tătare, Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Desești e renumită pentru ansamblul pictural, excelent păstrat.

Pictura acoperă întreg spațiul interior, format din pronaos, naos și altar, și a fost realizată de doi meșteri cunoscuți. Numele lui Radu Munteanu, un zugrav din satul Ungureni din Țara Lăpușului, și cel al ucenicului său Gheorghe sunt menționate într-o inscripție din absida altarului, datată 1780. Ei sunt autorii picturilor naive care împodobesc această încăpere.  

Tâmpla și iconostasul, în stil postbizantin, sunt atribuite lui Alexandru Ponehalschi, la fel și alte câteva icoane din biserică. Ponehalschi a pictat multe lăcașuri religioase din Maramureș, fiind probabil conducătorul unui atelier itinerant.

În pronaos atenția e atrasă de scenele de un dramatism aparte, reprezentând Judecata de Apoi, în timp ce pereții naosului înfățișează scene din Vechiul și Noul Testament și chipuri de mucenici, sfinți militari și pustnici, iar pe boltă sunt pictați Iisus Pantocrator, Maica Domnului și patru arhangheli.

Iconostasul e format din trei registre, cel inferior conținând patru icoane împărătești mobile. În absida altarului canoanele bizantine sunt strict respectate, cu bolta și pereții dedicați Maicii Domnului (pictată în medalion în centrul bolții) și sfintei liturghii, cărora li se adaugă imagini de sfinți.

În afara picturii murale, biserica din Desești are în patrimoniu 14 icoane, toate pictate în tempera pe suport de lemn. Una din ele – înfățișându-l pe Iisus Pantocrator ‒ datează din secolul al XVII-lea și a aparținut probabil vechii biserici pe a cărei fundație a fost ridicată cea păstrată până în zilele noastre. Celelalte, deși nesemnate, au fost atribuite prin analogie stilistică aceluiași Alexandru Ponehalschi.

La fel ca și la celelalte biserici maramureșene, și aici decorul este armonios completat de lavițe sculptate, cergi, ștergare și fețe de masă brodate.

Foarte frumos acest lăcaș de cult ordodox, revendicat fără succes (cel puțin deocamdată) de greco-catolici, care impresionează poate mai puțin prin arhitectura impunătoare, cât prin pictura interioară de o mare bogăție cromatică și un realism exemplar.

La ieșirea din biserică am văzut un cuplu de olandezi veniți cu doi copii mici (unul din ei în cărucior) să facă turul Maramureșului cu mașina închiriată. M-a surprins plăcut interesul lor și am stat de vorbă preț de câteva minute pentru a le oferi informații despre Sfânta Parascheva, al cărei nume nu-l găseau în cartea de călătorii din care se documentaseră. Este cinstită doar de bisericile ortodoxe, le-am spus, și de aceea nu este pomenită în cartea voastră.

Cât mai mulți români, zic eu, ar trebui să urmeze exemplul acestor olandezi și să viziteze măcar o dată în viață Maramureșul, cu ale sale comori religioase și de artă populară. Ar avea prilejul să descopere priveliști plăcute ochiului, sate bine îngrijite și oameni mândri de moștenirea lor, amabili și ospitalieri.    

---

VIZUALIZĂRI: 165 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI