Vama trece, Vama vine...

TIPĂREȘTE

Da, o să sune ca o poveste. O fi și vreun dichis de storytelling. Poate, chiar, un bîzdâc :) de povestaș. Dar cum să nu fie, când e vorba despre Vama Veche a României litorale, despre un reper, dobrogean, al istoriei turismului postdecembrist?! Să fie, totusi, istorie? Am fost acolo, ca să parafrazez niște clasici-) Mă tot duc acolo - în Vamă. De mai bine de 30 ani. Frecvent, în ultimii 20. Trag (și pe la) Hostel Bazart, de câțiva ani buni dintre ăștia. Am, oarecari, repere de călătorie, peste câteva mări (și vreo 2 oceane) și țări (pe 4 continente).

Am văzut/simțit stele - verzi, de la golăneală de port, michelin, sau dintre cele ale boltei cerești. Am priceput, demultișor, că, în povestea unei călătorii reușite, deci, de povestit, în vorbe și imagini, cu privirea aia, semi-pierdută și împărtășită, contează, decisiv, spiritul oamenilor care ți-au fost gazde. Sigur, condiții și tot restul, completează tabloul general. Dar ce reții, ce incubezi, cu titlul de amintire-bornă, în spiritul unui 'da, frate, chiar așa e acolo', e ceva greu de definit, de cuprins în vorbe - știi, doar, că a reveni în locul acela devine obiectiv, în viitorul apropiat. Vama înseamnă, pentru mine, astăzi, ce înseamnă de la primele mele descinderi. Prima este plaja, oferta specială a unui golf, care, continuă terasamentul înalt ce începe la 2 mai, singura consolare ce ne-a mai rămas, a unei fâșii litorale, spectaculoase, pierdute, în favoarea - nemeritată, dacă mă întreaba cineva, a vecinilor din sud. Inevitabil legată, intră în scenă, ea, marea la Vamă. Ca nudist, profilul liniei ancestral - copulative, țărm/brizanți, e ce trebuie.

Și mai sunt, desigur, chitările. Și muzicile. Și papa - da, (și) la șoni. Și Deep Purple. Și tot folkul românesc, școală-vie pentru generații întregi. Și seed-urile întreg bluesului autohton. Și Deep... da, oi mai fi zis. Sătucul pescăresc șaptezecist s-a dezvoltat, până un punct, firesc-organic, în câteva străduțe coerente, cu aspect de oraș de vendetta mexicană. Chiar pe corso, chiar în centrul cu epi pus în față, este Hostelul Bazart. Și, deloc întâmplator, the Bazaar of the Artists este și dispeceratul de cazare al Vămii. Altfel, spus, găsești cazare, dar și variante -- ceea ce globetrotterii autentici apreciază după lungile ore ale drumurilor lor. BBKing sau Manu Chao, te însoțesc, de la tagurile de lemn cu numele camerelor, la spiritul misto de... vamă, al patio-ul, ce evocă vechile hanuri muntenești, decorat cu celebra lampă-sticle. De la hermeneutica discuțiilor începute, la ceas de zi, în mica chicinetă, de la etaj, la muzicile, a-capela și a-lcoolizate, cântate - unde altundeva, decât în fața Bazartului, de bazarul artiștilor stradali, efemeri ca vara. Nu și ca Vama. Pentru că, nu vreau să termin vorbele, înainte să pun ceva și despre litania ultimilor ani - nu mai e vama ce era.

Sigur că nu mai e. Satul pescăresc a lăsat loc, ușor, dar sigur, comunității noului Balcic șaptezecist, acesta din urmă, ghitarelor și pletelor zbuciumate, care or mai intra în disonanțe cu muzica de la Goblin, dar cine fixează alcolemia prin bătătură... Desigur, când auzi pe plaja din Vamă, insolențe de tipul nu se acceptă prosop pe nisip, de la niște ne-chemați, așa-zis investitori în turism, parcă un rictus trimite spre trecut. Sau ghiveciul, fără noimă, de 1 mai. Dar, astea-s fleacuri pentru cei care, branduiți vamaioți sau dincolo de etichete. Așa cum, plaja Biblioteca a bucureșteanului Adrian, una dintre inițiativele, în linie cu Vama, care au apărut, în ultimii ani, aduc ce trebuie locului potrivit, așa și Bazart ține steagul sus. Și chiar, biciclete pe perete - straniu, dar mi le justific bahic, mergeți și vedeți, poate chiar or fi-). Toate denumibile starea de spirit numită Vamă. Și nu e doar de vară. Dar despre asta în texte viitoare.

Deci, fie că sunteți sau nu clienți tradiționali de hostel, mergând în Vamă sau trecând prin Vamă, drumurile vin și revin la Hostel Bazart.

---

VIZUALIZĂRI: 1186 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI