Trei stele sincere

TIPĂREȘTE

Am înnoptat deseori în Bucureşti în decursul anilor, în diverse hoteluri, cred că sunt peste 20 de hoteluri bucureştene cărora le-am trecut pragul ca să mă cazez, în aşa numitele delegaţii în interes de servici în anii ’90, respectiv în scop turistic personal în ultimii ani.

Ca prefaţă la vacanţa din 2014 din Grecia, urma să stăm mai întâi 2-3 nopţi în Bucureşti, pentru a nu ajunge în ultimul moment, contra cronometru, la Aeroportul Otopeni de unde urma să zburăm spre Atena, dar şi pentru a ne plimba prin centrul capitalei, lucru pe care îl fac anual cu plăcere.

Din păcate, cele 2-3 nopţi a trebuit să le reducem la una singură, şi totuşi am avut timp o zi şi jumătate să aloc vizitei în Bucureşti.

Era pe la mijlocul lui iulie. Rezervasem ceea ce credeam eu că fusese mai greu, şi anume cazările din insulele greceşti, din Pireu şi din Atena. Urma partea cea mai simplă, o formalitate - consideram eu – rezervarea la unul din cele 3-4 hoteluri cu care fusesem familiarizat în ultimii ani, aproape de Gara de Nord şi de Piaţa Victoriei, deci amplasate ideal din punctul meu de vedere, adică aproape de centru şi de gară.

Când să rezerv, rămân cu “click”-ul in aer. Abia atunci realizam că toate aceste 3-4 hoteluri, “candidate” la rezervarea mea, fără a fi nişte hoteluri scumpe ale Bucureştiului, erau mai scumpe decât toate hotelurile rezervate de mine în Pireu, Atena, şi patru insule cicladice, în care aveam vedere la mare în 3 din cele 4! M-am scărpinat eu stupefiat in creştetul capului, şi a trebuit să reiau, de data asta serios, activitatea de cercetare în vederea rezervării. Hotelul trebuia să corespundă unui minim de cerinţe ale mele, şi anume:

- să fie localizat cum am amintit, în zona centrală a Bucureştiului, aproximativ între Gara de Nord şi Piaţa Victoriei;

- să fie într-o zonă şi pe o stradă cu aspect rezonabil;

- să fie un hotel bunicel, fără a avea pretenţii de lux;

- şi cerinţa suplimentară, “last minute”: preţul unei camere, per noapte, în ton cu următoarele multe nopţi de cazare ale vacanţei, să nu depăşească 30 de euro.

Imi şi imaginam, în caz de nerespectarea acestui ultim target, un dialog imaginar, ulterior vacanţei, indiferent cu cine:

“Cum a fost în vacanţa din Ciclade, @zuftim? ”

“In … Bucureşti! ”

Până la urmă am găsit un hotel care avea şanse să corespundă cerinţelor, şi într-adevăr a şi corespuns, un hotel cu nume de pensiune pentru patricienii Imperiului Roman: Ave Hotel Victoriei Bucureşti.

Cazarea, fără masă inclusă, constând într-un studio-apartament, a costat doar 29 de euro. Rămân şi acum la părerea că această cazare nu face parte din această categorie de preţuri, a fost ieftină în raport cu ceea ce a oferit şi cu preţurile altor hoteluri amplasate central în Bucureşti. Mai mult decât atât, verificând eu acum cât ar costa o cazare similară pentru aceeaşi zi dar a anului curent, deci tot un studio-apartament, aflu cu stupoare că ar costa 49 de euro, deci cu 69% mai mult! Am beneficiat noi de o ofertă specială? Au crescut în aşa măsură preţurile? Habar n-am. Consemnez şi eu ceea ce constat, fără alte explicaţii.

Ave Hotel Victoriei (cum se cheamă în confirmarea venită de la booking), sau Hotel Ave Residence, cum văd că scrie pe clădirea hotelului, în pozele ce le-am făcut, este un hotel de trei stele. Este situat pe strada Maltopol, la numărul 22. Este o stradă nu foarte largă, dar nici extrem de îngustă, însă cu sens unic. Sunt două şiruri continue de maşini parcate pe lateral, de la un capăt la altul al străzii, şi de aici atenţie! Pentru cei dornici să se cazeze la acest hotel, dar care vreţi să vă şi parcaţi maşina, aproape nici o şansă! Nu a fost şi cazul nostru, pentru noi nu era o problemă: noi am ajuns în Bucureşti cu trenul, şi ne-am continuat drumul spre Atena cu avionul.

Dar, conchid, prima problemă a hotelului: nu dispune de spaţii de parcare, lucru cu care e drept am fost informaţi în confirmarea rezervării, dar repet, pe noi nu ne deranja deloc acest aspect.

In rest, strada are un aspect decent, nu e vreo mare arteră modernă a oraşului, dar nici o dărăpănătură, şi nici o stradă foarte zgomotoasă Bine, nu era ca la sanatoriu sau ca la o pensiune retrasă din munţi, unde nu se aude decât ciripitul păsărelelor şi clipocitul izvoarelor, suntem aproape de centrul Bucureştiului, cel mai mare şi mai aglomerat oraş al României.

Unde este strada aceasta pe nume Maltopol? Suntem în sectorul 1 al capitalei. De la Gara de Nord, o luăm uşurel pe Bulevardul Gheorghe Duca spre nord, spre Piaţa Victoriei. După intersecţia cu Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, ne continuăm drumul drept înainte (sau mai precis înainte dar un pic oblic spre stânga) pe o nouă stradă. Această stradă, aţi ghicit, este deja Strada Maltopol. Pe la mijlocul străzii, pe partea dreaptă, este hotelul nostru, cel cu pricina. Deci, să tot fie vreo 700-800 de metri de la Gara de Nord, adică vreo 5-7 minute de mers pe jos, cu alte cuvinte un mizilic. Ne putem continua drumul spre nord, şi ajungem în Şoseaua Nicolae Titulescu. O luăm la dreapta, şi în doi timpi şi trei mişcări am ajuns în Piaţa Victoriei. Sau, dacă vrem să ajungem pe Calea Victoriei mai la sud de Piaţa Victoriei, deci în zona “miezului centrului Bucureştiului”, o luăm de la hotel spre est pe diverse străduţe mai mult sau mai puţin îmbârligate, acuma un Google Map sau o altă aplicaţie de navigare pe telefonul mobil avem cu toţii, ne descurcăm, trecem de Strada Buzeşti, şi tot în scurt timp am ajuns în centru-centru. Scuze pentru cititorii care locuiesc în capitală şi care aproape au adormit de plictiseală citind aceste explicaţii, dar eu le-am dat din spirit de solidaritate cu toţi colegii mei din aşa numita (tot voi, bucureştenii îi ziceţi aşa, sunteţi majoritari, păi aşa să-i fie atunci numele) Provincie, şi care poate vreodată or avea nevoie de-o cazare bună şi destul de ieftină în Bucureşti, aproape de gară şi de centru, cu ceva probleme totuşi, nu multe, pe care dacă aveţi răbdare vi le voi spune, una deja am amintit-o, cea cu dificultatea parcării. Şi nu râdeţi de noi, ăştia din Provincie. Citiţi vă rog şi voi, bucureştenii, cu atenţie acest review, aşa cum şi eu citesc reviewurile despre hotelurile din Timişoara, de pe AFA, nu se ştie niciodată când ne vor fi utile. Doamne-fereşte, nu doresc nimănui cum nu-mi doresc nici mie, dar nu se ştie niciodată când şi de ce o fi nevoie să dormim vreo noapte la hotel. Să speram că nu va fi cazul, decât dacă vrem cu tot dinadinsul :).

Nu mă pot abţine să nu vă povestesc că am fost curios: de unde vine numele acesta cu rezonanţe de domnitor fanariot, “Maltopol”, al străzii pe care este amplasat hotelul. Era să vă dezinformez: există un muzician şi jurnalist român, Radu Tudor (sau Teodor) Maltopol. Dar nu! Nu de la dânsul vine numele străzii. In schimb, într-o sesizare găsită de mine pe internet, către Primăria Sectorului 1, se cere schimbarea denumirii străzii din Strada Maltopol în alta, eventual să-şi reia vechea denumire, Strada Dreaptă, pentru că, citez «poarta numele unui fost ofiter al diviziei "Tudor Vladimirescu", constituita de rusi, care a luptat impotriva tarii. Colonelul Mihai Maltopol insusi a luptat impotriva Romaniei in 1944, in nordul Moldovei si Basarabia. »

Ce treabă are asta cu reviewul? Nici una, numai aşa, ca şi chestie, să vedeţi ce conştiincios sunt în documentare :). Si totodată, dacă până termin review-ul (azi l-am început, dar cine ştie când îl voi finaliza) sesizării i se va da curs, iar numele străzii se va fi schimbat, să nu mă înjuraţi pe mine dacă veţi căuta strada Maltopol în Bucureşti şi nu o veţi găsi, eventual căutaţi atunci şi Strada Dreaptă :).

Este un hotel de mici dimensiuni, cu puţine camere (apartamente) pentru cazare, din categoria boutique hotel.

E adăpostit într-o clădire de culoare deschisă, bej-crem, ce pare înaltă deoarece din faţă, din stradă, apare zveltă, dar nu are decât 1+3 nivele. La fiecare etaj, exceptând recepţia de la parter, există către frontul stradal câte un singur balcon. Fiecare balcon dispune de câte trei ghivece cu flori, dând o notă caldă, prietenoasă, hotelului. Pe partea opusă, există încă un rând de camere (apartamente-studiouri), dar care, atenţie! Acelea nu au balcon! De aici, a doua şi cam ultima mare problemă a acestui hotel: nu toate spaţiile de cazare au balcon. Noi, conform legilor lui Murphy, bineînţeles am avut parte de cazare fără balcon. Acuma, o noapte de cazare, n-oi muri fără balcon, că doar nu-mi propusesem să admir răsăritul sau apusul din balcon. Aveam vreme pentru aşa ceva în insule, destinaţia finală. Dar, balconul fusese specificat în confirmarea de la booking, şi nu-mi convine, ca principiu, să nu mi se acorde ceea ce este stipulat. Astfel încât, ca să mă înţelegeţi, şi dacă ar fi fost sprecificat că urma să am în cameră un târnăcop (ce să faci cu un târnăcop în camera de cazare? Bineînţeles că nimic!), şi nu l-aş fi găsit, era aproximativ acelaşi lucru: chestiune de principiu. Acesta este motivul pentru care am scăzut nota acestei cazări, care altminteri ar fi meritat peste 9. De ce nu i-am dat atunci mult mai puţin, de supărare, patru sau cinci, şi am fost blând, totuşi? Pentru că am găsit alte surprize pozitive înăuntru, în compensaţie faţă de lipsa balconului promis. Hai să anticipez, de exemplu două televizoare în loc de unul.

Mai menţionez, apropo de recepţie. Acolo am găsit mereu pe cineva, o doamnă, amabilă, fără să pici pe jos de prea multă amabilitate, dar nici nu e cazul de aşa ceva. A fost OK. Pare-se că, la cerere, se pot comanda, în cameră, toate mesele zilei, de la un restaurant/bar/cafenea pe nume Sailor’s aflat lângă hotel, la numărul 24. Eu nu am făcut acest lucru, căci am mâncat toate mesele în oraş, abia aşteptam să vizitez centrul Bucureştiului, nu să hibernez în cameră. Deci luaţi informaţia ca atare, sub semnul întrebării şi al incertitudinii, nu o pot confirma prin experienţă proprie.

Un alt aspect pozitiv: teoretic, check-in-ul se face între orele 13:00-00:00.

Primele poze din cameră le-am făcut puţin înainte de ora 12, aşa că am fost cazaţi mai repede decât ora 13, practic atunci când am ajuns la hotel.

Concluzie: privind amabilitatea şi promptitudinea personalului, nu am nimic de reproşat.

Spaţiul interior a fost neobişnuit de mare faţă de ceea ce m-aş fi aşteptat. A fost, aşa cum îi spune şi numele, un studio-apartament. Adică, un spaţiu organizat în trei compartimente: dormitor, cameră de zi, chicinetă. Repet, spaţiu berechet pentru doi turişti şi curăţenie. Dormitorul era separat, iar chicineta ca si un fel de extensie a camerei de zi. Acuma, un designer de interior poate ar strâmba din nas: nu este o linie unitară şi perfect armonioasă a aspectului interior. Dar eu nu sunt designer de interior. In ceea ce priveste mobilierul, deşi la prima vedere aspectul era cam sobru, bătrânesc, dat poate şi de combinaţia culorilor (bej pereţii - maro închis mobilierul - nuanţe de cafeniu parchetul laminat) era doar o impresie (eram şi răcit cobză, deci pus pe critici, şi în general nimic nu-mi plăcea, ştiţi cum e să fii bolnav) era de suficient de bună calitate, funcţional.

Cum spuneam, atunci nu am avut nici timp nici chef să explorez şi să analizez în întregime apartamentul, aşa de mare şi întortocheat mi s-a părut, adică de o formă mult mai complexă decât clasicele camere de hotel de formă simplă, dreptunghiulară.

O mulţime de piese de mobilier completau acest apartament-studio: mese (am numărat trei numai în poze, puteţi liniştit verifica, or mai fi fost şi altele), scaune, noptiere, cuier, dulapuri (cu umeraşe în interior, bineînţeles), plante de interior, canapea de pe care puteai urmări televizorul LCD din sufragerie, şi altele. Să mai remarc şemineul din camera de zi, existenţa aerului condiţionat (pe care nu a fost cazul să-l punem în funcţiune la mijloc de septembrie). Internet Wi-Fi a existat în toate spaţiile din hotel, inclusiv în cameră, şi a funcţionat în regulă.

Ca un membru AFA conştiincios, am început să număr pentru statistică fiecare componentă a acestui impresionant amalgam de obiecte mai mult sau mai puţin utile. La a cincea perină ornamentală (aşa se cheamă oare? Nu mai am chef să verific corectitudinea termenului, mă va corecta sper o distinsă colegă în vreun ecou) de pe canapeaua extensibilă din zona-camera-de-zi, m-am lăsat păgubaş. Ce mai, am dispus de tot ce am avut nevoie, ba chiar şi mai mult decât atât. Doar balcon nu, de nu cumva o fi fost pitit pe după vreun ungher, după vreo uşiţă tainică, sau pe sub vreo măsuţă. In schimb, am avut precum am spus, două televizoare LCD, unul în zona de cameră de zi, celălalt în zona de dormitor. Apartamentul are în dotare şi DVD player, dar nu l-am folosit.

Dormitorul avea un pat dublu destul de comod, şi un televizor LCD atârnat undeva sus, şi aplecat bine în faţă, să ofere un unghi de vizualizare cât mai bun de jos din pat. Posturi TV o mulţime, bineînţeles, oferite de operatorul de cablu respectiv. Dar v-am mai zis că în vacanţe nu mă dau în vânt după vizionări TV, e suficient restul timpului din an. Totuşi, repet, nu am putut să nu apreciez existenţa a două televizoare LCD în studio-apartamentul nostru. De asemenea, asortarea coloristică, pe nuanţe de maro, a perdelelor şi a învelitorii de pat, cu restul camerei.

Chicineta, zice-se complet echipată, nu am utilizat-o deloc. Aveam sigur şi un cuptor cu microunde, îl văd în poze, dar de exemplu de frigider nu-mi amintesc nici măcar cum era, eram cum spusesem atât de răcit la începerea vacanţei, până să mă vindece soarele Mării Egee, încât nici nu se punea problema să pun o apă sau un suc în frigider, oricum eram la mijloc de septembrie, la noi în ţară nu mai era caniculă. De mâncat, am mâncat în oraş.

Erau cafenele în zonă, ba chiar şi un restaurant, precum am amintit, chiar lângă hotel, noi am mers totuşi mai în centru să mâncăm. Pentru cine este amator, aproape, pe Strada Buzeşti, în Piaţa Buzeşti mai exact, este şi un McDonald’s.

Fără a fi uriaşă, era totuşi imensă faţă de liliputanele băi greceşti care ne aşteptau în zilele următoare, deşi hai să nu fiu rău, unele n-au fost chiar aşa mici, de exemplu cea din Paros a fost chiar drăguţă, am scris despre cazarea respectivă.

Elementul-forte al băii a fost cada cu hidromasaj.

Chiuveta mare cu robinet şi vasul WC, ceva obişnuit, adică în regulă, totul curat, faianţă şî gresie în ton ca şi culori şi nuanţe cu restul apartamentului.

Prosoape curate, săpun lichid montat pe perete, oglindă, coş de gunoi, perdeaua care la nevoie trăgea “cortina” peste cadă întregeau accesoriile din dotare. A, şi să nu uit, uscătorul de păr, căruia i-am “tras” şi o poză îndeaproape.

Apă caldă şî rece în regulă, ca debit şi temperaturi, ce să zic, banalităţi cărora însă le-ai da importanţă doar atunci când lipsesc sau au disfuncţionalităţi, ce mai, baia a fost foarte OK.

La întoarcere, în urma lungului periplu prin patru insule greceşti, am ajuns târziu de tot cu avionul înapoi în Bucureşti. Nu aveam tren spre casă, spre Timişoara, decât abia a doua zi. Nu rezervasem nici un hotel în Bucureşti pentru acea noapte de la întoarcere, pe principiul “după vacanţă, potopul”. Ajunşi cu expresul 780 în Gara de Nord, venind din Otopeni, şi fiind undeva ora 23:00 dacă nu şi mai mult, adică vreo 12 noaptea, îi zic soţiei: “nu-ţi fă probleme, sun la Ave Hotel Victoriei, şi ne cazăm din nou la ei pentru noaptea asta. ” Un pic m-am dezumflat, şi am simţit că îmi şuieră un glonte pe la urechi: nu aveau nici o cameră disponibilă. Aşa că am fost nevoit să sun la unul din hotelurile mele “clasice” din Bucureşti, adică unde ne mai cazasem în anii precedenţi. Noroc că mi-au răspuns, şi mai şî aveau camere libere. Cu alte cuvinte, până la urmă la intoarcere nu am scăpat de sloganul: “dintre Santorini şi Atena, cel mai scump m-am cazat în Bucureşti”.

Dar am mai reţinut ceva: dacă vrei să te cazezi la Ave Hotel Victoriei, rezervă din timp, căci nu e sigur că au tot timpul camere libere.

Asta dacă nu cumva recepţionera nu avea chef de noi la acea oră târzie de noapte. Dar de ce să fiu eu iarăşi rău şi cârcotaş şi să am bănuieli nefondate, vorba lui Moromete: “Pe ce te bazezi? ”

M-aş mai caza vreodată la Ave Hotel Victoriei Bucureşti?

Da, bineînţeles, cu două condiţii:

- preţul să fie la fel de atractiv;

- dacă îmi mai promit cei de-acolo balcon, apăi balcon să fie! Sau de nu, să-l scoată din ofertă, alte cazări din lumea largă precizează:”unele camere au balcon, dar nu toate” şi poţi merge liniştit şî împăcat cu soarta ca ciobănaşul din Mioriţa. Tu ca turist român, ai toate şansele să le prinzi pe alea fără balcon :(.

Daca totusi cumva n-am observat balconul, ascuns pe undeva prin apartamentul acela maricel :) imi cer scuze, eram bolnav, racit cobza. Oricum, antifonarea a fost perfecta, asta nu am mai precizat, datorata in principal propriului meu organism. De asemenea, totul era inodor, nu-mi cereti detalii despre mirosuri de tigari prin camera si alte cele :).

Hai totuşi să nu fiu rău, acum la sfârşitul reviewului, din cauza unui balcon promis dar lipsă pe care nu l-aş fi folosit, în care oricum n-aş fi stat, eram, repet, şi foarte răcit (gripă, guturai, mă rog, de-astea), am avut în rest doar surprize plăcute în ceea ce priveşte cazarea. Aşa că merită o notă bună, primeşte ca notă generală până la urmă în jur de nouă din partea mea.

---

VIZUALIZĂRI: 3702 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI