ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.01.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti-Oradea
ÎNSCRIS: 25.08.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JAN-2011
DURATA: 4 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
89.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 67 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 12 MIN

Ramada-ţi dau'n cap cu Plaza

TIPĂREȘTE

Notă: Acestă poveste este scrisă din unghiul unei vârste... a mea adică... şi trebuie tratată ca atare! Punctul de vedere poate fi comentat, atacat... ”dezacordat” sau contestat dar, rămâne ca un fel de “guideline” personal al unor doleanţe pe care le ai la o anumită vârstă, trăirile respective fiind, evident prin comparaţie... de aici şi anumite pretenţii! Am avut marele noroc de a călătorii la diferite vârste şi fiecare loc vizitat a avut un anumit gust la 25 de ani, total diferit însă, la 45! Aşa că, pentru cei mai juni, acest review poate părea o cârcoteală a unui nene care blăblăieşte ursuz sau a unui pretenţios făr'de măsura dar, în vacanţe ca şi în viaţă, întodeauna e loc de mai bine!

Baiuri pe plaiuri cu pustă!

Faraoana îşi dorea o înmuiere a oaselor în apă termală, în luna'n care dă îngheţu' dar, la modul civilizat! Şiiiii... tot frecându-mi ridichia cu gentileţe, vis-á-vis de un sejur scurt de iarnă pe alte plaiuri, m-am tot foit pe fese cu gândul unui refuz categoric... teatral şi de ochii lumii! În definitiv este partenera mea de călătorie prin viaţă şi merită să-i fac pe plac. Vroiaaaa... un fel de... ”halat-party” (nu... halatu', halatu'), adică să ne “revelionim” într-un tête-à-tête... cameralo-hotelier şi dacă posibil... şi ne permite caroseria, să stăm în piscină cu şampania la un ante-braţ distanţă, în noaptea dintre ani!

După ce am mustacit cu băţoşenie şi falsă nemulţumire, că mă pune să-mi car membrele când dă neaua pe alte coordonate, decât cele ale căminului nostru, am început să bag geana şi să google-lesc căutând (cum se spune mai nou, la fiţă!), un Spa in Budapesta!

Ajungând la punctul terminus cu creierii, am început să bat toba pe la cunoştinţe care patronează sau conduc agenţii turistice, cu gândul la niscaiva oferte din care ţeapa să lipsească!... ba preţu' era prea mare, ba n-avea Spa decât vreo piscină rece şi mică, ba parcare canci... pân'la urmă toate sufragiile familiei au fost acordate... ”cvintuplei” stelare, Ramada Plaza, cu mic dejun inclus. Pe 30... ”detzember” în mijirea zorilor urnirea! . Distanţă scurtă, autostrada uscată, la bulivar... birjar!

CULCUŞU'

Hotelul cu amplasare bună, pe malul Dunarii lângă insula Margareta... deh... 5 stele, am zis că n-are rost să mă gândesc la altceva, decât la lăbărţări în ape cu luciul în aburi!

La recepţie totul în ordine... dă voucheru', ia cardu' şi... ”copilu'” (nu avea mai mult de 21 de ani), din recepţie zice că trebuie făcut un depozit de 100 oiro, în caz că folosim mini-baru'! I-am zis că am “salamu'n sacoşă” şi licori cu mine din “aşa-zisu'” free-shop şi nici din peşteră n-am venit ca să dau iama în sticluţe de whisky, cât un degetar... aşa că am negociat la 50euro, garanţia! Lounge spaţios, aerisit cu bar de zi aferent. Ne luăm bagajelele cu conţinut de 3zile şi 4nopţi şi urcăm la etaju'3, în cameră. Camera cu vedere la perete... adică la peretele de vis-á-vis al unei biserici sau ceva lăcaş istoric... deh... mă rog... n-am venit în Budapesta să mă uit pe geam cum îngheaţă ciorile în copaci... Inspectăm locu'... baie ok... pat excelent, matrimonial... cafetieră stil termos cu pachete de 3'n 1 la cafea şi ceai + o sticlă de apă la juma' la care se făcea refill în fiecare zi, după consum binenţeles!

Despachetarea cu o faraoană meticuloasă de a pune totul în ordine într-un dulap spaţios şi când eram pe la trei sferturi cu acareturile agăţate prin cuie şi aiurea, Hatsepsut îşi ridică ochii în acelaşi timp cu subsemnatu'...

- Nu ţi se pare ca e... puţin cam frig şi suntem înca îmbrăcaţi de stradă? , zise ea cu ochii trişti, eu ştiind că ea câştigat toate premiile din concursul Trofeul Frigurosului şi că de multe ori'i spun că, efectiv, exagerează. Pe de altă parte, nu pot sa acuz, dacă nu cunosc!!

Îmi mişc fizicu', începând inspecţia calorică a culcuşului, testând caloriferul principal de la geam... ardea şi era în ordine... şi totuşi... rece în cameră. Ma duc în baie, pun mâna pe cel de sub lavoar şi era să... îmi rămână degetele pe el... rece şi... nepăsător!

- Auzi, dacă mă dumiresc mai bine cred că... încep să fac piroane!!! În numele extratereştrilor... CE se întâmplă de e aşa frig??? , zic consternat

Cu zâmbetul de mini-vacanţă delete-at de pe imagine şi cu senzaţia similară cu cea în care te bagi în apă rece şi simţi că ţi se micşorează “moştenitorii”, de ajung... pitici, mă arunc pe pat îmbrâcat cu fular cu tot la gât!

- Ai de gând să stai aşa pân'la Revelion? , zise faraoana îmbufnată

- De ce, nu! ? ! ? ... igloo la preţ de cinci stele!!!... Bine... Ok... Ştiu...

Pun mâna pe telefon, sun la... concierge şi le zic tărăşenia.

- Ce au zis??? , aruncă... nerabdatoarea faraoană.

-... că trimit doi instalatori de la tehnic să bage lemne'n sobă!... Până atunci... Mă culc!!!

- Te rog, sa fii calm şi să nu explodezi că, nu de asta suntem aici! Ştii bine deviza noastră în concedii: Make the best of it!! , încearca faraoana să-mi “facă curte”, ca să mă liniştesc

- Bine, bine da'... the best of... WHAT? ... cu ce să compar?? , zic temperându-mi vulcanul să nu dea p'afară.

Mă întind în... matrimonial, iau poziţia fetusului şi închid ochii. Faraoana nu stă pe gânduri şi folosind “şuba”din dotare, se aşează cu spatele la mine, luând aceeaşi poziţie.

Era... minunat... devenisem amândoi... boschetari de cinci stele! Parcă eram din trupa lu' Roald Amundssen la Polul Nord, încercând să rămânem în viaţă, încălzindu-ne reciproc.

La 15 minute distanţă, când deja eram în picoteala aceea plăcută venită de la termoficarea proprie, emanată de oasele-mi şi aşa obosite, auzim... ”bătături” in uşă. Cum nu dădeam semne de... viaţă, faraoana se urneşte şi deschide. Doi domni în salopete din care unu'avea un termometru pentru măsurarea ambientului, aşteptau timid în prag. Cel cu... măsurătorul, bagă:

- Itt hideg??? (... adică: frig p'aici?)

- Cine-i ăla, Hideg?? Alooo Magaziaaa!!... Ok... Dăz enibodi spiks ingliş?? ... zic cu disperare.

- Nem, nem... nem angolom!!

- Hey... Who do I have to kill to get some HEAT, in this mother fuuu...

- Calm the f**k down!!... iar dă tourett'u'n tine?? , mă întrerupe faraoana

- Calm? ... calm?? ... păi mai calm de atât nu pot fi!! Hai, că sun la director...

Când să “ţingălesc” recepţia, aud ceva foarte drag mie şi de care aş dori să mă lovesc de fiecare dată când mi se lăbărţează creierii sau când sunt în dureri care nu le poate suprima nimeni:

- Vorbiţi româneşte? , spune nenea cu termometrul, amabil.

- Ohhh! Where have you been all my life? Cum să mai vorbesc şi româneşte, nu vedeţi că am buzele lipite de frig?? , zic mai liniştit.

- Ce spuneţi? , zice nedumirit domnul care, într-adevăr vroia să ne ajute

- Am o idee: Ce ar fi ca, dumneavoastră să vă cazaţi în locul meu, vă dezbrăcaţi, luaţi halatul cu mult preţioasa sigla Ramada, traversaţi tot holul pân' la lift în slip şi halat, faceţi baie şi pe urmă veniţi înapoi şi vă băgaţi în pat!! A doua zi, îmi puteţi spune câte stele merită acest hotel... asta... dacă mai sunteţi în viaţă!!! , zic cu rictusu' lu' Racoviţă.

- Domnul meu, vă rog, nu sunt eu care decid! , zise el cu ochi rugători. Abia ieri, şefu' a spus să dăm drumul la caldură în aripa asta de cladire în ideea că se va încălzi.

- Aaaa, atunci am înţeles de ce mă dor... aripile de frig! , zic cu zâmbet îngheţat

Deci, la Revelion nu mai aveam nevoie de gheaţă pentru wishkyean... mă spărgeam eu în bucaţi ca ăla din Terminator şi mă şi băgam în pahar! Hatsepsut se întoarce către mine cu privire de “poate'ţi-bag-un-cuţit-în-nas” şi scrâşnind din dinţi, ...romantic şi... apăsat:

- Haideţi... să... ne... calmăm... un... pic!

- Aveţi dreptate domnul meu, nici nu mi-am închipuit că poate fi aşa frig. Stimată doamnă, haideţi că, pe acest palier mai am o cameră unde vă puteţi da cu părerea, dacă veniţi cu mine!

Se iau şi se duc către camera 3Sute-Cu-Speranţă-de-Căldură, eu rămânând nemişcat ca nu cumva, să-mi intre ceva aer rece pe la mâneci. Se întorc şi mă uit la electricianul cel simpatic cu neîncredere:

- Ei?

- Acolo e şi mai frig unde am fost... staţi că sun... din nou!! , preocupat, căutând o soluţie.

Dă un telefon de pe mobil şi vorbeşte cu şeful său, destul de îngrijorat şi cu pornirea clară de a ne face pe plac... de fapt, omu', spunea adevărul.

Faraoana era albă la faţă, mai rău decât Crăiasa Zăpezii şi cu ochii în deznădejde. O trag deoparte...

- Ok! Fuck this! Dă-mi pălinca, bem un cincizeci şi hai să ieşim în oraş la masă!!

- Stiţi undeva un restaurant bun? , zise faraoana, întorcându-se către tehnician.

- Chiar la 5 minute de hotel! Mergeţi dumneavoastră la masă şi până vă întoarceţi, vă găsesc eu o cameră. Lăsaţi aici bagajele şi vă mutaţi atunci!

Zis şi făcut, la întoarcere ne-am mutat de la 3Sute-Cum-Vor-Ei, la 4Sute-Cum-Vrem-Noi!

... cu vedere către Dunare... adică front-street şi căldură de puteai să dai şi la alţii.

Domnule tehnician de origine română sau de oricare origine, îngerii să vegheze asupra ta şi spor la muncă pe plaiul ales!

NUTREŢURI ŞI HIDRATĂRI

Având micul dejun inclus şi intuind că mâncarea nu e întodeauna un festin în ramura hotelieră (combinaţia hotel + restaurant, din punctul meu de vedere, niciodată nu a... plesnit! Ori una, ori alta! De cele mai multe ori restaurantul e cel complementar şi nu invers şi de aici şi calitatea... deh...), chiar dacă e servită pe platouri de 5 stele.

Bref! Bufetul „maghiarez”... Ramadian a început bine cu trei staţii de autoservire. Prima arăta fad şi plictisitor şi te îmbia intens să... pleci de acolo!... adică, mezeluri mov, cârnaţi prajiti, cartofi ţărăneşti (dimineaţa? ţărăneşti?), ouă fierte'n coajă aşezate ca, coocoon-urile alea din filmul Alien. A doua era Live Station Cooking, care deservea clienţii cu ouă (din nou!), făcute pe plită cu diverse combinaţii: ciuperci, bacon, mezel violet şi albastru (nerecomandabil)... deh... mai exagerez dar... sunt pe aproape! La a treia staţie, salate cu tuningare personală, pită şi cihfle cu E-uri sau fără, de la culoarea cărămizii la aia de glutamat. Per total, nu mori de foame ci de plictiseala de a mânca acelaşi lucru, 3 zile la rând şi aici adaug din nou că, e vorba de un 5 stele european! . D'un, par examplu', chiflele de vineri proaspete!... din ele... , ce a ramas, servit ca left-overs, sâmbăta... moi şi cu gust de vopsea lavabilă!! Am servit, de curiozitate, şi un New Year Dinner pe 1 ianuarie, în acelaşi bufè-sistem la preţul de 3000 de hufi, începând cu orele 18... (care... la orele 19 s-a făcut... 4000 de hufi... deci, a sarit dintr-un vast de la 11 euro la 15-16, ... numai Ramada Plaza stie de ce!!!), incluse fiind... ceaiul şi cafeaua!! Adică... staţi puţin! Îmi iau cina şi cu ce... îmi spăl intestinele?? ... că nu am cerut Dom Perignon... da' apa, apa? Este... da', pă bani, separat!

Mă rog... într-adevar la 5 minute distanţă, este Troféa Grill, restaurant cu bufet suedez la sistem similar de All-you-can-eat la 3000hufi/pax, în care ai inclus: vin, bere, apă si juice! . Eu am numit locu'... Crăpelniţa! Am uitat să-mi procur o sulă, să mă împung singur... aşa ca pe joiene, când bagă iarbă multă! Se mănâncă excelent şi la staţia de fresh-cook-on-stove ai... mmm... toate crude şi pregatite pentru plită... calamar proaspăt, păstrăv, pangasius, ceafă de porc feliată în sos husar, curcan şi pui în marinate de smântână cu tarhon sau mentă! Cam atât pe aici, că mă apucă foamea!

„Beutură”, am cumparat loco, în afară de pălinca de Bihor care, evident, nu avea voie să lipsească!

SPA

Piscinele cu apă variată ca temperatură, civilizate şi curate se închideau la orele 22... deci... Revelion in piscina, din parti! . Evident că în singurul jacuzzi de 6... hai 8 persoane, în care nu am apucat să mă înmoi pentru că mioritcii noştri o ocupau mai tot timpul în grup de 10 (zece), trebuia să stai la coadă! Totul bine pus la punct dar... dacă te băgai în duş şi pe urmă în piscină şi... normal... mai bagi capu'n apă, nu? ... eee... era acolo un cureeent, de ţi se scurgea creierul prin urechi!!! Stăteam şi eu ca tot omu', cu faraoana'n braţe în piscina încălzită şi ne relaxam, când... eram nevoit să ies să închid o parte din uşi şi... degeaba!!! Uşa principală de intrare în stil glasvant... larg deschisă! Combinaţia pe timp de iarnă de apă termală cu vâjâituri pe la cap şi urechi e atât de benefică... că, am facut o singură baie în seara de 30 decembrie şi destul!... şi faraoana mi-a răcit de alergam, în prima zi a lu' 2011, după Augumentin prin Budapesta!

REVELION

Aşa cum n-am făcut-o niciodată, am încercat acum şi... ce bine a fost! Revelionu'n halat a fost o chestie specială... nu tu costum, nu tu comeseni lovitţi de Jack Daniels, nu tu formaţie de... ”mexicani”unguri care să-ţi cânte Bărbierul din Sevilla:

“ Şi uite aşa o barbă avea”

“Ăla din Sevilia. !!! ”... că's păţit!!

Masa luată'n cameră cu, caviar, şampanie, camembert şi brie, şunci de Tirol şi Parma, struguri... Pour la bonne bouche!!... şi de două ori ciocnire de pahare'n sărbătoare: o dată pe ora Ungariei şi alta pe a României, la trecerea dintre ani!

Revelionul la Ramada în Conference room era de 120euro/personaju' şi nu ştiu dacă a meritat sau nu dar, în orice caz, licorile bahice, nu cred că au fost îndestulătoare!

CONCLUZIE

Oricâtă cârcoteală am băgat aici... veţi râde... , aş reveni la Ramada cu plăcere dar, numai vara!... aşa... într-un ţâşt-vâşt! Pentru ospitalitatea oferită, promtitudine managerială în acomodarea turiştilor, amabilitatea recepţionerilor şi nu în ultimul rând pentru că am simţit că pot avea încredere în „staff-ul tehnic” de suplinire. Sigur, cu puţină atenţie şi cu paşii bine gândiţi, te pregăteşti ca...

La pomul lăudat să te duci cu... precauţie!!

Ete şi o adresă... chiar dacă o aveţi şi pe AmFostAcolo: click aici

Noroc şi pită unsă!... şi evident... La mulţi ani, tuturor!

Pe... oricând!


[fb]
---
Trimis de Alex_Macedo in 06.01.11 14:16:49
Validat / Publicat: 06.01.11 15:18:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA. A mai fost în/la: ..... mai peste tot!
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4508 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

46 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alex_Macedo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Celebrul calorifer care, avea o mare durere la basca daca e frig sau nu ! E, cum sa te dezbraci in asemenea ambient, oricat de elegant ar fi !!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 85450 PMA (din 77 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 67.41 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    46 ecouri scrise, până acum

    vladex
    [06.01.11 15:40:55]
    »

    La multi ani maestre! Bine ai revenit!

    ancamariagadea*
    [06.01.11 15:49:17]
    »

    La mulți ani! Este întotdeauna o delectare să te citesc.

    Eu am numit locu'... Crăpelniţa! Am uitat să-mi procur o sulă, să mă împung singur... aşa ca pe joiene, când bagă iarbă multă!

    Am râs citind rândurile astea, de era să... crăp!

    getty75
    [06.01.11 16:22:09]
    »

    Bestial! Am ris pina m-am invinetit precum salamurile mai sus mentionate. La multi ani!

    Andox
    [06.01.11 16:31:24]
    »

    Noroc ca stii romaneste ca altfel inghetai in camera )

    creivean
    [06.01.11 16:44:05]
    »

    Extraordinar!!!

    Păi bine măi vecine, se pare că review-urile tale sunt mai aşteptate... ca ziua de salar'.

    Ţi-am citit review-ul în parcarea şcolii (aşteptându-mi fiica), pe telefonul mobil, da' nu puteam să comentez. Iar când am ajuns acasă am găsit 15 voturi şi 141 de vizualizări. Ei, vezi, încă se mai scriu review-uri bune pe aici.

    Una, peste alta... LA MULŢI, MULŢI ANI!!!

    sev7
    [06.01.11 17:08:00]
    »

    Finally... ca de mult ma "uit in calea ta"... o aparea... n-o aparea! ? ! ?

    Ca de obicei, citesc pe "nerasuflate" review-urile tale, in "dulcele" stil "Alex Macedo" si ma "umflu" de ris si buna dispozitie.

    Iti/Va doresc un 2011 plin de vacante reusite si experiente unice (da' placute...)

    Un fan convins...

    anca_l*
    [06.01.11 17:23:44]
    »

    creezi buna dispozitie ca de obicei. Felicitari pentru anul care a inceput si cat mai multe calatorii frumoase!

    david
    [06.01.11 18:32:36]
    »

    Evident că în singurul jacuzzi de 6... hai 8 persoane, în care nu am apucat să mă înmoi pentru că mioritcii noştri o ocupau mai tot timpul în grup de 10 (zece), trebuia să stai la coadă!

    Daca romanasii au platit pentru 5 stele, trebuie sa profite la maxim de fiecare serviciu, uitand ca si altii mai sunt pe acolo.

    deliutza27
    [06.01.11 19:44:41]
    »

    La multi ani! Si felicitari pentru debutul in 2011!

    Inainte de Revelion, ma gandeam tot mai mult sa fac si eu o rezervare la Ramada in Budapesta, pentru ca era o locatie foarte laudata de prieteni de-ai nostri care isi petrec de multe ori weekend-urile aici.

    Citind review-ul tau, chiar daca am ras si eu ca toti ceilalti, cred ca am sa ma mai gandesc in privinta sederii aici... Mai ales ca daca voi merge, nu pot sa ma despart de bebita mea de cateva luni. Si cred ca as face moarte de om daca as gasi ce ati gasit voi.

    In privinta pretului... cam mult 400 euro, am zis initial. Abia apoi am vazut ca ai prins si transportul. Eu am gasit cel mai ieftin 130 euro/persoana/2 nopti cu demipensiune si acces nelimitat in Aqua World. Dar daca mancarea e atat de "colorata"... mai bine in alta parte. Sunt multe restaurante excelente in Budapesta. Este de unde alege.

    Pana una alta, toate cele bune si asteptam cu nerabdare urmatorul episod din seria Alex Macedo!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Alina Morar
    [06.01.11 19:55:31]
    »

    Super tare povestirea ta!

    florintoma
    [06.01.11 20:00:25]
    »

    Misto! cum ar zice Virinel. In concluzie, nici ungurii nu sunt prea departe de bulgari... Parca nici vara n-as avea curaj la acest hotel "minunat". Daca ai fi citit parerea postata de "Alinta77" acus 2 ani, luai o teapa mai mica, cred.

    magdalena
    [07.01.11 08:14:36]
    »

    Si noi la un revelion la bulgari insa, dar tot hotel de cinci stele (fost Kempinski, Nisipurile de Aur) si era cancer pe holuri... , iar hotelul e ca un palat, suiera un vant...

    chelie_d
    [07.01.11 10:21:19]
    »

    maestre Alex,o căciulă-n cap îţi mai lipsea în piscină, ...

    droniucm
    [07.01.11 11:27:24]
    »

    Foarte frumos (ca de fiecare data) scris. Asteptam de mult timp sa mai citesc ceva marca "Alex Macedo", Felicitari! Am ras si eu alaturi de cei de mai sus.

    La fel am patit si noi in Bulgaria, tot la 5 stele in statiunea Pamporovo.

    ninaa
    [07.01.11 14:37:48]
    »

    Da drumu' la poze, Faraoane!

    Alina Morar
    [07.01.11 17:01:47]
    »

    Mai exista un review cu atatea voturi?

    magdalena
    [07.01.11 18:05:09]
    »

    @alina morar, da ! Aici!

    Alina Morar
    [07.01.11 19:03:09]
    »

    Da, ai dreptate, acum am vazut. Nu prea urmaresc asemenea detalii, dar acesta mi-a atras privirea.

    Amandoua review-urile sunt la fel de bune.

    Michi
    [09.01.11 18:31:31]
    »

    Bestial! Nu am gasit un cuvant mai elogios.

    Sanziana
    [09.01.11 18:46:20]
    »

    ca de obicei, original, amuzant, superbbbbb... felicitari si la multi ani, anul asta te-ai scos daca ai inceput cu caviar si sampanie )

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [11.01.11 11:22:37]
    »

    Sincer... nici nu ştiu cum să încep!!! Sunt destul de bulversat şi dat peste cap, la atâtea ecouri şi puncte (n-a dat patetismu'n mine... E PE BUNE) !! Cel mai tare mă bucură că vă pot aduce zâmbete, râsete şi în general o stare de bine, pentru câteva momente, acum la început de an! Ştim cu toţii, ce vremuri trăim şi avem nevoie de vitamina numită RÂS! Eu, cel puţin, simt nevoia de a râde cu gura pân'la urechi (cam rare momentele astea!), pentru a nu lăsa depresia şi blazarea să mă acopere ca, furnicile sud-africane sau ca albinele ucigaşe!! Vă mulţumesc din suflet pentru pentru puncte şi mai ales pentru ecouri care, mai nou nu sunt punctabile la modul cum erau în trecut şi în consecinţă când scriem un ecou, în prezent, înseamna că NE PASĂ!

    Va mulţumesc mult, prieteni!!

    @vladex

    La mulţi ani, prietene! Bine te-am găsit! Tot ce îţi doreşti pe 2011 şi în toţi anii ce vor urma!

    @ancamariagadea

    La mulţi ani, Anca! Întodeauna “te citesc” cu plăcere şi voi continua să te încurajez! Keep up the good work şi în rest sănătate şi mai ales fericire!

    @getty75

    Dacă am reuşit să te fac să râzi, înseamnă că scopul a fost atins şi am reuşit să aduc şi eu... ceva... delectare... aşa, p'un colţ! La mulţi ani!!

    @Andox

    “Toa'şu” Andox! Ai dreptate! Uite cum, cunoscând şi eu un pic limba română am reuşit să scap de... frigotecă! Nenea electricianul era de undeva din Harghita şi ne-a găsit o cameră unde duduia căldura, de puteai lăsa geamul deschis să aeriseşti chiar dacă, afară erau, - 8 grade!! Hei... uitaşi... La mulţi ani!

    @creivean

    Ai stat tu, să citeşti review-ul pe telefon? Greu, microbu' ăsta, numit AFA, care-l am şi eu, ca şi tine! Mă bucur că ţi-a plăcut!! La mulţi, mulţi ani şi tot ce îţi doresti alături de cei dragi ţie!!

    @sev7

    Motivul principal şi motorul care mă împinge să scriu în continuare este şi acest... fan-club!... de fapt, e mult spus fan-club... ci, mai degrabă, un cerc de suflete/prieteni care se delectează câteva minute, cu ochii în monitor citind câte un review de al meu, râzând! Ma bucur sincer, că eşti un fan al... cititului şi în plan secundar al meu! Din păcate, carţile nu mai sunt sursa primordială de informare, râs, plâns sau delectare... şi preţul lor destul de ridicat, nu ajută deloc! La mulţi ani, sev7!

    @anca_l

    Mulţumesc frumos şi un An Nou, mai bun iţi doresc!!

    @david

    Din păcate, asta este realitatea şi cazul nu este singular!! Românii noştri, aveau o mare durere la batic de ce se întamplă în jurul lor, de parcă au venit ei cu propriul lor jacuzzi şi l-au montat în Ramada, evident, doar pentru ei!!

    @deliutza27

    La mulţi ani Deliutza şi mulţumesc mult!!

    Am avut o ofertă şi la AquaWorld Ramada dar ieşeam mai scump la ce ne doream noi! Am vrut doar, o piscină cu apă termală cât sa facem o bălăceală cuminte la vreme de seară, în linişte!! Din păcate, vâjâiala şi curentul, erau atât de pregnante încât, am renunţat şi la această... plăcere!! În ceea ce priveşte mâncarea, sigur că, în Budapesta nu trebuie să cauţi prea mult dar, acest Tròfea Grill îţi oferă o comoditate de a nu aştepta dupa chelner cu maţele sugrumate şi te serveşti rapid, de la intrare!!

    Toate cele bune şi mulţumesc de încurajare!

    @AlinaMorar

    Mulţumesc, Alina. Nu m-am gândit niciodată la puncte şi la numarul lor chiar dacă, chestia asta mă bucură, urând ipocrizia că “nu contează”! Contează! Pentru sufletul meu, pentru munca depusă, pentru plăcerea că undeva printre biţii de pe AFA, sunt oameni care mă citesc şi evident am legat amiciţii/prietenii, inevitabile, apărute de-a lungul timpului! Dovada clară a “foamei mele de puncte” este şi locul obţinut în 2009, adică 77 si cel din 2010, locul 67! Premiul cel mare este că cineva, undeva, citeşte ceea ce scriu! La mulţi ani şi un an mai bun!!

    @florintoma

    Ai să râzi! Am citit review-ul Alintei77, chiar înainte de plecare şi acolo, din spusele ei totul era “un fel” de OK, cu excepţia Revelionului, care, oricum pe noi nu ne interesa! Ştiam de ani de zile (am facut vreo două Rebeliuni în Budapesta!), că masa festivă dintre ani nu e cu prea mult dichis în Europa în general şi în Ungaria în particular! Poate că, între timp s-au schimbat lucrurile... eu vorbesc de ceva timp în urmă! Adevărata distracţie, cu “ţipurituri” şi dans, am avut-o numai în ţară! Cele mai reuşite “rebeliuni”, tot în România se fac/ies/organizează... evident e doar o părere!

    @magdalena

    Eu mă feresc de bulgari pentru că sunt ca ouăle Kinder: nu ştii ce surprize apar, după ce rupi ciocolata!! Oricum, este inadmisibil, pentru un hotel care se respectă, ca Ramada, să plece din construcţie cu un Spa în stil... open space!! Ţin minte, în Suedia, până ajungeai în incintă, aveai de parcurs un coridor lung şi în capăt cu uşă!... abia apoi intrai în Spa!

    @chelie_d

    Să ştii că m-am gândit, la cât sunt eu de dus cu leuca!! Da', cred că nici măcar un costum de scafandru nu m-ar fi ferit de o răceală cruntă!!

    @dronicum

    Mulţumesc frumos! Păcat de păţania cu Pamporovo şi iată... tot de un 5 stele e vorba!

    S'auzim de bine!

    @nina

    Nici de poze nu am mai avut chef! Am pus câteva dar, calitatea lasă de dorit. Când ceva începe să te pişte de materia cenusie, cheful de stare de bine dispare! De aici şi delăsarea, în a trage'n poze, mai multe chestii! La mulţi ani!

    @Michi

    Mersi mult! Înseamnă că am reuşit să-ţi fur mai multe zâmbete! La mulţi ani şi toate bune!

    @sanziana_m

    ... ca de obicei, alături de mine şi la bine şi la mai puţin bine! Mersi mult!!

    ... oi, oi, oi că bine ar fi să mă scot şi să fie tot anul aşa!!! Asta a fost şi intenţia, ca superstiţie băbească dar, când am ajuns în frigu' ăla, a dat damblaua'n mine! Noroc că, faraoana şi-a păstrat calmul şi am ciocnit în linişte şi... căldură, şampania!!

    LAST, BUT NOT LEAST:

    Având în vedere că, aşa m-a învăţat mama, acasă, aprecierile mele şi un BIG THANK YOU se îndreaptă şi către:

    alinafulg, alinviola, anadragusin, bessondm, catalinalupu, cc_iordachescu, celeste, crima

    Cristian_h, cristinaoranici, cristi_an3000, dananecula, dannek, Dragos, Flaviu, georgiana

    geosler, geta10, ioned, ionescunic, krondia, laurentiucapac, livia72, mahtobleyla, micheline, mirela, mmierla, motaneata, pacurarcris, pepsi70ro, popescu. borsa, raduu1972, sandu. 53, simona69, TEOANCA, valentina, ymca

    Eu consider că am câştigat deja premiul cel mare de pe AFA: PE VOI!!!

    Oricât de siropos şi patetic poate părea acest ecou al meu, consider că, în mintea mea obosită, a fi citit şi apreciat, este egal cu a fi premiat! Este colateral ce şi cum s-a votat... contează evident, DAR, important este că AŢI CITIT!!!

    PE... ORICÂND... PRIETENI!!

    P.S. Cred că e superflu să mai adaug......: A nu se puncta ecoul!! ...dar, ca să nu uit!

    cosminp
    [13.01.11 13:06:55]
    »

    La Multi Ani! maestre. imi pare rau ca citesc asa tarziu aceasta capodopera AFA-ista (nah, cam zis-o), dar nu am activa Ungaria, nu urmaresc ultimile rw-uri scrise si din pacate, nu se poate activa userul (o idee pentru Admin).

    acest review poate părea o cârcoteală a unui nene care blăblăieşte ursuz

    nenea, sa ne mai scrii asa frumos, ca ne place.

    ai vazut ca romana e deja o limba internationala? a inceput sa treaca granita.

    toate bune si sa ai un an frumos, cu vacantele pe care ti le doresti si asa cum ti le doresti.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [13.01.11 13:52:47]
    »

    @cosminp

    cel mai important e ca mai pot aduce un zambet chiar printr-o experienta neplacuta si ca mai bagi un ochi si pe la mine si ma citesti!!! Am trecut repede cu vederea, episodu' cu frigu'... nu avea rost sa ne stricam Revelionu'!!

    Tot ce iti doresti in Noul An, sa ti se indeplineasca, alaturi de cei dragi tie!!!

    S'auzim de bine, Cosmin!!

    anca_l*
    [13.01.11 14:48:31]
    »

    Ferice de faraoana ta! Asa un tip pozitiv si plin de umor de bun gust, rar am vazut. Cred ca nu are timp sa se plictiseasca cu tine! Intr-adevar, vremurile actuale, iti dau tot mai rar ocazia unui zambet, tu reusesti intodeauna sa ma faci sa ma simt bine. Sa te ajute cel de sus sa ajungi in cat mai multe locuri (chiar si la Cornelia) si sa ne impartasesti si noua impresiile tale!

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [13.01.11 15:04:45]
    »

    Multumesc, Anca!! Saru'mana de aprecieri!! Cred ca/sper are si ea aceeasi parere ca si tine, avand in vedere ca e o intreaga drama bacoviana, daca sta fara mine 3 zile!!! De parca m-as duce pe Luna!! Daca nu sunt cu ea cade'n plictis si pasivitate. Faraoana are talentul de a sti, a ma lasa sa aleg eu in amanunt, urmatoarea destinatie, eu batatorind din tinerete, "potecile" Europei! Cred ca cineva acolo Sus, ma iubeste si la nastere, mi-a suflat la ureche: Copile, menirea ta e sa umbli pe planeta dar cu allinclusive la categoria peripetii!! Si de atunci, tot asa o ţin...

    anca_l*
    [13.01.11 15:50:00]
    »

    Stie ea ce stie!! Daca asa esti si in realitate, nu doar pe hartie, nu ma mir ca-ti duce dorul! Pana si intr-un simplu ecou sti sa pui sare si piper, atat cat sa fie tare placut.

    La noi, din pacate, eu sunt cea care planifica totul, mai iau tepe, dar ma bucur ca am gasit AFA (destul de tarziu) si tipi precum tine, cu ajutorul carora mai reusesti sa-ti faci reusit cate-un sejur!

    Ellada_sagapo
    [13.01.11 17:20:49]
    »

    Felicitari pentru stil! Viata fara umor ar fi ca petrecerile fara palinca de Bihor, nu-i asa?

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [14.01.11 08:28:28]
    »

    @anca_l

    ... fara sare si piper, se pierde gustul de mister...

    Pe AFA, gasesti cam tot ce iti doresti si daca, in particular, acest review cu Ramada ti-a fost de folos, macar pentru ati face o idee, ma bucura!!

    @Ellada_sagapo

    Nu face decat sa ma bucure ca iti place stilul si cu permisiunea ta, daca se poate, voi folosi:

    Viata fara umor ar fi ca petrecerile fara palinca de Bihor

    Tot romanul s-a nascut poet!!... nu stiu din ce sertar al mintii ai scos fraza de mai sus, da', suna exact cum imi place mie!

    Adica....αγάπη....(agapi), chestia de mai sus !

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Ellada_sagapo
    [14.01.11 15:35:57]
    »

    Pai, citindu-ti review-ul si descoperind pasiunea pentru siropul natural de incalzit oase si descretit frunti, numit palinca de Bihor, mi-a trecut instantaneu prin minte.

    Care dintre sertare nu stiu sa spun, ca sunt cam multe! Se plimba ideile la mine in sertare mai ceva decat calatorii de pe AFA!

    sorin stelistul
    [03.04.11 18:56:02]
    »

    am dormit 1 noapte ieri noapte mai precis la ramada si se pare k au remediat problema k frigul

    sandrutza21
    [12.11.11 00:01:55]
    »

    Cred ca e cel mai tare rewiev-u pe care l-am citit pe site. Deci m-am prapadit de ras... ce e drept, de neplacerile voastre, dar maniera in care au fost prezentate e bestiala!!! Sper sa mai am ocazia sa citesc si altele la fel de pline de haz si de ironii foarte bine plasate! Felicitari!

    sev7
    [12.11.11 10:29:27]
    »

    @sandrutza21... iti recomand sa cauti articole dupa user... adica ale maestrului @Alex_Macedo. O sa observi ca "cel mai tare rewiev" (in cazul domnului mai sus mentionat) este INTOTDEAUNA urmatorul pe care il citesti.

    ... si apropo maestre... pe cind urmatorul!? ... ca il tot caut...

    sandrutza21
    [12.11.11 13:29:12]
    »

    @sev7 sunt nerabdatoare sa il citesc pe urmatorul atunci

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [13.11.11 01:51:10]
    »

    @sandrutza21

    Este important, cand intri pe un site sa iti fie pe plac ceea ce vezi sau citesti si sa indeplineasca, unul din doua sentimente: sa-ti mearga la suflet sau sa te faca sa razi!

    Pe mine, in primul rand, ma bucura cand un membru nou inscris, atat de tanar al comunitatii AFA, ma citeste cu zambetul pe buze! Imi elimina sentimentul de... ruginire si imi certifica ca nu vorbesc in vant sau numai intr-un anumit cadru sau... numai pentru "elitism" cu epoleti pe care s-a asezat praful! Pentru ca... nu-i asa... rasul nu are varsta!

    Multumesc de aprecieri si... Bine ai venit printre noi!!

    @sev7

    Ce m-as face eu fara tine si ca cei asemeni tie??? ... m-am tot gandit daca voi mai pune vreun review... ca de scris... aproape l-am terminat... dar... urmarind, nu cu lasitate de internaut ci, cu tristete, ceea ce inteleg unii prin a balacarii si a judeca participarea AmFostAcolo la Targul de Turism!!!... m-a apucat o sila sa vad cum anumite... gandiri, bagatelizeaza, munca si ideea unui om si in acelasi timp voluntariatul membrilor acestui site! Discutii interminabile pe o tema de... tras apa! Eu, daca as fi avut ocazia si distanta mi-ar fi permis, as fi fost acolo in fiecare zi... Ba ca standul e saracacios... ba ca are numai trei scaune... MICISME!!! Multa lume nu realizeaza ca AmFostAcolo este un site... CALD... unde comunitatea are placerea sa se vada la ochi, nu numai sa arunce niste povestiri prin tastatura, in eterul worldwideweb, sau sa se faleasca prin costuri inutile pentru vremurile in care traim.... si de aceea stau... ca mosu' n toiag daca sa mai scriu ceva sau nu!!!... oricum, aprecierile tale CONTEAZA si cred ca, pe undeva, prin vreun cotlon, imi voi gasi optimismul ca, deocamdata l-am...scris la chestii pierdute dar, nu l-am declarat nul... inca....

    Multumesc mult, sev7!!!

    sev7
    [13.11.11 12:24:47]
    »

    @Alex_Macedo

    ... in primul rind sint intru totul deacord cu "iritarea" ta vis a vis de reactia celor care asa cum bine spui " bagatelizeaza, munca si ideea unui om si in acelasi timp voluntariatul membrilor acestui site! ".

    In al doilea rind, cei care scriu "BINE" pe acest site, sint pe cale de diparitie iar faptul ca sint citiva care... "critica"... nu cred ca ar trebui sa te determine sa renunti si sa ne "vaduvesti" pe NOI, ceilalti, MULT MAI MULTI decit restul..., de POVESTILE TALE, DE EXPERIENTA TA TURISTICA, DE BUNA DISPOZITIE PE CARE NE-O INSUFLII, etc... etc... etc.

    Cu scuzele de rigoare (daca asa pare)... dar nu vrea sa perii pe nimeni, insa nici nu vreau ca OAMENII care intradevar SPUN ceva pe acest site sa inceapa sa isi puna intrebari daca mai merita sau nu...

    MERITA MAESTRE!!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    sandrutza21
    [13.11.11 18:46:29]
    »

    @Alex_Macedo

    Asa este... cineva foarte drag mie, care din pacate nu mai e printre noi, imi spunea mereu "orice s-ar intampla, sa nu fagaduiesti niciodata sa iti pierzi simtul umorului. Este singurul dar care ne innobileaza, care ne face sa evadam dintr-o lume atat de comuna. Nu toti sunt inzestrati cu acest har".

    Iata ca am mai gasit pe cineva, care, vreau sa cred ca traieste dupa aclasi principiu!

    La cat mai multe review-uri!!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    gheisa
    [13.11.11 19:02:34]
    »

    @Alex_Macedo: mai aveti vreun tricou si pentru mine, ca vreau sa intru si eu in FanClub? Numai sa nu fie cu numarul care incepe cu 6 si se termina cu 9 .

    Am citit rw marca inregistrata @Alex_Macedo la o recomandare primita de la cineva si nu am pierdut timpul degeaba.

    O incantare!!!

    dananecula
    [13.11.11 21:21:30]
    »

    @Alex_Macedo

    Cu scrierile-ti faine, pretioase si utile

    Ce le-asteptam sa le gustam pana-n papile,

    Tu fruntile de riduri ni le descretesti

    Si zambete pe buze s-aduci, tu reusesti!

    E chiar pacat sa te opresti din scris aici

    La cati fani dornici ai pe-AFA si mari si mici!

    Alunga supararea si tristetea-ntr-un cotlon

    Finalizeaz-un episod nou la roman-foileton,

    Incarca-ti bateriile cu optimismul necesar

    Si pune-te pe scris mai des, nu-atat de rar

    Caci stilul tau creaza dependenta, nu glumesc

    Si una chiar benefica organismului, parol, ca nu gresesc

    Caci 2 sentimente punctate de tine-aici le intalnesti:

    Mersul la suflet si rasu-n toate operele tale le-mpletesti.

    Si inc-o chestie mai vreau sa-ti amintesti

    Maestre, nici in vis sa nu gandesti

    C-ai inceput cumva sa ruginesti

    (eventual la tample sa albesti

    Din contra, inconfundabilu-ti stil special

    A facut marca @Alex_Macedo un brand chiar genial.

    Cu toti-acum strigam:

    ,,Mai vrem, mai vrem! '' in cor

    Maestre, te-asteptam cu dor

    Si-ti uram la scris mult spor!

    Stimabile coleg, sa ne traiesti

    Si-ti asteptam rew sa ne-nveselesti!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adri-nico
    [13.11.11 22:21:02]
    »

    BRAVOOOO!!!

    Am ras de ma doare burta. Si e noapte... si tirziu... si-am trezit toata casa...

    Pozitia in care ai dormit cu faraoana se cheama "pozitia lingurite"

    Abia astept sa ma mult la alt review.

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [15.11.11 12:45:34]
    »

    @sandrutza21

    Nu-mi fac iluzii ca sa nu am deziluzii! Intodeauna am incercat sa ma privesc mai intai in oglinda cu auto-ironie inainte de a judeca si pentru a avea acest haz de necaz care nu l-am inventat eu ci, este o chestie de gena mioritica. Singurul lucru este ca, eu iau ca o definitie acest haz-de-necaz! Asa stiu sigur, ca voi diminua lucrurile neplacute intr-un concediu si in general in viata.

    Sper sa mai scriu cateva review-uri dar... la o cadenta... normala!!!

    Mersi!

    @gheisa (campean_annisia)

    Ma bucur ca ti-a placut si... fanclubul e mai mult o chestie... underground virtual inventata de userii/colegii/amicii/prietenii de pe amfostacolo, care sunt pusi pe sotii dar care sunt intodeauna amabili sa ajute, daca am nevoie si nu numai pe mine, asta

    fiind o chestie, care-i spunem: spiritul AFA!

    Nu stiu de la cine ai primit recomandarea dar, sper ca ai auzit numai lucruri bune!! )... glumesc... important e ca, te citez “nu mi-am pierdut timpul degeaba” si ca dupa ce ai citit zambetele au mai zabovit un timp si in mintea ta.

    Bine ai venit printre noi!!

    @dananecula

    Saru'mana si mersi de alint si incurajare!!!

    @adri-nico

    Eu doream numai sa razi dar... fara dureri ) !! Daca am reusit sa te tin, cu ochii in monitor... ala DA... premiu!

    Nu stiu daca era pozitia lingurite dar, cert este ca in clipa aceea simteam ca suntem in pozitia... stalactite obosito-scofalcite de frig!!!

    Bun venit, iti spun si tie, pe AFA!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adri-nico
    [15.11.11 13:56:16]
    »

    Ce n-as da sa ma doara burta toata viata... avind mereu astfel de motive...

    Multumesc de urarea de bun venit.

    Adri

    gheisa
    [15.11.11 14:11:46]
    »

    @Alex_Macedo: pai atunci ne strangem toate fetele de pe AFA si infiintam noi fanclubul, ca si asa sunt destule . Recomandarea am primit-o de la cineva care va purta tricoul cu numarul 666... .

    Ce sa zic despre urare... de venit am venit bine, acum sa vad si cum plec de pe aici! Sper sa nu imi pierd vreo rotita, ca si asa doua s-au cam dus... Propun urmatoare urare de intampinare a noilor membri: "Bine ai venit printre noi, ai grija cum pleci!" .

    Multe zile insorite!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    dananecula
    [19.01.12 23:36:07]
    »

    @Alex_Macedo

    Vin cu vesti proaspete de la Ramada Plaza Budapest, unde am poposit si noi 2 nopti, saptamana trecuta, iar reviewul tau mi-a fost ,,carte de capatai''

    Maestre, s-acum imi amintesc ce burta de ras am facut in prima noapte, stand cu laptopul in brate si recitindu-ti excelentul review. Normal c-am starnit curiozitati in sanul familiei si a trebuit sa ,,dau sonorul mai tare'', sa citesc si sotului si lu' fi-miu cel mic pasaje lungi si savuroase din peripetiile voastre de la Ramada

    I-am facut sa-i doara falcile de-atata ras, in schimb vecinilor de camera (niste chinezi) cred ca le-am indus o stare de plans (incercau un alfabet morse in peretele comun, doar, doar ne-om potoli, ca sa poata si ei dormi). Cert este ca ne-am simtit excelent, lasand gluma la o parte.

    Ironia soartei a facut culmea, s-avem repartizata o camera identica si la fel cu-a voastra, mai putin partea cu ,,frigul'' de pe faianta de la baie ))) (intre timp se stersese de-acolo probabil din cauza aburului sau caldurii excesive).

    La noi totul a fost ok, cald, bine, curat, refill zilnic la apa, ceai, cafea, prosoape schimbate, cosmeticale adaugate-n cosulet daca se consumau...

    Au avut si scapari, ce-i drept, cu toate cele 5 stele afisate, dar personal ... nemeritate (mi-a placut mult mai mult si mi s-a parut mult mai elegant Ramada Aquaworld, de 4 stele). Halatele de baie au fost doar 2 (desi noi eram 3 in camera), papucii au lipsit cu desavarsire (noroc c-am fost prevazatoare si i-am luat de-acasa).

    Totusi, pentru 2 adulti si un copil, camera mi s-a parut cam mica, mai ales ca pentur junior au mai amplasat o canapea extensibila langa patul nostru matrimonial si... ,,traficul'' prin camera s-a cam ingreunat

    Oricum, una peste alta, a fost ok (inclusiv MD bogat, diversificat si gustos).

    Eu iti multumesc inca o data pe aceasta cale ca mi-ai dat ocazia sa-ti citesc reviewul de la Ramada Plaza de 3 ori, sa ma binedispuna de tot atatea ori si citindu-ti impresiile sa am ceva habar de aceasta locatie inainte sa ajung acolo.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [24.01.12 13:54:19]
    »

    @dananecula:

    Important e ca v-ati simtit bine si ca s-au mai remediat lucrurile!... si daca bufetul maghiarez a fost pe plac, inseamna ca nu a scazut calitatea prea mult. Aia cu papucii... nici noi nu am avut pana nu a cerut faraoana... trebuia sa ceri cameristei care, nu stia decat maghiara. Banuiesc ca, metoda era sa nu se faca abuz si sa-si ia lumea papuci si acasa pentru parinti, bunici, vecini...

    Macar v-am adus zambete daca, nu asa multa informatie!

    Pe... oricand!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmasterX
    [19.04.15 19:29:22]
    »

    @Alex_Macedo - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    Alex_MacedoAUTOR REVIEW
    [20.04.15 02:05:51]
    »

    @webmasterX - Corect. Bullseye!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    19 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, Alex_Macedo, Alina Morar, anca_l*, cosminp, dananecula, david, deliutza27, droniucm, Ellada_sagapo, florintoma, getty75, gheisa, magdalena, Michi, sandrutza21, sev7, sorin stelistul, vladex
    Alte impresii din această RUBRICĂAquincum Hotel (ex Ramada Plaza):


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.47686815261841 sec
    ecranul dvs: 1 x 1