ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.11.2023
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
NOV-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Muzeul de arheologie și istorie din Târgu Mureș

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Era în plan încă de acasă vizita acestui muzeu. Muzeul se află în interiorul Cetății Medievale Târgu Mureș vezi impresii într-o clădire istorică.

Localizare muzeu de arheologie și istorie Târgu Mureș

Cetatea se află în zona centrală a orașului nu prea departe de Piața Trandafirilor, la capătul acestuia se află Catedrala Înălțarea Domnului iar de acolo până la intrarea în cetate 1 minut de mers pe jos. Cetatea de o formă aproape rectangulară este mărginită de 4 străzi: Strada Avram Iancu, strada Mihai Viteazul, strada Nicolae Iorga și Bulevardul Cetății.

Intrările în cetate sînt multiple, cele mai importante se află dinspre strada Avram Iancu (2 porți) și dinspre Bulevardul Cetății. Aici s-ar mai găsi locuri de parcare în imediata proximitate a cetății.

Adresa exactă strada Avram Iancu nr. 2 Târgu Mureș 540088 telefon 0265250337 site despre cetate wiki. de ex: ro.wikipedia.org/wiki/Cet ... 2rgu_Mure%C8%99

Spre muzeu ne putem ghida după indicatoarele aflate în cetate. Clădirea în firmă de U și cu un etaj se află în zona centrală față în față cu biserica reformată.

Orar de vizitare și tarife

Muzeul se poate vizita de marți până vineri între orele 9.00-17.00 sâmbătă și duminică între orele 10.00-14.00. Atenție însă noul orar de iarnă valabil din noiembrie este Lu-Vi: 9.00-16.00 Sâ-Du: 9.00-13.00

Un bilet de adult costă 15 lei, pensionarul va scoate 7 lei din buzunare, elevul 3 lei. Persoane cu dizabilități nu plătesc nimic. La atelierele de pedagogie muzeaală se plătesc 10 lei. Dacă cineva dorește să fotografieze sau să filmeze profesionist în alte scopuri decât personal va plăti foro/film 44/55 lei sau la evenimente 88/125 lei/zi. Turistul obișnuit care fotografiază cu telefonul sau un aparat foto obișnuit nu trebuie să plătească nimic.

Plata se poate face atât cash cât și cu cardul.

Despre muzeu

Muzeul de arheologie a fost înființat în anul 1934. Prima expoziție a fost deschisă în Palatul Culturii din Piața Trandafirilor Târgu Mureș.

Clădirea care găzduiește în prezent colecția s-a construit în secolul XVII și a fost sediul Comandamentului Habsburgic. Clădirea în formă de U (practic 2 clădiri care au fost unite printr-o aripă mediană, din partea frontală se vede una singură, din spate se vede forma de U) a fost reabilitată complet în anul 1877 primind forma actuală în stil baroc. Nu am găsit niciunde date privind mutarea colecției din Palatul Culturii aici dar știm că între 2008-2014 clădirea a fost restaurată de către Muzeul Județean Mureș, integral din fonduri europene.

Muzeul de arheologie și istorie face parte din Muzeul Județean Mureș și este una din secțiile acestuia, iar de acesta mai aparține Muzeul de etnografie și artă populară, Palatul Culturii și Parcul arheologic de la Călugăreni.

Structura muzeului și colecțiile găsite aici

În muzeu găsim secții de arheologie din diferite perioade (începând din perioada preistorică), colecții din perioada romană, colecții din evul mediu, colecții despre istoria orașului și regiunii, colecții despre războaie și atelierele de pedagogie muzeală. Ar mai fi o sală de proiecții.

Colecțiile văzute aici ar fi arme, podoabe, monede, scule, depozite de bronzuri de la Suseni și Band-Valea Rece, unelte agricole de la Mărculeni, lapidariu roman, produse de breaslă, steme de bresle, armament medieval, vestimentație, documente, argintărie.

Colecțiile sînt denumite și explicate în limba română și maghiară. Unele sînt explicate și în limba engleză.

Vizita începe la parter și se termină la etaj. Persoana care vinde biletele va face o scurtă introducere despre muzeu și va explica ce și unde găsim.

Vizita mea

După ce am plătit biletul și inițiat pe scurt depsre muzeu și exponate, am început să explorez.

Într-o primă vitrină luminată am observat unelte de piatră șlefuite sau cioplite din neolitic, uneltele aveau rolul de a tăia, lovi, găuri, despica diverse. Tot în această vitrină am văzut pandative și amulete de piatră, și aceleași lucruri dar din os confecționate.

Urmează informații în formă de afișe despre primii vânători ce și cum au folosit pentru a procura hrana de toate zilele și începuturile metalurgiei, epoca cuprului.

În următoarea vitrină am observat arme sau unelte din cupru sau bronz. Acestea sînt pumnale de cupru, topoare cu brațele în cruce, topoare cu disc, vârfuri de lănci. Lângă exponate scrie și locurile unde au fost găsite (Șmig, Șincai, Mera, Târgu Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Bogata de Mureș)

Urmează o vitrină cu arme din bronz. Am văzut aici: săbii, pumnale, cuțite, vârfuri de lance, coifuri toate din bronz. Localitățile unde au fost găsite aceste obiecte sînt :Suseni, Corunca, Curteni, Bandul de Câmpie, Cornești, Miercurea Nirajului.

În vitrina de expunere următoare găsim obiecte de la sciiți, celți și daci. Acestea sînt inele, mărgele, coliere, vârfuri de săgeată, cuțite, o spadă cu teacă, fragment de coif, lanț de spadă, vârfuri de lance, aplici ornamentale. Obiectele au făst găsite în Târgu Mureș, Comlod, Ozd, Cristești, Fântânele, Apahida, Jucu de Sus.

Urmează afișe despre epoca romană și ca și exponate observăm monumente funerare din piatră. Acestea sînt aduse din Castrul Roman de la Brâncovenești.

Urmează o vitrină cu obiecte din perioada romană atât din fier cât și din piatră sau ceramică. Am observat aici cărămizi ștampilate, ghiulele de lut, vârfuri de lance, săgeți și arbalete și un dolabra topor din dotarea soldatului roman. Obiectele au fost găsite la Cristești, Călugăreni și Vătava.

Pe urmă într-un colț am putut admira pe un manechin un echipament complet de soldat roman. Nu cred că s-ar fi putut purta atît de ușor dar dacă te obișnuiești...

Urmează o vitrină cu arme observăm aici un cap de buzdugan, câte o spadă cu grade diferite de conservare. Obiectele au fost găsite la Târgu Mureș, Cornești și Sâncraiu de Mureș.

Trecând încet spre perioada medievală am observat într-o vitrină centrală arhebuze de vânătoare din secolul XVII. Acestea arată precum o pușcă. Le-am găsit foarte artistic decorate și cu modele aurite pe corpul armelor.

Pe urmă am găsit o vitrină cu mai multe arme: pușcă de vânătoare cu capsă, carabină cehă cu cremene, pistol cu cremene, pistol balcanic cu cremene. Proveniența acestora: Praga, Sibiu, Iași, și o zonă balcanică nespecificată exact unde.

Urmează o colecție de armuri și veste din zale de lanț după care observăm o vitrină cu ghiulele de piatră/fier și un tun. Provenineța este din Sângeorgiu de Mureș, Sângeorgiu de Pădure.

Trecând la o epoca mai apropiată de zilele noastre secolul XX cu cele două războaie mondiale ale sale observăm o vitrină cu echipamente militare din aceste perioade nedorite. Observăm aici baionete, căști militare din primul război mondial Ferdinand, căști sovietice purtate de armata roșie, cartușiere de centură, cartușiere de piele, p ploșcă germană și un binoclu german.

În următoarea vitrină tot arme vom găsi revolvere, pistoale, puști, mitraliere. Sînt de marcă ZB, Frommer, Liege, Orița. Nu știu de ce dar în această încăpere este expus un coif medieval și un iatagan care datează complet din alte perioade decât armele expuse aici.

Urmează secțiunea despre istoria orașului Târgu Mureș. Am găsit aici o definiție a orașului care mi-a plăcut. O redau aici :

Se poate numi oraș comunitatea civililor adunați laolaltă din mai multe neamuri, iar orașul este multitudinea de case și ulițe îngrădite cu zidurile și întăriturile cuvenite care se bucură de privilegiul traiului bun și demn.

Observăm aici ca și prime exponate difeite amneajări din interioarele fostului oraș. Observăm aici șeminee, mobiliere, dotări de bucătării sau dotări de ateliere.

Tot în cadrul acesti secții afost descrisă și ilustrată cu poze clădirea comandamentului militar cea în care tocmai vizităm exponatele.

În următoarea încăpere ne este descrisă istoria orașului cu bune și cu rele unele aspecte cu exponate interesante dar și cu material interactiv media.

La un moment dat vom coborâ într-un fel de pivniță și aici de este descrisă vrăjitoria și persecuția vrăjitoarelor. Vrând nevrând epoca în care s-a crezut în așa ceva face parte din istoria noastră. Ajungea să te comporți doar un pic altfel deja exista riscul să te considere vrăjitoare :)

Urmează descrierea breslelor precum prezentarea a câteva exponate. O primă colecție care este expusă sînt obiecte căni, pocale din argint. Urmează altele din cositor. Nu am găsit prea multe alte obiecte expuse ale breslelor dar sînt descrise toate breslele acolo (fierarii, dulgherii, olarii, măcelarii, tăbăcarii, etc, etc)

O altă subsecțiune ne descrie școala și biserica din perioada medievală până aproape de zilele noastre. Pe urmă urmează o secțiune interesantă despre istoria încălzirii locuințelor. Sînt descrise aici începând cu hipocaustul folosit de romani (strămoșul centralei termice) diferite alte surse de încălzire sobe de metal, de cărămidă, de cahle, etc.

La etaj într-una din încăperi ne putem documenta despre teatru, despre istoria teatrului, observăm diferite exponate chiar și afișe vechi. Unele exponate sînt chiar interesante. Am mai găsit o încăpere cu artă contemporană cea pe care nu prea o înțeleg dar știu că sînt frumos colorate :)

De aici am intrat într-o încăpere care mi-a plăcut mult. Tavanul și pereții sînt renovați așa cum arăta clădirea acum 300 de ani, există un șemineu mare alb și frumos decorat/sculptat iar exponatele le-am găsit interesante și amuzante. Este genul de sculpturi grotești cu personaje antice sau mitice dar nu numai. Vâzând unele am râs cu voce tare. Sînt realizate de artiști contemporani, felicitări.

Pe urmă am intrat în câteva săli unde se organizează atelierele de pedagogie muzeală. Într-una din săli care este folosită și ca sală de proiecții filme/documentare am văzut un alt șemineu de epoca dar care se pare este pe post de decor, există alte surse de încălzire în fosta clădire militară. În cele câteva săli am putut admira și lucrările elevilor sau care au luat parte la aceste ateliere de didactică muzeală. Să știți că sînt foarte ok cu valoare artistică.

După această ultimă sală am coborât și am finalizat vizita. Recomand muzeul de și cantitatea colecțiilor nu se ridică chiar la așteptările noastre. Rog WM să atașeze acest video la început, mulțumesc.

youtube

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 17.11.23 20:18:41
Validat / Publicat: 17.11.23 20:52:46

VIZUALIZĂRI: 412 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Muzeul de arheologie și istorie Târgu Mureș,echipament de soldat roman
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31200 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[17.11.23 21:19:53]
»

Cu scuze de întârziere, Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster
[17.11.23 23:38:44]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[18.11.23 08:00:43]
»

@webmaster: multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE
Alte impresii din această RUBRICĂ (Alte) Muzee în Tîrgu Mureș:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070921897888184 sec
    ecranul dvs: 1 x 1