Casa Ceaușescu, Muzeul BNR, Casa Memorială Tudor Arghezi

TIPĂREȘTE

Ajunși iar prin București, am zis să ne continuăm preriplul muzeal cu mici pauze de hidratare cu bere și ceva să ne țină de foame. Știți vorba aia. Mâncarea și cultura fudulie, berea este temelie. Aveam două zile pline la dispoziție.

Casa Ceaușescu, primul obiectiv avut planificat din timp, este amplasat in Primăverii, într-o zonă exclusivistă a capitalei. Biletul l-am cumpărat online cu 65 lei, programându-ne pentru ora aleasă. Trebuie să fiți prezenți cu 10 minute înainte. Programul 10 -17 cu excepția zilei de Luni. Fotografii puteți face doar în curte, în interior fiind interzisă orice fel de poză. Așa că, înainte de a-mi citi balivernele, trebuie să mă credeți și pe cuvânt. Palatul Primăverii ne-a întâmpinat încă de la intrare cu o notă sobră, apăsătoare, cu un prag psihologic greu de trecut, nouă parcă nevenindu-ne să credem că suntem acolo unde a trăit familia Ceaușescu. Și cu botoșeii albaștri pe care a trebuit să-i încălțăm la intrare. Un sentiment ciudat pe care l-am trăit și la vizitarea Casei Poporului. Cum trăia românul de rând și cum trăiau ei. Sărăcie vs grandomanie. Casa Ceaușescu, pentru anii ăia, era întruchiparea bogăției supreme, o casă luxoasă din toate punctele de vedere, cu materiale extravagante, cu linii unice, calitatea fiind factorul determinant al construcției. Casa Ceaușescu a fost pentru un sfert de secol (1965 - 1989) reşedinţa privată a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu, şi a copiilor acestora, Nicu, Zoia şi Valentin. A fost ridicată la mijlocul anilor '60 și mărită între anii 1970 - 1972. La întrebările grupului vizitator, mi-au fost lămurite trei semne de întrebare: Există tuneluri secrete sub Casa Ceaușescu spre cartier? Da, au existat și există. Toate ornamentele aurite (în băi în mod special) sunt din aur? Nu, unele suflate cu cel mai slab calitativ aur de 7 carate, iar altele pur și simplu vopsite (sunt doar 150 gr în toată casa). Cum de casa nu a fost devastată la revoluție? Armata a fost cea care a păzit 'palatul' în acele vremuri tumultoase pentru români. Durata vizitei 50 minute, timp în care ghidul (o domnișoară drăguță) ne-a purtat cu explicații prin toate camerele clădirii, camera de zi, dormitorul cuplului, apartamentele copiilor, după caz în stil englezesc, Nicu, în stil franțuzesc, Zoie, șifonierele lor, hainele, etc. Pe mine m-a impresionat în mod special și piscina, ceva grandios pentru vremurile alea, cu mozaic aranjat manual pe pereți în diferite teme colorate, cu apă încălziă, cu aparat de valuri, cu dimensiuni generoase, 14 lungime x 6 lățime x 3 adâncime, în metri. Spectaculoasă. Grădina casei are câțiva proprietari foarte gălăgioși. Câteva familii de păuni, aceștia fiind chiar descendenții păunului primit de Ceuașescu din Japonia. În fine, ca o concluzie. Da, merită vizitat, pentru trecut, pentru ca noi ăștia care am prins acele vremuri să nu uităm și să-i luăm de urechi pe ăia care tot suștin că a fost mai bine atunci, pentru tineri, ca ei să vadă cine a condus România, în ce fel, astfel încât să nu permită repetarea acelor vremuri.

Muzeul BNR l-am vizitat a doua zi dimineață. Nu costă nimic. E gratis. Greu de crezut? Cum m-am programat din timp? Am intrat pe site-ul bancii unde am completat toate datele noastre, ora la care dorim vizita (din oră în oră ) după care, parcă a doua zi dacă mai țin bine minte, am primit confirmarea printr-un mail. Surprinzător pentru o instituție a statului toate detaliile oferite în mail (îl atașez la foto), semn de încredere oferită eventualului vizitator. La ora 10 fară zece, programarea fiind la 10, ușile instituției s-au deschis. Organizarea foarte bună. Am fost așteptați de ghid (o domnișoară la fel de drăguță), iar după ce am trecut de filtrul poliției, similar ca la aeroport, am așteptat în block start începerea vizitei. Intrarea se face dinspre Str. Lipscani, nr. 25, mai greu de depistat, neexistând niciunde undeva scris că pe acolo se poate intra pentru vizită. Noi am așteptat în fața ușilor, văzând și alte două perechi așteptând în zonă.

Odată dat startul vizitei, am început cu admiratul sălilor interioare. Clădire impresionantă. Stilul este eclectic (amestecat) de factură academică (v-am dat pe spate?), preluând multiple elemente din arhitectura Renaşterii şi a Clasicismului francez. Nu sunt cuvintele mele, dar se înțelege c-am rămas cu gura căscată, încântat fiind de arhitectură. Dar ce am văzut? Am văzut una dintre cele mai valoroase colecții numismatice din România acoperind o perioadă de peste două milenii și jumătate. Am văzut cea mai veche monedă bătută pe teritoriul României și cea mai numeroasă expunere de monede și medalii din aur. Am văzut toate etapele parcurse de moneda națională de la începuturile sale până în zilele noastre, dar și, în expoziția Tezaur, câteva lingouri și multe monede din aur de toate dimensiunile, care valorează cât orașul meu cu tot cu suburbii. Am văzut casele de bani încastrate în pereții sălii, utilizate ca vitrine. Am văzut talerul olandez, numit Löwenthaler sau„leoninus', după care este inspirat numele de leu dat monedei românești. Talerul circulase în Europa pe la sfârşitul veacului al XVI-lea şi avea pe avers un leu stând pe labele din spate. După taler ne-am inspirat noi, bulgarii cu leva și americanii cu dolar. Interesant, nu? Am pus mâna, adică am mângăiat un lingou de 13 kg pe care abia am reușit să-l ridic din poziția în care era expus. Of, mânca-l-ar tata!  De apreciat dispoziția ghidei, în formă maximă fiind, care a avut răbdare cu noi, neștiutorii, cărora ne-a explicat în amănunt tot ce ne-a interesat. Pe mine mă interesa cum fur măcar o monedă de aur, dar ghida nu a gustat gluma. Super interesant totul. Multă informație plăcută. Durata vizitei, 1 oră.

Casa Memorială Tudor Arghezi.

După ce am mâncat și ne-am relaxat pe o terasă, am plecat spre Casa Memorială Tudor Arghezi.

Strada Mărțișor 26. Departe de centru, dar nimic nu ne poate opri când e vorba de a vizita ce ne-am propus. Ajunși în zonă, am urmat ce scria pe ușa de acces în curte. Teren mult. Mulți vișini. Fructele coapte. Noi am dat iama. Când am luat biletele de intrare, 17 lei de persoană, m-am simțit vinovat și i-am spus domnișoarei că le-am mâncat vișinele. Răspunsul fiind pozitiv, la ieșire am mâncat și mai multe. Dar să continui. Programul este 10 -18 cu excepția zilei de Luni. Casa memorială ca toate celelalte. Nespectaculoasă, dar plină de mister. Să vezi cum a trăit poetul Arghezi și unde a compus superbele poezii este emoționant. La parter nu se vizitează, doar etajul fiind accesibil vizitatorilor. Îndeajuns cât să simțim greutatea locului. Afară, în curte, sunt înmormântați Tudor Arghezi, soția lui, Paraschiva Arghezi, cât și fiica lor, Mitzura Domnica. Am stat pe bancă lângă ei. După ce am vizita și tipografia, am plecat încântați.

Mă aștepta o bere rece în frigider. Ne auzim. Baftă!

---

VIZUALIZĂRI: 212 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI