ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.07.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
MAY-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Casa Artelor „Dinu Lipatti” – un loc aparte în Capitală

TIPĂREȘTE

Din rândul românilor s-au ridicat muzicieni de seamă, cunoscuți și apreciați la nivel internațional. Nu știu câți dintre noi mai ascultă muzică clasică, compoziții instrumentale și piese vocale lirice. Dar ce frumoase, vibrante și emoționale sunt unele compoziții muzicale de acest gen. Un exponent prestigios al lumii artistice românești este pianistul Dinu Lipatti, un geniu muzical care este așezat în universul cultural alături de George Enescu.

În București, în zona centrală a orașului – pe bulevardul Lascăr Catargiu (vezi impresii), găsim o casă superbă care mixează în mod reușit mai multe stiluri arhitecturale. E casa în care a trăit mai mulți ani tânărul Lipatti și care astăzi e un centru cultural de excelență în administrarea Primăriei Capitalei: Casa Artelor.

Adresa: B-dul Lascăr Catargiu nr. 12

Program: 08.00-16.00

Web: casaartelordinulipatti.ro

În cadrul acestui centru cultural se organizează des evenimente culturale, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Vorbim aici de cursuri de pian, recitaluri și concerte, conferințe și întâlniri muzicale, participări acțiuni urbane: Noaptea Muzeelor, Străzi Deschise, Ziua Iei, Ziua Internațională a Muzicii, Zilele Bucureștiului etc. Cu aceste ocazii se vizitează și Casa Lipatti, organizată la interior ca un adevărat muzeu. Noi am beneficiat cu ocazia Nopții Muzeelor 2023 de un tur complet și un ghidaj excelent.

Casa Lipatti este amplasată pe unul din bulevardele mari ale Capitalei fiind ușor de observat din cauza arhitecturii deosebite (portalul intrării) și a acoperișului roșu de tablă. Se află în apropierea bisericii „Sfântul Visarion” , gardul fiind „ornamentat” cu panouri dedicate evenimentelor culturale organizate aici. În curtea nu prea mare a fost montată o scenă permanentă și se desfășoară periodic evenimente muzicale.

Aveam să aflăm amănunte despre reședința Lipatti și viața familiei de la o doamnă bine informată, amabilă și bună povestitoare. De la ea am aflat că această casă a fost construită la începutul anilor 1900 după planurile cunoscutului arhitect Petre Antonescu pentru bunicul lui Dinu Lipatti. Ornamentele exterioare (vegetale și antropomorfe), ferestrele înalte, portalul maiestos din zona ușii de acces încununează arhitectura deosebită a casei. Pe fațada laterală de pe str. Visarion se află o placă memorială cu o efigie în bronz – chipul lui Lipatti.

Reședința familiei Lipatti e compusă din parter (unde se aflau camerele familiei și dependințele administrative), mansardă (cu două camere pentru servitori) și subsol. Pătrundem în locuință printr-un mic sas de legătură, după care intrăm în holul/sala de așteptare a reședinței unde vom primi informații despre marele pianist Dinu Lipatti (vezi aici informații pe scurt: romania-muzical.ro/info/z ... i/biografie.htm). Aflăm că singurele elemente originale rămase în casă sunt ancadramentele de la uși, sobele și o parte din plafoanele decorate.

Turul se desfășoară circular, trecând dintr-o încăpere în alta. În aripa dreaptă se află salonul principal cu estradă, loc unde la pianul de pe podium tânărul Lipatti dădea adevărate recitaluri. Soba de faianță albă (probabil un „Hardmuth” ), cu un medalion central, e superbă!

Urmează alte încăperi – biroul, un salon mai mic, dormitoare – care încearcă să ilustreze prin mobilier, obiecte și atmosferă stilul de viață al epocii în care a trăit Dinu Lipatti. Pe un coridor separat se află alte dependințe gospodărești, printre care baia și bucătăria, dar și o altă ușă de acces laterală (din str. Visarion). Alte două sobe frumos decorate mi-au atras atenția.

Istoria familiei Lipatti e impresionantă, doamna care a făcut ghidajul a punctat doar câteva elemente. Cei interesați pot găsi numeroase informații online despre moșierii, muzicienii și diplomații familiei.

????Un alt muzeu interesant se găsește în satul Ciolcești, comuna Leordeni, județul Argeș (relativ aproape de orașul Găești): Casa memorială „Dinu Lipatti” . Eu am vizitat-o prin 2010 aflând încă de pe atunci lucruri interesante despre familia Lipatti (vezi impresii).

Concluzii. Mi-a plăcut vizita la Casa Artelor „Dinu Lipatti” și poate voi reveni cu ocazia desfășurării unui eveniment muzical sau cinematografic. Ghidajul unei persoane specializate, cunoscătoare a tuturor adevărurilor și poveștilor din jurul temei principale a expoziției/muzeului, te transpune în mijlocul epocii/acțiunii.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 15.07.23 17:23:45
Validat / Publicat: 15.07.23 19:19:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 356 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Imagine din interiorul casei.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[18.07.23 11:48:58]
»

@all: O veste tristă din lumea muzicală: pianistul Valentin Gheorghiu a încetat din viață acum două zile (mediafax.ro/cultura-media ... romane-22012806).

Piamist și compozitor de mare valoare națională, maestru recunoscut la nivel internațional, membru corespondent al Academiei Române, colaborator al multor orchestre europene, Valentin Gheorghiu a îmbogățit viața muzicală românească timp de șapte decenii (agerpres.ro/documentare/2 ... rafica--1140939).

O carieră muzicală extraordinară (youtube) !

mprofeanuPHONE
[18.07.23 13:04:09]
»

@tata123 ????: Condoleanțe familiei pentru trecerea în neființă a acestui mare muzician, dispărut la o vârstă onorabilă, 95 de ani!

Am citit cu interes despre această Casă a Artelor, casa bunicului lui Dinu Lipatti, frumos arată chiar dacă nu și-a păstrat în totalitate originalitatea.

Am citit și despre Casa Memorială Dinu Lipatti aproape de Pitești pe care cu părere de rău nu am vizitat-o, sigur voi ajunge acolo. Ce tânăr s-a prăpadit, la doar 33 de ani, un mare pianist...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[12.09.24 16:06:31]
»

@all: Administrarea „Casei Artelor - Dinu Lipatti” a fost preluată de către Muzeul Municipiului București de la Primăria Capitalei. Duminică, 15 septembrie 2024, de la ora 19.00, se vor redeschide porțile pentru un recital deosebit, prilejuit de marcarea a 74 de ani de la ultimul concert susținut de marele Dinu Lipatti în 1950. Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Detalii aici: pe FB.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂ (Alte) Muzee ale Bucureştiului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.32627701759338 sec
    ecranul dvs: 1 x 1