Schitul Sfânta Parascheva [Rădeni, NT] - Desprins din Patericul românesc

TIPĂREȘTE

După cum v-am promis în review-ul în care am scris despre casa memorială a lui Ion Creangă, vă povestesc pe unde am ajuns cu măicuța care ne-a rugat, de la Casa memorială „Ion Creangă˝, să o ducem în comuna Păstrăveni. Cum noi ne îndreptam înspre Nord, a trebuit să facem un pic de cale întoarsă spre Roman, dar nu ne-a părut rău.

Pe drum, măicuța ne-a povestit că ea, fiind foarte bătrână și foarte bolnavă cu rinichii, s-a văzut nevoită să se retragă la casa surorii ei, să primească îngrijire. Ne-a arătat unde locuiește (era o căsuță foarte mică, de dimensiuni cam 5 x 5 m) dar a spus că drept mulțumire, i-ar plăcea să ne ghideze către o mănăstire foarte aproape de căsuța ei, în aceeași comună, dar alt sat. Ne-am învârtit o grămadă pe ulițele de acolo, pentru că nici călugărița nu mai ținea minte exact unde trebuia să facem dreapta, unde stânga... Ne-a spus că la acel schit s-au descoperit de curând moaștele unui cuvios care încă nu a fost canonizat (știți, trebuie să treacă un anumit timp, sa treacă prin mai multe „filtre˝ până să fie sanctificat) și că a început multă lume să vină pe acolo, deși e un loc uitat de lume.

Până la urmă am găsit micul schit, in satul Rădeni, se cheamă Schitul Sfânta Parascheva, după ce am trecut printr-o pădurice de vreo 100 de metri pătrați.

Acolo era părintele Pamvo, starețul, (nu am poză cu cuvioșia sa) care le spunea unor copii să ia o pauză (apoi am aflat că aceștia erau de fapt frați - parcă 5 - și sunt foarte săraci, iar părintele le oferă mâncare si ei îl mai ajută prin curtea si grădina schitului). Părintele a venit să ne întâmpine și ne-a întrebat dacă suntem căsătoriți. A zis că dacă nu, ne face el, pe loc, nunta, să nu trăim în păcat. Ne-a povestit despre viața sfântului nou descoperit, el fusese, pentru o mică perioadă, viețuitor al acelei mănăstiri.

Ne-a dus în cimitirul schitului și am intrat intr-o încăpere micuță, unde era sicriul cu sfântul, cu capacul deschis. Mai văzuserăm moaște, dar niciodată atât de „proaspete˝și mie îmi era frică puțin, dar până la urmă am văzut că arătau ca oricare alte moaște pe care le mai văzusem. Într-adevăr, trupul nu era putrezit si mirosea frumos. Ca să îl asigure pe soțul meu, a luat o bucată de veștmânt care stătuse pe sfânt și i-a dat să miroasă :)). Am făcut și câteva poze, le voi posta, dar dacă admin consideră că nu sunt in regulă, îl rog să le șteargă.

Părintele Pamvo a închis apoi ușa la încăperea cu sfântul și am vrut să intrăm să vedem și noi bisericuța, care se vedea că era mai mult o „improvizație˝, fiind construită cumva în continuarea chiliilor. Era, practic, un singur corp. Evident că părintele ne-a întrebat dacă „putem˝ să intrăm în biserică; până să mă prind eu la ce se referă, a zis „Nu puteți, lasă... ˝ Ne-am amuzat. După discuția asta, a mai apărut un părinte [...], pe nume Irineu (cel din poză), care stia engleză, ebraică, greacă, franceză și italiană... Spunea că a stat câțiva ani într-o mănăstire din Ierusalim.

În bunăvoința sa, ne-a întrebat dacă ne e sete, că în fantâna pe care se sprijinea, este o apă bună, rece. Ca să nu îl refuzăm, i-am zis că am bea niște apă. Atunci a rugat-o pe măicuța care era cu noi să aduca „uite sticla aia de acolo˝, era o sticlă de plastic, turtită, de pe jos. Cred că a vazut că am căscat ochii și apoi a zis ˝ah lasă, uite că e un frate la bucătarie˝, și l-a pus pe acela să aducă niște căni (din tablă). Într-adevăr, ne-a răcorit acea apă, era rece ca gheața!

Ne pregăteam să plecăm și m-am gândit să le las un acatist să se roage pentru noi, dar și pentru că am văzut ca aveau acolo începută fundația noii biserici. Pusesem 15 lei în acatist, părintele Pamvo a desfăcut hârtia, s-a uitat și a scos bancnota de 10 lei și a zis „pe ăștia ia-i înapoi că mi-ai dat prea mult˝!! Evident că am refuzat... după multe rugăminți, a luat hartia de 10, dar îmi întindea înapoi hârtia de 5. „Măcar pe ăștia ia-i înapoi că îți avea nevoie pentru benzină că sigur consumă mult mașina asta˝, uitându-se spre mașina noastră. Era un draguț și bineînțeles ca nu am acceptat sa ne dea vreun leuț înapoi. Ca să ne dea și cuvioșia sa ceva în schimb, a venit cu o cărticică numită „Pe urmele bunicii Maicii Domnului˝ și a zis să o păstrăm. Părintele Irineu era cam necajit, că zicea că nu au dublură de la cartea aia. Atunci părintele Pamvo i-a zis blând că Dumnezeu o să le-o întoarcă. S-au rugat de noi să stăm și la masă, că ne-o fi foame, dar nu am rămas, din lipsă de timp si pentru că ne era rușine când am văzut ce sărăcie (dar și smerenie) era acolo.

Am plecat cu o nespusă bucurie în suflet. Cunoscuserăm niște călugări autentici, cu o viața parcă desprinsă din Pateric!

În drumul nostru înapoi, să o ducem pe măicuță, i-am văzut din nou pe acei copii, frați, într-o grădină care am înțeles că aparținea mănăstirii (unii bătrâni, după ce mureau, lăsau toată averea mănăstirii), ei stăteau și alegeau câteva roșii...

Imediat ce am ajuns înapoi în București am făcut tot posibilul să dau de numărul de telefon al părintelui Pamvo si l-am sunat. L-am rugat să îmi dea o adresă exactă și l-am rugat să îmi spună cum mănâncă ei la mănăstire. Mi-a spus că mănâncă obișnuit (în afara posturilor), dar fără carne. Deci cu lapte, brânză, ouă, pește.

I-am făcut apoi un colet cu niște conserve, cu niște supe din acelea instant, dar cu legume sau cu brânză, dulciuri pentru acei copii, niște pateu vegetal, cașcaval vidat, măsline în vid, câteva produse de igienă, niște carți duhovnicești, inconițe (ne-am gândit să aibă să mai dea și altor pelerini) si... ghiciți ce! Am găsit la o librărie de profil cărticica pe care părintele ne-o dăruise. I-am cumpărat 3 exemplare și pe cea pe care el ne-o dăruise, am păstrat-o. I-am mai pus si niște pomelnice din partea noastră si a câtorva prietene de-ale mele.

La câteva zile, părintele mi-a dat bip pe telefon (găsesc că nu o fi avut credit) să îmi mulțumească pentru tot ce i-am trimis! De atunci, din când în când, părintele imi dă bip și eu îl sun, și cuvioșia sa ne întreabă ce mai facem și că așteaptă să ne revadă.

Sunt convinsă că Dumnezeu îi ascultă rugăciunile curate, la un moment dat când l-am rugat să se roage pentru mine, m-a ajutat mult de tot să trec peste un necaz...

---

VIZUALIZĂRI: 5839 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI