O bijuterie bizantină: Mănăstirea Dafni

TIPĂREȘTE

La numai 11 km nord-vest de centrul capitalei Greciei se află o comoară poate mai puțin cunoscută, inclusă pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial încă din 1990. Este cel mai important monument de artă bizantină din zona Atenei, renumit pentru mozaicurile sale, considerate adevărate capodopere.

Mănăstirea Dafni - Moni Dafniou în limba greacă - are hramul Adormirii Maicii Domnului și este situată pe Bulevardul („Leof”) Athinon nr. 124. Se ajunge cu metroul, mergând pe linia 3 până la stația terminus Agia Marina (fostă Egaleo), de unde se ia autobuzul A16 sau 866 și se coboară la stația Moni Dafniou. Așa am procedat și noi, însă distanța de la stație până la mănăstire este de peste 500 m, iar pe parcurs se trece pe lângă Grădina Botanică Diomidis, unde nu am zărit intrând pe nimeni. De altfel, întreaga zonă mi s-a părut așa de pustie, încât aproape că mi s-a făcut frică. Vizitatorii vin aici fie cu autocarul, în excursii organizate (ne-am intersectat cu un astfel de grup în curtea mănăstirii), fie cu mașina proprie sau închiriată, probabil mai rar cu mijloacele de transport în comun.

Foarte important: mănăstirea nu este deschisă decât marțea și vinerea, între orele 8-15. Intrarea este liberă.

A fost ridicată pe Calea Sacră ce ducea de la Atena spre Eleusis, un important centru antic de cult în jurul căruia s-au dezvoltat așa-numitele „mistere eleusine”, ritualuri închinate zeiței Demetra, căreia Hades, zeul Infernului, îi răpise fiica, pe Persefona, pentru a o lua de soață.

Numele Dafni/Daphni derivă de la pădurea de dafini - „dáfnes” - din apropiere. Legenda spune că nimfa Daphne ar fi scăpat aici de avansurile zeului Apollo transformându-se într-un tufiș de lauri. Un alt mit asociază însă numele cu cel al reginei Daphne, salvată de la un naufragiu lângă portul Eleusina și care ar fi poruncit apoi ca, în semn de recunoștință, să fie construit un templu închinat lui Apollo.

Ceea ce se cunoaște cu certitudine este că mănăstirea a fost ridicată pe locul unui sanctuar antic dedicat lui Apollo Daphnaios, menționat în sec. II d. Hr. de geograful Pausanias, din care s-a păstrat o singură coloană ionică, la intrarea vestică, celelalte fiind „împrumutate” pe termen nelimitat de prietenul nostru, lordul Elgin...

În anul 395 templul a fost distrus de goți, pentru ca, în sec. VI, pe vechile ruine, în centrul unei incinte de formă aproape pătrată, să fie înălțată o basilică înconjurată de ziduri de apărare, abandonată în timpul invaziilor slave din sec. VII-VIII.

Aspectul actual al Katholikonului (biserica principală) datează din ultima treime a secolului XI, probabil din jurul anului 1080, perioada de vârf a Imperiului Bizantin. Nu se cunoaște însă cine a dispus construirea sa. Clădirea este octogonală, în formă de cruce, cu cupolă de 16,5 m înălțime, cu diametrul de aproape 8 m, sprijinită de opt pilaștri dispuși simetric de-a lungul navei centrale. Colțurile sunt ocupate de capele iar partea dinspre vest de un nartex lung, sub care se află o criptă nedeschisă publicului.

Otto de la Roche, primul duce franc al Atenei, a dăruit în 1207 mănăstirea călugărilor cistercieni din Burgundia, fapt ce explică prezența unor cruci în stil latin și a sarcofagelor decorate cu fleurs-de-lys (crini), simbolul heraldic al monarhiei franceze. Despre acestea se crede că adăpostesc rămășițele pământești ale unor cavaleri franci. La începutul secolului XII călugării cistercieni au adăugat în partea de vest exonartexul, sub forma unui pridvor deschis. Tot ei au ridicat al doilea nivel al bisericii, deasupra nartexului și exonartexului, și un turn pătrat, folosit probabil ca dormitor al abatelui sau ca bibliotecă.

După cucerirea Atenei de către otomani, mănăstirea a fost redată călugărilor greci ortodocși, care au înălțat de o parte și de alta a Katholikonului două galerii, una utilizată acum drept muzeu, cealaltă adăpostind chiliile.

În timpul Războiului de Independență mănăstirea a fost folosită ca garnizoană iar între 1883-1885 drept azil de nebuni... De-a lungul secolelor a suferit stricăciuni din cauza cutremurelor din 1889 și 1894, în urma cărora au fost necesare renovări masive. Ultimul seism, cel din 1999, a dus la închiderea bisericii, care a fost redeschisă, după lucrări ample de restaurare, abia în urmă cu doi ani.

Primele excavații in situ au fost efectuate în 1892. În 1936-1939 au fost cercetat în detaliu ruinele anticului templu al lui Apollo.

Exteriorul bisericii este relativ simplu, cu elemente decorative doar în zona ferestrelor, constând din trei șiruri de zidărie elaborată. Tehnica folosită, tipic bizantină, importată de la Constantinopol, a fost cea a cloisonnéului, constând din conturarea pe toate cele patru laturi ale blocurilor de piatră fălţuite cu unul sau mai multe rânduri de cărămidă. Metoda este cel ușor de observat pe latura sudică, acolo unde se află intrarea principală.

Adevăratul șoc îl așteaptă însă pe vizitator în interior, la vederea superbelor fragmente de mozaicuri sclipitoare. Realizate la finele secolului XI, cel mai probabil de meșteri aduși de la Constantinopol, ele alcătuiesc cea mai mare colecție de astfel de opere de artă din sudul Greciei. În majoritate, descriu viețile lui Iisus Hristos și Fecioarei Maria, cărora li se adaugă reprezentări de sfinți, profeți, episcopi și martiri. Partea inferioară a zidurilor era inițial acoperită cu lespezi de marmură, înlocuite în jurul anului 1650 cu fresce (din care s-au păstrat patru), considerate de specialiști net inferioare mozaicurilor.

Nu este greu să îți imaginezi cum arăta Katholikonul complet acoperit de asemenea minunate imagini, ilustrări ale conceptului potrivit căruia biserica reprezenta universul, cupola fiind împărăția cerurilor iar podeaua - pământul. În ele se combină înalta spiritualitate a creștinismului cu reminiscențele antichității greco-romane, încă vizibile la acea dată în vestigiile din marile orașe precum Atena și Constantinopol.

Personajele sunt ilustrate într-un stil nou, cu proporții zvelte, o grație nobilă, o finețe și o vioiciune a culorilor nemaiîntâlnită până atunci. Ele au un aspect îngrijit și elegant, fețele rase, părul frumos pieptănat, în contrast cu caracterul auster al mai vechilor reprezentări. Meșterii au folosit cuburi de mozaic de dimensiuni mici, care au permis obținerea de tonuri delicate, umbre și degradeuri, efectul general fiind asemănător rafinamentului artistic al statuilor antice din perioada clasică.

Din păcate, la jumătatea sejurului în Atena aparatul meu de fotografiat și-a dat obștescul sfârșit, așa încât am fost nevoită să mă bazez exclusiv pe telefon pentru a face poze. Un telefon fără funcție zoom (foarte necesară, mozaicurile aflându-se la înălțime la modul cel mai propriu, în partea de sus a zidurilor)...

Prin urmare, nu am putut reda în poze măiestria cu care au fost îmbinate micile pietre. Pentru a putea admira de aproape superbele mozaicuri, vă invit să accesați acest site: pallasweb.com/deesis/25-i ... ery-church.html.

Mozaicurile din pronaos înfățișează Cina cea de taină, Trădarea lui Iuda, Intrarea lui Iisus în Ierusalim, Răstignirea și Spălarea picioarelor. Tot în pronaos apar ilustrări din viața Fecioarei, inclusiv cea a Adormirii Maicii Domnului - hramul bisericii. Pe arcadele ce susțin cupola bisericii se pot vedea scene precum Buna Vestire, Nașterea Domnului, Botezul și Schimbarea la Față, în capătul sudic aflându-se scena Rugăciunii Sfintei Ana și Sfântului Ioachim.

Expresiile personajelor par în general îngândurate și melancolice, dar marcate de o profundă liniște interioară. Cu o singură excepție, dar una notabilă, chiar pe boltă.

Aici este înfățișat Hristos Pantokrátor - „Atotțiitorul, Atotputernicul”, înconjurat de un cerc, simbol al cerului, în care se înscriu în medalioane imaginile a 16 profeți din Vechiul Testament, auriul fundalului semnificând Paradisul. Ochii lui Hristos privesc cu severitate în jos, spre oameni, părând să îi judece, impresie întărită de sprâncenele încruntate.

Să fi prezis autorul războaiele care aveau să fie purtate în numele credinței, intoleranța religioasă, crimele comise de creștini împotriva păgânilor, dar și a semenilor întru Hristos, degradarea morală, urâțenia unei lumi astăzi tot mai tehnologizate dar care a uitat calea spre lumină?

Surse principale de documentare: http://odysseus.culture.gr/h/2/eh251.jsp?obj_id=1514; https://www.crestinortodox.ro/arta-bizantina/arta-bizantina-ix-xiii/manastirea-daphni-67333.html

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2620 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI