Mamma Mia! Ce mai croazieră!

TIPĂREȘTE

Croaziera în Skopelos, căci despre aceasta este vorba, a fost “cireaşa de pe tort” a acestei vacanţe, deşi nimic nu prevestea că am putea avea o astfel de experienţă de neuitat.

Dar, să începem cu începutul şi nu cu concluzia! De asemenea, vă spun că urmează un review mai lung, aidoma zilei în care s-a desfăşurat excursia!

Oarecum fără prea multă tragere de inimă după anularea zborului către Skiathos, am ieşit la plimbare încă din prima seară pe străzile din Paralia Katerini. La un moment dat, în faţa unei agenţii locale situate lângă piaţa centrală, observ un panou pe care era afişată oferta opţionalelor şi, în afara celor clasice, îmi sare în ochi Croazieră în Skopelos. Imediat, am tresărit de bucurie, îmi atenţionez soţul şi intrăm să cerem detalii. Spre marea noastră dezamăgire, doamna de acolo (româncă) ne spune că excursia, de altfel mai nouă în portofoliu, nu se mai face, că weekend-ul trecut fusese ultima oară când s-a plecat în croazieră, dar uitaseră să ia afişul. Cum pesemne tristeţea mi se întipărise pe chip, doamna ne-a încurajat să mai căutăm la alte agenţii, în ideea că poate o mai găsim disponibilă.

Iniţial, vizasem tipul acesta de croazieră încă de acasă, pe când mă documentasem despre Skiathos şi excursiile opţionale care se puteau face de acolo. Mamma Mia figura în oferta agenţiilor locale din insulă şi aflasem că este organizată pe parcursul unei zile aproape întregi şi consta în trecerea în revistă a mai multor locuri în care se turnaseră scene din celebrul music-hall din 2008, pe apă precum şi pe uscat, programul fiind în mare acelaşi, cu mici diferenţe ce ţineau de firma organizatoare.

Urmând sfatul agentei românce, am luat la rând toate agenţiile care ne-ai ieşit în cale. Ghinion, nimeni nu pleca în Skopelos, toate aveau doar Skiathos, parcă să ne facă în ciudă!

Deodată ne apropiem de una dintre cele mai mari agenţii locale pe care o ştiam de mulţi ani: Armira Travel, iar pe panoul din faţa sa remarcăm şi Croazieră în Skopelos. Bucuroşi nevoie mare, intrăm şi întrebăm. Ni se răspunde că avem noroc, că duminică este ultima zi din acel sezon când se mai face, noi fiind atunci într-o zi de vineri. Mai întreb cât costă, preţul de 65 €/persoană mă cam dă pe spate, dar depăşim momentul şi mă interesez cum procedăm. Foarte amabilă, doamna de acolo, ne recomandă să nu ne decidem pe loc, ci, fiindcă suntem români, să ne adresăm agenţiei Paralia Tours, care avea un grup numeros de români înscrişi deja, deşi soseau în Grecia sâmbătă.

Zis şi făcut. A doua zi, ne-am prezentat la sediul Paralia Tours, ne-am spus păsul şi, într-adevăr, exista un mare grup de români din Ardeal care avea antamată deja croaziera încă din ţară, deci dinainte de a ajunge fizicîn Paralia Katerini/Olympic Beach, însă ne primeau şi pe noi. Ni se face instructajul, ni se recomandă să avem la noi prosoape, costume de baie, eventual haine de schimb fiindcă baia şi plaja nu vor lipsi din program.

Preţul a fost acelaşi, în plus aveam parte de ghid în limba română, iar croaziera, atât cât am putut afla fiindcă programul ei părea învăluit întrucâtva în mister, o efectua Elisabet Cruises, firma deţinută de simpatica şi vechea cunoştinţă: căpitanul Kostas (Konstantinos Demetriou), unul din promotorii genului acesta de excursii de succes, cu care fuseserăm în trecut în Skiathos.

În ziua excursiei, după vreo trei-patru ore dormite iepureşte, ne-am trezit la 03,00, iar la 04,00 am plecat spre supermarketul LIDL, locul de întâlnire desemnat. După câteva minute, apare autocarul, ne primeşte ghida Monica, iar în autocar se aflau deja câţiva conaţionali. Ne îndreptăm spre Olympic Beach de unde îi culegem şi pe membrii celuilalt grup, aşa încât autocarul se umple cu 45 de persoane. Pornim pe autostradă, direcţia Atena, spre golful Pagasetic de unde urma să ne îmbarcăm pe vas, iar până acolo aveam de parcurs mai bine de două sute de kilometri. Organizatorii au avut înţelegere cu un local situat pe autostradă să ne primească pentru micul-dejun mult mai înainte faţă de ora dechiderii, aşa încât un sandviş, o cafea, un suc, o prăjitură au fost binevenite pentru majoritatea dintre noi.

Am sosit în portul Achilleio desprinzându-ne din autostradă în preajma localităţii Sourpi, apoi încă vreo 20 km pe un drum secundar, dar în stare bună. Portul Achilleio se află în capătul sudic al golfului Pagasetic, având vedere la peninsula Pelion, iar în port ne aştepta cuminte vasul Dimitra spre a ne fi gazdă, iar căpitanul Kostas, soţia sa, Elisabet, şi fiii lor ne-au întâmpinat cu mare bucurie, promiţându-ne o zi memorabilă. În cei 17 ani de când nu-i mai văzuserăm, cei patru băieţi, pe vremuri nişte pici blonzi care ne erau prezentaţi la final, făcând deliciul publicului, se transformaseră în tineri vajnici, în toată firea, punând umărul la afacerea familiei.

Desigur, timpul trecuse implacabil peste noi toţi, însă Kostas rămăsese la fel de jovial şi amuzant, în ciuda tâmplelor ninse şi a părului încărunţit, în plus învăţase ceva mai mult româneşte, surprinzându-ne plăcut cu tot felul de expresii rostite în dulcele nostru grai.

În ziua aceea ne-am strâns pe Dimitra aproximativ 200 de persoane aduse prin cele două agenţii mari: români şi unguri, la care s-au alipit şi un grup de greci, dar şi un cuplu de belgieni, aşa încât Kostas adresa aceleaşi cuvinte în engleză, greacă, maghiară, română şi franceză. Bine, în maghiară vorbea frumoasa sa soţie, unguroaică la origine. Ghida Monica repeta de cele mai multe ori spusele căpitanului, însă de câte ori o întrebam ce vom face în continuare, îmi răspundea că nu ştie fiindcă doar căpitanul ia decizii, dar nu le face cunoscute, păstrând o oarecare notă de mister şi de surpriză.

- am pornit la drum la 07,45 navigând prin golful Pagasetic având pe stânga ţărmul înalt garnisit cu pini şi vile pricopsite din Pelion (una dintre ele cică îi aparţinea chiar lui Kostas), apoi Evia de Nord pe dreapta, urmând să vedem pe ce parte abordează căpitanul ocolirea insulei Skiathos.

Între timp, Kostas şi-a păstrat vechiul obicei de a invita doamnele să se fotografieze cu el pe când acestea îi poartă mândre chipiul său de căpitan. Desigur, se stă la coadă, doamnele fiind dornice să fie ţinute de după umăr de căpitan în timp ce soţii le fotografiază.

N-am ratat nici eu ocazia, mai ales că am ţinut să-i spun că mai am acasă o poză făcută în 2005 în aceeaşi formulă, el zâmbind şi mulţumindu-ne reverenţios că am revenit pe vasul său după atâţia ani.

Toate acestea într-o atmosferă veselă, muzică bună internaţională, grecească, dar şi ceva reprezentativ de la fiecare neam prezent acolo, stropite cu un pic de metaxa sau ouzo.

- la un moment dat, căpitanul ne-a comunicat la megafon că vom ocoli insula Skiathos prin stânga şi, dacă vom privi către aceasta, vom vedea plajele Agia Eleni, Mikri Aselinos, Megalos Aselinos. Apoi, am trecut pe lângă Kastro, fortăreaţa aflată în ruină, plaja de lângă Kastro. Deja ne pusese sare pe rană mie şi soţului, fiindcă ar fi urmat să vedem locurile acestea de pe uscat, în altă conjunctură, dacă nu ne-ar fi anulat zborul, dar nici aşa nu era rău, peisajele fiind de vis.

- a urmat unul dintre cele mai bune momente ale croazierei atunci când ne-am oprit la frumoasa plajă Lalaria, abordabilă numai dinspre mare. Vasul s-a apropiat mult de ţărm, ancora a fost aruncată, unul dintre băieţi înfingându-l în mal, iar popasul pentru poze a fost asigurat, ba chiar plaja a fost salutată prin sunete specifice eliberate îndelung de Dimitra. Acesta a fost primul popas al croazierei, iar plaja Lalaria, cu emblematicul său arc de stâncă este cu adevărat splendidă, deşi nu este de nisip, ci de pietriş alb.

- ne-am reluat plimbarea pe apă spre insula Skopelos pe care o zăream deja în depărtare şi trebuia s-o ocolim trecând prin dreptul capătului său nordic, în aşa fel încât să putem face următoarea pauză de poze lângă stânca înaltă pe care tronează capela Agios Ioannis, punct de reper din filmul Mamma Mia. Bineînţeles pe acordurile melodiei omonime ale formaţiei Abba, de la care provine şi cel al celebrei pelicule. De pe uscat, până la capela din vârf de stâncă trebuie urcate câteva zeci de scări, poate peste o sută chiar, iar sus drapelul elen flutură în ritmul vântului.

Ambarcaţiunile de excursii sau altele mai mici şi-au creat un obicei de a fi inclus în programul lor pintenul acesta stâncos cu tot cu micuţa capelă, înconjurat de marea de cerneală, devenind un tablou extrem de pitoresc. Vasele se aşteaptă unele pe altele să ocupe vremelnic poziţia din faţa stâncii.

- următorul punct al croazierei noastre a fost trecerea pe lângă ţărmul plin de cavităţi în care se presupunea că-şi are casa o focă Monachus Monachus, poreclită Johnnie pe care, chipurile, o căutam şi noi. Kostas o striga de zor, problema era că foca nu era acasă, însă noi am continuat să navigăm foarte aproape de pereţii stâncoşi cu grote, admirând apa mării care căpătase o nuanţă de turcoaz foarte intens. Jocul a fost ca unul de copii, însă ne-am prefăcut că era real şi amuzant.

- după ce ne-am convins că foca nu e de găsit, repornim la drum şi mergem spre capitala insulei Skopelos, ştiută drept Chora sau Skopelos Town. Marea era destul de liniştită, dar presărată cu stânci în porţiunea aceea. Chora începe să se întrezărescă judecând după casele atârnate pe buza stâncilor, apoi ne apare în toată splendoarea sa, fiindcă da, imaginea orăşelului de pe mare este absolut cuceritoare, recunoscut fiind faptul că acesta este una dintre cele frumoase aşezări insulare. Chora este o aglomerarea de case albe cu acoperişuri roşii, dispuse în trepte pe colină, pe alei înguste, şerpuitoare, de un farmec incontestabil.

Acostăm în port la orele 11,50 şi ni se spune că la 14,00 se ridică ancora, fără nicio amânare. Foarte puţin timp, practic pe fugă, dar e mai mult decât nimic, aşa cum sună o vorbă tot mai la modă în zilele noastre.

- am abordat Chora vrând să obţinem o vedere remarcabilă, de sus, asupra oraşului şi puteam face asta urcând spre ruinele Kastro (fosta cetate veneţiană) , pe treptele de pe stânca pe care se află biserica Panagitsa, recomandare făcută şi de ghida Monica. Biserica se înalţă în colţul din dreapta cum privim spre oraş. Din vârf, ştiam că putem admira cel mai bine priveliştea de la taverna Anatoli şi ne făcuserăm un obiectiv în sine din a ajunge la terasă. Acolo, după ce am imortalizat imaginile cu portul, oraşul şi marea, ne-am tras un pic sufletele răcorindu-ne cu câte o bere sau apă făcându-ne ad-hoc planul pentru următorul interval ce-l mai aveam de petrecut în capitală. Obligatoriu, trebuia să includem în program masa de prânz, foamea dându-ne deja târcoale.

- pornim în coborâre la întâmplare, prin oraş, pe străduţele pietruite, uluiţi de frumuseţea peisajului ce ni aşterne în faţa ochilor. Bougainvillea îmbracă cele mai multe case, încântându-ne privirile. Dăm de câteva obiective importante ale oraşului: Casa Paul Nirvana, Muzeul de Folclor, şi, desigur, biserica Agios Nikolaos. Skopelos este ştiută ca fiind insula celor 360 biserici, aşa că e absolut firesc să întâlnim câteva în capitală. Într-adevăr, oraşul are un farmec aparte, fiind un melanj reuşit de stil tradiţional cu unul uşor actual, dându-i o aură de autentic grecesc.

- în mijlocul unei deschideri gen piaţetă, în care un platan mare dădea umbră meselor aşezate sub coroana sa, ne-am dorit să luăm masa la taverna Platanos, cum altfel?! Am găsit o masă de două persoane, şi înainte de a comanda, cunoscând bine lentoarea grecească, l-am rugat pe chelner să nu întârzie spunându-i că suntem în luptă cu timpul, fiindcă vasul nu ne va aştepta. Am luat vin retsina, eu peşte-spadă la grătar, soţul kalamari, totul la 30 € şi ne-am înfruptat pe fugă din delicioasele bucate.

- apoi ne-am îndreptat spre port, în cale ne-a apărut o gelaterie, am luat repede câte o îngheţată şi am dat o raită scurtă spre plaja oraşului care se găseşte lângă port, ca pe urmă să picăm pe faleză, direct în port. Zis şi făcut, am ajuns la fix la Dimitra, care se pregătea să ridice ancora la propriu.

- odată ce am revenit la vas, acesta se pune în mişcare vrând să ocolească insula Skopelos prin sud alunecând spre plaja Kastani, următorul punct al croazierei, inclusă în program de Kostas pentru baie şi relaxare. Nu de fiecare dată când făcea croaziera oprea la Kastani, ci alegea o altă plajă. Acum, Kastani a stat în atenţia sa datorită faptului că nu era foarte aglomerată la ora după-amiezii aceleia târzii de duminică, iar noi am fost fericiţi să debarcăm acolo, deoarece plaja Kastani a fost un alt loc în care s-au filmat secvenţe din Mamma Mia.

Am ajuns pe la 15,30 după un drum super agreabil şi, desigur, parcurs tot sub semnul distracţiei şi bunei-dispoziţii, că doar acum nu mai aveam burţile goale. Am plutit pe lângă ţărmul stâncos, brodat cu mici grote, deasupra cărora verdele puternic al pinilor completează un tablou aşa cum nu vezi prea des în insulele greceşti. Ni s- spus că vom rămâne până la orele 18,00, după care vom porni înapoi, spre portul Achilleio. Apoi ne-a debarcat, după ce Dimitra a acostat pe latura stângă a plajei, la rând cu alte două vase de excursii.

Plaja Kastani este foarte frumoasă şi destul de mare, acolo apa mării are o culoare demenţială, iar pădurea de pini din spate asigura nu numai umbră, ci şi un miros îmbătător de răşină. Baza plajei este dintr-un mix de nisip cu pietre mici, iar apa se adânceşte treptat, aşa încât este potrivită şi pentru copii.

Ne-am găsit un locşor în extremitatea cealaltă a plajei, lângă nişte stânci, la un pic de umbră. În spate, am descoperit barul plajei unde ne-am refrişat cu bere, frappé, îngheţată. Am făcut baie, am trândăvit niţel, iar la 17,45 ne-am făcut bagajul şi ne-am îndreptat către Dimitra. Kostas era foarte vigilent la primire, nu accepta pe nimeni cu vreun fir de nisip pe picioare, scop în care avea un furtun cu care dădea jos orice urmă de nisip de pe picioarele turiştilor. Am înţeles uşor că era necesar să menţină curăţenie desăvârşită pe vas.

- pe urmă a început o altă rundă consistentă de distracţie: voie bună, muzică, dans, antren, deja ne împrieteniserăm între noi, deja deveniserăm familiari. Băieţii lui Kostas ne serveau cu ouzo, metaxa, pepene galben, pepene roşu. M-a amuzat că cel care a venit la mine mi-a întins platoul dându-mi de înţeles să iau ce fel de pepene vreau: roşu sau galben. Am ales roşu şi cum mai avea doar vreo două cubuleţe din acela, vrând să fie galant, mi-a zis într-o română bună:” Stai puţin!” şi a dispărut să umple din nou platoul cu alte bucăţele de fruct. Petrecerea a continuat într-un ritm cum demult nu ni se mai întâmplase să simţim, pe urmă a venit apusul, având parte de unul magnific. S-a cântat, s-a dansat, s-a aplaudat, toată lumea a fost încântată de atmosferă.

- la 20,45 am sosit în portul Achilleio unde ne aşteptau cele trei autocare în care am fost îmbarcaţi toţi cei care veniserăm din Paralia Katerini/Olympiaki Akti. Ne-am luat rămas bun de la familia Demetriou care reuşise să fie o gazdă minunată, mulţumindu-le membrilor săi că se ţinuseră de promisiune oferindu-ne o zi superbă.

- după fix trei ore ajungeam înapoi în staţiune, iar la întoarcere s-a mai făcut totuşi un scurt popas pentru diverse activităţi mici la acelaşi local de pe autostradă. Un pic după miezul nopţii, eram deja în pat, istoviţi, fiind vorba de o oboseală plăcută.

Aceasta a fost radiografia unei excursii pe cinste, chiar dacă desfăşurată oarecum alert, am avut parte de o zi plină, mi-nu-na-tă! Am avut noroc pentru că ni s-a ivit posibilitatea să cunoaştem un pic Skopelos, insula pe care ne-a proposeserăm s-o vizităm din Skiathos, şi iată că ne ieşise şi din Paralia. Ne-am ostoit un pic dorul de insulele Sporade, totodată, am revăzut vechi şi dragi cunoştinţe în persoanele membrilor familiei lui Kostas, dar ne-am făcut şi prieteni noi alături de care ne-am simţit excelent.

Eu recomand cu drag această croazieră tuturor celor ce vor se vor afla în staţiunile de pe Riviera Olimpului şi vor vrea să facă ceva deosebit, antrenant pe parcursul unei zile care să le rămână cu adevărat memorabilă.

---

VIZUALIZĂRI: 4887 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI