Solicitare CMR / TURCIA - MEDITERANA // ANTALYA

Delphin, Royal Wings sau Royal Holiday?

Trimisă în 07.03.16 16:56
autor angy33JR [Fetesti]
» VIZUALIZĂRI: 3357

Ce hotel sa aleg dintre DELPHIN, ROYAL WINGS SAU ROYAL HOLIDAY, avind in vedere ca am un copil de 1,5 ani?

Ma intereseaza mai mult facilitatile pt copil, sa am si umbra... mincare buna...


  • PERIOADA: iunie
  • BUGET: 1900 -- TRANSPORT: avion
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 1,5

Răspunsuri

tm67bruPACONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA3r[07.03.16 19:02]

Nu ai precizat CARE dintre Delphinuri (sunt vreo 7, în 2 staţiuni), dar din moment ce celelalte 2 alternative sunt în Lara, presupun că te referi la unul dintre Delphinurile de acolo:

- Delphin Imperial Hotel

- Delphin Palace DeLuxe Collection

- Delphin Diva Premiere

- Botanik Exclusive Resort Lara [ex. Rixos Lares]

Dacă e vorba despre primele 2 - alegerea *mea* ar înclina CLAR spre Delphinuri.

Dacă e vreunul dintre ultimele 2, probabil aş oscila între Royal Holiday şi acele ultime 2 Delphinuri.

-

Lanţul Delphin este în opinia mea "cel mai" orientat înspre grija/îngrijirea copiilor *mici* - mă refer aici la în primul rând la asigurarea felurilor şi diversităţii mâncării pentru bebei.

În plus, Delphin e *singurul* hotel unde am văzut un loc umbrit şi în piscina bebeluşilor!!! Puseseră acolo, în mijloc, o umbrelă din aia de la sejlonguri.

N.B.: tm67bru este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

angy33JRAUTOR SOL3r[07.03.16 19:19]

@tm67bru - Delphin Palace DeLuxe Collection, DESPRE ACEST HOTEL ESTE VORBA MULTUMESC.


AndryeaPM7r[07.03.16 19:24]

Dacă e vorba de Delphin Palace (pentru că în lanțul Delphin, în Lara-Kundu, sunt mai multe hoteluri) acesta sta cel mai bine (dintre cele enumerate) la capitolul umbră (atât în zona de piscine, de altfel piscina pentru copii e intr-o zona umbroasa, cât și în restul zonelor întrucât suprafețele cu verdeață și pomi sunt mai multe și se intind pe arii mai mari decât la Royal).

La Royal (Holiday Palace) au restaurant pentru copii (la Delphin e doar o zona dedicata copiilor) cu mâncare pentru bebeluși (borcanele gama Ulker), Blender, sterilizator, cuptor microunde (acestea 3 se găsesc și la Delphin).

Atât la Delphin cât și în lanțul Royal au în permanenta carne/peste fiert și legume fierte din care se pot prepara meniuri pentru copiii mici, iar mâncarea existenta la bufet poate fi adaptata și pentru copii.

Toate ofera patut gratuit in camera pentru copii sub 2 ani (infanti), scaune de masa, cărucioare de inchiriat, loc de joaca si pentru copiii sub 3 ani.

Dintre cele 3 doar la Royal Wings nu am stat, dar l-am vizitat și, prin comparație cu celelalte doua, mi-a părut ceva mai "uzat" și, dat fiind faptul ca era similar la preț cu Holiday Palace (vezi impresii) sau Delphin Palace (vezi impresii) nu prea m-a convins...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA86r[07.03.16 22:15]

@angy33 -

Ce hotel sa aleg dintre DELPHIN, ROYAL WINGS SAU ROYAL HOLIDAY, avind in vedere ca am un copil de 1,5 ani?

Am fost anul trecut la Royal Holiday Palace (vezi impresii) şi la un alt Delphin din Lara (vezi impresii), mai slab cotat decât Delphin Palace, dar mai frumos ca teritoriu şi plajă. La Royal Wings am fost doar în vizită şi am apreciat că Holiday este mult mai frumos.

Strict dintre cele trei, aş alege clar Delphin-ul.

Un alt hotel cu facilităţi deosebite pentru copii este şi Rixos Sungate, un resort cu un teritoriu imens, cu foarte multă umbră, cu loc de joacă pentru copii într-o pădurice de pini, cu plajă pentru bebeluşi unde aceştia se pot bălăci în mare protejaţi de soare de o copertină, cu o minigrădină zoologică etc.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

travelpointGD12r[08.03.16 09:41]

oricare din cele trei va vor oferi satisfactia unui concediu fericit. nici un risc.

am fost la delphin palace (vezi impresii) si wings (vezi impresii). este adevarat ca delphin are servicii usor superioare, dar o recomand royal holiday pentru ca este nou. chiar daca nu l-am vizitat, prietenii nostrii au fost anul trecut si au fost foarte incantati. ce e nou e nou.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA86r[08.03.16 16:32]

@travelpoint -

am fost la delphin palace si wings. este adevarat ca delphin are servicii usor superioare, dar o recomand royal holiday pentru ca este nou. chiar daca nu l-am vizitat, prietenii nostrii au fost anul trecut si au fost foarte incantati. ce e nou e nou.

O fi mai nou Royal Holiday nu te contrazic, condiţiile de cazare sunt foarte bune, camerele duble standard au 46 metri pătraţi şi arată foarte bine, serviciile sunt ok, DAR nu are umbră mai deloc şi nici nu va avea vreodată din cauza faptului că mare parte din teritoriul resortului este ocupată de piscine şi nici spaţiu de plimbare seara nu prea ai mai deloc, decât pe podul care traversează piscina principală înainte şi înapoi.

Un alt dezavantaj la Royal Holiday Palace îl constituie intrarea în mare, unde există chiar la intrare un şanţ mai adânc după care urmează o zonă cu apă puţin adâncă. Pe mine nu m-a deranjat acest aspect, dar pentru un copil atât de mic este foarte important.

Mai mult din acest motiv eu i-aş recomanda Delphin Botanik Exclusive din Lara, renovat total în acest an, cu un teritoriu mult mai aerisit, cu multă umbră şi alei frumoase, ideale pentru plimbare şi cu o plajă mai bună decât la cele trei enumerate în solicitare, cu intrarea mai lină în mare.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

angy33JRAUTOR SOL3r[10.03.16 11:53]

@nicole33 - Multumesc pt impresiile voastre, cred ca optam pt Delhin. Acum mai am o problema... am trimis pt o oferta aici la am fost acolo, pretul este ok dar nu stiu daca sunt de incredere, cine se ocupa de acest sait au si o agentie???

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [7] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.15082812309265 sec
    ecranul dvs: 1 x 1