Solicitare CMR / TURCIAîncărcată de pe telefon!

Hoteluri tip family, Antalya

Trimisă în 20.11.14 23:28
autor fosfarinJR [medgidia]
» VIZUALIZĂRI: 2673

Buna seara

As dori sa va intreb, pentru o vacanta tip "all inclusive" in perioada mai-iunie 2015.

Am cautat mult un hotel potrivit pentru familii cu copii.

Unul dintre ele si care are referinte bune ar fi Papillon belvil Belek.

Recunosc ca aceste recomandari le-am insusit intr-o proportie mare de pe AFA.

Solicitarea mea ar fi daca ati putea sa ne recomandati si alte hoteluri, in limita bugetului care sa corespunda criteriului.

De asemenea foarte important:

Imi puteti spune ce temperatura medie ati intampinat la sf. Lunii mai in Antalya?

O seara buna tuturor.


  • PERIOADA: Mai, iunie -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: 1500-1800 E -- TRANSPORT: Avion
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 6

Răspunsuri

Corina70SR9r[21.11.14 13:35]

Mie mi-a placut foarte mult la Papillon Belvil. Copilul tau va fi foarte incantat de PapyLand, cu atat mai mult cu cat exista animatoare vorbitoare de limba romana.

Intr-un filmulet de prezentare (il gasesti pe net, autorul e roman), la sfarsitul lunii mai erau 28 grade in aer la ora 8:30-9:00 dimineata.

Voi urmari cu mare atentie firul acestei discutii, deoarece si eu caut variante pentru vacanta de la anul, tot in Antalya, tot ceva similar cu Belvil.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

denisucuPM4r[21.11.14 16:15]

Pentru bugetul tau Papilon Belvil este ok in sensul ca te incadrezi in buget pentru transport cu avionul la sfarsit de mai.

Sunt si hoteluri mai bune ca si Papilon potrivite pentru familii cu copii, cum ar fi:Gural Premier Belek, Royal Wings sau Royal H. Palace in Lara precum si lantul Delphin (hotelurile din Lara) sau Club Alibey Manavgat dar la transportul cu avinul trebuie sa suplimentezi bugetul preturile fiind de la 2000 eur in sus. Sau renunti la transportul cu avionul si atunci te-ai putea incadra in buget.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

vega06PR2r[21.11.14 16:32]

Un hotel foarte bun la care am fost anul acesta pe la jumatatea lui august este Luna Blanca Resort & SPA 5 stele din Side – Antalya.

Am avut UAI la un pret de 650 E pentru 7 nopti cu transport Tarom inclus. Daca va hotarati pentru el, urmariti evolutia preturilor intrucat noi am prins un pret promotional, hotelul fiind deschis anul acesta si am beneficiat de oferta speciala la promovarea hotelului la intrarea pe piata.

Oricum, hotelul este superb, singurul minus ar putea fi distanta pana la plaja, cam de 400m, dar exista shuttle din 10 in 10 minute pentru transportul la si de la plaja, daca nu vreti sa faceti o mica plimbare .

Despre acest hotel gasiti foarte multe amanunte in revievul meu de aici vezi impresii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3850 PMA (9 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA86r[22.11.14 11:26]

@fosfarin -

Am cautat mult un hotel potrivit pentru familii cu copii.

Marea majoritate a hotelurilor turcești sunt orientate preponderent către familiile cu copii, astfel căutarea ta fiind foarte dificilă din cauza multitudinii ofertelor de acest tip.

Într-adevăr, Papillon Belvil este o alegere bună prin tot ceea ce oferă, dar nici Papillon Zeugma nu este de ignorat cu atât mai mult cu cât va fi complet renovat anul viitor și va avea un PapiLand similar celui construit anul trecut la Belvil, iar prețul este doar cu vreo 70 de euro/familie/sejur mai mare decât la Belvil.

Dacă alegi sfârșitul lunii mai ca perioadă a sejurului, găsești hoteluri mai bune ca Belvilul și te încadrezi în buget, de exemplu, Royal Wings și Royal Holiday Palace din Belek, care oferă o reducere de EB de 25%, sau Royal Dragon și Royal Alhambra din Side, care au o reducere de EB de 20%. Lanțul Royal este binecunoscut pentru serviciile deosebite oferite familiilor cu copii.

Imi puteti spune ce temperatura medie ati intampinat la sf. Lunii mai in Antalya?

Nu am fost până acum în luna mai în Antalya, o voi face în 2015, când intenționez să ajung pe 24 mai, însă am fost anul acesta în Kemer în ultima săptămână din aprilie, iar temperaturile au fost între 23 și 27 de grade și am prins și o zi cu ploaie, dar apa mării este încă prea rece, mai ales pentru copii.

Îți doresc o alegere inspirată!

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

claalySV4r[29.11.14 16:00]

@fosfarin -Buna,

Iti recomand Ela Quality, noi am mers anul trecut la sfarsitul lui mai, cand fiica noastra avea tot 6 ani si a fost foarte incantata. Am sa incep cu cazarea, in momentul in care am ajuns in camera fiica noastra a avut prima surpriza, un ursulet de plus pe nume Ela, apoi, papucei mici si roz, halatul pt ea roz, setul de cosmetice special pt micile printese, tot roz cu miros de zmeura... o atata atentie pt copii nu am intalnit nici la Rixos Premium, nici la Amara Dolce Vita... nicaieri si am mai fost si in alte locatii. Apoi gradinile superbe, unde ne plimbam seara si mirosul de iasomie inflorita, gradina speciala unde eu si fica mea mergeam desculte.

Mini clubul Ela, superb, animatori foarte atenti, mancarea exceptionala la clubul pt copii, totul foarte proaspat si bine pregatite. Piscine speciale cu topogane pt copii, trambuline free in care puteau sari si adultii daca aveau sub 80 kg impreuna cu copilul. Spectacole speciale pt copii in fiecare seara pt copii in mini club pana la ora 22.00, apoi spectacole in amfiteatru la care puteau participa si copii. Diverse activitati pe plaja pt copii, concursuri pt copii, picturi

pe fata, baloane desenate, parinti pictati de copii, superb.

Noi am fost din 23 Mai, apa mari 24 de grade, apa piscina adulti 25 grade, temperaturi 30-32 grade. Am platit 1825 €.

In incheiere iti pot spune ca aceiasi atentie deosebita este acordata si adultilor.

O vacanta reusita va doresc.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

webmaster98[30.11.14 06:55]

@claaly -

Iti recomand Ela Quality, noi am mers anul trecut la sfarsitul lui mai,

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinații.

Poți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găseşti şi în pagina 1 a saitului)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

vega06PR2r[06.12.14 14:15]

Mai va dau o posibila variant: Majesty Mirage Park Resort 5*. Pentru amanunte, vedeti review "O locatie neasteptat de buna si la un pret mai mult decat corect. " aici vezi impresii

In hotelul Majesty Mirage Park Resort 5* / Kemer / Antalya am fost cazati in perioada 30.07 - 06.08 2011. Pretul pachetului a fost de 1376 € / camera si a inclus asa: regim de masa Ultra All Inclusive, taxe de aeroport + asigurare complexa de calatorie (medicala, bagaje si storno) + asigurari medicale individuale pe durata sejurului

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (7 voturi)

  • [7] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.1038990020752 sec
    ecranul dvs: 1 x 1