Solicitare CMR / TURCIA - MEDITERANA // ANTALYA

Vacanta cu copil de 1 an - Bodrum sau Antalya?

Trimisă în 04.03.13 23:31
autor AlexandraRCH [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 10998

Dragilor, va citesc de mult sugetiile si recomandarile f bine argumentate si iata ca acum va cer si ajutorul.

La finele lunii mai dorim sa plecam in vacanta in Turcia cu pitica noastra care va avea aproape 1 an (2 adulti + 1 bebe). Transport: avion. Durata: 7 zile. Tip hotel: 5* premium.

Intrebari arzatoare: Bodrum sau Antalya?

- Ce hotel ar putea sa ne ofere mancare pentru bebelusi sau facilitati pentru a prepara eu mancare (blender, storcator), piscina mica, umbra, alei pe unde as putea sa ma plimb cu carutul, eventual cresa pt o ora - doua?

- Este tipul de plaja (cu nisip fin sau pietris) un criteriu pentru un sejur cu un copil asa de mic? Fiind noua in meseria de mamica, nu prea pot sa proiectez in viitor ce voi face cu pitica acolo si din cauza asta intreb.

Este prima data cand apelam la sistem AI pt vacantele noastre si oricat de mult nu agream ideea, avand acum un copil suntem constienti ca e cea mai confortabila varianta. Va multumesc!

--

[Completat ulterior]: Bugetul pana in 2000 eur toti trei. Perioada: sfarsitul lunii mai, inceputul lui iunie.



Răspunsuri

tm67bruPACONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA3r[05.03.13 00:48]

Plaja cu nisip (fin) nu este relevanta, în opinia mea, în cazulvostru, copilul fiind prea mic pentru a lua în considerare acest criteriu.

Relevanta, in schimb, poate fi preferinta voastra pentru un sejur de relaxare sau unul de tip "vacanta activa", cu multe iesiri din resort (vizite, plimbari de seara etc)

Daca inclinati spre a doua optiune, atunci alegeti BODRUM sau (mai degraba) MARMARIS, insa tineti cont de calitatea slaba a plajelor (cu pietris, intrarea in mare cu pietre și chiar bolovani).

Mai probabila imi pare insa prima optiune ("vacanta de relaxare", cu iesiri reduse din resort), caz in care recomand categoric ANTALYA. Facilitatile oferite pentru copii mici sunt deasemenea mult mai complexe in Antalya, inclusiv din pdv al colțurilor cu mâncare specială pentru bebeluși.

Ramane insa si problema bugetului - Antalya e in general mai scumpa decat Bodrum / Marmaris, desi exista si hoteluri mai "economice", care se apropie de "pretul std" din zonele amintite mai sus. In plus, bugetul (si perioada) pot restrange (uneori drastic) variantele avute la dispozitie.

Care ar fi deci bugetul (orientativ) si perioada preconizata pentru vacanta?

N.B.: tm67bru este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

getty75GD5r[05.03.13 09:36]

Hello,

Si noi am oscilat intre Bodrum si Antalya la un moment dat. Domnisoara de la agentia de turism de unde luam sejururile, ne-a spus ca servicii ca-n Antalya nu mai gasesti. Nici plaja nu e la fel. In Bodrum e stincoasa, mica si cu pietre la intrarea in apa. Cel putin eu asa am inteles.

Eu am vazut anul trecut la Cornelia Diamond un baby corner foarte bine dotat.

Poate ca vreti sa fie si un pic mai multa vegetatie, caz in care as pomeni de Rixos Sungate. Nu e plaja foarte lata si are si pietricele, dar e spectaculos resortul si foarte mare. Puteti linistiti sa plimbati bebelusul cu caruciorul pe alei.

Mentionez ca nu stiu ce buget aveti. Vacanta frumoasa!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

AlexandraRCHAUTOR SOL[05.03.13 11:26]

@tm67bru: Ne gandim clar la o vacanta de relaxare, fara iesiri din resort. Vacantele active le vom lasa pt cand va creste copilul mai mare. Bugetul pana in 2000 eur toti trei. Perioada: sfarsitul lunii mai, inceputul lui iunie.

Eu am mai fost la Rixos Premium si Cornelia Diamond, dar in extra-sezon calatorie business, asa ca nu stiu care ar fi vibe-ul vara. Cornelia diamond sincer mi s-a parut cam prafuit, dar asta se intampla acum 3 ani si repet, eram in extrasezon.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

getty75GD5r[05.03.13 14:25]

Mie mi-a mai placut foarte mult la Limak Lara (in Lara). Foarte discret, linistit si de bun-simt.

Am insa niste prieteni care pt. mai multa verdeata au ales acest an IC Green Palace, tot in Lara. Eu cred ca va incadrati buget.

Have a nice day!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

tm67bruPACONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA3r[05.03.13 15:14]

@AlexandraR: In opinia mea, avnd in vedere varsta frageda a copilului, ar trebui sa limitezi cautarile la zonele f. aproapiate de aeroport - Lara, Kundu, maxim vestul Belekului - (transfer intre 15 si 30-40 de minute). Deasemenea, avand in vedere termenele de referinta mentionate (ambele hoteluri de top), nu iti pot recomanda decat hoteluri din clasa medie superioara (sau mai sus).

In bugetul indicat, la inceput de iunie te-ai incadra doar la Royal Holiday Palace (hotelul pe care ti-l recomand eu in acest buget) - ar fi in jur de 1950 euro.

Insa... daca hotel Cornelia ti s-a parut "prafuit"... Hmmm sincer cred ca ar trebui sa cresti (MULT) bugetul, probabil "stacheta" va este (mult) mai sus de lantul Royal... Ti-as recomanda Gloria Serenity in acest caz, corespunde perfect cerintelor (si probabil asteptarilor), insa bugetul necesar va fi simtitor mai mare...

N.B.: tm67bru este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

voyage voyageJR1r[05.03.13 15:26]

@AlexandraR:

Va voi scrie in cateva randuri cum as proceda daca as fi in locul dumneavoastra. Este o parere subiectiva, pe care nu trebuie neaparat s-o luati in considerare.

Avand in vedere varsta micutei, cred ca Antalya este cea mai buna optiune pentru dumneavoastra. Conditiile si serviciile oferite sunt superioare celor din Bodrum.

De asemenea, consider ca tipul de plaja conteaza destul de mult. Nu ma refer aici la facut castele de nisip. Celor mici le place la nebunie sa mearga in nisip, fie de-a busilea fie in picioare. In nisip fin copilul are alt confort, iar in cazul in care cade nu se juleste. Mersul pe nisip este si f sanatos pt sanatatea picioarelor. In aceste conditii as alege zona Lara, care dispune de plaje cu nisip fin si intrare lina in apa si este si cea mai apropiata de aeroport, ceea ce v-ar usura (scurta) drumul.

In privinta hotelului, as alege Delphin Palace Deluxe, insa, in Lara, mai sunt si alte hoteluri, tot bine cotate.

Personal, as solicita agentiei de turism ofertele pt Antalya prin tour operatori germani, deoarece sunt mai ieftine decat cele prin tour operatori romani.

Sunt convinsa ca orice varianta ati alege, fiind prima iesire la mare cu cea mica, va fi minunat. Nu-mi ramane decat sa va urez un sejur placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

diannaGD6r[05.03.13 19:25]

Eu am fost de 3 ori in Turcia in zona Antalya, deci doar despre aceasta pot sa-ti scriu.

Mi-a placut mult la Titanic Beach din Lara (vezi impresii), nu stiu acum ce pret are in perioada dorita de tine. Hotel curat, camera mare si mancare foarte buna, avea si un sector pentru copil noi nu avem in dotare deci nu am fost foarte atenta dar am vazut inclusiv borcanase. Plaja este mare cu nisip fin si intrare lina in apa.

Am fost si la Rixos Lares din Lara, unde deasemenea a fost frumos mai multa verdeata ca la Titanic, mancarea se axau pe calitate si nu cantitate. Rixosul are si o parte pentru cei mici parca Rixi se numeste (ne-am plimbat intr-o seara pe aici si chiar era frumos amenajata) Cred ca la Rixos noi am platit biletele cumparate in aprilie pentru sejur sfarsit iunie 1840 euro/2 adulti.

Hotelurile foarte frumoase si multe deci ai de unde alege, in partea de Lara_Antalya, adevarat cam arid cand parasesti hotelul

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

jimmybitzaPM10r[05.03.13 21:48]

Buna seara,

ce sa va zic, cu un copil de 1 an, in Turcia chiar daca nu mergeti intr-o peroada de calduri extreme, tot este complicat...

la 1 an juniorul dvs nu va beneficia de nimic din frumusetile locale, orisiunde ar fi locatia, iar dvs la fel nu cred ca veti beneficia prea mult de plaja si mare... caldura excesiva si pentru adulti, va va face sa va refugiati pentru ai oferi celui mic o temperatura convenabila, si atunci, daca imi permite-ti sa va intreb, ce conteaza zona?

nu vreau sa va supar, dar serviciile f bune din Antalya, hotelurile deosebite si marea, nu vor fi la adevarata lor valoare decit daca o sa aveti timp de ele... asa ca dvs hotariti ce ve-ti face

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

AlexandraRCHAUTOR SOL[05.03.13 22:28]

Va multumesc mult pentru raspunsurile pertinente si idei. Oscilez acum intre Royal Holiday Palace si Delphin Palace Deluxe.

Am mai citit tot pe site despre Barut Lara. Ce parere aveti? S-ar preta pentru un sejur cu un copil asa mic?

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

tm67bruPACONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA3r[05.03.13 23:03]

@AlexandraR: Barut Lara e super, dar în mod normal (fără un early booking super-consistent) prețul trebuie să fie net superior bugetuului indicat de tine.

Dintre Royal Holiday și Delphin de Luxe - fără nicio îndoială - alege Delphinul; dezavantajele "plajă cu pietriș" (doar 7-8 metri înainte de intrarea în mare) și "intrare în mare cu pietre / bolovani" (plus distanța mare! de la aeroport - aprox 2.5 ore! totuși) sunt, ptr voi (& ar fi ptr mine), mult mai "ușoare în balanță" comparativ cu avantajele (covârșitoare, după mine) al serviciilor *net* superioare și a zonei verzi mai bune (piscină cu umbră, cvasi-grădină botanică în resort etc)

Însă verifică *bine" disponibilitatea, Delphinul e un hotel f. solicitat, s-ar putea să ai deja surprize ptr iunie - în sensul să nu mai fie camere disponibile.

N.B.: tm67bru este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

lialiaJR1r[05.03.13 23:10]

Barut este un resort de exceptie. eu cred ca depaseste bugetul indicat. Este luxos, curat, au inclusiv muzica de pian "live" in bar, plaja mare, cu nisip.

Erau si copii, e adevarat ca nu am urmarit facilitatile ptr masa, aveau si serviciu de baby-sitting.

Enterteiment de calitate, totul la superlativ. Aveau si sampanie la micul dejun, daca asta valoreaza ceva ptr voi.

Alei multe, spatiul verde bine intretinut, piscine ptr copii.

Va doresc vacanta placuta, orice ati alege!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

webmaster2r[05.03.13 23:12]

@lialia: dacă aifostacolo , ne-am bucura să putem citi impresiile tale de la Barut Lara scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinații.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

dogneanSR6r[07.03.13 15:41]

Noi am inceput concediile in Antalya cand copilul avea 2,5 ani cu hotelul Miracle din Lara (vezi impresii, vezi impresii), in principal datorita trasferului scurt intre aeroport si hotel.

Apoi ne-am mai indepartat spre Belek (vezi impresii) si Side (vezi impresii).

Dupa 2 ore in aeroport la plecarea din RO si 2 ore in avion veti vrea sa ajungeti cat mai repede in hotel. Alegeti zona Lara-Kundu din acest motiv si pentru plaja cu nisip.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

varghaGD2r[08.03.13 08:41]

Buna ziua, va scriu pt ca noi in ultimii ani am petrecut vacantele doar in Turcia si anul trecut cu fetita mai mica de un an am fost la Kamelya World (vezi impresii) din pacate nu cred ca e vre-un hotel care sa ingrijeasca copii atat de mici... e posibil dar in 'cercetarile" mele nu am gasit.

Acum ce va pot spune este ca orice hotel Uai veti alege si neaparat resort va veti simti bine la fel si bebe. Noi la Kamelya am fost ok (nu va recomand acest resort) la bugetul pe care-l aveti veti gasi un loc mult mai bun Pt noi Silence Beach Resort a fost mai bun.

Sa nu va faceti prea mult griji in privinta bebe pt ca exista de la papaica pana la piscine cu umbra pt copilasi aproape tot si cred ca important este sa fiti cazati in cladirea principala a resortului unde veti merge ca sa aveti aproape orice facilitate (masa, piscine plaja)

La plaja insa cu bebe am fost o singura data pt ca nisipul este f fierbinte si s-a apucat de infulecat la nisip cum a pus degetelele in el ) asa ca noi n-am stat prea mult pe plaja doar pe la piscine...

Exista spatii mari pt plimbari serale cu bebe ceea ce e super ok in interiorul resorturilor si oricum spre seara sunt extenuati si vor dormi asa ca veti putea vedea si showurile cel putin noi asa am fost) Veti avea nevoie de carucior neaparat)

Deci pana la urma ideea e ca noi cu un buget mai mic avand doi copii ne-am simtit de fiecare data foarte bine deci daca veti alege un Delphin dupa parerea mea veti fi super ok.

Sper ca va va fi de folos raspunsul nostru.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

laurakPM9r[18.03.13 09:11]

@AlexandraR:

Categoric Antalya. Si ca sa fie cu multa vegetatie si liniste eu zic Belek. Va incadrati cu bugetul vostru la mai multe hoteluri, avand in vedere ca pentru cel mic nu veti plati nimic, nici la hotel nici la avion. Daca va grabiti mai prindeti si early booking.

Daca vreti plaje cat mai bune, fara bolovani, numai cu nisip, atunci Lara.

Si noi am fost prima oara in Turcia la Limak Lara cu un copil de 2 ani si a fost mai mult decat OK. Transferul de la aeroport la hotel este cam de jumatate de ora pana in Lara si cam 1 ora pana in Belek.

Vacanta placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [15] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10264205932617 sec
    ecranul dvs: 1 x 1