Solicitare CMR / BULGARIA

Adeverința de vaccinare pt trecere frontieră

Trimisă în 21.05.21 17:06
autor mprofeanuTIT [Piteşti]
» VIZUALIZĂRI: 2942

Bună ziua

Săptămâna viitoare plec pentru câteva zile în Bulgaria.

Am citit pe site-urile oficiale că se permite intrarea pe baza unui document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19. Am Adeverința de vaccinare cu ambele doze de vaccin Pfizer primită de la centrul de vaccinare.

Este valabilă în forma primită în limba română sau este necesară traducerea ei?

Mulțumesc pentru răspunsuri.


  • PERIOADA: mai
  • BUGET: 3.000 lei -- TRANSPORT: auto propriu
  • ADULŢI: 2

Răspunsuri

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[21.05.21 17:36]

@mprofeanu:

Am Adeverința de vaccinare cu ambele doze de vaccin Pfizer primită de la centrul de vaccinare.

Este valabilă în forma primită în limba română sau este necesară traducerea ei?

Mi se pare puţin ciudat. Nu ştiu ce adeverinţă ai primit tu, deşi cred că acestea sunt identice, indiferent de centrul de vaccinare ales, dar adeverinţele de vaccinare sunt bilingve, în română şi în engleză, şi nu mai este necesară vreo traducere ulterioară.

Bulgarii mai impun şi trecerea unei perioade de 14 zile de la administrarea celei a doua doze de vaccin.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[21.05.21 18:01]

@mprofeanu:

În cazul extrem de puţin probabil în care adeverinţa de vaccinare primită de tine după rapel este scrisă exclusiv în limba română, poţi încerca să o descarci de pe site-ul registrului naţional electronic de vaccinări. Sigur va fi bilingvă . O listezi şi pleci cu ea.

adulti.renv.ro/users/login

Vacanţă plăcută!

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4200 PMA (6 voturi)

mprofeanuTITAUTOR SOL35r[21.05.21 19:15]

@nicole33: Și Adeverința mea are traducere în engleză, mă întrebam dacă se cere traducerea în limba bulgară.

Mulțumesc frumos pentru răspunsuri.


tata123 🔱POS34r[21.05.21 19:21]

@mprofeanu: Adeverința ar trebui să fie bilingvă (română/engleză). Site-ul MAE ne prezintă condițiile de călătorie în țara vecină: mae.ro/travel-conditions/3677 - la pct. a) se precizează ce informații trebuie să cuprindă adeverința + 14 zile trecute de la doza a doua (cazul Cominarty/Pfizer).

Așa cum a precizat@Nicole adeverința se poate descărca și de pe site-ul menționat în ecoul de mai sus.

Centrul Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile tocmai a actualizat azi 21 mai 2021 lista statelor cu risc epidemiologic ridicat, iar Bulgaria a trecut pe culoarea „verde” (cnscbt.ro/index.php/liste ... ectate-covid-19).

Vacanță frumoasă și reușită!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

mprofeanuTITAUTOR SOL35r[21.05.21 19:30]

@tata123: Mulțumesc frumos!


nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[21.05.21 20:31]

@mprofeanu:

Și Adeverința mea are traducere în engleză, mă întrebam dacă se cere traducerea în limba bulgară.

Mă miram eu să fie modele diferite de adeverinţe de vaccinare, emitentul fiind unic la nivel naţional.

Sinceră să fiu, citind întrebarea ta, nu m-am gândit nicio secundă la traducerea adeverinţei în limba bulgară, limba engleză părându-mi mai mult decât suficientă.

M-am numărat printre ultimii ghinionişti care au intrat în Bulgaria în Vinerea Mare cu test PCR, deşi eram complet vaccinaţi încă din februarie .

Poliţistul de frontieră de la Ruse, după ce ne-a întrebat unde mergem, ne-a solicitat câte un exemplar în limba engleză al testelor covid, pe care le-a reţinut. Deci, pentru mine era clar că vor documente în engleză.

Cea mai recentă actualizare a condiţiilor de călătorie în Bulgaria disponibilă pe site-ul mae.ro, cea din 18 mai 2021, precizează că: "Intrarea în Bulgaria este permisă cetățenilor români cu condiția prezentării unuia dintre următoarele documente:

a) un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19. Schema de vaccinare se consideră a fi îndeplinită prin efectuarea numărului corespunzător de doze de vaccin împotriva COVID-19, conform anexei I din ordinul Ministrului Sănătății din Bulgaria (mh.government.bg/media/fi ... -18-05-2021.pdf) și trecerea unui termen de 14 zile de la data efectuării ultimei doze.

Documentul trebuie să conțină numele persoanei (scris cu caractere latine, conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), data nașterii, datele la care au fost efectuate dozele de vaccin, denumirea comercială și numărul de identificare a lotului vaccinului efectuat, denumirea producătorului/posesorului licenței de utilizare, statul emitent și denumirea organului competent care a eliberat documentul. " (mae.ro/node/51904).

Aceste precizări (intrarea pe baza adeverinţei de vaccinare) se regăsesc în documentul original în limba bulgară, emis de Ministerul Sănătăţii din Bulgaria, la punctul 5 lit. a):

5. Лицата, извън тези по т. 1, които влизат на територията на Република България, независимо от тяхното гражданство и от държавата, от която пристигат, се допускат на територията на страната, при представянето на един от следните документи:

а) документ за завършена ваксинационна схема срещу COVID-19. За завършена ваксинационна схема се приема поставянето на съответен брой дози от ваксини срещу COVID-19, посочени в Приложение № 1 и изтичането на 14-дневен период, считано от датата на поставяне на последната доза. Документът трябва да съдържа имената на лицето, изписани на латиница, съгласно документа за самоличност, с който пътува, дата на раждане, дати на които са поставени съответните дози ваксина, търговско наименование и партиден номер на поставената ваксина срещу COVID-19, наименование на производителя/притежателя на разрешението за употреба, държава от която е издаден и наименованието на издаващия компетентен орган; ...

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

elviramvioAU43r[21.05.21 23:37]

Ar fi bine să le aveți descărcate pe telefon dar și pe hârtie. Și chiar dacă este identică cu adeverința primită la rapel, e bine să descărcați și de pe site-ul recomandat de Nicole, să vedeți dacă funcționează. Nu spun degeaba, am o vecină care nu-și poate scoate adeverința de pe RENV, deși are același telefon pe care a fost anunțată pentru rapel și a primit și copie de la centrul de vaccinare. Nu știm încă dacă se verifică cumva la vamă acea adeverință, așa că nu strică să fiți siguri de corectitudinea platformei oficiale.

Faceți un cont și pe site-ul privat vaccin. live și vă salvează faptul că aveți vaccinul complet, fără să vă divulge datele personale. In schimb puteți genera un cod QR valabil 30 minute, regenerabil când aveți nevoie, (nu cel ce va fi oficial) dar care vă va ajuta la rezervări în România, restaurante și alte instituții ce vor adera la platformă. Am o cunoștință care mi-a confirmat că a funcționat deja la un hotel partener. Plus că dacă vreți să verificați dacă este validă adeverința de vaccinare a cuiva, o puteți face din contul propriu, scanând acea adeverință. L-am verificat pe soț ????, să nu care cumva să mă păcălească că s-a vaccinat, pentru că prea i-a fost bine după rapel ????????, pe când restul familiei am avut oarece probleme. În curând vaccin. life va avea și aplicație pe telefon.

Vacanță frumoasă!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[22.05.21 00:01]

@elviramvio:

Ar fi bine să le aveți descărcate pe telefon dar și pe hârtie. Și chiar dacă este identică cu adeverința primită la rapel, e bine să descărcați și de pe site-ul recomandat de Nicole, să vedeți dacă funcționează.

Aşa am procedat şi eu descărcând pe telefon şi printând adeverinţele de pe renv.ro.

Adeverinţa descărcată din registrul de vaccinări nu este 100% identică cu cea primită după rapel, singura diferenţă constatată de mine fiind data semnăturii electronice, data rapelului în cazul celei originale, respectiv data descărcării din registru.

Nu știm încă dacă se verifică cumva la vamă acea adeverință, așa că nu strică să fiți siguri de corectitudinea platformei oficiale.

Eu am folosit deja adeverinţa de vaccinare la întoarcerea din Bulgaria unde am petrecut Sărbătorile Pascale din acest an, reportate de la Paştele de anul trecut , când Bulgaria era încă pe lista galbenă. În cazul nostru, adeverinţele pe hârtie au fost verificate doar vizual preţ de câteva secunde, poliţista de frontieră fiind interesată mai ales de data rapelului. Nu le-a oprit, nu a notat nimic.

L-am verificat pe soț ????, să nu care cumva să mă păcălească că s-a vaccinat, pentru că prea i-a fost bine după rapel ????????, pe când restul familiei am avut oarece probleme.

La asta nu m-aş fi gândit, chiar dacă nici eu nu am avut niciun fel de reacţie după niciuna din cele două doze. Eu însă m-am "autoverificat" prestând şi un test de anticorpi pentru liniştea mea.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4200 PMA (6 voturi)

NasshuSE10r[22.05.21 18:28]

@elviramvio:

Faceți un cont și pe site-ul privat vaccin. live și vă salvează faptul că aveți vaccinul complet, fără să vă divulge datele personale. In schimb puteți genera un cod QR valabil 30 minute, regenerabil când aveți nevoie, (nu cel ce va fi oficial) dar care vă va ajuta la rezervări în România, restaurante și alte instituții ce vor adera la platformă.

Momentan nimeni (in domeniul privat) nu este obligat sa te verifice undeva ca esti vaccinat sau nu. Inclusiv autoritatile statului (cei din vama de exemplu) o fac cu hartia in fata.

Site-ul respectiv - bun la vremea lui - este o entitate privata care strange date

In momentul in care verificarea vaccinarii- acel asa zis pasaport de vaccinare - va fi implementata in mod cer nu se va face pe siteul lui 'x sau y' ci pe o platfoma detinuta de stat si adminsitrata de autoritati abilitate, recunoscuta national si international. Doar nu iti inchipui ca te va verifica politia/vamesul pe situl ala, pe baza inrolarii voluntare, cand exista deja o baza de date nationala oficiala cu cei vaccinati.

Or fi ei din Sibiu (SIC!) dar clar nu la ei se va implementa verificarea 'pasaportului de vaccinare'.

Eu unul nu m-as ingramadi sa-mi incarc datele/adeverinta la ei pe site! Pina acum serviciile lor au fost gratis, la schimb au strans pesemne spre un milion de mail-uri, multi nici nu au citit termenii si conditiile.

Plus că dacă vreți să verificați dacă este validă adeverința de vaccinare a cuiva, o puteți face din contul propriu, scanând acea adeverință.

Ce sa scanezi la adeverinta mea (de exemplu)?! Si cum sa o verifici tu, in contul tau?!

De fapt verifici (ei, nu tu) semnatura electronica, dar pentru asta trebuie sa ai fisierul PDF descarcat din RENV pe care eventual sa-l incarci pe siteul lor (greu se crezut ca o sa-si dea lumea fisierele la schimb pe facebook). Pesemne ai vrut sa zici ''scanand codul QR'' generat cuiva care nu a avut ce face si si-a facut cont acolo in acest scop. La fel de bine salvezi fisierul PDF in telefon si il vei arata la intrare (sau cui e curios) - DACA VA FI CERUT prin LEGE!

Si n-am prea inteles nici logica cu cele 30 minute. Pai din moment ce adeverinta e valabila, au trecut (si) 14 zile, nu sunt alte reglementari in vigoare, de ce sa fie valabil doar 30 minute codul QR?!! Ca sa mai intri iar la ei, sa le mai generezi trafic si altele (pe viitor)?!

RENV e singura platforma oficiala in acest moment si pesemne tot prin ei se va implementa acel pasaport de vaccinare!

Ce fac cei de la Sibiu acum este doar comercial (o companie care a bubuit - ca profit - in 2019!!!! ca pe 2020 e secret au uitat sa depuna bilantul) , au strans date incearca sa obtina un mic/mare profit / scanare cod qr de la ...cine?! ca momentan nu se cere si ulterior va fi la liber in platforma gestionata de stat.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

elviramvioAU43r[22.05.21 19:42]

@Nasshu:

Fiecare cu părerile lui, sunt la liber ????, nu ne certăm pentru asta că nu câștigăm nimic, niciunul. Cât privește site-ul privat, pot spune că m-am înscris și la ei, primul site, imediat după ce m-am programat la vaccinare și am avut cam 45 de zile să compar cele două platforme. Cele mai bune informații le-am primit de la ei, de la privat și nu de la platforma oficială care era mută, oarbă, surdă și rece ????. Cu unii!!

Cât privește datele personale, să fim drepți că nu trebuie să fiu IT-istă (am totuși specialistul acasă, personal ????) ca să-mi dau seama că datele astea nu sunt chiar tabu pentru enorm de multe platforme. Nici nu mă stresez prea mult pentru asta, sarea o țin în solniță.

Așa cum am spus, fiecare cu părerile lui, am amintit de platformă pentru că poate unii au nevoie de ea, unui amic deja i-a folosit. În rest, ce să zic? Deja unele unități medicale își creează, legal, propriile programe de securizare pentru verificarea cu cod QR a testelor, mai ales cele PCR că de, sunt la mare căutare acum și falsificate la greu. Și aceste centre medicale vor avea sistemul cod QR a la long.

Să avem toți de aici o vară frumoasă și să ne plimbăm sănătoși care pe unde putem până la toamnă târziu, că asta contează acum! O vară frumoasă îți doresc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

NasshuSE10r[22.05.21 20:00]

@elviramvio:

am amintit de platformă pentru că poate unii au nevoie de ea

daca te referi la partea cu locurile libere (?!! baieti destepti) de acord cu tine, dar acum nu mai e cazul!

și nu de la platforma oficială care era mută, oarbă, surdă și rece

avand in vedere ca am interactionat cu ea, pot spune ca a functionat impecabil...aia privata desi m-am vaccinat si m-am dezabonat inca imi trimite mesaje ca sunt locuri libere.

Deja unele unități medicale își creează, legal, propriile programe de securizare pentru verificarea cu cod QR a testelor, mai ales cele PCR că de, sunt la mare căutare acum și falsificate la greu. Și aceste centre medicale vor avea sistemul cod QR a la long.

Vorbeam de vaccinare nu de testele PCR! Si tu poti sa-ti creezi propria platforma, asta nu inseamna ca va fi recunoscuta oficial! Legat de 'securizare' am ceva mici dubii iti poate explica 'specialist-ul'!

unui amic deja i-a folosit.

la ce?! in acest moment nu exista aceasta cerinta/verificare LEGALA!

Să avem toți de aici o vară frumoasă și să ne plimbăm sănătoși care pe unde putem până la toamnă târziu, că asta contează acum! O vară frumoasă îți doresc!

sa fim sanatosi cu totii... nu e musai sa ne si plimbam. Mersi, la fel!

"Specialist-ul'; ar trebui sa te sfatuiasca sa nu iti mai incarci documentele pe site-uri (degeaba si aiurea).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

KavarnapSR11r[25.05.21 19:30]

Legat de adulți procedura e clară: adeverința de vaccinare are și explicații în limba engleză și e preferabil să fie prezentată pe hârtie.

Problema e cum pot trece frontiera copii sub 12 ani, eu urmăresc foarte atent subiectul și din ce am văzut aceștia nu sunt exceptați în nici un fel de la prezentarea unia din cele 3 dovezi, asta chiar dacă vaccinarea încă nu li se aplică.

Aș fi interesat să aflu detalii legat de cum s-a făcut intrarea în Bulgaria pentru familii cu minori sub 12 ani care au vizitat Bulgaria recent.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

NasshuSE10r[25.05.21 20:14]

@Kavarnap: scrie - clar - pe mae.ro mae.ro/travel-conditions/3677#806

Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unuia dintre documentele menționate anterior următoarele categorii de persoane:

adeverinta vaccinare, test pozitiv pcr/antigen (efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 15 zile înainte), test pcr/antigen (negativ) efectuat cu 72 ore inainte de intrarea in Bulgaria

...

copiii în vârstă de până la 5 ani.

deci peste 5 ani musai o dovada momentan.

In multe tari se actualizeaza restrictiile/exceptiile periodic, trebuie urmarit.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

KavarnapSR11r[25.05.21 20:43]

Da, mulțumesc pentru răspuns, așa este, am uitat că am citit, doar cei mici sunt exceptați.

Ai mei se încadrează în intervalul 5-12 și de asta sunt curios cum se procedează acum.

Sper să anunțe pentru iunie alte măsuri, mai ales că și la ei ușor-ușor trece valul.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

NasshuSE10r[27.05.21 18:39]

@Kavarnap: da, cu Bulgaria s-a rezolvat doar pentru cetatenii romani care sosesc din Romania. Pentru restul cetatenilor romani care sosesc din alte trari (poate sunt si astfel de cazuri) inca se mentin cele 3 conditii (adev, test, boala)

Doar nu erau nebuni sa piarda zecidemii de turisti

Info este deja actualizata pe mae.ro, cred ca e singurul minister care se misca repede.

mae.ro/travel-conditions/3677#806

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

  • [16] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.20952606201172 sec
    ecranul dvs: 1 x 1